13,698 matches
-
tăiat pâine. Tot drumul până la vadi, Winston acesta a stat cuminte În pătură, a părut chiar foarte mulțumit și a dat din coadă, părând recunoscător. Poate credea că Îl duceau la doctor. Oricine se apleca spre el era lins pe obraz sau pe mâini. În vadi au adunat pietre, au ridicat un altar și au așezat pe el câinele, care nu s-a Împotrivit deloc, parcă avea Încredere În ei, parcă era sigur că se afla printre prieteni care Îl iubeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
a pielii sale, cu smocurile ei de păr negru și colacul de grăsime din jurul taliei. Începu să-și stoarcă automat pustulele roșii de pe piept, până reuși să scoată câțiva stropi albi care Îi țâșniră pe pieptul lăsat. În adolescență avusese obrajii și fruntea pline de coșuri. Baruch Îi interzisese să le stoarcă. Odată Îi spusese lui Fima: Vor dispărea peste noapte În clipa În care vei avea o prietenă. Dacă până la ziua ta, la șaptesprezece ani, nu vei reuși să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
tineri de mare valoare ca tine au hotărât deodată să vândă toată moștenirea iudaismului pe blidul de linte al falsului pacifism european. Vor să devină Iisus Hristos. Vor să le dea creștinilor o lecție despre cum se Întinde al doilea obraz. Îi iubiți pe dușmanii noștri și Îl urâți pe Uri Țvi, până și pe sfântul serafim. Dar noi ne-am săturat deja până peste cap de faimosul umanism european. Am simțit deja din plin pe pielea noastră gustul civilizației tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
dintr-odată privirea și o văzu În fața sa pe Annette Tadmor, Îmbrăcată Într-un palton roșu și cu o beretă albastră de lână așezată pe-o parte, care Îi dădea aerul unei franțuzoiace tinere de la țară. Ochii Îi străluceau, iar obrajii Îi erau Îmbujorați de frig. I se păru copilăroasă, blândă, pură și dureros de frumoasă. Însă În clipa aceea Își aminti ce-i făcuse alaltăieri și se simți murdar. Emana un miros de parfum fin, poate ușor nuanțat de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
unei nenorociri. Nu dorm nopțile. Stau și scriu articole de parcă ar asculta cineva. Nimeni nu ascultă, totul e probabil pierdut. Ce se va-ntâmpla cu noi, Nina? Poate știi tu? Nu? Nina, care era deja la ușă, Întoarse spre el obrazul de vulpiță ochelaristă și spuse: S-ar putea să termin relativ devreme azi. Vino de la clinică direct la mine la birou și o să mergem să ascultăm concertul de la YMCA. Sau o să ne ducem la cinema să vedem comedia cu Jean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și se sprijini de biroul de recepție, aruncând În fața lui Fima un miros de medicamente și dezinfectante. Pieptul său enorm, umflat ca al unui general-guvernator rus din timpul țarilor, șoldurile rotunde și late dădeau trupului său greoi Înfățișarea unui contrabas. Obrajii Îi erau străbătuți de o rețea deasă, nesănătoasă de vase de sânge albăstrui, roșcate și rozalii, aflate atât de aproape de suprafața pielii, Încât i se putea lua pulsul după zvâcniturile lor. Suplu și tăcut, cu pași catifelați ca ai unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
-mi aduci fișa doamnei Bergman. Ce ți-am făcut, șopti Tamar În timp ce ochii i se umpleau de lacrimi, de ce mă chinuiești? Și cu o pâlpâire de curaj timid adăugă: — Într-o zi ai să capeți de la mine o palmă peste obraz! Minunat! zâmbi Eitan, Îți stau la dispoziție. Am să-ți Întind chiar și celălalt obraz, dacă asta te va ajuta să-ți mai liniștești puțin hormonii. După care Sfântul Augustin al nostru ne va consola pe tine și pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
umpleau de lacrimi, de ce mă chinuiești? Și cu o pâlpâire de curaj timid adăugă: — Într-o zi ai să capeți de la mine o palmă peste obraz! Minunat! zâmbi Eitan, Îți stau la dispoziție. Am să-ți Întind chiar și celălalt obraz, dacă asta te va ajuta să-ți mai liniștești puțin hormonii. După care Sfântul Augustin al nostru ne va consola pe tine și pe mine, Împreună cu toți Îndoliații Sionului și ai Ierusalimului, spuse și, Întorcându-se cu o rotație perfectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
