14,040 matches
-
cu care a avut un fiu în 1629, Juan José, care a fost crescut ca un prinț regal. Pe la sfârșitul domniei, și cu sănătatea șubredă a lui Carlos, a existat o posibilitate reală ca Juan José să pretindă tronul. În timpul domniei regelui Filip al III-lea, curtea regală a fost dominată de familia Sandoval, în mod special de ducele de Lerma, principalul favorit și primul ministru pentru aproape toată domnia regelui. Când Filip al IV-lea a venit la putere, influența
Filip al IV-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310286_a_311615]
-
existat o posibilitate reală ca Juan José să pretindă tronul. În timpul domniei regelui Filip al III-lea, curtea regală a fost dominată de familia Sandoval, în mod special de ducele de Lerma, principalul favorit și primul ministru pentru aproape toată domnia regelui. Când Filip al IV-lea a venit la putere, influența familiei Sandoval a fost subminată de o coaliție a nobililor, condusă de Don Baltasar de Zúñiga. De Zúñiga a început să dezvolte propria sa influență asupra viitorului rege, apoi
Filip al IV-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310286_a_311615]
-
a politicilor eșuate și a geloziei nobililor excluși de la putere, Filip a anunțat inițial că va conduce singur, devenind, de fapt, propriul său prim-ministru. Sistemul de guvernare "junta" a început să fie dezmembrat în favoarea vechiului sistem. Cu toatea acestea, domnia personală s-a pronunțat printr-un favorit regal, inițial Luis de Haro, un nepot al lui Olivares și tovarăș de joacă din copilărie a lui Filip. De Haro nu a fost foarte apreciat de către istorici; comentariul unuia a fost că
Filip al IV-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310286_a_311615]
-
foarte apreciat de către istorici; comentariul unuia a fost că Haro a fost "întruchiparea mediocrității", nu este atipic. După decesul lui Haro în 1661, ginerele lui Olivares, Ducele de Medina de las Torres, a devenit favorit regal. Filip a fost la domnie în cea mai mare parte a Războiului de Treizeci de Ani din Europa, o perioadă turbulentă de istorie militară. În ultimii ani de domnie ai lui Filip al III-lea, Baltasar de Zúñiga îl convinsese să intervină militar în Boemia
Filip al IV-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310286_a_311615]
-
lui Olivares, Ducele de Medina de las Torres, a devenit favorit regal. Filip a fost la domnie în cea mai mare parte a Războiului de Treizeci de Ani din Europa, o perioadă turbulentă de istorie militară. În ultimii ani de domnie ai lui Filip al III-lea, Baltasar de Zúñiga îl convinsese să intervină militar în Boemia și Electoratul Palatinat de partea împăratului Ferdinand al II-lea. După ce Filip a venit la putere, a fost convins de Zúñiga și Olivares că
Filip al IV-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310286_a_311615]
-
politic, iresponsabilitatea sa financiară, și menținerea unor favoriți impopulari au furnizat premisele Războiului Civil Englez Istoricii recenți, cu toate acestea, au revăzut reputația lui Iacob, și l-au tratat ca pe un monarh serios și preocupat de responsabilitățile sale. . Pe parcursul domniei lui Iacob, „Epoca de aur” a literaturii și dramei elizabetane a continuat, cu scriitori precum William Shakespeare, John Donne, Ben Jonson, sau Sir Francis Bacon, care au contribuit la o cultură literară înfloritoare. Iacob însuși a fost un erudit, autorul
Iacob I al Angliei () [Corola-website/Science/310325_a_311654]
-
al doilea ei soț, Henry Stuart, Lord Darnley. Atât Maria cât și și Darnley erau strănepoți ai regelui Henric al VII-lea al Angliei prin fiica acestuia, Margareta Tudor, sora mai mare a regelui Henric al VIII-lea al Angliei. Domnia Mariei în Scoția a fost nesigură, ea și soțul ei fiind romano-catolici și confruntându-se cu o rebeliune a nobililor protestanți. În timpul dificilului lor mariaj, Darnley s-a aliat în secret cu rebelii și a conspirat la uciderea secretar privat
Iacob I al Angliei () [Corola-website/Science/310325_a_311654]
-
grosime de 8,75 m, înălțimea fotificației era de 2,25 m. Construcția fortificației se apreciază că s-ar fi realizat prin anii 1528, cu scopul de a înlocui turnul de nord în sistemul de apărare al orașului Münster. În timpul domniei Täufer (1534-1530) a fost folosit zwingerul ca punct strategic de apărare împotriva principelui-episcop Franz von Waldeck, care înfrânge în mod sângeros regatul Täufer numit și „Noul Ierusalim”. Episcopul după victorie lasă zwingerul să fie reclădit în oraș servind astfel numai
Zwinger (Münster) () [Corola-website/Science/310348_a_311677]
-
