12,131 matches
-
cută a memoriei, de vremea care trece... De îndată ce am ajuns în stația de metrou, am făcut scurt stânga-mprejur și nu m-am uitat în urmă. Seara, când i-am telefonat fostului coleg ca să lămurim „neînțelegerea“, omul nu era deloc supărat. „Metroul are două intrări - a zis el -, ne-am așteptat la intrări diferite. O să ne vedem altădată.“ Din felul în care-mi vorbea, înțelegeam că altădată avea să fie într-o stație de metrou cu o sută de intrări. Născut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
foști supuși: „Mulțumesc Ordinului care m-a acceptat și în care am viețuit până în clipa de față. Mulțumesc tuturor care mi-au dat ocazie să-mi adun merite pentru cer. Cer iertare tuturor fraților din Ordin, pe care i-am supărat cu ceva în viață, sau nu le-am împlinit dorințele. Iert pe toți care mi-au greșit sau mi-au dat de suferit. Binecuvântez pe toți frații mei din Ordin și pe toți credincioșii și necredincioșii. Spun la toți: Veșnicia
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
pentru el; o ia și o duce zâmbind mamei sale, stând în brațele tatălui, îi ia pălăria și i-o dă apoi ca un dar din partea lui. Dacă a greșit, nu se sfiește să mărturisească repede și sincer; Când e supărat se împacă repede, nu știe dori demnitățile și mărețiile, îi place să fie împreună cu alții și să se bucure de bucuriile lor. Acesta e copilul. Și Isus ne spune: de nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în Împărăția
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
să spună întregului pământ cufundat în îngâmfare și ajuns până pe marginile descurajării: Dumnezeu e Tată și nu vrea de la noi decât iubire de fii; o iubire încrezătoare și neprecupețită. El cunoaște lipsurile și nevoile noastre, dar lipsa de încredere îl supără nespus de mult. „Simt, spunea ea, că dacă aș avea pe suflet toate crimele ce se pot săvârși, totuși nu mi-aș pierde nimic din încrederea mea, și aș merge cu inima frântă de durere să mă arunc în brațele
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
scăpat și acum trecem numai cu amintirea ceea ce am petrecut în viață. Pr. Petru Mârț Tg. Trotuș - Bacău 27-VII-1994 Testament Părinte Provincial, În numele Prea Sfintei Treimi, ce locuiește în inima mea, după cum cred, iert pe toți acei care m-au supărat, ca să fiu și eu iertat. Iar toate lucrurile mele : cărți, haine și altele, toate le las Provinciei noastre franciscane și cei în drept să dispună de ele. Sufletu-mi îl încredințez în mâinile Prea Sfintei Fecioare Maria ca să-l prezinte
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
-o din timiditate amestecată cu mândrie... Din refuzul meu de a prețui lucruri râvnite de alții... Nu am nici un fel de regrete, ba dimpotrivă, m aș simți chiar foarte mulțumit dacă aș fi sigur că refuzul meu nu te-a supărat. Aș fi chiar fericit dacă aș fi sigur de contrariul... 14 iulie 1952 Simțământ de neliniște: Giglio n-a mai apărut de mai multe zile. Va trebui să-l caut. Seara nu pot să adorm. Citesc târziu în noapte... 16
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cu atâta grație la mine, continuă tot lungul drumului. Până la urmă n-am mai putut suporta și am început să dau riposta. Ne-am despărțit, fixând o reîntâlnire pentru a doua zi, dar nu încercam să ascund faptul că eram supărat. În sfârșit, am rămas singur. Numai gândul de a mă regăsi în curând la tine, cu o carte bună în mână, mă liniștea... Am ajuns pe strada ta. În colț cu bulevardul stătea un militar. Nu i-am dat atenție
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
avut din cauza emotivității sale și câteva zile agitate. Totul însă s-a liniștit și se va sfârși definitiv în chipul cel mai fericit prin plecarea noastră la munte. Aici la București e o căldură îngrozitoare, însă pe mine nu mă supără întru nimic: acasă stau cu toate perdelele trase, într-un costum din cele mai sumare, și sug sifon cât este ziulica de mare. Citesc, dar destul de puțin. Activitatea mea intelectuală scade pe zi ce trece și nici că-mi pare
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
te amuzi din toată inima alături de ceilalți, mai cu seamă cu celălalt - și acest amuzament dură, fără nici o explicație, cel puțin zece minute bune. Nici o preocupare față de faptul că eram de față, față de faptul că toate acestea puteau să mă supere foarte tare, să mă doară. Era un amuzament care nu mai ține cont de nimic și de nimeni. și bagă de seamă că nu mă refer la conveniențe, oricât ar fi de re gre tabil lucrul acesta. Mă gândesc la