capătul străzii, care era și capătul cartierului și al orașului, Fima observă ceva transparent care creștea și umplea tot spațiul. Era ca și cum ar fi foșnit din toate părțile mii de fâșii moi de mătase. Ca și cum l-ar fi atins pe obraji niște degete care nu erau degete. Când se dezmetici din uimirea care Îl cuprinsese, reuși să recunoască fulgii mici de zăpadă. Fiindcă peste Ierusalim Începuse să cadă o ninsoare ușoară. Cu toate că se topea și dispărea chiar În clipa În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mult decât viața mea. Stătea aplecată asupra lui Fima, care se strânsese pe taburetul său, Îmbrăcată În pantalonii uzați din catifea reiată și puloverul roșu, puțin lărgit, ca și cum se abținea din toate puterile să nu-i tragă o palmă peste obrazul grăsuț. Ochii Îi erau uscați, strălucitori, iar chipul ridat, Îmbătrânit, de parcă nu Yael, ci bătrâna ei mamă se apleca peste el, mirosind a pâine neagră și măsline și săpun simplu de toaletă. Și spuse cu mirare, cu un zâmbet Încordat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
trupul subțire, copilăresc și, la fel cum Îl purtase În brațe pe Dimi cu două nopți În urmă, o duse acum pe Yael și o Întinse pe pat În dormitor și, la fel cum Îl mângâiase pe Dimi, dezmierdă acum obrajii ei. Dar nu Încercă să dea cuvertura la o parte sau să o dezbrace, ci doar se lipi de trupul ei și puse capul ei pe umărul lui. În loc de „Mi-a fost dor de tine“, spuse, din cauza oboselii, „M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
cu migdale. Și Îi spunea În glumă: — Asta e pentru copil bon care n-a lăsat nimic În farfurie. Pronunța cuvintele „copil bon“ nearticulat, de parcă acesta i-ar fi fost numele. Cât despre domnul Danzig, un bărbat rotunjor, cu un obraz roșu ca o bucată de carne dintr-o măcelărie, despre care Fima nu știa dacă era o boală de piele cronică sau un defect ciudat din naștere sau poate semnul misterios al unei arsuri Întinse, acesta obișnuia să-i cânte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
În germană, care se termina cu cuvintele mein Kind1. Dintr-un motiv necunoscut ochii mamei sale i s-au umplut de lacrimi, i-a prins deodată capul În mâini, l-a strâns la piept și a Început să-i acopere obrajii cu sărutări repezi și dese. Ce s-o fi ales de soții Danzig? Precis că au murit de mult. O filială a unei bănci oarecare s-a deschis cu mulți ani În urmă În locul În care se afla micul restaurant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
e veselă și lipsită de griji, distractivă și eliberată de orice rușine sau vinovăție, și chiar dacă și acolo se petrec nedreptăți și cruzimi, nedreptățile nu sunt responsabilitatea ta, iar cruzimile nu-ți apasă conștiința. Un tânăr gras, cu ochelari, cu obraji rozalii, proaspăt rași, dar cu o tichie neagră pe cap, ridică doi ochi de copil din cartea pe care o acoperi rapid cu ziarul religios Hamodia și i se adresă lui Fima cu un accent est-european pronunțat: —Bună să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
placă. Însă nici În privința vocii cantorale de tenor nu puteai fi sigur. Oare Yael ar fi fost În stare să aibă sentimente materne față de făptura asta Îndopată? Cu ochii săi de un albastru Închis În spatele ochelarilor cu lentile groase? Cu obrajii săi rozalii de purceluș? Ar fi fost oare În stare să stea și să-i croșeteze o căciuliță albastră cu un moț moale de lână, cusut, care să se legene În creștetul capului? Ar fi putut să-l ia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
m-am culcat cu ea. Că nu m-am culcat cu ea. Că am umilit-o. Dar ce caută el aici? Nu trebuia să fie la Roma? Sau are o dublură secretă? —Ascultă, Uri, zise, și sângele Îi fugi din obraji și i se concentră În ficat, nu știu ce ți-a spus Nina, dar fapt este că de ceva vreme... —Așteaptă. Vorbim sus. Adevărul e că de multă vreme intenționam... Vorbim Înăuntru, Fima. —Când te-ai Întors? —Azi-dimineață. La zece și jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Între tenis și Tennyson. Fima spuse: —E foarte bine că l-ați transportat. Ce-ar fi putut să facă aici tot weekendul? În salon Îl Înconjurară prietenii, Întinzând mâinile din toate părțile și atingându-l cu tandrețe pe umeri, pe obraji, pe păr, de parcă prin moartea tatălui său Fima ar fi moștenit rolul bolnavului. De parcă era de datoria lor să verifice cu grijă dacă nu Îi era prea cald sau prea frig, dacă nu avea frisoane, dacă plănuia și el În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