se opună planurilor lui Mihai, iar moșia nu le aparținea lor ci unor mici boieri. Ploieștenii nu s-au mutat nicăieri, ci doar au beneficiat de eliberare sau, în orice caz, de obținerea unor mici moșii în jurul așezării. Sprijinit de domnie și sediu al căpitanului de Ploiești, Ploieștii se dezvoltă continuu pe parcursul secolului al XVII-lea, devenind un important centru urban al țării. Statutul urban, în primul rând, asigura locuitorilor târgului situația de oameni liberi, depinzând juridic și fiscal de domnitor
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
merite titlul și funcția de mic dregător (pe care nu le puteau transmite urmașilor) și care luptau, în timp de război, cu echipamentul și calul lor, în cetele boierești sau domnești, în Ploiești. Probabil că existau astfel de curteni înainte de domnia lui Mihai Viteazul, dar așezarea a devenit garnizoană a roșiilor abia odată cu domnia lui. Slujitorii, ceilalți războinici de țară, apăruseră la sfârșitul secolului al XVI-lea, dar se pare că Mihai Viteazul este adevăratul creator al breslelor de dorobanți și
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
urmașilor) și care luptau, în timp de război, cu echipamentul și calul lor, în cetele boierești sau domnești, în Ploiești. Probabil că existau astfel de curteni înainte de domnia lui Mihai Viteazul, dar așezarea a devenit garnizoană a roșiilor abia odată cu domnia lui. Slujitorii, ceilalți războinici de țară, apăruseră la sfârșitul secolului al XVI-lea, dar se pare că Mihai Viteazul este adevăratul creator al breslelor de dorobanți și călărași, recrutați de obicei dintre țăranii liberi care își vânduseră pământul și care
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
Mihai Suțu (1783), odată cu porunca dată ispravnicilor de a pune în aplicare cartea domnească. Se pare că acum boierul a putut să se instaleze mai temeinic în stăpânirea orașului și chiar, terminându-și casele, să se așeze aici. La schimbarea domniei, orășenii „"au venit cu mulțime de norod"” în fața lui vodă, „"cerând slobozenia lor după privilegiul ce au avut"”, iar Nicolae Mavrogheni a eliberat orașul în condițiile hrisovului din 1781. De astădată boierul nu a respectat hotărârea, uneltind pe lângă divan, iar
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
revenirea pe tron a lui Alexandru Ipsilanti (1796 - 1797), orășenii au redeschis procesul și l-au câștigat, domnitorul, consecvent cu hotărârea lui din 1791, redând printr-un nou hrisov libertatea orașului. Victoria a fost însă de scurtă durată. După schimbarea domniei, băneasa văduva Elena Muruz și fiica ei Ralu, măritată curând cu beizadea Costache Caradja (fiul lui Nicolae Caradja), s-au adresat lui Constantin Hangerli (1797 - 1799) care, printr-un hrisov din 12 octombrie 1798, dădea din nou orașul Muruzeștilor, poruncind
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
hrisov din 12 octombrie 1798, dădea din nou orașul Muruzeștilor, poruncind postelnicului ca, odată cu punerea în posesie a acestora, să ia de la mâna orășenilor și copia ultimului hrisov al lui Ipsilanti. Muruzoaia și ai ei au păstrat orașul și sub domnia lui Alexandru Moruzi (1799 - 1801), Mihai Șuțu (1801 - 1802) și Alexandru Șuțu (iunie - septembrie 1802), căpătând noi întăriri. Descurajarea orășenilor a trecut repede, mai ales când între Muruzoaia și ginerele ei, Costache Caradja, au început certuri pentru stăpânirea casei din
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
stăpânirea orașului și sprijinul efectiv al ispravnicilor. Tulburările au început însă imediat, ploieștenii înaintând și ei o jalbă și paralizând viața economică a zonei prin închiderea tuturor prăvăliilor. Agitația a crescut și mai mult la 26 aprilie 1814, când oamenii domniei i-au ridicat pe instigatori, Vasile Bidiviu și David Măcelarul, și i-au închis la ocna Telega. Ploieștenii, în masă, cu femeile și copiii în căruțe, au venit în capitală. Vodă i-a întâmpinat la fântâna lui Mavrogheni, sfătuindu-i
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
dacilor, sfetnic și colaborator apropiat al lui Burebista, un „om de o vastă erudiție" (Iordanes). Sub conducerea Regelui Deceneu, capitala statului dac este mutată la Sarmizegetusa Regia, în Munții Orăștiei (actualul sat Grădiștea Muncelului, județul Hunedoara), cetate ridicată încă în timpul domniei regelui Burebista și situată la cca 350-400 km N-V de vechea capitală Argedava (Muntenia), care este menținută, în continuare, drept cetate de apărare. Regelui Deceneu i-au urmat regii Comosicus - tot Mare Preot - Coryllus (Scorilo) și Duras. În anul
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
de fragilitatea puterii otomane, dar și de ambiguitatea din textul Convenției de la Paris din 1858, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Țării Românești și al Moldovei, ulterior cele două principate fiind unificate și din punct de vedere politic. Domnia lui Cuza a fost, așa cum se convenise în 1858, una de șapte ani, lui nepermițându-i-se să rămână la putere în 1866 de către politicienii reuniți în așa-numita „Monstruoasă Coaliție”. În 1866 prințul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost
