11,705 matches
-
ajuns la o concluzie favorabilă fondării statului armean. Comisia mai nota că armenii suferiseră foarte mult în timpul guvernării otomane, în special în timpul a ceea ce avea să devină cunoscut ca „Genocidul Armean” și că ei nu mai pot avea încredere în turci. Comisia recomanda ca teritoriile pe care armenii le controlau după victoriile din Campania din Caucaz să fie recunoscute ca aparținând de drept acestora, iar securitatea lor să fie asigurată de comunitatea internațională. Federația Revoluționară Armeana, folosindu-se de poziția dominantă
Armenia Wilsoniană () [Corola-website/Science/322784_a_324113]
-
luptei de la sfârșitul Primului Război Mondial, crearea unei Armenii independente și unite, care să aibă controlul asupra tuturor teritoriilor stabilite prin Tratatul de la Sèvres, este un punct principal în programul Federației Revoluționare Armene, în ciuda faptului că aceste teritorii sunt locuite azi de turci și kurzi. Istoricul armean Vahakn Dadrian afirmă că Tratatul de la Sèvres a voit să îmbunătățească situația armenilor, dar a sfârșit prin a fi principalul motiv al nenorocirii lor. Semnarea Tratatului de la Sevres a coincis cu învingerea definitivă a cabinetului Damat
Armenia Wilsoniană () [Corola-website/Science/322784_a_324113]
-
militar, și era depășit de contemporanul său, hatmanul Stanisław Koniecpolski, Vladislav era cunoscut ca un comandant destul de abil pe cont propriu. În Roma, el a fost întâmpinat de Papa Urban al VIII-lea care l-a felicitat pentru lupta împotriva turcilor. În timpul șederii sale în Florența, Vladislav a fost impresionat de operă, și a decis să introducă acesta formă de artă și în Republică. în Genua și Veneția, a fost impresionat de șantierele navale locale. După întorcerea sa în Polonia, în
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
Dymitriads. În urma campaniei Smolensk, Republica a fost amenințată de un alt atac din partea Imperiului Otoman. În timpul războaielor împotriva otomanilor în 1633 - 1634, Vladislav a mutat armata la sud de Moscova, unde sub comanda hatmanului Stanisław Koniecpolski, i-a forțat pe turci să reînnoiască tratatul de pace. În tratat, ambele țări au fost de acord să stopeze raidurile, iar otomanii au confirmat că Republica este o putere independentă și nu e nevoie să platească tribut Imperiului Otoman. În cele trei luni dintre
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
drepturile sale la tronul suedez în cazul dispariției liniei sale de moștenitori. În schimb, Habsburgii au promis să sprijine efortuirle sale de a recâștiga coroana suedeză, și să-i transfere câteva teritorii în cazul în care ar câștiga războiul împotriva turcilor. Căsătoria a avut loc pe 12 septembrie 1637. Următorii câțiva ani nu au fost de succes în ceea ce privește planurile sale. În cele din urmă, el a încercat să evite opoziția din Seim formând alianțe secrete, relații și intrigi, care s-au
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
trupele, susținând înrăutățirea sănătații lui Vladislav. Vladislav încă nu se dăduse bătut, și a încercat să reînvie planul în 1647, cu sprijinul magnatului Jeremi Wiśniowiecki (care organizase expediții militare în apropierea frontierei otomane), încercând fără succes să-i provoace pe turci să atace. La data de 9 august 1647, fiul său cel tânăr, în vârstă de 7 ani, s-a îmbolnăvit și a murit, iar moartea singurului moștenitor legitim era o lovitură majoră pentru rege. În timpul unei vânători în apropiere de
Vladislav al IV-lea Vasa () [Corola-website/Science/322775_a_324104]
-
într-o aleasă scriere ornată de către Nicolae de Turda (Nicolaus de Thorda). În 1644 principele Gheorghe Rákóczi al II-lea a plecat din Turda cu armata la “Războiul de 30 de ani”. În jurul anului 1660, în timpul ocupării orașului Oradea de către turci, un număr mare de familii au fugit de acolo, stabilindu-se la Turda. În 1688 a luat sfârșit suzeranitatea turcă asupra Ardealului (în urma înfrângerii Turciei de către Austria). Între anii 1688-1867 Ardealul a aparținut imperiului austriac. Organul de administrare al Ardealului
Istoria Turzii () [Corola-website/Science/322828_a_324157]
-
(în ; ) este un sat din municipiul Kosovska Mitrovica din Kosovo. Este o enclavă sârbă. Satul a fost prima dată menționat într-un recensământ efectuat de turci în 1455, unde erau prezente 14 case deținute de sârbi. În timpul revoltelor din 2004, 150 de case ale sârbilor au fost incendiate iar trupele de menținerea păcii, KFOR, nu au protejat satul, dar i-au evacuat pe aceștia. În februarie
Svinjare () [Corola-website/Science/322145_a_323474]
-
