11,723 matches
-
În mod esențial nevoii de comunicare. Trebuie să recunosc, privind retroactiv, că nu mi-a fost deloc ușor să mă adaptez acestui stil cu totul neobișnuit de lucru. Venisem neștiind la ce să mă aștept, dar cât de cât Îmi Închipuiam că un centru de cercetări teatrale trebuie să fie un cadru academic, În care profesioniști selecționați la nivel internațional se Întrunesc pentru a schimba informații despre stiluri diferite de teatru, ca la un institut de studii avansate. În infatuarea mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
din cuibul avangardei americane, să mă ocup de un spectacol pentru copii!? De ce tocmai eu, care visam la spectacole de elită, cu mișcări stilizate și metafore profunde? Evident, trebuia, nu aveam Încotro decât să uit ce am Învățat, să Îmi Închipui că sunt pentru un timp Într-un laborator de cercetări, un loc unde accepți de bunăvoie că nu orice clipă va fi interesantă. Cercetarea implică perioade lungi de monotonie, În care nimic spectaculos nu se Întâmplă, exact opusul unei montări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Priscilla a apărut a doua zi - o femeie tânără, cu o față de leoaică și o prezență foarte puternică, dar care avea nasul cârn și vorbea aproape În șoaptă. Deși nu căutam neapărat un nas clasic, Îmi era greu să-mi Închipui că Medeea are nasul cârn. Și când am Întrebat-o de ce șoptește, mi-a răspuns că ea nu obișnuiește să țipe. Ellen totuși a insistat: lucrează cu ea, Încearcă o săptămână! GB : Consideri că Priscilla s-a format ca actriță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a inventa un limbaj poetic apt să ducă la Îndeplinire această misiune copleșitoare: a trimite prin cuvânt mesaje la depărtări foarte mari, Într-un spațiu deschis nu numai sufletului tuturor locuitorilor cetății, dar și mării, văzduhului, aștrilor. Este lesne de Închipuit cum aceste cuvinte se cuvenea să poarte În ele o forță, o energie capabile să susțină un astfel de contact. Nu știm mare lucru despre viața acelor oameni, purtătorii acestor cuvinte În urmă cu două mii de ani. Nu știm nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
toată forța spatele, la un milimetru de coloana vertebrală, am simțit-o surprinzător ca pe un duș rece, dar fără nici o durere. M-a trezit, chiar mai mult, mi-a dat o energie proaspătă de a continua. Nu mi-am Închipuit că o lovitură ce părea atât de amenințătoare putea fi În realitate benefică, un fel inedit de educare a trupului, care devine instantaneu mai puternic, mai viguros. Mai târziu, la masă, când am vrut, mort de foame, să atac pruna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
un sâmbure de adevăr, deși nu am studiat niciodată muzica. Poemul lui Pușkin Îl citisem pe nerăsuflate În studenție și aș fi mers la capătul lumii să pun În scenă Oneghin. Ce ciudat se legau lucrurile! De unde să-mi fi Închipuit că Umbrelele mă vor duce la Cardiff, și nu În Times Square, deschizându-mi o carieră nouă, dar nu În lumea musicalului, ci a operei!? Maestrul și Margareta de două ori Dar Înainte de a-mi face bagajele spre un nou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
la care nu ne gândiserăm nici eu, nici actorii. Atunci nu mai contează dacă e o cronică laudativă sau nu, important e că te inspiră și Înveți ceva. Unor astfel de critici le sunt recunoscător. Dar când un critic Își Închipuie că e suveran peste gustul publicului și că, În plus, poate dicta felul În care trebuie să creeze un artist, nimeni nu are nimic de Învățat. Un prieten spunea că o critică ar trebui să fie o scrisoare adresată unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Femeia șarpe - piesa pe care am montat-o și eu la Boston -, iar În afară de Puccini și Prokofiev, mă gândesc la contemporanul Henze, care a scris recent o operă modernă după Regele cerb). La Geneva, scenograful italian Beni Montresor și-a Închipuit lumea Portocalelor ca pe o reflecție infinită Într-un joc halucinant de oglinzi: un labirint de platforme, spații geometrice și scări mobile care alunecau pe o suprafață de sticlă, formând când grota Fetei Morgana, când oaza deșertului unde Prințul dezleagă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu actorii ce intenție a avut când a scris o anume replică ori ce a vrut să spună când a compus un personaj! Nu doar ca să-i flatez i-am comparat cu Cehov, care fiind prezent la repetițiile Pescărușului, Îmi Închipuiam cât de mult trebuie să-i fi ajutat pe actori să Înțeleagă subtextul atât de alunecos al frazelor lui. Dar cu Cehovii contemporani lucrurile au mers puțin diferit. Walker părea un tip timid, ascuns și tăcut. Cum intențiile piesei lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