Istoria României () [Corola-website/Science/308978_a_310307]
-
sau Moscheea Imperială a sultanului Ahmed este cea mai mare moschee din Istanbul și moscheea națională a Turciei, fiind unul dintre simbolurile acestei țări. a fost construită între anii 1609 și 1616, în timpul domniei sultanului Ahmed I, de către arhitectul Mehmet Ağa, format la școala arhitectului Mimar Sinan, cel mai renumit arhitect al Turciei. Ahmed I a decis construirea clădirii din dorința de a ridica în Istanbul o moschee care să îi poarte numele, dar
Moscheea Albastră din Istanbul () [Corola-website/Science/309065_a_310394]
-
în galben, în brun) cu cele gotice (contraforturile și ancadramente de uși și ferestre). Discurile smălțuite și nișele împodobesc și turla, de formă octogonală, prevăzută cu patru ferestre. Pictura din absida principală, naos și sala mormintelor aparțin ultimilor ani de domnie ai lui Ștefan cel Mare, iar cea din pridvor și pronaos este din timpul lui Petru Rareș. Mânăstirea a suferit multe devastări și incendii distrugătoare, urmate de refaceri care au distrus treptat zugrăveala inițială. A doua biserică inclusă în complexul
Mănăstirea Neamț () [Corola-website/Science/309081_a_310410]
-
tânăr - Boris. In 1014 Iaroslav refuzat să mai plătească tribut Kievului și numai moartea lui Vladimir a amânat războiul. A urmat un conflict sângeros pentru succesiunea la tronul Kievului. Iaroslav a ridicat armele împotriva lui Sviatopolk ce reușise să ia domnia după moartea lui Vladimir și beneficia de sprijinul militar al socrului său Ducele Poloniei Boleslav I. Alți frați - (Svyatoslav, Boris și Gleb) - au fost asasinați în această perioadă. Cronica Primară îl acuză pe cneazul Sviatopolk de plănuirea asasinatelor în timp ce Saga
Iaroslav I cel Înțelept () [Corola-website/Science/309087_a_310416]
-
de incontestabilul tratament pe care i l-a rezervat unui alt frate, Sudislav, aruncat pe viață în închisoare, Nestor dar și istoricii ruși de mai târziu il văd pe acesta ca un model de virtute și îl supranumesc "cel Înțelept". Domnia lui Iaroslav a primit o lovitură în 1024 când Mstislav, și el fiu al cneazului Vladimir, care stăpânea o regiune întinsă de-a lungul Caucazului de nord și al Mării Negre l-a atacat și a ieșit victorios. Iaroslav a fost
Iaroslav I cel Înțelept () [Corola-website/Science/309087_a_310416]
-
schit de lemn a lui Giurgiu Călugărul, cu hramul Schimbarea la Față, unde viețuiau câțiva călugări sihaștri. Acesta a fost menționat pentru prima dată în anul 1499, fiind păstorit la acea dată de „chir popa Ioanichie”. Fosta mănăstire a fost cumpărată de domnie în anul 1503, împreună cu cinci sate, de la urmașii unui anume Ivan Damianovici și dăruită mănăstirii ctitorite de Ștefan cel Mare. La data de 27 aprilie 1503, după cum precizează pisania aflată pe zidul bisericii, s-a început construirea bisericii Mănăstirii Dobrovăț
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
s-a sfârșit în anul 7012 (=1504), iar al domniei sale anul al patruzeci și optulea curgător, luna ..."". Inscripția nu a mai fost finalizată, domnitorul murind la 2 iulie 1504, înainte de terminarea construcției. Construcția a fost finalizată în anul 1504, în timpul domniei lui Bogdan al III-lea (1504-1517), lăcașul de cult fiind pictat în perioada 1527-1531, în vremea lui Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Biserica a fost pictată în frescă, în stil bizantin, atât pe interior, cât și pe exterior. Între pronaos și
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
Sofía a Greciei ("Sofía Margarita Victoria Federica"; n. 2 noiembrie 1938) este fiica regelui Paul I al Greciei și soția regelui Juan Carlos I al Spaniei. A fost regina Spaniei pe durata domniei soțului ei (22 noiembrie 1975 - 19 iunie 2014). Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei s-a născut la Psychiko, Atena, Grecia la 2 noiembrie 1938, fiind primul copil al regelui Paul I al Greciei și al reginei Frederika. Sofia aparține
Regina Sofía a Spaniei () [Corola-website/Science/309124_a_310453]
-
au trei copii și opt nepoți: La 19 iulie 1969, Francisco Franco l-a desemnat ca succesor al său pe Juan Carlos. Acesta a fost proclamat rege al Spaniei la 22 noiembrie 1975, după moartea lui Franco. De-a lungul domniei soțului ei, regina Sofía l-a însoțit în vizite oficiale și la diferite evenimente, însă a avut de asemenea activități pe cont propriu. Este președinte executiv al Fundației Regina Sofía, înființare în 1977, și care activează în domenii precum imigrația
Regina Sofía a Spaniei () [Corola-website/Science/309124_a_310453]