15,033 matches
-
trecuse prin aceeași stare și scăpase numai cu spaima. Atunci ceruse să fie spitalizată; acum - mi se spune - n-ar mai fi vrut. Dorea, mai întîi, să vin eu acasă. în grabă, mama s-a dus la spital îmbrăcată în costumul de catifea neagră pe care și-l făcuse „să fie pentru înmormîntare”. Nu poate rămîne într-însul. „Totul trebuie să fie nou, ca la botez și la nuntă”, insistă Gința. Peste noapte i s-a făcut alt costum, din tergal
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
îmbrăcată în costumul de catifea neagră pe care și-l făcuse „să fie pentru înmormîntare”. Nu poate rămîne într-însul. „Totul trebuie să fie nou, ca la botez și la nuntă”, insistă Gința. Peste noapte i s-a făcut alt costum, din tergal. Mereu slabă, uscățivă, mama a fost totuși o femeie rezistentă. N-a zăcut nici măcar o singură zi. Nu-i plăcea să bolească. Era grăbită ca o vîntoasă ori ca o flacără într un lan. Nu o dată se mira
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vise își pierdeau consistența. Cel pe care-l notez aci m-a făcut să mă gîndesc la singurătatea și tristețea sa dinaintea morții. Stătea, parcă, la căpătîiul celor două morminte (al lui și al mamei), pe pe o banchetă, în costum național (cum de obicei nu purta), fără pălărie, cu coatele înfipte în genunchi, pe gînduri și plîngînd... Pe 23 mai și, socotind zilele, îmi dau seama că nici vineri, pe 18, nici ieri, pe 22, nu m-am oprit din
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
aparent imperturbabil, că atît se poate, că s-a procedat bine cum s-a procedat etc. Lipea, totuși, de formă, la sfîrșitul cuvîntului său un angajament, apoi se întorcea să le soilească. Gras, față rotundă, roșie, satisfăcut și neglijent în costumul din stofă bună, părea menit să apuce bătrînețea. De altfel, cică de curînd și-ar fi „turnat” o vilă în centrul orașului. Dar, iată încă un exemplu frapant!, socotelile oamenilor nu sînt aceleași cu socotelile lui Dumnezeu. Funeraliile sale vor
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
celălalt. La terminarea tabelului, cei din față devenisem de două ori mai numeroși. Prin ordinul ministrului eram avansați sublocotenenți și trecuți în rezervă. Ținînd seama de situația noastră materială (veniți în școală direct din liceele militare, unii încă nu aveam „costumul civil”), ni se dădeau, gratuit, cu dreptul de a le purta, uniforma de vară (cea cu rubașcă, nu cea cu veston) și cizmele; beneficiam apoi de solda cuvenită gradului pe o lună și de biletul de călătorie pînă acasă. Deși
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
nu lucrează la „Propagandă”, O.V. aparține tipologiei activistului (ce-i drept, unul mai comod, mai astenic). În alte vremuri ar fi fost, probabil, popă și folclorist diletant, membru al PNȚ ori al Ligii Creștine, ar fi îmbrăcat la ocazii costumul național și și-ar fi pus în piept fundă tricoloră. Acum, în afară de faptul că e poet, „întîmpină”, în felul său, „timpurile noi”, e membru al „ăstora”, sensibil la funcții, aplaudă amatorismul, scrie, pe urmele lui Ioan Alexandru, „articole patriotice” într-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fragment din Orizonturi roșii de Mihai Pacepa, în care e evidențiat clivajul profund între felul de trai al conducătorilor și cel al populației de rînd. Nici un efort de sobrietate, în cazul celor dintîi: cică, din superstiție, „Tovarășul” își schimbă zilnic costumele, care apoi sînt arse! Adevăr sau ficțiune? Deși quod licet Jovi..., nu pot să nu mă gîndesc la mine: vîrsta medie a unui costum depășește cinci ani, la fel și cea a altor obiecte vestimentare. Sărăcia mă marginalizează: „Nu putem
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
rînd. Nici un efort de sobrietate, în cazul celor dintîi: cică, din superstiție, „Tovarășul” își schimbă zilnic costumele, care apoi sînt arse! Adevăr sau ficțiune? Deși quod licet Jovi..., nu pot să nu mă gîndesc la mine: vîrsta medie a unui costum depășește cinci ani, la fel și cea a altor obiecte vestimentare. Sărăcia mă marginalizează: „Nu putem primi pe nimeni în casă. Vrei să mor de rușine!”, îmi spune nevastă-mea; din disperare, nu din comoditate! Recitesc Psalmul 103 și constat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