spre spate, era un visător, aspira spre ceva mai bun pentru că era fiul lui, fiul lui Hans H., directorul uzinelor de fier și oțel - și tatăl său își întoarse fața; o mișcare începută abia perceptibil, din ochi, continuată de cutele obrazului, sucindu-i claia albă de păr în dreptul luminii și, asemenea unui ecou, estompându-se în trupul masiv care ședea pe scaunul de birou, până se opri. Trebuie să discutăm contractul, stai jos! Fratele - „Oha“, așa fusese poreclit din cauză că prea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ger, gurile larg deschise, ochii, deveniți brusc mai înguști și mai strălucitori, le-am auzit hohotele de râs în care se simțea o destindere totală, chiar și o notă de vulgaritate, am văzut cum domnișoara, căreia îi năvălise sângele în obraji, lovea cu nuiaua în pupitru, strigând „Liniște!“ - și nu știam că tocmai reușisem, în ciuda pantofilor mei și a băștii pe care o purtam tot timpul, să fiu acceptat de colegii mei. Nici unul nu îndrăznise încă la ora domnișoarei Kleinert să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
vaporos al perdelelor, șocul descoperirii rustice a ruralității în care nimerise. Și mama sta, aproape acoperită de perdea, pe marginea ferestrei, în timp ce în ea pătrundeau izlazul, livada, colinele împădurite și prin fața ferestrei treceau câmpurile înzăpezite și drumul, brăzdat de care. Obrazul ei, mai mult palid, cu ochi de culoare deschisă, pomeții înalți și o bărbie mai degrabă îngustă, deasupra căreia se contura o gură calmă și frumos proporționată - obrazul ei era alb în lumina reflectată de zăpadă și înghețat în fața întinderii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
împădurite și prin fața ferestrei treceau câmpurile înzăpezite și drumul, brăzdat de care. Obrazul ei, mai mult palid, cu ochi de culoare deschisă, pomeții înalți și o bărbie mai degrabă îngustă, deasupra căreia se contura o gură calmă și frumos proporționată - obrazul ei era alb în lumina reflectată de zăpadă și înghețat în fața întinderii neclintite. Nimic nu-i trăda sentimentele. Nici o tresărire nu-i scotea trăsăturile din configurația lor firească. Doar silueta ei subțire se răsuci spre camera de zi, fața ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cu el cu Fordul lui gri-șoarece pe la gospodăriile țărănești, ca să vindem adăpătorile fabricate în turnătorie, mă uitam cum bărbatul ăsta înalt își împingea puțin pălăria pe ceafă, își aranja un zâmbet pe față, se posta în dreptul uneia din făpturile cu obraji plini de riduri și mâini butucănoase și reușea de fiecare dată - ca la maistrul rotar și dogar care fabrica schiuri - să inspire încredere. Apucatul ăsta de cot, acest „voi“ în loc de „dumneavoastră“, întrebările astea despre „iugăre“ și despre cât „face“ vițelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fi amărât eu singură până la urmă. Însă felul în care îl disprețuia pe bunicul tău mi se părea prea de tot și mai țin minte cum odată - pe atunci așa ceva putea fi socotit o necuviință - i-am spus-o de la obraz. Că se căsătorise cu un bărbat amabil și sensibil, și că nimeni nu are dreptul să dea vina pe o singură persoană pentru că vremurile au devenit mizerabile, oamenii, plini de ură și lumea parcă ar fi toată un câmp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cu mișcări atât de ușoare; rochia avea o fustă cloș, era fără mâneci, cu un decolteu rotund, și se desfăcea jos în falduri largi. Gesturile ei umpleau toată grădina, parcă erau părți componente ale crengilor și ale tufișurilor înflorite, iar obrazul ei se acoperea de luciul porțelanului subțire ca un abur în care ochii mari se umpleau de o puritate cum doar la sfârșitul vieții ei aveau să și-o recapete. Nu-i așa că-ți amintești, Rodolph, că tata nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
doar la sfârșitul vieții ei aveau să și-o recapete. Nu-i așa că-ți amintești, Rodolph, că tata nu se lăsa văzut de nimeni fără sacou, chiar și dimineața ieșea din camera de baie gata îmbrăcat ca pentru plimbare și obrajii îi miroseau a odicolon, un parfum pe care n-am să-l uit niciodată. Barba îi era proaspăt aranjată și îi dădea aerul acela sever și, în același timp, de domn sută la sută, care știe să-și poarte bastonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]