13,885 matches
-
plină de diamante pe mîner, lucioasă și inoxidabilă, superbă și rece. Dar la ce folosește? Cu ea se provoacă suferință și moarte. Ca Stalin și Beria. Exact. Am șaizeci de ani acuși și întreaga mea viață am consacrat-o unei iluzii. De douăzeci de ani nu mi-am văzut frații, n-am văzut părinții, n-am văzut locurile care m-au născut. Unde s-a dus viața mea, pentru ce am consumat această lumînare? Ce-am realizat, în afară de faptul că m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
consumat această lumînare? Ce-am realizat, în afară de faptul că m-am trezit la realitate? Mai bine mai tîrziu...încerc eu să calmez atmosfera. Pe mine, Constantin, m-a costat prea scump. Am plătit dureros de scump credința mea într-o iluzie. Totuși, o societate se perfecționează cu oameni ca tine. Prostii. Societatea evoluează prin ea însăși, are legile ei și intervenția individului este dictată de ea. Individul acționează în direcția indicată de societate. Credeți că societatea evoluează independent de personalitățile diriguitoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
sens. În final, rezultatul este cel pe care societatea îl dictează. Personalitățile pot frîna evoluția societății. Pe mine această frînă m-a costat tinerețea. Nu te lamenta, la mine este mult mai dureros. Eu mi-am consumat viața pentru o iluzie. Privim insula Monte Cristo și pescărușii care fură unul de la altul prada. Ca oamenii... Da... Și tăcerea revine în drepturile ei. Încălcarea principiilor Profesorul Rotaru venise cu toată familia în Algeria și de cîțiva ani buni își făcea meseria la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
după ei...Pornesc în aventură. Rîd, cîntă și un mic ventilator instalat pe bord îi răcorește. Merg spre bătrîna La Habana! Peisaje, cu palmieri imperiali, singuratici, cu mango plini de fructe, cu grădini pline cu arbuști încărcați cu fruta-bomba dau iluzia că zboară înspre înapoi. Mașina pufăie voinicește și la una din roți se aude "hoașca, hoașca" în ritmul învîrtirii. Un rulment la roata din spate, explică Raul. Nu l-am găsit încă... Se opresc la un "paladar" și servesc o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și să experimentezi felurite versiuni de disciplină spirituală, frecventezi sfera religiosului, cauți, halucinat, calea. E un parcurs nobil, dar primejdios, la capătul căruia, dacă nu ai șansa unei opțiuni limpezi, întemeiate pe discernământ și echilibru sufletesc, poți eșua în sminteală, iluzie de sine și fanatism. Tipul F: Cercetarea și reflexivitatea. Trăiești cu dorința de a ieși din viață mai știutor, mai lămurit decât ai intrat. „Nu vreau să mor prost!“ - spunea Alexandru Dragomir. „Vreau să înțeleg angrenajul în care am fost
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pe care, după ’89, l-am împărtășit și eu, dar care s-a dizolvat, încet-încet, într-o luciditate mai curând amară. Nu că mi-am pierdut orice speranță, nu că m-am resemnat să supraviețuiesc marginal, fără participare și fără iluzii. Dar nu (mai) cred în rețete grandioase, cu rezultat garantat, nu (mai) cred în posibilitatea unei re așe zări durabile a lucrurilor prin viziuni pașoptiste și personalități providențiale. N-am argumente solide - cel puțin deocamdată - pentru a credita resursele de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
trivialele înregimentări ale majorității. Și, în fond, ce înseamnă, exact, a fi autentic? E foarte la îndemână să răspunzi „nu“ oricărui apel care nu te interesează, pretextând că îl simți „inautentic“. E foarte la îndemână să confunzi capriciul personal, idiosincrazia, iluzia de sine cu „autenticitatea“. Sau să ambalezi inapetențe banale în retorica „nobilă“ a unei autenticități intransigente. Există destui pentru care obligația de a te spăla sau cea de a saluta când intri într-o încăpere trec drept concesii făcute unor
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
vorba în capitolul 13 al primei epistole adresate de Apostolul Pavel corintenilor. Scurt acces de optimism Mi se întâmplă rar. Din ce în ce mai rar. De regulă, ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce trăiesc mă indispune până la depresie. Și totuși, fără motiv aparent, fără iluzii și fără speranțe utopice, mă trezesc, uneori, cuprins de o nerezonabilă încredere în soarta lumii. Iată, îmi spun, lucrurile funcțio nează: există încă versiuni cordiale ale luminii solare, există încă tineri sfioși și bine crescuți, există o mul țime de