acum „Conducătorului iubit” toate fericirile posibile ar arăta intenții contrare. *De la o vreme, răspunsurile „Bunicului” la aproape orice întrebare sînt precedate de formula: „Cu nevrednicie...” „Mergi la biserică?”, l-am întrebat azi, cînd a trecut pe la noi, văzîndu-l „pus la costum”. „Cu nevrednicie, mă duc”, mi-a zis el. În felul acesta de a răspunde e un relativism extrem. Formula ține, probabil, de „semiotica bătrîneții”. Nu știu de unde și-a însușit-o, dar sînt sigur că motivul care l-a făcut
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
adaugă: „Dacă nu ne îmbrăcăm și noi cu ceva, are să le fie oamenilor rușine să ne răspundă la salut”. Mi-e greu s-o recunosc, dar iarăși are dreptate. Hainele noastre sînt vechi, au (dacă e să mă gîndesc la costumul pe care-l port) mai bine de zece ani, așa că nu exclud o asemenea eventualitate. „N-avem nimic de care să te agăți la nevoie”. Din păcate, așa-i! Economiile noastre consistă în incredibila sumă de douăzeci și cinci de lei, rămași
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
grave dacă se Înțelege subtextul tragic. Caiețelul În care sunt notate aceste creionări l-am intitulat „Trâmbițe mute” și-mi pare emfatic. Apoi am o piesă de teatru „Omătul negru”, temă de tragedie antică Într-o formă de teatru esențializat, costume și decor. Ce frumoasă-i părerea dv. de a ne vedea cu toții În casa noastră cu masă mare de grădină, sub cireș, dar amar au mai bătut vremurile și ne-a vântuit În toate colțurile lumii și ne vedem pe
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
Fălticeni, am pus 747 să-l caute, dar nu l-au mai găsit! Maestrul (pictorul) Adam Bălțatu - donat la Muzeul „Ion Irimescu” În Fălticeni. Învățătorul Vasile Tomegea, donat la Muzeul comunei Boroaia, care muzeu este o bijuterie; se află acolo costumul de gală al unui general, din primul război mondial; planul de atac al Imperiului austro-ungar, În perioada primului război mondial, donate de colonelul Cocolaș din București, cu care am discutat. Academicienii: Ion Irimescu. Portretul l-am donat la școala „Ion
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
oamenilor muncii cu prilejul celei mai istorice sărbători naționale. Ce a însemnat asta, pe lângă răscolirea fonică a cartierelor amintite? Mii și mii de oameni, în general tineri, scoși din producție, sute de mii de ore de muncă pierdute, mii de costume de sport sau de brigadieri confecționate ad hoc, mii de pancarte de mătase, lemn, carton, polistiren expandat, sute de mii de flori (chiar și naturale, cele de plastic fiind mai costisitoare, dar neputând lipsi), sute de autobuze scoase din circulația
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
am învățat pe dinafară și, dacă-i dă cineva voie, o să ne urmărească prin toată țărișoara asta, reputată prin bunul ei simț, prin candoarea locuitorilor săi peste care au trecut turcii, muscalii și alții, lăsându-le măcar biserica, limba și costumul, jocurile și cântecele, dar nu i-au tâmpit sistematic cum vrea ăsta! Opriți-l până mai e vreme, pentru că are râie sub limbă, ne face creierul scrum și ne cretinizează urmașii! Puneți potera pe el, să-l caute în buzunare
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
țintit, o lacrimă i-a izbucnit În ochi. Seara, am pornit cu un bun prieten al amândurora spre casa Îndoliată. Bucureștiul părea ruinat În frig și Întuneric, la mulți metri sub pământ. Sorin, Întins pe pat, mai era cu noi. Costum gri, cravata de catifea lată, violet, cum Îi plăcea. În picioare, pantofi maro, cu botul bont, copilăresc, strânși În șireturi albe. Palid. Supt. Parcă ațipise, parcă ne auzea. Vorbim despre el. Din bucătărie se aud vocile femeilor care se sfătuiesc
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
râvnea jucăria. Doar astfel, s-ar zice, prin joc, Atotputernicul DOLAR și-a legitimat onoarea și instituțiile, multiplicându-și, În același timp, valoarea. Saul Steinberg Își amintește de România ca de un loc al costumației și al uniformei (țăranii În costume folclorice, ofițerii mustăcioși de cavalerie În ținută de paradă, elevii În uniforme de liceu, cu număr de matricolă pe mână, ușor de identificat și denunțat). Un loc În care frustrarea și fudulia, pitorescul și derizoriul, fanfaronada și ferocitatea, hedonismul și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
