12,132 matches
-
o rezistență mai puternică, înaintarea americanilor fiind din acest motiv întârziată. În vreme ce se apropia de Leipzig, cam la 100 km de Magdeburg și 25 km de râul Mulde, Armata I a ajuns într-una dintre puținele zone întărite în care germanii aveau o defensivă organizată. Germanii organizaseră aici o linie de apărare cu adâncime mare ale cărei principale arme o reprezentau tunuri antiaeriene folosite cu efecte devastatoare împotriva trupelor terestre americane. Printr-o combinație de manevre de ocolire și de atacuri
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
sudic a continuat să înainteze spre sud-est împreună cu Grupul de Armată VI pentru ca să elimine rezistența germană din sudul țării și să intre în Austria. După cucerirea orașului Coburg, americanii au cucerit orașul Bayreuth pe 14 aprilie. Capacitatea de rezistență a germanilor în timpul marșului spre linia Elba-Mulde a fost, ca aproape de-a lungul întregului final de război, sporadică și imprevizibilă. Dacă în unele zone defensiva a fost puternică, în altele germanii au capitulat aproape fără luptă. Forțele lui Eisenhower au menținut
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
cucerit orașul Bayreuth pe 14 aprilie. Capacitatea de rezistență a germanilor în timpul marșului spre linia Elba-Mulde a fost, ca aproape de-a lungul întregului final de război, sporadică și imprevizibilă. Dacă în unele zone defensiva a fost puternică, în altele germanii au capitulat aproape fără luptă. Forțele lui Eisenhower au menținut ritmul atacului spre est prin străpungerea zonelor puternic apărate de inamic cu puternice forțe de tancuri, urmate de izolarea defensivei germane și distrugerea ei cu atacuri de infanterie. Aceasta a
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
25 aprilie a devenit cunoscută ca „Ziua Elbei”. În vreme ce Grupul de Armată XII înainta spre est, Grupul de Armată VI de sub comanda generalului Denvers avea două obiective de îndeplinit: să protejeze flancul Grupului XII și să elimine orice încercare a germanilor de organizare a unei ultime rezistență în Munții Alpi din sudul Germaniei și Austria de vest. Pentru îndeplinirea celor două obiective, Armata a 7-a comandată de generalul Alexander Patch a trebui să atace sub formă de arc, mai întâi
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
în Austria. Armata I franceză comandată de generalul Jean de Lattre de Tassigny urma să atace spre sud și sud-est pentru cucerirea orașului Stuttgart, după care să se îndrepte spre granița elvețiană și, mai departe, în Austria. La început, rezistența germanilor din sectorul Grupului de Armată VI SUA a fost mai puternică decât în sectorul Grupului de Armată XII. Forțele germane de acolo erau încă mai bine organizate decât cele din nord. În cele din urmă, Armata a 7-a a
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
sale înaintate atingând malurile fluviului pe 24 aprilie. După ce Grupul de Armată VI și Armata a 3-a finalizaseră înfrângerea centrelor principale de rezistență din sudul Germaniei și se îndreptau spre Austria, devenise clar pentru toată lumea, pentru aliați și pentru germani în egală măsură, că războiul se apropia de sfârșit. În fața trupelor aliate care înaintau, localitățile ridicau steagul alb al capitulării, în speranța că astfel vor evita distrugerile suferite de orașele care rezistaseră. În același timp, militarii germani se predau cu
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
unități ale Armatei I canadiene a ajuns pe malul Mării Nordului pe 16 aprilie în dreptul frontierei olandezo-germane, în vreme ce un alt corp canadian a înaintat prin Olanda centrală, prinzând în încercuire forțele germane de aici. Comandanții aliați s-au temut însă ca germanii încercuiți să nu secătuiască de resurse populația locală, care se afla în pragul foametei. În aceste condiții, Eisenhower a fost de acord cu semnarea unei înțelegeri cu germanii, cărora urma să li se parașuteze alimente în acordului acestora pentru încetarea
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
încercuire forțele germane de aici. Comandanții aliați s-au temut însă ca germanii încercuiți să nu secătuiască de resurse populația locală, care se afla în pragul foametei. În aceste condiții, Eisenhower a fost de acord cu semnarea unei înțelegeri cu germanii, cărora urma să li se parașuteze alimente în acordului acestora pentru încetarea focului. Operațiunile de parașutare a alimentelor cunoscute ca „Mana Cerească” și „Haleala” au fost organizate începând cu 29 aprilie, acestea marcând începutul unui efort al aliaților conduși de
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
