11,815 matches
-
e un soi de purgatoriu. Dincolo de orizontul tulbure și incert, dramaturgul arcuiește o speranță. O speranță în care, prin încețoșările care persistă, se insinuează neliniști. Și poate chiar spaime. Dar spaima poate duce la o trezire de conștiință. Florin Faifer Singurătatea plurală din "Salonul nr.6 bis" În fiecare zi, cinci personaje vin într-o clădire ce seamănă cu cea a CNSAS. Nu au nume, par doar forme pirandelliene care rătăcesc printr-o lume ostilă, străină și, cumva, trans-umană ("Auzi, omule
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de asemenea, de o simplitate foarte... percutantă: mese, scaune, o floare, o Biblie, niște cărți de joc. Ea reprezintă cadrul discret în care oamenii și poveștile lor circulă asemenea unor pești tăcuți și singuri într-un acvariu transparent. De altfel, Singurătatea bântuie întreaga piesă, de la început la final. E o singurătate plurală și densă. Finalul, surprinzător și brutal, duce totul în spațiul absurdului bine controlat. Cu mână de meseriaș într-ale loviturilor de teatru, Constantin Popa introduce Reporterii, personaje remarcabile prin
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
floare, o Biblie, niște cărți de joc. Ea reprezintă cadrul discret în care oamenii și poveștile lor circulă asemenea unor pești tăcuți și singuri într-un acvariu transparent. De altfel, Singurătatea bântuie întreaga piesă, de la început la final. E o singurătate plurală și densă. Finalul, surprinzător și brutal, duce totul în spațiul absurdului bine controlat. Cu mână de meseriaș într-ale loviturilor de teatru, Constantin Popa introduce Reporterii, personaje remarcabile prin misiunea cu care, scenic vorbind, sunt învestiți. Ca o observație
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
la Teatrul Național Iași 9 Vreți să fiți pentru o seară Gheorghe Popescu? 9 Angoasa trecutului, angoasele prezentului Teatrul din noi. Teatrul recunoașterii 9 TABLOUL I 9 TABLOUL II 9 TABLOUL III 9 Salonul nr. 6-bis Suflete în ceață 9 Singurătatea plurală din "Salonul nr.6 bis" 9 Părerea autorului Boala comunismului Sechele 9 PARTEA ÎNTÎI TABLOUL I 9 TABLOUL II 9 PARTEA A DOUA TABLOUL I 9 PARTEA A TREIA 9 Vă invităm să vizitați site-ul Editurii Junimea, la adresa
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
far niente-le. Omul contemporan descoperă că revelația finitudinii nu poate avea loc decît În momentul În care res cogitans Îl pierde din vedere pe fratele lui, porcul, res extensa, În mijlocul uitării ființei. În condiții optime de viață fiziologică, la 20ș, singurătatea se arată În imensitatea transparenței ei, iar efortul de a-i pîngări imperiul cu matitatea unor obiecte sau activități concrete merită să fie considerat eroic. Oglinzile la Echenoz, televiziunea la Toussaint și musca la Oster sînt simbolurile acestui labirint de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
decât să simuleze reciprocitatea legăturilor pasionale și care nu reprezintă, în fond, decât versiunea lor deteriorată. „Aici nu ești niciodată singur” - supravegherea se exercită tocmai pentru a anula siguranța oricărui refugiu, protecția oferită de intimitate! Sub apăsarea acestei permanente tensiuni, singurătatea - pe care ființa socială o evită, încearcă să o depășească - se transformă într-un ideal, devine visul oricărui om exasperat de omniprezența supravegherii. (Ceea ce produce o răsturnare paradoxală: supravegherea care, în țările cu regim totalitar, se justifică prin dorința de
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
însuși miezul sistemului și îl pune sub semnul suspiciunii generalizate.) De altfel, acesta este și scopul real - nemărturisit, dar programat - al puterii instalate. Ea urmărește anihilarea oricărei veleități comunitare și, pervertind „reciprocitatea” relațiilor interpersonale, îi face pe oameni să caute singurătatea, să se izoleze, să se închidă în ei, să se îndepărteze de orice inițiativă colectivă. Supravegherea trebuie să stârpească în germene inițiativele bazate pe solidaritate socială și să „prevină” pericolele pe care acestea le-ar putea comporta. Puterea știe că
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
supraveghere generalizată. Aidoma unui cancer metastazic, supravegherea se răspândește în întreg organismul social și contaminează ansamblul membrilor lui. Ce să faci ca să te salvezi? În 1984, George Orwell examinează reacțiile de apărare apărute într-o primă fază: izolarea, refugiul în singurătate, singurătatea unui „jurnal” interzis, de pildă, singurătatea în sânul unei lumi integral socializate. Numai că o asemenea însingurare, o asemenea rupere de ceilalți nu mai este astăzi cu putință. Nu te mai poți ascunde nici între cei patru pereți ai
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
