13,416 matches
-
eu, Ghiță! Să ne ferească pe noi Dumnezeu să nu ai tu cumva pe sufletul tău, că atunci viața noastră e mai rea decât o robie! Ambii știu că e o minciună nerușinată, dar asta nu face ca neadevărul să doară mai puțin. Dimpotrivă. Confruntarea (a doua din nuvelă) dintre cei doi lasă urme adânci. Femeia e cea care o resimte cu mai mare acuitate. Utilizarea pluralului în cele trei formele pronominale ale sale: ne/ pe noi/ nouă vorbesc din nou
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
deși totdeauna spun cam multe. Așa-mi este firea. N-am însă obiceiul de a mă amesteca în treburile altora. Voi sunteți copiii mei:n-am stăruit însă niciodată să faceți altfel decât așa cum vă trage inima. Acum însă mă doare inima când văd că pentru Lică voi părăsiți neamurile voastre de sfintele sărbători și nu vă mirați dacă doresc să ascultați odată și de mine: nu vă lăsați prea departe cu oameni ca Lică. Bine să-i crezi pe oameni
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
doi. La întrebarea lui Neacșu adresată tânărului bogătan de ce nu vrea să o ia de nevastă pe Simina, notația auctorială surprinde: Iorgovan știa de ce nu voiește, dar era bătrânul acela slăbănog căruia nu voia să i-o spună, pentru că îl durea grozav cuvântul său în urechile lui. Așa că răspunsul conține jumătăți de adevăr: Pentru că nevasta mea nu are să-mi fie numai mie nevastă, ci și părinților mei noră și rudelor mele om din casă, și ar trebui să fie moarte de
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
Scoală, Mitre dragă, scoală, Că s-o făcut ziuă iară, Și să vezi cum te-am gătit, Nu te-am gătit de trăit Dar te-am găti de jelit. sau Așa-i omu dacă moare Că nimic nu-l mai doare. sau Moarte, mâncate-ar pustia Că mi-ai dus pe Nastasia Pentru un fecior: Scoală Ioane și ascultă S-auzi cucul cum mai cântă, Cum cântă cu amar, Tu te-ai dus, noi am rămas La inimă doar cu jar
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
la cîteva aspecte, produc efecte pe care adolescenții le percep și le conștientizează ca frustrări. Nu primim timp pentru ceea ce noi considerăm a fi important, adică ei nu ne înconjoară acolo unde sîntem cei mai buni sau atunci cînd ne doare cel mai tare. Lor, am observat, le place atît de mult confortul unui: Ai luat note mari? Îți mai trebuie ceva? Cînd mai aveți ședință? etc., și se feresc cît pot de evenimentele delicate pe care noi le parcurgem, invocînd
Parteneriate școală-familie-comunitate by Mircea Agabrian, Vlad Millea [Corola-publishinghouse/Science/1117_a_2625]
-
se spune la ocnă acestei bucăți de fier, condamnatul capătă, fără să se poată dezbăra de ea, obișnuința acestei sforțări. Mai tîrziu, cînd nu-și mai trage lanțul, se întîmplă cu această cătușă ca și cu picioarele tăiate care-l dor și mai departe pe amputat, ocnașul își simte mereu veriga, nu mai poate scăpa niciodată de acest tic al mersului. În limbajul poliției, trage la dreapta. Semnul acesta cunoscut de ocnași între ei, ca și de agenții de poliție, dacă
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
se succed, păstrând totuși un caracter de autonomie, așa cum observă Voloșinov: Enunțurile foarte dezvoltate, cu toate că reprezintă producția unui interlocutor de exemplu: discursul unui orator, cursul unui profesor, monologul unui actor, reflecțiile unei singure persoane spuse cu glas tare sunt monologice doare prin forma lor exterioară, însă prin structura semantică și stilistică, ele sunt, în esență dialogice.( Citat din Todorov 1981: 292) Dialogul, ca formă textuală, nu este decât manifestarea cea mai spectaculoasă și cea mai elocventă a unui mecanism enunțiativ complex
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
rostite de către copil se trece de la un discurs direct, prezent doar în manuscrisul autograf al lui Flaubert ("De mult vă aștept, adăugă el, donșoara Emma m-o trimăs să vă aștept, de cum s-o întors Borel. Că pe stăpân îl doare ca naiba și înjură de mama focului") la un stil indirect liber, care neutralizează mărcile oralității, subliniind, în italic, doar cuvintele celuilalt. Decizia de a transfera discursul unui personaj din planul principal (secvență dialogală sau incompletă) într-un plan secundar
