12,743 matches
-
o trimitere la steaua magilor care a indicat un drum de urmat, a fixat destinul magilor și, indirect, a fixat și destinul umanității, care avea să urmărească steaua acesta, spiritual vorbind, secole de-a rândul. E o personalizare a motivului. Eul liric se substituie destinului, și-l asumă cu oarecare voluptate ceea ce amintește, fără îndoială, de romantici, ca și motivul lunii, de altminteri. Dincolo de aceste asemănări, preluări formale, nu mai rămâne aproape nimic din atmosfera romantică autentică. Discursul păstrează elementele imaginarului
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de cotidian și induce starea de visare, dimpotrivă, luna la Tonegaru impune o baie de real, o asimilare a acelor elemente banale. Trăirea sufletească este prezentată detașat ca și cum s-ar analiza o pânză sau o gravură ce nu-i aparține eului liric. Versurile încearcă să redea simultan și caracterul pictural al descrierii și senzația de împietrire sufletească: Lumina se prelingea în lacrimi de faianță/ pe brațul meu stâng caligrafiat de Destin;/ caligrafiat de Destin pe brațul meu stâng duceam străveziu/ o
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
reușește să-l convingă pe cititor că refuză să o facă. Pare paradoxal, dar e modalitatea de scriitură pe care Tonegaru încearcă să o breveteze. Atât timp cât reușește să creeze senzația de joc, de fals, de burlesc, de lume supusă carnavalescului, eul poetic pare să fie parte a universului creat. Hugo Friedrich afirma că poezia secolului al XX-lea a suferit un proces de "derealizare", îndepărdare de realitate, nici textele lui Tonegaru nu se abat de la această traiectorie. E poate cu atât
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și el încremenit: "Vedea eretic crescând țara califilor într-o seră/ cu fauni vânând columbe în steme lin -/ mai departe pe țărmuri cenușii sâni de ceară/ ce se coc numai în lumină de smalț opalin." Textul însuși este "eretic", viziunea eului poetic deformând totul, e o proiecție a propriului spirit. Imaginile închiderii spațiale sunt și ele recurente, totul dă impresia de închidere în rama unui tablou (imaginea serei exprimă imposibilitatea imaginației de a construi teritorii ilimitate). Nu se mai lucrează cu
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cerneală". Descrierea se realizează ca-n tablourile moderne, tabloul se răsucește, e distorsionat, imaginația refuză liniile drepte ale realității, "atunci boala somnului se întindea pe ecuator cu ondulări de omidă/ și calea ferată neisprăvită își smucea brusc șinele către cer." Eul poetic se pune pe sine însuși sub semnul acvaticului, unul mucezit, pierdut în universul morții, al subconștientului ("eu dormitam ca apa în țevile subterane de plumb"), incertitudinea asupra propriilor senzații, asupra lumii în care se mișcă e marcată atât semantic
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
imperfectului pentru a surprinde o anumită încremenire în timp a imaginii) apare și aici, totul este cuprins de moleșeală, plictiseala este una dintre coordonatele lumii descrise. Tentația pozei, atitudinea sfidătoare este atribuită de astă dată sufletului, imagine boemă a propriului eu, "Stătea picior peste picior și fuma o țigară/ scuturând scrumul blazat de atâta monotonie,/ ultimele roșcove atârnau ca niște limbi de dulăi/ plictisiți c-au fost prost imprimați pe vreo litografie". Literatura tinde și ea să fie la fel, textele
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de talent a celor care încearcă să facă artă. Există și o anumită atenție acordată banalizării imaginii și a enunțului, "vreo litografie" - înseamnă o reducere la banal, o punere sub semnul lui "oarecare". Modalizatorii de incertitudine nu lipsesc nici aici, eul poetic nu impune o viziune, ci încearcă să surprindă o fărâmă din realitatea care se refuză, de multe ori aceasta nu poate fi reconstituită decât fragmentar și prin presupuneri succesive, nimic nu are consistența adevărului absolut "dincolo de peluze un visător
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
urcau în artere/ Demonul Sângelui zbura domol deasupra tuturora,/ prin intermundii orbitele-i goale cotrobăiau Luna/ cu pale luciri de parcă ar fi fost aurora". Există o cramponare în senzorial și în senzual de care nimic nu-l poate separa pe eul liric. Universul acvatic cu algele sale revine ca obsesie a morții și a atingerii senzuale deopotrivă. De fiecare dată însă elanul se frânge, se pierde într-un fel de încetinire a mișcărilor, ca într-un fel de pâslă, "un clopot