generalizată. Aidoma unui cancer metastazic, supravegherea se răspândește în întreg organismul social și contaminează ansamblul membrilor lui. Ce să faci ca să te salvezi? În 1984, George Orwell examinează reacțiile de apărare apărute într-o primă fază: izolarea, refugiul în singurătate, singurătatea unui „jurnal” interzis, de pildă, singurătatea în sânul unei lumi integral socializate. Numai că o asemenea însingurare, o asemenea rupere de ceilalți nu mai este astăzi cu putință. Nu te mai poți ascunde nici între cei patru pereți ai odăii
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
se răspândește în întreg organismul social și contaminează ansamblul membrilor lui. Ce să faci ca să te salvezi? În 1984, George Orwell examinează reacțiile de apărare apărute într-o primă fază: izolarea, refugiul în singurătate, singurătatea unui „jurnal” interzis, de pildă, singurătatea în sânul unei lumi integral socializate. Numai că o asemenea însingurare, o asemenea rupere de ceilalți nu mai este astăzi cu putință. Nu te mai poți ascunde nici între cei patru pereți ai odăii, nici în vreo sihăstrie îndepărtată. Pretutindeni
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
o casă la țară, departe de lume și chiar și de cea mai elementară educație. Un demn predecesor al lui Rousseau, în plus cu o tentă de nebunie amintind de Frankenstein! El crede că va evita astfel orice tentație și singurătatea impusă copilei îi dă un sentiment de siguranță. Deoarece se teme de ce e mai rău, Arnolphe adoptă un demers rațional și se bizuie pe un plan teoretic. În acest proiect pe termen lung, supravegherea deține un loc privilegiat. Ca și
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
permeabile fonic. Gustav își alcătuiește planul tocmai pe aceste baze. Când se desparte de Adolf și de Tekla, el se ascunde în camera vecină, de unde supraveghează situația și, ca un stăpân absent, dirijează conflictul. Strindberg concepe un spațiu care interzice singurătatea cuplului și îl lasă expus pândei, trasului cu urechea, spionajului domestic. Aici intervine o problemă de scenografie esențială: supraveghetorul trebuie să se vadă sau nu? Scenografia trebuie să arate concret actul supravegherii? Conceperea acestui spațiu, scenografic vorbind, ca un spațiu-capcană
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
îndepărtat, manifestat în formule clasice sau în prețiozități de vibrație barocă. Marin Mincu face trimiteri la Macedonski 2 " Agonizează crinii în cetate/ Și muzici pun pe tâmple o paloare/ Și pene ard în albul în lingoare,/ În ochii orbi visând singurătate." Ceea ce rămâne din poezia lui Horia Zilieru este această redescoperire sau redezvăluire în contextul poeziei actuale a motivelor folclorice, precum și a motivelor cuprinse în lirica tradiționaliștilor, într-un transfer parcă de sugestii originale, de diversificare a lirismului prin plăsmuirea de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nu transcrierea aproape identică a cantilenei lui Botta sau a poemului "După melci" al lui Ion Barbu, care rămân simple parafraze a modelelor. Tiberiu Utan "Carte de vise", E. P. L., 1951; "Versuri", Editura Tineretului, 1961; "Clipe", E. P. L., 1968; "Steaua singurătății", Editura Tineretului 1968; "Versuri", "Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros, 1975. T. Utan debutează sub semnul poeziei reportaj. Treptat, devine stăpân pe cuvinte și pe uneltele sale și un anume sentiment nostalgic îi animă scrisul. "Steaua singurătății", volum antologic, integrează
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
L., 1968; "Steaua singurătății", Editura Tineretului 1968; "Versuri", "Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros, 1975. T. Utan debutează sub semnul poeziei reportaj. Treptat, devine stăpân pe cuvinte și pe uneltele sale și un anume sentiment nostalgic îi animă scrisul. "Steaua singurătății", volum antologic, integrează firesc sentimentul unei iubiri pierdute, ipostaza dezrădăcinatului, satul, grădina, pajiștea și un întreg univers floral (busuiocul păpădia, gherghina). Florile nu au o existență a lor, ca la D. Anghel sau Mihail Celarianu. Poetul își raportează la ele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să tânjească după golul pur al câmpiei veșnice, iar casa pe care o tot invocă este undeva într-un "Eden de piatră", peste acoperișul căruia cad și se zdrobesc îngerii. În volumul "Gloria lacrimii" (1971) continuă să trăiască sentimentul de singurătate, de gol și pustiu: "Deasupra golului mergând/ Fără dorință, fără gând/ Picioarele se-ndeamnă blând". Trist ca un zeu, cu zilele și nopțile prea mici pentru trupul în amurg, uimit în fața viilor și-a morților, el rămâne însă însingurat să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a puterii vânătorului": "îl bate vântul și-ndeamnă/ Haite de câini să-l muște în fiece clipă/ Să nu încerce a învăța/ să moară". Dacă, în celălalt volum, câinele își caută stăpânul o întreagă