12,849 matches
-
-și noua înfățișare: "tăcerea e acum albastră,/ a schimbat cineva lumina la față"8. Intermediul creat - mijlocirea asigurată de această paradoxală relație - este cel dintre ceea ce luminează, oferindu-și totodată un posibil semnificabil și o formă aparițională, și ceea ce e luminat, adică înțelegerea albă în care lumina se manifestă. În ultimă instanță e intervalul imperceptibil între raza inaparentă a ceea ce începe să semnifice și lumina înțelegerii care o primește ca imagine transparentă. Interval care e o distanță în densitatea cuvântului, orizontul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
vadă, se ivește în lumină. Premers de rumoarea distanțelor parcurse, semnificabilul ajunge la vedere, în trupul fluctuant al imaginii: "a vegheat ca un diamant în falduri beznelor,/ umbre l-au înfășurat, gol și sfânt, pe el unul, pe el singurul". Lumină însă nu e ca să pună ceva în vedere; nimic nu se expune vizibilului în acest decor scufundat, retras înlăuntrul simțirii. Ceea ce sclipește și își răsfrânge lumina este un început de rostire, ivirea originară a semnificabilului ce strălucește "ca un diamant
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
asemănarea și nu "realitatea" însăși în esența sa"3. Fiecare element al acestei antinomii face imagine prin sine însuși, dar imaginea adâncă e dată abia de semnificabilul inaparent, întrevăzut în înțelegerea intuitivă a luminii străbătătoare care, legând vizibilul de invizibil, luminează cuvântul însuși, potențându-i expresivitatea 4. Astfel încât "fiecare cuvânt are dublul său de imagine ca un dublu de lumină", cuvânt-imagine care "vede el însuși și face să se vadă prin el"5, se dă în cuprinsul poemului și dă de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lumină tăcerea" (Lumină vie)8; " Întunecimea aripează alb" sau "Nemărginitul se înstelează argintiu" (Cântec de noapte la mare)9. Se devoalează prin corpul scriiturii demantelate, devenită "scriitură spartă" (écriture éclatée, în ambele sensuri: dezmembrată, dislocată, fragmentată, dar și eclatantă, strălucitoare, luminată de ceea ce iese la vedere, proiectându-se pe ecranul ei)10. Ceea ce trece dintr-o stare în alta apare și dispare, nu se risipește în adevăratul sens al cuvântului 11. Sunt "forme și figuri ieșind din invizibil prin prezența sensibilă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care o smulge din muțenie și unde lumina apare în discurs drept fenomen sensibil, luminozitate (lumen); la fel cum, pe de altă parte, întunecimea și nemărginitul (imagini ale umbrei vizibil-invizibile) se sublimează (aripează, se înstelează) în transparența rarefiată a ceea ce luminează epifanic (alb, argintiu), ca sursă invizibilă a luminii (lux), reflectând, în aceste figuri fără formă, puritatea originii absolute din care rostirea izvorăște. Înainte de a fi parcursul oblic al vederii, orizontul deschis de poemul Cântec de noapte la mare13 deschide la
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
orbirea lumii în orizontul căreia nu e nimic de văzut. Acolo cuvântul sună gol sau - dacă se împlinește în literă - el e deja-rostitul care nu dă de văzut decât umbra, conturul nevăzut și neauzit al nemișcării. Pentru a vedea ceea ce luminează, vederea se așază în umbră, se umbrește, își modifică natura, unghiul din care se deschide o nouă perspectivă. Astfel situată, ea nu vede lumina ci ceea ce apare în lumina neobișnuitului deja posibil, împletirea stranie dintre sunet și sens: imaginea neprevăzută
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mine)17. Vedere non-intențională a unei apariții nechemate la ființare, dar care cheamă vederea, învelindu-se în "lumina ca un văl uluitor" (Dansatoarea)18. Faptul că lumina este un văl nu indică închiderea în ascunsul inaccesibil; ea arată ascunsul, îi luminează transparența. Mai exact: transparența însăși e lumină, deschidere prin care ceea ce apare se arată pe "apele luminii", "pe valuri de lumină" (Cuptor)19, ca "ploaia de lumină a soarelui în crâng" (Făurar)20. Mediu diafan al trecerii spre ceea ce apare
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Dar gustă clipa-n care un Dumnezeu creează/ Din fiece lumină o stea ce-a tremurat/ De dorul fără margini al cerului tovarăș". Semn nevăzut și totuși întrevăzut, precum un astru ieșit din dezastru, al creației - divine sau poetice - care luminează intervalul ce leagă dispariția de apariție, invizibilul de adâncul unui vizibil nebănuit. Începutul e lumina; dispariția e transparența. Ce rezultă din ecuația acestei stranii creații? Dacă orizontul mundan dispare, ce lumină apare pentru a începe din nou, pentru a se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de invizibilul ce iese din ascundere, la fel cum în poem semnificabilul începe să dea de văzut și de înțeles, se încheagă în figura inaparentă a originii. De aceea tot ce se înalță în imaginea frumosului este frumosul însuși care luminează ca trup al ascunderii și strălucește răspândindu-se în cele pe care le ridică spre cerul formelor eterne: "știm pe/ Ce formă ideală ne împlinim unirea"16. Astfel încât coborârea și înălțarea nu sunt la drept vorbind două acte succesive; ele