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de deznădejde. Moartea omului, în varianta lui post-ede nică, nu poate fi altfel: nu e o petrecere veselă, o piruetă cochetă, o seară de bal, sau un gest solemn. E așa cum a fost și viața lui: plină de neliniști și iluzii, de grijă, speranță și incertitudine. Da, avem voie să ne temem de moarte, să răbdăm greu suferința, să ne simțim părăsiți, fără să ne pierdem, astfel, demnitatea. Căci, chiar când „duhul este plin de râvnă, carnea este neputincioasă“ (Matei, 26
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
fond altceva decât „Fii cu minte!“, gândește, răs-gândește și răzgândește-te! Lecturi stoice de Crăciun Înainte să se convertească la creștinism, lumea romană târzie supraviețuise moralmente prin înțelepciunea stoică, cu aura ei de resemnare dârză, cu asceza ei amară, fără iluzii și fără altă speranță decât aceea a vindecării de patimi. Există, în stoicism, o noblețe impunătoare, un duh ascetic boreal, un exemplu de verticalitate fără cer. Nu întâmplător, stoicismul a pătruns, discret, dar viguros, în țesutul pedagogiei creștine. Epictet și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
al falsului, legitimitatea adevă rului parțial. Evident, intrăm pe un teritoriu primejdios, în care resursele de auto justificare ale individului se simt provocate și pot evolua delirant: ne e ușor să găsim imediat scuze pentru orice derivă, să fabricăm rapid iluzia propriei, nelimitate, îndreptă țiri. Protecția ermetică a principiilor pare preferabilă. Dar viața nu e aseptică, nu e „principială“. Fiecare gest implică un pariu, fiecare decizie - un risc. Principiile indică, în toată această aventură, nordul, dar nu dau socoteală de traseele
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Yoga ierbivoră și Michel Onfray. Am încercat tot soiul de acrobații alimentare, de la Scarsdale la Montignac (cu încurajatoarea sa formulă „Mănânc, deci slăbesc!“), am experimentat și excesul, și (mai rar) inaniția. Nimic! Drept care, urmăresc dietetica televizată cu interes, dar fără iluzii. Rezultatul este însă paradoxal: cu cât văd mai mulți fanatici ai abstinenței, sau ai feluritelor monomanii salvatoare, cu atât devin mai sceptic și mai pofticios. „Specialiștii“ nu reușesc să mă convingă: sunt prea siguri de competența proprie și de eficacitatea
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
sluji semenii, ci de voluptatea perversă de a-ți răzgâia superiorii, de a te lăsa confiscat de țanțoșa lor suficiență. Cu alte cuvinte, de îndată ce ai o picătură de libertate, te grăbești s-o amanetezi, să o delegi unui șef, unei iluzii, unui idol. Altceva ce să faci cu ea? Când o cantitate suficientă de oameni ajunge să gândească astfel, dictatura - dură sau de catifea - e iminentă. Un lucru par să fi înțeles fără greutate românii tranziției: libertatea e suspensia regulilor. Poți
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ne va îngădui, în curând, să transformăm privatul în privată și, de dragul comodității, să umblăm pe stradă în chiloți. Și asta ar fi doar începutul. Epilog: Cu sau fără dileme? Când am lansat pe piață Dilema, nu ne-am făcut iluzii prea mari în privința efectelor ei terapeutice. Știam că „omul fără dileme“, cu certitudinile lui de lemn, cu suficiența lui asfixiantă, nu va dispărea curând din peisajul au toh ton. Ne închipuiam, totuși, că pe mă sură ce lumea românească se
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
și de inițiere. Într-adevăr, există puține grupări umane în care, sub o formă sau alta, copiii (uneori și femeile) să nu fie excluși din tovărășia bărbaților prin ignoranța cu privire la anumite mistere sau prin credința - întreținută cu grijă - în vreo iluzie pe care adulții își rezervă posibilitatea de a o dezvălui la momentul oportun, consacrînd astfel încorporarea tinerelor generații în generația lor. Uneori, riturile acestea seamănă în mod surprinzător cu cele pe care le examinăm în acest moment. Cum, de exemplu
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
Iar morții sînt copiii. Credem că această interpretare poate fi extinsă la toate riturile de inițiere și chiar la toate prilejurile cu care societatea se divizează în două grupuri. „Neinițierea” nu este doar o stare de privare, definită de ignoranță, iluzie sau alte conotații negative. Raportul dintre inițiați și neinițiați are un conținut pozitiv. Este un raport complementar între două grupuri dintre care unul reprezintă mor ții și celălalt viii. Chiar în cursul ritualului, rolurile sînt de altfel adesea inversate, și
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
dorința de a crede, oricît de puțin, într-o generozitate fără control, într-o bunătate fără gînduri ascunse ; într-un scurt interval în care sînt suspendate orice teamă, orice invidie și orice amărăciune ? Probabil că nu putem împărtăși întru totul iluzia, dar ceea ce ne justifică eforturile este faptul că, întreținută la alții, ea ne oferă cel puțin ocazia de a ne încălzi la flacăra aprinsă în aceste suflete tinere. Credința pe care o cultivăm la copiii noștri că jucăriile lor vin