belicoase. Situația a fost adusă la cunoștința Ligii Națiunilor de către guvernul lui Mustafa Kemal Atatürk, care s-a plâns de maltratarea populației turce din regiune. Atatürk a cerut ca Alexandretta să revină Turciei, pretinzând că regiunea este locuită majoritar de turci. Sandjakul a primit un statut autonom în noiembrie 1937. Sandjakul a primit un teritoriu „distinct, dar nu separat” de Mandatul francez al Siriei, legat atât de Franța cât și de Turcia în problemele de apărare. Alocarea mandatelor în parlamentul local
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
tot timpul sub controlul Ankarei. Președintele republicii, Tayfur Sökmen, a fost și membru al parlamentului turc ales în 1935, iar premierul Abdurrahman Melek a îndeplinit în paralel funcția de prim-ministru al republicii și pe cea de deputat al parlamentului turc ale în 1939. În 1939, a fost organizat în Hatay un referendum, în umra căruia republica a devenit provincie a Turciei. Referendumul a fost etichetat ca „mascaradă” de către jurnalistul britanic Robert Fisk. Francezii au avut astfel pretextul necesar pentru ca să predea
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
a fost organizat în Hatay un referendum, în umra căruia republica a devenit provincie a Turciei. Referendumul a fost etichetat ca „mascaradă” de către jurnalistul britanic Robert Fisk. Francezii au avut astfel pretextul necesar pentru ca să predea controlul asupra regiunii în mâna turcilor. S-a comentat că astfel, francezii au sperat ca turcii să se alieze cu Parisul împotriva Germaniei Naziste . După anexarea Alexandrettei de către turci, 60.000 de creștini și aleuiți au fugit în Siria.
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
republica a devenit provincie a Turciei. Referendumul a fost etichetat ca „mascaradă” de către jurnalistul britanic Robert Fisk. Francezii au avut astfel pretextul necesar pentru ca să predea controlul asupra regiunii în mâna turcilor. S-a comentat că astfel, francezii au sperat ca turcii să se alieze cu Parisul împotriva Germaniei Naziste . După anexarea Alexandrettei de către turci, 60.000 de creștini și aleuiți au fugit în Siria.
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
jurnalistul britanic Robert Fisk. Francezii au avut astfel pretextul necesar pentru ca să predea controlul asupra regiunii în mâna turcilor. S-a comentat că astfel, francezii au sperat ca turcii să se alieze cu Parisul împotriva Germaniei Naziste . După anexarea Alexandrettei de către turci, 60.000 de creștini și aleuiți au fugit în Siria.
Mandatul francez pentru Siria și Liban () [Corola-website/Science/322244_a_323573]
-
a început să-și retragă trupele de pe peninsulă. Sankt Petersburgul spera să-și extindă influența sa asupra hanatului pe cale diplomatică datorită fidelității față de Rusia a hanului Sahib II Ghirai și simpatiei proruse a fratelui său kalgá (moștenitor) Șahin Ghirai. Însă turcii, încălcând Tratatul din 1774, au încercat să intervină în interesele Hanatului. Tratatul era foarte dezavantajos pentru Turcia și, astfel, prin propriul lui conținut, nu îi asigura Rusiei o pace de durată cu Imperiul Otoman. Poarta încerca de a se sustrage
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
-și mărească numărul de susținători. Imperiul Rus a fost de acord ca tătarii din Crimeea să recunoască autoritatea sultanului drept cap religios musulman. Acesta i-a permis sultanului să influențeze pe plan politic asupra tătarilor. La sfârșitul lui iulie 1775 turcii și-au adus trupele în Crimeea. Sahib al II-lea Ghirai, supranumit în Hanat "Mână lungă" în 1771, nu se bucura de simpatia poporului, în principal din cauza aspirației sale spre reforme europene. În martie 1775 a fost detronat de partidul
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
în Crimeea, să-l înlăture pe Devlet Ghirai și să-l declare Han pe Șahin Ghirai. În noiembrie 1776 cneazul Prozorovskiy a ajuns în Crimeea. Rușii au ocupat cetățile din Crimeea revenite Rusiei conform cu Tratatul de la Kuciuk-Kainargi, fără nicio opunere. Turcii au fost nevoiți să se retragă, Devlet Ghirai a fugit în Turcia, iar tronul Crimeii a fost obținut de fratele lui Sahib II Ghirai - Șahin Ghirai, în primăvara anului 1777, căruia Rusia i-a înmânat paralel 50.000 ruble și
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
aștepta evenimentele de mai departe de la hotare. Puterea lui Șahin Ghirai, care nu era iubit de popor, nu era vulnerabilă. În iulie 1782, împotiva lui s-a ridicat o răscoală, și Șahin Ghirai a fost nevoit să fugă în Kerci. Turcii au cucerit Tamanul și amenințau cu trecerea armatei lor în Crimeea. Atunci, comandantul armatei ruse la sud, Grigori Potiomkin i-a ordonat vărului său, Pavel Potimkin, să respingă turcii până după Kuban, lui Alexandr Suvorov — să alunge tătarii din Bugeac