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mireasmă de azur"51), deschide o perspectivă extatică, scăldată în lumina frumosului originar 52. Dacă iubirea este "o nouă lumină pentru lume", lumina - iradiind din inima în care "arde acest lăuntric soare" - transformă totul în "frumusețe atotcotropitoare"53, dar ceea ce luminează ca frumusețe strălucește de la început, țâșnind din izvorul nesecat al unui veșnic reînceput 54. Începutul este miezul, căci tot ce se originează în locul nedeterminat al unei apariții redefinește centrul de iradiere, răscrucea luminoasă în care imaginea se profilează "pe miezul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
orbita unui centru de greutate dinafara ei. Dacă "altar al divinului este inima omului" (Sf. Bonaventura), conform acestei viziuni teocentrice, deschisă din perspectivă cardiacă, omul renunță la propria persoană imaginară pentru a se alătura imaginii divine, chipului supranatural care îi luminează tainic fața. "Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta" (Matei 6, 21). Inima consimte acestei răpiri, resimțită ca o smulgere; este "străpungerea salvatoare a inimii", potrivit lui Hugues de Saint-Victor. Abia atunci ea strălucește ca icoană, precum
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
acasă (" Noi, copiii Slavei, ne-nturnăm acasă"), conversiunea transfigurării ("noi, schimbații mai presus de îngeri") în strălucirea albă a Schimbării la Față70. În acest mediu inimaginabil al ivirii imaginii, "din marmora în lespezi cu miezul de amiază,/ Nălucitoare piatră de sine luminează,/ Și-n ziua împietrită frontoanele-aninate/ Destăinuiesc azurul din care-au fost tăiate"71. Lumina transpare prin corpul care i se interpune, piatra devenind intervalul translucid - inaparent - al destăinuirii, loc de trecere prin apariția netrecătorului 72. Dacă "mi-e dragostea cer
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
o chintesență a acestor teme, loc hermeneutic prin excelență al unui exemplar multum in parvo. Cuvântul întemeietor - logos al Începutului absolut (cf. Ioan 1, 1) - rostește creația în numele veșniciei pe care o sădește în cele încă netocmite, rostire originară ce luminează mărturisitor venirea în lume: "Sămânța nemuririi, iubite, e cuvântul,/ Eternul se ascunde sub coaja unei clipe". Cuvântul care dă lumină vieții luminează în întunericul ce nu îl cuprinde; el se dă ca ascuns luminător al tuturor celor create. Cum se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Ioan 1, 1) - rostește creația în numele veșniciei pe care o sădește în cele încă netocmite, rostire originară ce luminează mărturisitor venirea în lume: "Sămânța nemuririi, iubite, e cuvântul,/ Eternul se ascunde sub coaja unei clipe". Cuvântul care dă lumină vieții luminează în întunericul ce nu îl cuprinde; el se dă ca ascuns luminător al tuturor celor create. Cum se poate însă ca ceva ascuns să lumineze și să rostească în lumină pe cele pe care le întemeiază tocmai prin această pro-punere
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
iubite, e cuvântul,/ Eternul se ascunde sub coaja unei clipe". Cuvântul care dă lumină vieții luminează în întunericul ce nu îl cuprinde; el se dă ca ascuns luminător al tuturor celor create. Cum se poate însă ca ceva ascuns să lumineze și să rostească în lumină pe cele pe care le întemeiază tocmai prin această pro-punere originară? "Ca-n oul ce păstrează un zbor înalt de-aripe,/ Pân'ce-i sosește timpul în slăvi să-și ia avântul". Imaginea țâșnește odată cu posibilul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
prin care ea însăși reflectă substratul inaparent, definindu-se ca reflectant al reflectatului? Am văzut că prin ceea ce reflectă, imaginea este semnificativă totodată, adică nu doar arată, ci și înseamnă ceea ce arată, semnifică prin cuvântul în care se arată. Imaginea luminează vederea, dă de văzut, dar - în același timp - ea este luminată, se conturează ca proiecție a unui conținut de sens pe care îl pune în vedere. Vom întâlni în continuare câteva ipostaze ale luminii ce "taie" vederea, vibrații luminiscente ale
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
spațiu golit? Trece spre dispariție prin pustiul netrecător, prin transparența plină a ceea ce rămâne, rezistă trecerii, subzistă chiar în măsura în care toate se petrec fără urmă. Nu e sufletul singurul care are propria lumină, cel care, fără să primească lumina din afară, luminează de la sine, prin sine? "O, voi suflete călduroase, o voi suflete/ cu lumină proprie!/ Era o lovire de raze, între voi și amurg/ cu clinchete alunecând mereu din prezent/ și rătăcind în jurul pământului". Ipostază care pune în lumină imaginea inaparentului