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
impresia că sunt înșelat. Dat fiind însă că și eu fac același lucru, mă strădui să nu mă gândesc prea mult la asta, pentru a nu-mi deregla bila în chip inutil... 22-23 iulie 1953 Oboseală morală; mici plictiseli care supără; nici o satis facție adevărată. Dificultăți. Teroarea unei mulțimi de mici lucrușoare de făcut, pentru care nu am nici o apetență. Simțământul opresiv al lucrurilor prost făcute și care apasă... și acest incident cu Infantele, care ține mai mult de melodramă, dar
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
natură mai ales afectivă. De aceea păstrez posibilitatea de a comunica cu el. și totuși, toate cele enu merate mai sus sunt foarte caracteristice și mă irită necontenit! Notiță a lui Pierre și eu care nu știam de ce s-a supărat așa de rău când m-am apucat să-i fac curat în cameră, să mătur, să șterg praful, să arunc gunoaiele! Era încă o dovadă a mediocrității mele, a plebeianismului meu! Pierre lui Mihai Eu nu sunt patrician! Iar dacă
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
aceasta funcționează tot timpul, încep să mă simt asemenea unei „biete fetișcane pierdute“, apoi încep să am îndoieli față de starea sănătății sale mintale și, în sfârșit, trec la o stare de veselă indiferență, încep să râd și nu mă mai supăr defel. În fiecare seară, și atunci când te sufocă zăduful, și atunci când toarnă o ploicică răcoritoare, ba chiar și atunci când din norii negri buluciți scapără fulgere înspăimântătoare, cunoscuții noștri, nu prea numeroși, dar deosebit de tenaci, vin cu toții să ne viziteze in
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Luxul acesta trebuia să mă coste neapărat: izbită de indiferența mea față de toate cele ale casei și sleită de grabă, oboseală și diferite simțăminte ale datoriei, între care nici dânsa nu mai reușește să se mai împartă, Mama s-a supărat... Ne-am certat pentru prima oară de la întoarcerea mea. Îmi pare rău... și totuși, trebuie să știi și să poți, atunci când e nevoie, să-ți arunci încărcătura peste bord, în ordinea celei mai mici utilități... 1 octombrie 1955 Cu totul
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
în relațiile mele cu oamenii vreau nebunia ori nimic! La răspântie Am umblat jumate de drum. și am ostenit. Să poposim, Suflete, și să chibzuim: Amândoi am umblat jumate de drum și tare am fost cuminți! Pe nime n-am supărat, nimic străin n-am luat, Câte-am avut, toate le-am dat! Ne-am secat merindele, ne-am zdrențuit straiele, ne-am tocit ciubotele... și am ajuns doar la jumate de drum. și am ostenit. și nu mai avem de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
tensiune și frică de care nu scăpam decât în momentul în care mama considera că am depășit momentul critic și că pericolul a trecut. Doamne, îți mulțumesc, Doamne, că ne-ai salvat și de această dată. Nu, Doamne, nu sunt supărată pe tine, dar nu doresc nici dușmanilor mei să treacă prin suferințele îndurate de acești copii nevinovați... "Voi milui pe cine vreau să miluiesc și mă voi îndura de cine vreau să mă îndur." (Romani: 9-15) Și care sunt preferații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
până la plimbatul cu avionul... Acestea fiind spuse, dosarul a rămas în pronunțare. S-a trecut la dosarul numărul doi. Titi și Țuki, la ce nume v-ați gândit voi? Mama, frățiorul pe care ni l-a adus barza este foarte supărat pentru că tata nu este acasă. Noi vrem să-i punem numele Baby și să-l facem să nu mai plângă. Da, mama, vrem să cânte, să fie vesel a adăugat Țuki. Și am început să cântăm amândoi cu toată puterea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
finețea limbii franceze ca pe un fulg de oțel, eram anunțat la sfârșitul scrisorii: vous êtes dévoué, mais pas à la hauteur. (Sunteți devotat, dar nu la înălțimea misiunii cerute cam așa ar suna în românește). Jur că nu sunt supărat scriind aceste rânduri. Geniul limbii franceze a învins ranchiuna. "Înțelegi de ce m-am întors în România? De aia m-am întors, pentru că este o realitate mai puternică decât realitatea pe care o trăiesc eu zi de zi în lumea așa-
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