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
e opera unui amator, nu a unui profesionist, și am văzut cu ce mister își înconjurau lucrările sculptorii și pictorii tsimshian. A-i face pe ceilalți să ia arta drept viață era privilegiul și totodată obligația lor. Dar, întrucît această iluzie creată de opera de artă avea drept scop să ateste legătura dintre ordinea socială și ordinea supranaturală, nu ar fi fost admisibil ca un particular să pretindă să se joace cu ea în folosul său personal. Pentru opinia publică, repre
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
cunoștințe care provin de la simțuri sînt înșelătoare. În spatele a ceea ce perce pem drept culori, sunete și mirosuri nu există decît întinderea și mișcarea. Se credea cel puțin că aceasta este substanța realului. Un secol mai tîrziu, Kant va denunța această iluzie, afirmînd că spațiul și timpul sînt și ele niște forme ale sensibilității noastre. Mintea omenească impune lumii constrîngerile sale, iar dacă pretinde să gîndească dincolo de propriile limite, se lovește de contradicții insolubile. Dar în această diminuare stă și forța noastră
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
Comte conștientizează vag acest lucru atunci cînd rezervă unei elite de inițiați bucuria estetică oferită de construcția sa : . În acest sens, se poate spune că Auguste Comte, de multe ori profet, dar de astă dată fără voia lui, prefigurează o iluzie devenită frecventă la mulți artiști contemporani. Indiferent că este vorba de poezie, de pictură sau, mai ales, de muzică, ea constă în a crede că, de vreme ce orice operă capabilă să suscite emoția estetică are o structură, e suficient să inventezi
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
și altceva decît bizarul aparat de reguli sub formă de șarade, de versuri pe rime date și de aliterații prin care se exercitau, în ajunul morții sale, ceea ce el își imagina a fi facultățile lui poetice. În mod curios, această iluzie face din Comte mai curînd unul dintre precursorii avangardelor excentrice care au înflorit la sfîrșitul secolului al XIX-lea și pe tot parcursul secolului XX decît demnul continuator al lui Dante, în legătură cu care credea că una dintre misiunile ce reveneau
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
este guvernată de dreptul patern, trăgeau concluzia că popoarele sălbatice trebuie să fi avut, și uneori încă mai au, un drept total diferit. Progresele observației etnografice au pus capăt - pentru un timp, s-a putut crede că în mod definitiv - iluziilor matriarhatului. S-a înțeles că, atît într un regim de drept matern, cît și într-un regim de drept patern, autoritatea le aparține bărbaților. Singura diferență este că ea e exercitată de frații mamelor într-un caz și de soții
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
care o aleg după plac. Și astfel, odată cu Înfloritul, urzica nu devine toxică, ci doar În mod evident mai reductivă decât Înainte, iar cum gustul e dependent de această schimbare, percepem ca disgrațioasă mâncarea de urzici, până atunci delicioasă. O iluzie la urma-urmei, dar așa găsim ditamai urzica În miezul verii, adică atunci când Își crește „copiii“, adică Își dezvoltă semințele... Dacă În martie n’ar fi fost atât de „isteață“, mai rămânea ceva? Urzica plătește deci mai Întâi prețul păcii, după
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
se „strecoare“. Aș vrea ca măcar aceea să fie și sălbatică, compensând mica-i greutate cu agilitatea și Îndrăzneala proverbiale... „Milenium“, 21 aprilie 2001, ora 15,55 63. Culori Culoare nu există. Ați auzit bine: nu există culoare, ci doar iluzia ei. Tot ceea ce ne Înconjoară, noi Înșine, ne scăldăm Într’o mare de energie. Concretizată În radiație, Îi puteți spune lumină. Energie din care fiecare „suge“ ce-i place, respectiv alungă, reflectă, ce nu. Și așa, fiecare a Învățat să
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
serviciului contra serviciu“. Adică eu, planta, Îți cer ție, un animăluț oarecare, să mă ajuți Întru supraviețuirea pe termen lung. Dar Îți dau și de cheltuială, energie adică. În antiteză, profitul nostru, uman, Înseamnă a vinde, mai scump decât face, iluzii, false nevoi, iar reclama intră În preț. Dincolo, În Natură, reclama cade În sarcina „comerciantului“. Iar dacă În Natură profitul se Întoarce, sub forma mai multor plante În loc de una, În folosul „societății“ de vietăți, În lumea noastră el devine bani
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]