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ar plăcea", "nu știu dacă te-aș iubi", "aș vrea". Este aici o proiectare în spațiul poetic a unui univers caragialian din care nu lipsesc nici adulterul, nici cadrul specific ("la CFR condica se ridică dimineața la 7 și jumătate"). Eul liric se prezintă uneori în ipostaza celui care are intuiția adevărului universal și atunci mărcile unui discurs care sintetizează esența lumii iau locul elementelor de incertitudine. Veșnicul joc se construiește pe un asemenea discurs din care nu lipsesc proiectările în
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
discurs din care nu lipsesc proiectările în absolut sau în viitor. ("Și iar vei fugi, ca un foc de comoară,/ flacără iute, vâltvoare de-aramă,/ iar vei fugi - ostenit, sub calde cenuși voi rămâne/ să te-ascult arzând depărtată mereu"). Eul poetic pare să fi descoperit adevărul și certitudinea este aceea că întreg universul uman se constituie dintr-un joc al aparențelor, al iluziilor. Oscilația între siguranță și îndoială tinde să devină modalitate primordială de constituire a discursului poetic. În acest
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
servesc jumătăți de texte poetice pe care, bazându-se pe experiența de lectură anterioară, ar trebuie să le completeze și ar fi tentat să o facă recurgând la asociațiile frecvente din universul literar. Surpriza vine tocmai din îndoiala pe care eul poetic o introduce de fiecare dată, sugerând că un astfel de comportament al lectorului sau chiar al său (pentru că uneori și creatorul poate să fie sedus de sonorități consacrate) este unul greșit. Noutatea este dată de introducerea unor sincope într-
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
tare, pentru Dumnezeu, mai tare!..." Aspectul de dramă de mahala se opune astfel seriozității subiectului, "aventură în cer" ar trebui să fie o călătorie de cunoaștere și nu e decât o exhibare a lumii degradate, un panopticum în față căruia eul ia poza mirării cu inocență, "Era o lume de panopticum,/ totul era clar și straniu ca în fundurile de mare -/ n-aș fi crezut că există în realitate/ ceea ce priveam acum cu stupoare". Multiplicarea termenilor care fac referire la sexualitate
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a cerului". În astfel de texte care devin autoreferențiale se multiplică și adresările, retorica implicării cititorului, a determinării sale să devină coparticipant la acest joc al refacerii și al negării realității. Adresarea și autoadresarea fac parte dintr-o anumită poză, eul poetic se impune în ipostază de actor care-și joacă rolul sau rolurile cu mult dramatism în fața cititorului/ spectatorului său, numai că emfaza prea pronunțată riscă să-l facă ridicul dacă n-ar fi abordarea ironică amintind de textele lui
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
paradoxal, certitudinea stării de fapt, a confuziei: "Cum stelele s-au urcat pe cer, nu știu". Nu se pune sub semnul întrebării o acțiune verosimilă, dacă aplicăm universului tonegarian coordonatele celui real, ci modul în care ea s-a desfășurat. Eul poetic are certitudinea unor mișcări subtile care scapă legilor cauzalității și înțelegerii umane. Siguranța/ certitudinea e legată tocmai de proiecția în viitor, dacă trecutul sau prezentul sunt inconsistente, vagi, greu de surprins, universul imaginar proiectat capătă o consistență mult mai
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
În ceea ce privește subclasificarea ekphrasisului imaginar, autorul studiului consideră că poate fi numit fictiv, tipul de ekphrasis în cazul căruia ceea ce se descrie este, evident, inventat, dar poetul creează iluzia realității (opera de artă are câteodată și un autor fictiv, un amplasament, eul poetic se pune în postura posibilului admirator) și, respectiv, conceptual, ekphrasisul în care obiectul descris nu numai că este imaginar, dar are trăsături "suprarealiste" care-i fac imposibilă existența. Clasificarea nu poate fi riguroasă, ne avertizează autorul studiului, decât teoretic
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de cusut/ însă Cain din limuzină/ l-a străpuns cu lancea în șezut", Filozofia materiei. Grotescul și vulgarul se îngemănează aproape. Poemele construiesc o lume în care totul e în curs de constituire sau în curs de destrămare, până și eul poetic este supus acestui proces ciudat. La Tonegaru aceasta devine modalitate de construcție a textului, subiect al său și viziune asupra lumii. Aplatizarea lumii este aici prezentată explicit, nicio sugestie a tridimensionalității. ("Cuprins de flăcări ce înfloreau ca anemona/ în
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
-l cuprind". Revine și aici obsesia acvaticului, redus la suprafața posibilă a unei oglinzi, dincolo de care se produce dedublarea. Nu numai că sunt aparent închise orice căi de acces, dar există și o sugestie a nepăsării, a detașării de propriul eu. Apropierea de ekphrasis se realizează și aici cu deosebirea pe care o subliniam că nu există la Tonegaru poeme care să descrie tablouri, imagini, ci aici se produce un proces de transformare a lumii în imagine. Pornind de la un termen