adormit și dormi fără vise în seara aceea. Dimineața primi ziarele cu ultimele știri: dizolvarea Frontului Renașterii Naționale și înființarea, în perspectivă, a unui nou organism politic. Tot comentând cu ofițerii evenimentele, se deschide ușa și intră Comandantul, într-un costum aproape elegant, cu un pardesiu deschis de vară, o imagine departe, foarte departe de teroristul descris în presa dușmană. Ne pregăteam de plecare, când apare și Generalul Bengliu, care a ținut să ne spună, într un fel de discurs de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
a fi înmânate tuturor detașamentelor. Croitorii: pot să întoarcă într’o zi un veston și un pantalon sau să revizuiască 3 vestoane și 3 pantaloni sau să revizuiască 4 mantale. Croitorii pentru salopete confecționează tot într-o singură zi un costum. Deasemeni croitorii pot confecționa într’o săptămână de 6 zile lucră toare un veston sau 3 perechi de pantaloni sau o manta toate cu 2 probe. Cismarii: pot produce într’o zi două perechi bocanci de pingelit sau 4 perechi
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
fi înmânate tuturor detașamentelor. Croitorii: pot să întoarcă într’o zi un veston și un pantalon sau să revizuiască 3 vestoane și 3 pantaloni sau să revizuiască 4 mantale. Croitorii pentru salopete con fecționează tot într’o singură zi un costum. Deasemeni croitorii pot confecționa într’o săptămână de 6 zile lucră toare un veston sau 3 perechi de pantaloni sau o manta toate cu 2 probe. Cismarii: pot produce într’o zi două perechi bocanci de pingelit sau 4 perechi
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
am ajuns la destinație. Mi-am întrerupt mișcarea degetelor din buzunare și mi-am concentrat atenția asupra a ceea ce se întâmpla afară. Dincolo de ușile liftului era un coridor și pe coridor stătea o femeie. O tânără durdulie îmbrăcată într-un costum roz și cu pantofi roz cu toc. Costumul avea o croială superbă și era dintr-un material puțin lucios. Îi venea foarte bine. Tânăra m-a privit de parcă dorea să-mi confirme prezența ei acolo și apoi mi-a făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
degetelor din buzunare și mi-am concentrat atenția asupra a ceea ce se întâmpla afară. Dincolo de ușile liftului era un coridor și pe coridor stătea o femeie. O tânără durdulie îmbrăcată într-un costum roz și cu pantofi roz cu toc. Costumul avea o croială superbă și era dintr-un material puțin lucios. Îi venea foarte bine. Tânăra m-a privit de parcă dorea să-mi confirme prezența ei acolo și apoi mi-a făcut un semn cu capul, ca și când ar fi vrut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de sex cu femei grase sunt adevărate provocări. Fiecare se îngrașă în felul lui, așa cum fiecare moare în felul lui. Cam la asta mă gândeam pe când mergeam pe coridor, în spatele tinerei grase și frumoase. Își asortase o eșarfă albă la costumul roz, șic. La urechi, de altfel dolofane și ele, îi atârnau cercei din aur, lungi și dreptunghiulari. La fiecare pas, aceștia sclipeau ca niște luminițe. Era destul de sprintenă pentru corpolența ei. Cred că s-a strâns cu o burtieră ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cea dreaptă. Dar asta era situația acum și nu mai aveam de ales. Am continuat să cobor resemnat. Pe de o parte era în joc mândria mea profesională, pe de alta, nu mai voiam să renunț din pricina domnișoarei dolofane în costum roz. Nu știu de ce, dar îmi plăcea. Nu-mi rămânea decât să merg până la capăt. După ce am coborât douăzeci de trepte, mi-am tras puțin sufletul. Am mai coborât optsprezece și am ajuns jos. M-am oprit în capul scării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și transferă toate datele. — Am înțeles. M-am concentrat pe tot felul de calcule timp de o oră. Apoi am luat iar pauză. — Aș vrea să vă pun o întrebare. Ce anume vrei să știi? — Tânăra de la intrare. Cea în costum roz și puțin cam plinuță... — E nepoata mea, spuse bătrânul. E foarte isteață. Deși e încă tânără, mă ajută foarte mult. — Întrebarea mea este... s-a născut mută sau i-ați scos dumneavoastră sunetele din vorbire? — Ah, fir-ar să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
caz de nevoie. Mă mai înnebunea și tăcerea apăsătoare din jur. Cu lanterna în mâna stângă și cuțitul în dreapta, am luat-o pe drumul care mergea de-a lungul râului. Când am văzut-o pe fata cea dolofană, îmbrăcată în costum roz, întâmpinându-mă în capul scării de aluminiu, m-am simțit salvat. Îmi flutura puternic lanterna în față. A zis ceva, dar n-am auzit din pricina zgomotului apei. Nici nu-i puteam citi pe buze pentru că era prea întuneric. Chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]