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
răscoală, și Șahin Ghirai a fost nevoit să fugă în Kerci. Turcii au cucerit Tamanul și amenințau cu trecerea armatei lor în Crimeea. Atunci, comandantul armatei ruse la sud, Grigori Potiomkin i-a ordonat vărului său, Pavel Potimkin, să respingă turcii până după Kuban, lui Alexandr Suvorov — să alunge tătarii din Bugeac, iar grafului Anton Belmen de a trece în Crimeea și să instaureze pacea. În Crimeea era neliniște, mereu se aprindeau revolte, se făceau conspirații, capii religioși făceau agitație pentru
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
Bosfor și Dardanele. La 13 august 1787 Imperiul Otoman, primind refuz, declară război Rusiei, însă pregătirile Turciei erau nesatisfăcătoare, iar timpul ales erá nepotrivit, deoarece Rusia și Imperiul Austro-Ungar cu puțin înainte de aceasta au încheiat o alianță militară, despre care turcii au aflat prea târziu. Succesele de început ale turcilor împotriva austriecilor în Banat, în scurt timp s-au transformat în insuccese împotriva Rusiei. După o săptămâna de la declararea războiului, care s-a început la 13 (24) august 1787, Flota Turcă
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
primind refuz, declară război Rusiei, însă pregătirile Turciei erau nesatisfăcătoare, iar timpul ales erá nepotrivit, deoarece Rusia și Imperiul Austro-Ungar cu puțin înainte de aceasta au încheiat o alianță militară, despre care turcii au aflat prea târziu. Succesele de început ale turcilor împotriva austriecilor în Banat, în scurt timp s-au transformat în insuccese împotriva Rusiei. După o săptămâna de la declararea războiului, care s-a început la 13 (24) august 1787, Flota Turcă a atacat 2 nave ruse, în apropiere de Kinburn
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
000 de soldați de sub conducerea lui Alexandr Suvorov. Victoria de la Kinburn (1 (12) octombrie 1787) a fost prima mare victorie a armetelor ruse în Războiul Ruso-Turc din 1787—1792. Ea practic a finisat campania anului 1787, deoarece în acel an turcii nu au mai întreprins acțiuni militare. Spre sfârșitul anului 1787, generalul Tekeli a întreprins o incursiune de succes în Kuban. Alte acțiuni militare nu au mai fost întreprunse, deoarece, cu toate că armatele ruse erau de ajuns în Ucraina pentru apărarea țării
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
Kuban. Alte acțiuni militare nu au mai fost întreprunse, deoarece, cu toate că armatele ruse erau de ajuns în Ucraina pentru apărarea țării, ele nu erau gata pentru operațiuni de atac. Armata turcă la fel nu erá pregătită. A doua încercare a turcilor de a cuceri Kinburnul, întreprinsă în iarna 1787—1788, la fel s-a soldat cu insucces. Iarna, Rusia a întărit alianța cu Austria, obținând de la imperatorul Iosif II obligația susținerii în declararea războiului Turciei. Turcii, aflând despre pericolul care-i
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
după ce, predecesorul său Aleksandr Golițân a cucerit Iașul și Hotinul. Primăvara 1788, la sud au fost create 2 armate: principală, sau "A Ecaterinei" (în jur de 80 000 soldați), sub conducerea lui Grigori Potiomkin, care trebuia să cucerească Oceakovul, de unde turcii puteau crea probleme în Crimeea; a doua, Armata ucrainească a lui Piotr Rumianțev-Zadunaiski (până la 37 000 soldați), trebuia să se mențină între Nistru și Bug, să amenințe Benderul și să mențină legătura cu austriecii; în sfârșit, detașamentul generalului Tekeli (18
Războiul Ruso-Austro-Turc (1787–1792) () [Corola-website/Science/322292_a_323621]
-
800 și 1.000 de călăreți, au fost numiți Bahris, după cuvântul arab "bahr", ceea ce înseamnă mare sau râu mare, pentru că barăcile lor s-au situat pe insula Rawda de pe Nil. Ei au fost în mare parte extrași din rândul turcilor/cumanilor care au controlat stepele din nordul Mării Negre. În 1249, Ludovic al IX-lea al Franței a condus o cruciadă prin invadarea Egiptului, a capturat Damietta, iar mai apoi se deplasează încet spre sud. În timpul avansului, as-Salih Ayyub a murit
Sultanatul Mameluc (Cairo) () [Corola-website/Science/329524_a_330853]
-
încorporarea ulterioară a Egiptului și dependențelor sale din Imperiul Otoman, cum cavaleria mamelucilor nu a făcut față artileriei otomane și ieniceri. La 24 august 1515, în bătălia de la Marj Dabiq, sultan Al-Ghawri a fost ucis. Siria a trecut în posesia turcilor, care au fost salutați în multe locuri ca eliberatori. Sultanatul mamelucilor a supraviețuit până în 1517, când a fost cucerit de Imperiul Otoman. Sultanul Selim I al Imperiului Otoman a cucerit Cairo pe 20 ianuarie, centrul de putere fiind transferat apoi
Sultanatul Mameluc (Cairo) () [Corola-website/Science/329524_a_330853]