epuizată și obosită, își reneagă rădăcinile creștine. La Saint-Malo, în splendida catedrală Saint-Vincent, o expoziție de fotografii încearcă să arate credincioșilor și turiștilor legătura dintre Ocean, Om și Dumnezeu. Totul făcut cu multă prudență, aseptic, ca și cum ar dori sa nu supere pe nimeni, un mesaj mai degrabă New Age decât creștin și catolic. Catolicismul răspunde provocărilor modernității cu prețul sacrificării unei părți din esența sa: rigoare, mistică profundă și silențioasă. Iar pe unul din zidurile catedralei o placă memorială ne reamintea
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
supraviețuire învățate în anii de studenție de la Galați sau în armată. Reguli pe care le credeam uitate, dar care erau de fapt hibernau în persoana mea. Fiecare cămin studențesc are proprii săi șefi, pe care este bine să nu-i superi. La Laval este vorba de o mică mafie locală, formată din magrebini (tunisieni și marocani) și negri din fostele colonii francofone. Se ocupă în principal cu reciclarea și revinderea lucrurilor abandonate de studenții din anii anteriori, cum ar fi de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
adunării. Serviciul religios la care am asistat a fost impregnat de cântecele edulcorate și naive, interpretate la chitară de sud-americani. Nu-mi plac deloc, sunt prea departe de sobrietatea inițială a acestei confesiuni. Catolicismul acesta de campus nu vrea să supere pe nimeni, massele trebuie să fie mulțumite și încurajate să vină la biserică, fie și cu prețul pierderii mesajului inițial. Mi-e greu să scriu toate aceste lucruri, dar, văzut din campusul Universității Laval, catolicismul în versiunea sa canadiană pare
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de vreo recompensă? Dar de vreo sancțiune? Părinții dum neavoastră erau flexibili, pretențioși sau intransigenți față de randamentul dumneavoastră școlar? A.R. Nu am primit nici recompense, nici sancțiuni. Nu am încasat niciodată vreo palmă în toată copilăria mea. Când se supăra pe mine, mama nu-mi vorbea două zile. Nu-mi adresa nici un cuvânt, ceea ce mă ustura mult mai rău decât orice palmă. Mă duceam să-mi cer iertare și eram fericită când mă săruta și reîncepea să-mi vorbească. Recompense
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
plecat... SNOOPY: N-ai idee ce mic te vedem de aici... CAP COM (HOUSTON): Fratele cel Mare vă supraveghează... SNOOPY: Să nu te plictisești, John. Și cât lipsim, nu accepta nici un rendez-vous... YOUNG: N-aveți grijă... Acum, dacă nu vă supărați - gura! Am nevoie de liniște... BERNARD GOIN (25 de ani, după ce a încercat să se sinucidă, culcându-se pe linia ferată Paris-Calais și așteptând un rapid de 140 km/oră - mecanicul a frânat la timp): Voi încerca din nou... La
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
pe care îl cunoașteți, amintindu-ne de propriii săi rinoceri. Să-l privim cu îngăduință pentru că el măcar are niște merite literare incontestabile. Dar acum, ajuns la vârsta minții copiilor, s-a mai zaharisit și, în consecință, de ce să ne supărăm? Mâine-poimâine o să aflăm la buletinul de știri al Europei Libere că doamna Monica Lovinescu îi citește dramaturgului din Scufița roșie și domnia sa plânge cu lacrimi sincere când află că lupul a mâncat-o pe fetiță și pe bunicuță.“ (Săptămîna, 13
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
pâine, s-ar putea să se dea fasole. Trebuia căutat și anunțat socrul și, cum era ultima zi a lunii, trebuia să văd dacă nu cumva cartela fusese aruncată, Doamne ferește, iar dacă nenorocirea aceasta s-a produs, să nu mă supăr și să fac bine să răstorn coșul de gunoi. Eram suficient de tânără pentru ca toate aceste lipsuri, tot mai dramatice de la an la an, să nu mă atingă în adânc. După iritare sau nemulțumire, râdeam. Sau improvizam. Ca studentă în
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
femeile să voteze. O fi! Între timp, am votat și eu „de-adevăratelea“ o dată în viață, pentru Constantinescu. Că mi-a zis o foarte bună prietenă că să-mi fie rușine, că n-am simț civic. Și, ca să nu se supere pe mine, am votat. A fost prima dată și ultima. Bunicuța analfabetă și adusă de spate care a rugat în fața mea pe tovarășii care se ocupau de organizare să-i arate cum să-l voteze pe Iliescu mi-a anihilat
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]