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ceea ce, neumbră fiind, arată tocmai ce trebuie văzut? Umbra lucrurilor este imaginea adevărului lor, mai reală decât lucrul în sine, căci de fapt ea nu se arată decât în lumina pe care lucrul nu o are de la sine. Tot ce luminează acum și se așterne în umbra lucrurilor nu le umbrește, ci le ipostaziază revelator în imaginea unui răsărit invizibil. În poemul Cântec 12 procesul acesta continuă la un alt nivel, conform unui scenariu mai eliptic însă. Nu umbra lăsată de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și se așterne în umbra lucrurilor nu le umbrește, ci le ipostaziază revelator în imaginea unui răsărit invizibil. În poemul Cântec 12 procesul acesta continuă la un alt nivel, conform unui scenariu mai eliptic însă. Nu umbra lăsată de lucrurile luminate din interior ne întâmpină acum, ci uitarea pe care o implică eclipsarea eului: M-a uitat Dumnezeu, gândindu-mă,/ până când gândul/ mi-a devenit trup". A fi uitat înseamnă a fi neluminat, a nu mai fi în lumina gândului cuiva
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
venit - pentru a-l ridica pe oricine la demnitatea prezenței. Și-apoi, cum să nu se stingă lumina în oricine dacă oricum nu e nimic de văzut decât imaginea îndepărtată a unui cineva care iese din nevăzut, aduce cu sine lumina? Eclipsarea eului care o însoțește pe cea a lumii declanșează subtilul proces prin care dispariția exteriorității sensibile, aparente, implică actul complementar al apariției sensibile a inteligibilului, fenomenalizarea sa în chiar forma părăsită de imaginea obiectului empiric. Dar sensibilul nu dispare
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în sălașul lăuntric. Acolo domnește lumina"2. Înainte de a fi cucerit strategic, prin convocarea unui întreg arsenal al metodelor interpretative, poemul e închis în sine, cetate inexpugnabilă care nu se lasă deschisă decât de înțelegerea albă a intuiției. Intuiția nu luminează interstițiile poemului, mai degrabă sesisează locul unde ceva luminează, luminișul în jurul căruia se constituie poemul. A ne lăsa călăuziți de "lumina unei intuiții prealabile" înseamnă a ne asuma un "salt orb" în necunoscut, cu riscul de a-l face greșit
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fi cucerit strategic, prin convocarea unui întreg arsenal al metodelor interpretative, poemul e închis în sine, cetate inexpugnabilă care nu se lasă deschisă decât de înțelegerea albă a intuiției. Intuiția nu luminează interstițiile poemului, mai degrabă sesisează locul unde ceva luminează, luminișul în jurul căruia se constituie poemul. A ne lăsa călăuziți de "lumina unei intuiții prealabile" înseamnă a ne asuma un "salt orb" în necunoscut, cu riscul de a-l face greșit, ignorând semnul previziunii. Adevărata intuiție, cea fără greș, e
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
asuma un "salt orb" în necunoscut, cu riscul de a-l face greșit, ignorând semnul previziunii. Adevărata intuiție, cea fără greș, e "oarbă", căci nu vede și nu primește decât ceea ce i se dă, prevedere sau precomprehensiune a ceea ce semnifică luminând, iradiind dintr-un miez incandescent 3. Nu e totuși precomprehensiunea în înțelesul ei clasic de orizont proiectiv, de anticipare a desăvârșirii sau de așteptare a sensului (raport cu adevărul sensului vizat). Intuiția e "pre"-comprehensivă doar în virtutea absolutei sale gratuități
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
e pretutindeni, ca și centrul pascalian". Un centru ubicuu, pulsând difuz în carnea poemului, până în ultima nervură a imaginilor. Acum singurul lucru care contează este apariția acestei interiorități, straturile de sens prin care răzbate rostirea originară, imaginea pre- începutului care luminează mereu înainte. În lumina prevederii Locul întâlnirii intuiției cu făptura strălucitoare a inaparentului nu deschide orizontul înțelegerii; se dă ca autodonație a sensului în ipostaza pre-începutului posibil, așa cum ne este dat în Eon spre sâmbure 13: "te voi întâlni în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se aprind de înc-o lumină/ mai veche". Nu știm ce vedem, dar fulgeră totul 16. Inteligibilul nu suferă aici nicio amputare; semnificatul nu e diminuat în preeminența sensibilului. Nu e destul că fulgeră totul, că fețele imaginii se aprind și luminează? Căci nimic nu fulgeră prin sine; totul străfulgeră în golul răsfrânt, într-o lumină mai veche decât golul. Încă o lumină - alta - peste cea pe care o arată imaginea; străluminată, aceasta nu dă numai de văzut, ci și de înțeles
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]