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
condamnare la o perspectivă univocă. De altfel, ideea aceasta a universului claustrant, limitat, în care cunoașterea adevărată este imposibilă nu este foarte departe de mitul platonic al peșterii. Alteori reducerea lumii la o suprafață plană pe care se pliază și eul poetic este anunțată încă din titlu ca în Ierbar. Se regăsește și aici peisajul abstract, care sfidează legile universului: În privirea ta albastră am urmărit bricuri -/ rada, orașul le primeau la balcoane cu covoare colorate;/ pretutindeni peste crengi, nicăieri lângă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
care șterge contururile, acvaticul (rada portului cu navele sale) se desenează în sufletul uman și perspectiva este răsturnată, comunicarea se face prin peștii zburători. Este o reinventare a relației dintre îndrăgostiți. Dacă ne-am obișnuit să găsim proiecții ale sentimentelor eului liric asupra universului înconjurător, de data aceasta lumea pare a se proiecta în ochii iubitei și îndrăgostitul n-o mai percepe decât prin intermediul acestora. Se modifică și dimensiunea sonoră a tabloului, sunetul este redat la nivel vizual pentru a se
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
nu mai cade pe spiritualitate, ci pe trăirile fiziologice, pe reacțiile corpului, pe senzorial, pe sexualitate sau senzualitate, ca și pe existența sa cotidiană, în lumea contemporană preponderent urbană. Se conștientizează și faptul că diferitele măști pe care le folosea eul liric în modernism, simple convenții, îndepărtau textul poetic de real. Se va opera, în consecință, o deschidere a universului poetic spre datele biograficului. Elementele autobiografice vor dubla astfel încercările de reluare a legăturilor poeziei cu realul prin impunerea banalului. Ne
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
propriului deces în presa vremii ca și refacerea memoriilor la nivel fictiv în Zeii prind șoareci). E un act de sfidare pe care-l regăsim și la Ben. Corlaciu și care își are oarecum sursele literare în poeziile lui Arghezi. Eul poetic se proiectează în ipostaza de rege, de dumnezeu al unui univers decăzut: "Prea târziu, prea târziu,/ Atunci va fi prea târziu;/ Dimitrie Stelaru, noul Cristos,/ Se va ridica lângă tine, rănit" (Prea târziu) sau "Sunt o trestie sfâșiată de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sincer nu presupune doar referire strictă la viața comună sau acceptarea existenței cotidiene ca realitate supremă, ci și renunțarea la false pudori și la prejudecățile de orice tip. Se adoptă astfel maniera exprimării directe cu aducerea în prim-plan a eului emitent care se adresează unui lector invitat să devină parte a universului fictiv: "Eu zic să fim optimiști și să ne lipim cu burta de/ pământ râzând în hohote, arzând în hohote. Să punem, domnule,/ mână de la mână poate iese
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Să punem, domnule,/ mână de la mână poate iese hora (...)/ trage brazda apăsat, băiete, că te privește din ceruri/ omenirea adică nimeni dar cu stele multe." (Metoda cârtiței 1, George Alboiu). Geo Dumitrescu adoptă un discurs personal, fără a fi confesiv. Eul poetic, deși prezent mereu în texte, se distanțează de propria existență proiectându-se într-o instanță ironică, oprind astfel orice tentativă de a recurge la un discurs sentimental. E o poezie a sincerității, dar nu una a zbaterilor în căutarea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a mai dat mălai -/ numai batistele de sânge mai culegeau anii din pom." (Corespondență pe un arbore), "Vezi, ducem cu rana din carne pe Domnul/ și-n fiecare seară îi dăm să mănânce-un paing." (Partitură). Dacă la Geo Dumitrescu eul își recâștigă dreptul la exprimare în poezie, la Ion Caraion eul apare, mai degrabă, sub forma unei virtualități. Se vorbește în numele unei întregi generații, cel mai adesea instanța comunicativă fiind desemnată prin pronumele "noi" sau se împrumută un ton sibilinic
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
din pom." (Corespondență pe un arbore), "Vezi, ducem cu rana din carne pe Domnul/ și-n fiecare seară îi dăm să mănânce-un paing." (Partitură). Dacă la Geo Dumitrescu eul își recâștigă dreptul la exprimare în poezie, la Ion Caraion eul apare, mai degrabă, sub forma unei virtualități. Se vorbește în numele unei întregi generații, cel mai adesea instanța comunicativă fiind desemnată prin pronumele "noi" sau se împrumută un ton sibilinic. Versurile capătă totuși o putere incantatorie: Noi suntem nebunii care vor
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]