se aflau de fapt în Germania. După ce posibilitatea de fugă spre sud fusese eliminată de americani, iar Berlinul era încercuit de Armata Roșie, Adolf Hitler s-a sinucis pe 30 aprilie, lăsându-i amiralului Karl Dönitz sarcina negocierii capitulării. După ce germanii au încercat fără succes să ajungă la o înțelegere doar cu aliații occidentali, Dönitz l-a împuternicit pe 7 mai pe Alfred Jodl să accepte o capitulare completă pe toate fronturile. Documentele necesare au fost semnate în aceeași zi, capitularea
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
tehnic existau probleme, moralul echipajelor era ridicat. Navele nu fuseseră ținte ale sabotajelor, iar marinarilor germani li se acordase numeroase permisii pe țărm. Printre localnici circulau zvonuri insistente cu privire la iminența plecare a vaselor germane. Pentru ca să îi înșele pe francezi că germanii urmau să se deplaseze în Atlanticul de sud, informația urmând să fie transmisă englezilor în mod neîndoielnic, au fost răspândite zvonuri corespunzătoare în oraș, echipajele au primit în dotare căști coloniale, iar docherii au fost puși să încarce butoaie cu
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
flotila germană de E-boat. Au existat mai multe motive pentru care avioanele ale Fleet Air Arm, RAF Coastal Command și RAF Bomber Command nu au fost capabile să asigure un sprijin eficient flotei britanice. Britanicii prevăzuseră în mod greșit că germanii își vor planifica trecerea prin Canal astfel încât cel mai periculos punct al traversării de la Dover-Calais, unde navele se aflau în raza de acțiune a bateriilor de coastă britanice, să fie depășit în timpul nopții. Germanii au considerat însă că cel mai
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
Britanicii prevăzuseră în mod greșit că germanii își vor planifica trecerea prin Canal astfel încât cel mai periculos punct al traversării de la Dover-Calais, unde navele se aflau în raza de acțiune a bateriilor de coastă britanice, să fie depășit în timpul nopții. Germanii au considerat însă că cel mai important element al operațiunii este asigurarea elementului surpriză pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Pentru aceasta, vasele germane trebuiau să se strecoare din portul Brest în timpul nopții fără să fie observate, ceea ce
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
vasele germane trebuiau să se strecoare din portul Brest în timpul nopții fără să fie observate, ceea ce le dădea un avans de 12 ore, până când ar fi fost anunțați britanicii. Britanicii au fost prinși pe picior greșit de mișcarea îndrăzneață a germanilor. Echipajele avioanelor Hudson de recunoaștere de noapte ale RAF Coastal Command nu au identificat navele în marș după plecarea acestora din portul Brest, deoarece radarele lor nu au funcționat corespunzător sau au fost bruiate. Intensitatea bruiajului german a crescut progresiv
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
în marș după plecarea acestora din portul Brest, deoarece radarele lor nu au funcționat corespunzător sau au fost bruiate. Intensitatea bruiajului german a crescut progresiv de-a lungul a mai multor zile. Evitând o creștere bruscă a activității de bruiaj, germanii nu au lăsat să se întrevadă nici un semn al vreunei activități militare neobișnuite. Tot datorit bruiajului, un agent de informații britanic din Brest nu a putut să își transmită raportul cu privire la plecarea vaselor. Submarinul britanic HMS "Sealion" aflat în patrulare
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
cu privire la operațiunea germană a venit din partea operatorilor radar RAF comandați de Bill Igoe, care au identificat un nivel neobișnuit de crescut al activității aeriene inamice în spațiul aerian al Canalului. Frecvența folosită de aceste stații radar nu fusese detectată de germani și ca atare nu fusese bruiată. Operatorii radar britanici au intrat în alertă în jurul orei 09:00, când vasele germane se apropiaseră deja de Le Havre. Doar după încă 90 de minute, radarele britanice au descoperit flota germană. Două avioane
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
început să tragă fără nicio corecție a tirului. Cele patru tunuri Mk IX-X de 9.2”au lansat 33 de proiectile asupra vaselor germane care se deplasau cu peste 50 km/h, dar nicio lovitură nu și-a atins ținta. Germanii au afirmat chiar că gruparea lor navală depășise deja Doverul când artileria britanică de coastă a deschis focul, iar proiectilele au plonjat în apă mult în spatele vaselor. Între timp, cele cinci vedete torpiloare Fairmile D din baza din Dover au
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
a urmat atacul a șase biplane torpiloare Fairey Swordfish ale Aviației Navale decolate de pe aeropotul RAF Manston din Kent. Atacul a fost la rândul lui un eșec. Curajul echipajelor biplanelor Swordfish a fost remarcat atât de britanici cât și de germani. Avionul locotenentului comandor Eugene Esmonde—un veteran al atacului pentru scufundarea cuirasatului "Bismarck"— a fost doborât în luptă alături de întregul detașament de biplane. Esmonde a fost decorat postmortem cu Victoria Cross. Doar cinci dintre cei optsprezece membri ai echipajelor au