existență, imagine cu largi semnificații de singurătate, în noua carte, câinele sau câinii hărțuiesc în permanență, stare mai dură decât pânda, pentru că ei acționează și distrug. În alte ipostaze câinele își ascunde puii prin râpele vieții sau moare de plăcerea de a fi hoinar și, ca în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu elemente inefabile: "Trupul meu e numai o părere/ în prelungirea trupului meu cânt.". Copilul zărilor barbare își va zăvorî carnea undeva sus în lumea de albastru, iar odaia în care locuiește va avea pereții de frig; un sentiment de singurătate străbate cel de-al treilea ciclu: "Sunt un pui de cuc/ născut de-o mamă străină,/ singur în cuib". Dar în acest context nu lipsește aspirația spre perfecțiune: Dacă aș fi eu Dumnezeu/ stăpânul rugăciunii bisericilor goale/ aș crea o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a le folosi ca pretexte ale stărilor psihice prin care trece mopete: indiferența, tristețea, refuzul existenței, neliniștea, apăsarea, false examene de conștiință. Într-un poem intitulat " Reversibilitate", sfârșitul emoționează tot atât de mult ca și sfârșitul poemului "Ireversibilitate". Primul înseamnă izolare și singurătate: "O, dacă arunc/ o piatră spre apa întunecoasă, nici n-am cum/ s-aud cercurile sparte acolo, e o singurătate de fum". Cel de-al doilea poem aduce aceeași atmosferă cețoasă, aceeași neputință, lirismul și emoția se susțin prin ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de conștiință. Într-un poem intitulat " Reversibilitate", sfârșitul emoționează tot atât de mult ca și sfârșitul poemului "Ireversibilitate". Primul înseamnă izolare și singurătate: "O, dacă arunc/ o piatră spre apa întunecoasă, nici n-am cum/ s-aud cercurile sparte acolo, e o singurătate de fum". Cel de-al doilea poem aduce aceeași atmosferă cețoasă, aceeași neputință, lirismul și emoția se susțin prin ideea firească din care înțelegem că nu putem aștepta cu ușurință sfârșitul unui gest, al unei iubiri, al unui crez ce-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mai însemna ceva risipindu-se-n fum". Volumul pare a menține poezia la uneltele ei, mai eficiente însă, esteticește, decât în cel de-al doilea volum. Chiar dacă poemele încep voit prozaic, discursiv, ultimele versuri realizează trimiteri neașteptate: "Așadar, nu există singurătate;/ suntem întotdeauna mai mulți în noi înșine, oriunde ne-am duce." După ce face apel la "ceilalți" să aibă milă de singurătatea noastră, poetul își încheie poemul sensibil și liric: "Și pe urmă vin marile ploi, și noi/ ne-ascundem în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cel de-al doilea volum. Chiar dacă poemele încep voit prozaic, discursiv, ultimele versuri realizează trimiteri neașteptate: "Așadar, nu există singurătate;/ suntem întotdeauna mai mulți în noi înșine, oriunde ne-am duce." După ce face apel la "ceilalți" să aibă milă de singurătatea noastră, poetul își încheie poemul sensibil și liric: "Și pe urmă vin marile ploi, și noi/ ne-ascundem în grădina înserată și se răsfrâng/ de multe ori chipurile noastre în frunzele ude/ și ne leagănă ca și cum am visa într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poemul sensibil și liric: "Și pe urmă vin marile ploi, și noi/ ne-ascundem în grădina înserată și se răsfrâng/ de multe ori chipurile noastre în frunzele ude/ și ne leagănă ca și cum am visa într-o oglindă" ("Așadar, nu există singurătate"). Poezia de dragoste presupune un decor alb, o ninsoare totală de sfârșit de lume, cu fulgii ce troienesc lumea ca și amintirile. Un Bacovia într-o formulă nouă din care lipsesc gesturile și disperările, dar din care rămân câteva obsesii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a mai întors. Alteori, pentru a face portretul unei femei, imaginează o stampă cu desene de vânătoare, cu oameni, cai, câini, fete cu picioarele alungite și gambele strâmbe, bolnăvicioase ca și lumina ("Vânătoarea"). Lumina este tristă,bolnăvicioasă, palidă, este lumina singurătății și-a morții, este lumina citită pe fața femeii, un fel de disperare romantică se ascunde în spatele tratatului despre "posibilitatea unicității". Ne vin în minte versurile lui Lermontov din poemul "M-apasă greu urâtul"; ideea trecerii timpului și a inexistenței
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-ndemna iubirea/ Mă vei căuta cum sunt,/ Să mă duci cu mâna albă-n/ Locuința de pământ". Sau se autodefinește ca un rapsod melancolic, solitar, cu fața întoarsă spre moarte, "suflet ce s-a voit nobil prin suferință" ("Rod în singurătatea câmpiei") Cântecul va dovedi imperfecțiunea existenței sau dorința de perfecțiune și armonie, el însemnează vorbe, râsete, plâns, așa cum moartea implică vocea tăcerii. Un sentiment de neliniște este semnul citit pe fața "supusă la câte n-a fost peste zi". Poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]