el când s-a sfârșit, la fel cum nu fusesem prezent cu ani În urmă nici la Înmormântarea mamei, când nu mi s-a permis reîntoarcerea. Fiecare a murit noaptea În spital, fără lumânare și preot, În singurătate și, Îmi Închipui, gândindu-se la mine. În anul morții tatei s-a născut primul meu băiat, Antony, iar Nicolas a venit un an mai târziu, să-i țină companie. Deși aceste apariții luminoase ne-au umplut pe amândoi, atât pe mine, cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu o dexteritate uluitoare, dar executa cu aceeași precizie mișcările cele mai neașteptate, culcată pe stânci cu capul În jos și lăsând pe piatră urme sângerânde din rochia de mireasă sau urcându-se sus pe vârful muntelui, unde, halucinând, Își Închipuia că este Împreună cu iubitul ei. Însă nu toți cântăreții sunt dispuși să Încerce imposibilul. Alfredo Krauss, marele tenor spaniol, a sosit târziu la repetițiile de la Chicago. Îmbrăcat impecabil, În costum de gabardină și cu mănuși subțiri de piele, părea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Aveam motive suficiente să cred ca odată aprinsă făclia, Naționalul va putea să continue pe o pistă nouă. Repertoriul odată Întocmit va da, normal, șanse regizorilor tineri să monteze proiecte inovatoare, având un aliat În generația proaspăt sosită care, Îmi Închipuiam, Își va aduce contribuția așteptată la menținerea climatului deja transformat. Credeam că odată stârnită electricitatea, curentul avea să circule și că În lipsa mea urma să aibă loc o activitate la fel de intensă. Succesul spectacolelor, turneele excepționale ale Trilogiei În zece țări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Înclinația să mă las sărbătorit public. În general prefer să ocolesc aniversările. Evitând așadar prilejul de festivități În cinstea mea, am preferat să caut În singurătatea liniștită din jurul insulei cu mănăstiri de pe muntele Athos ambianța necesară reflecției, pe care Îmi Închipui că o „jumătate de veac“ o provoacă oricui. Atmosfera de reculegere adâncă de acolo m-a ajutat să văd mai clar situația „de acasă“. Cum să dau satisfacție tuturor angajamentelor pe care le aveam? Cum să le Împac pe cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Îmbinare curioasă de pasivitate și indolentă obrăznicie, am hotărât ca În locul lor să mă dau afară pe mine Însumi. Am trimis demisia de la Viena și am luat avionul spre New York, lăsând de acum liber scaunul de director, fără să-mi Închipui cât de Întunecos avea să devină În spirit biroul Însorit de la etajul patru. Să sperăm că istoria va face lumină referitor la acest interval sumbru (pe care nu țin să-l comentez) al Teatrului Național dintre 1993 și 2005. Așteptând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
tineri și entuziaști: Cătălin Arbore pentru decor și Viorica Petrovici pentru costume. Le-am pus la dispoziție biroul meu de la Columbia University, care a fost transformat peste noapte În șantier de machete scenografice, destinate atelierelor din strada Plevnei. Nu-mi Închipuiam că aceasta va fi cea mai agreabilă perioadă a lucrului la Oedipe. Descopeream Împreună cât se confunda de mult destinul eroului cu acela al cetății: tragedia orbirii individuale Își avea ecou În orbirea colectivă, În cazul spectacolului nostru fiind vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
din așternuturi și-mi lăsam imaginația să se joace, În mii de direcții vagi, cu cearșafurile ca niște avalanșe de zăpadă și cu lumina firavă care părea că pătrunde prin acoperământul meu din penumbră, de la o imensă depărtare, unde Îmi Închipuiam animale ciudate, palide, rătăcind Într-un peisaj cu lacuri. Amintirea pătuțului meu, cu plasele laterale din sfori mițoase de bumbac, Îmi retrezește de asemenea plăcerea de a ține În mâini un anumit ou de cristal frumos, fermecător de solid, din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Începe o perioadă de declin: citește Bourget. Nici un cuvânt de-al lui nu va supraviețui. Condamnarea se apropie. Sunt pradă disperării, luptându-mă să atrag somnul, deschizând ochii la fiecare câteva secunde pentru a controla licărirea tot mai firavă și Închipuindu-mi paradisul ca pe un loc unde un vecin, care n-are