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
Forțele armate britanice (marina, aviația și forțele terestre) au eșuat în tentativa de oprire a vaselor din grupul Brest din drumul lor spre apele teritoriale germane. În plus, britanicii au pierdut 42 de avioane doborâte și un distrugător grav avariat. Germanii au suferit pierderi neașteptat de mici: "Scharnhorst" a lovit două mine la Vlissingen și Ameland, dar a ajuns în cele din urmă pe 13 februarie Wilhelmshaven. Avariile au fost reparate în următoarele trei luni. "Gneisenau" a lovit o mină la
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
acoperirea aeriană a vaselor germane, Adolf Galland a fost promovat la gradul de general maior, fiind la cei 30 de ani cel mai tânăr ofițer cu acest grad din cadrul forțelor aeriene. În ciuda faptului că au pierdut 17 avioane de vânătoare, germanii au reușit să doboare 2 bombardiere ușoare Blenheim și 9 Hampden , 4 bimotoare de vânătoare Whirlwind, 4 bombardiere cu rază lungă de acțiune Wellington, 6 avioane de vânatoare Hurricane și 10 Spitfire și 3 biplane torpiloare Swordfish. Tunarii Kriegsmarine au
Operațiunea Cerberus () [Corola-website/Science/335573_a_336902]
-
pomenit pentru prima dată de naturalistul francez Pierre Bulliard ca "Agaricus contiguus" în volumul V al operei sale "Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume" (tab. 240) și redenumit numai un an mai târziu de micologul german August Batsch (1761-1802) în volumul al 2-lea al lucrării sale "Elenchus Fungorum" ca "Agaricus involutus". Doi ani mai târziu, în 1788, naturalistul englez James Bolton (1735-1799) a descris o ciupercă sub denumirea "Agaricus adscendibus" care, după "Index fungorum", ar
Burete porcesc () [Corola-website/Science/335595_a_336924]
-
natural arrangement of British plants" sub denumirea "Omphalia involuta", până, în sfârșit, marele savant Elias Magnus Fries i-a dat numele recent de "Paxillus involutus" în opera sa "Epicrisis systematis mycologici" din 1838. Ultima redenumire a fost propusă de micologul german Gottlob Ludwig Rabenhorst (1806-1881) ca "Rhymovis involuta" care însă a fost respinsă. Buretele porcesc este o ciupercă cu lamele înrudită totuși cu hribii. Originară emisferei nordice, a fost introdusă involuntar în Australia și Noua Zeelanda odată cu transporturile de pomi caracteristice Europei
Burete porcesc () [Corola-website/Science/335595_a_336924]
-
destul de lungă de 30 de minute pe foc iute. Și în zilele de astăzi, buretele se mai vinde câteodată la piață în țările Europei de nord, iar în estul Europei se oferă în formă uscată. Pe de altă parte, micologul german Linus Zeitlmayr descrie deja în prima ediție a cărții sale "Knaurs Pilzbuch" (1953) soiul ca sub diferite premise letal. De ce? Până prin anii 1944, s-a crezut ca ciuperca este comestibilă, dar moartea micologului Julius Schäffer (1882-1944) după un repetat consum
Burete porcesc () [Corola-website/Science/335595_a_336924]
-
și Regatul Neapolelui. Aceste state mențineau un echilibru precar între ele, dar ambițiile exagerate ale conducătorilor acestora au dus la conflicte armate în care au ajuns să apeleze la ajutoare străine, cu rezultatul că Italia a devenit prada ambițiilor francezilor, germanilor și spaniolilor. Invazia franceză din 1494 a dus la o perioadă de conflicte armate aproape permanente, întrerupte de scurte armistiții, perioadă cunoscută în istorie sub numele de Războaiele Italiene. Carol al VIII-lea, aflat la Napoli (pe care îl cucerise
Liga Sfântă (1495) () [Corola-website/Science/335608_a_336937]
-
de la care a vândut acest cârnat la grătar într-o chiflă. În primul an ar fi vândut peste 4000 de "Hot dog"i. În anul 1871 deschide restaurantul „Feltman Restaurant and Beer Garden“, în 1901 se extinde cu „Feltman’s German Gardens“. El a lăsat după moartea sa o avere considerabilă de 1 milion de $. Numele „hot dog“ nu vine - așa cum se citește de multe ori - de la caricaturistul Thomas Aloysius „Tad“ Dorgan, care a produs o caricatură cu un teckel într-
Hotdog () [Corola-website/Science/335623_a_336952]
-
Ploiești avea grijă pastorală de ei. În 1899 se înființează Parohia Romano-Catolică din Câmpina, cu o capelă și o școală primară, într-un imobil închiriat. Erau circa 500 de familii cu 70-80 de botezuri pe an. În 1903 Inginerul petrolist german Anton Raky elaborează planurile bisericii, ale anexelor și cumpără un teren de 6 500 mp din banii săi. (A mai construit la Câmpina și un pod peste râul Prahova care există si astăzi "Podul lui Raky"). În anul 1904 se
Biserica Sfântul Anton din Câmpina () [Corola-website/Science/335634_a_336963]