somn, citește o carte fără sfârșit, la lumina unei lumânări veșnice. Se petrece inevitabilul: etui-ul pince-nez-ului se Închide cu un țăcănit, revista foșnește pe marmura noptierei și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pildă, că se discuta la masă despre vasul de război comandat de unchiul meu și ea percepea toată povestea ca pe o Înțepătură răutăcioasă la adresa scumpei ei Elveții, care nu avea flotă de război. Sau o apuca plânsul pentru că Își Închipuia că ori de câte ori se vorbea franțuzește, jocul era Încercarea deliberată de a o Împiedica pe ea să Îndrume și să ornamenteze conversația. Sărmana de ea, era atât de nervoasă și de grăbită să domine conversația inteligibilă de la masă Înainte de a se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pildă, statul Utah; dar arată-mi orice, pe orice continent, care să semene cu Împrejurimile St. Petersburg-ului, și inima mea se topește. Nici nu-mi pot imagina ce-ar Însemna cu adevărat să revăd meleagurile mele de odinioară. Uneori mă Închipui revizitându-le cu un pașaport fals, sub un alt nume. Ar fi posibil. Dar nu cred că o voi face vreodată. Am visat asta prea mult timp În zadar. Tot așa, În cea de-a doua jumătate a șederii mele de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lume nouă și Îndrăgită, În care am Învățat să mă simt ca acasă, cu aceeași ușurință cu care am Încetat să pun bara la cifra 7, extrovertiții și cosmopoliții În fața cărora se Întâmplă să menționez aceste chestiuni din trecut, Își Închipuie că glumesc sau mă acuză dimpotrivă de snobism, când eu susțin că În aproape o cincime de secol petrecută În Europa Occidentală, n-am avut, printre puținii germani și francezi pe care i-am cunoscut (În majoritate proprietărese și literați
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
șterge cu palmele fața udă. În lumina oarbă a unui opaiț ce umple chilia cu umbre, dă roată cu privirea: chilia e o grotă cioplită în piatră; o gaură ține loc de fereastră; alta, mai mare, de ușă; câteva icoane închipuie un iconostas; un sfeșnic cu trei brațe; o vatră în care un foc mocnit de găteje țiuie ascuțit; alături, o lăicioară așternută cu o velință vărgată; pe sfoară la uscat, smocuri-smocuri de ierburi și rădăcini; ochii lui se opresc și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu pregetă să se împărtășească cu câteva picături din "Sângele Domnului": izbânda se cuvine a fi prăznuită. Ștefan, cu coroana Mușatinilor pe cap, în tronul domnesc o horbotă sculptată în lemn -, vegheat de capul fiorosului bour moldovenesc, alături de flamura oștirii închipuind pe "Sfântul Gheorghe ucigând balaurul", se ridică, în mână cu ulcica sa smălțuită cu margarete și albăstrele. E cam scurticel de stat, dar vânjos și în cabanița de brocart roșu tivită cu blăniță de samur, mustăcios, cu ochi albaștri de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dimineață mohorâtă de februarie, în iatacul Doamnei Maria de Mangop. Un vânt hain se strecoară șuierând prin meterezele Nebuisei și zgâlțâie obloanele ferestrei ce gem din balamale. Ploaia bate în geam, șiroiește prelung. În căminul placat cu plăci de faianță închipuind zodiacul, arde țiuind un foc mocnit. Pe perete, câteva portrete de bazilei Paleologi și Comneni; deasupra lor, planează acvila bicefală încoronată, stema heraldică a Bizanțului de odinioară. Haricleea, te rog... vreau liniște, șoptește Maria (în grecește). Doamna Maria stă la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu-i mai rămâne prea mult de dat, nici lui însuși. Viața lui e o zbatere, un infern. Înțelege-l! Iartă-l! Ajută-l! Mai ales acum, când e atât de greu. Și-i atât de singur... Nici nu-ți închipui cât e de singur... Ștefan are nevoie de tine. Fii soața lui! Poporul te iubește, ești "Doamna lui". Întoarce-i dragostea. Și... și n-ai să mai fii singură. Vei avea o lume, un scop pentru care să trăiești. "Omnia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Maria, care, repede, își ascunde roșeața din obraz printr-un hohot de râs. Ștefane, îți mulțumesc pentru ajutorul ce-l dai lui Alexandru! se avântă Maria cu multă căldură, recunoscătoare. N-aveți de ce-mi mulțumi, Maria, bălmăjește Ștefan. Îmi închipui cât de greu ți-a fost. Trei steaguri rupte din oștire tocmai acum... Aș fi fericită să cred că acest sacrificiu l-ai făcut și pentru mine. Într-adevăr, nu mi-a fost ușor, îngaimă Ștefan. De-aș fi putut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]