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
lumii și ne spunem, neîncetat, Fă orice jertfă e unică în felul ei. Ascensiunea nu poate fi decât divinatorie. Niciun seceriș nu-și urmează cursul făr’a Ta, hotărâre divină. „Acum sunt silit să văd că pânăși lumina poate să doară...” (Lumină) Malefica Durere are-o soră. Ea se numește Speranța. și dacă ne-nvăluie trecutul, să ne amintim de gohn Keats și-ale lui romantice zvâcniri: „Stând lângă inima-mi însingurată, / Când gânduri hâde-n beznă mă-mpresoară / și-un vis
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
gândind la jocul ritmicității, acea muzicalitate stranie creată de caligramele poeziei Dangăne: „Vin / din / lin / de senin / ca un toi / de apoi / dangăne, / dangăne, / plin suspin, / un amin / pentru noi / amândoi...” sau la trecutul, obsesie a durerii, care impune „zvon durut de cântec al chemării” (Popas) sau la eloJiul înaintașilor (Mormântul lui Decebal). Cu verticalitatea-i binecunoscută, poetul adresează o ultimă rugă către Marele Demiurg: „Prea înălțate Stăpâne, / pentru puținul bine / pe care l-am făcut în viață / te rog să
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
inimă / corăbii cu vele...” (Cuvinte), „strălucesc” sau „se topesc în vers” (Vorbesc), iar traiectul „viață-moarte” ia forma „gândului neșoptit...” (Gri) Temperament ușor coleric, poetul gorjean taie în picaj, vertiginos, tranșant, respingând, categoric „deznădejdea”, fără emoții sau lamentații: „când viața mă doare.../ aleg / credința ca drog / cuvântul ca balsam / iubirea ca unic răspuns...” (Drog) Ludicul face parte și el dintr-acest dans al iubirii de frumos: „Am botezat/ un om de zăpadă / avea un nas de păstârnac / ochi de nasturi.../ o oală
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
este „tânărul bard”(1938). Nuni Dona devine „agitată ca o gulietă”(12.03.46). Pe „S” (marea ei iubire), când îl detestă, când îl adoră. Un alt „S” devine o „bestie” (11.01.46). și generalizând, geni pare intransigentă: „Mă doare-n cot de toți S. din lume și-n același timp îi și ador” (10.07.46). La doar 19 ani, geni citise deja multă literatură (în original), încât recunoaște un text plagiat, devenind drastică: „Iată încă o dovadă a
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
otrava proprie. N-a fost ușor. Cred că prin 1990, chiar în 1996, nu l-aș fi putut ierta pe Sorin. Acum, n-aș putea să nu-l iert! Am o rugăminte nu mă mai întreba despre asta, pentru că mă doare. Nu pentru ce-a făcut el, nici pentru ce ne imaginăm că ar fi făcut, ci pentru ce i-au făcut ei lui la vârsta aceea adolescentină și un număr de ani după aceea. Ți-am spus că sunt egoist
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
dintâi boii ce le-au fost furați. În timp ce Romulus încă îi mai caută pe hoți, Fabii învingători fiind, mănâncă deja din cărnurile sfârâinde rămase în țăpușe. Fratele ghinionist a văzut, la întoarcerea sa, oasele goale, "a surâs, dar l-a durut că Fabii și Remus au ieșit victorioși și nu Quintilii lui" (v. 377-8). Risit, et indoluit Fabios potuisse Remumque Vincere, Quintilios non potuisse suos. Se simte o ușoară ironie la adresa lui Romulus (și implicit a descendeților săi, contemporani ai poetului), și
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
nu văd nici eu, căci altfel trebuia să repet distracția cu expediția până în capătul uliții. Câteodată, când era de udat legumele și apa de ploaie din butoaie era pe sfârșite, făceam cu jugul la cișmea și zece, cincisprezece drumuri. Mă dureau umerii, dar tăceam și făceam treaba comandată, altfel nu se putea. Și nu știu cum se întâmpla că mai tot timpul rămâneam fără apă spre seară sau chiar noaptea. Atunci orbecăiam pe întuneric, căci pe toată strada noastră nu era decât un
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
care tatăl, marele cărturar Bogdan Petriceicu, a suferit până la moarte. Și a suferit cumplit. Un alt exemplu este și cazul meu. Mi-au murit părinții, apoi a murit un frate, Gică, avea numai 44 de ani, și amintirea lui mă doare și astăzi. Și nu-l pot uita. Mult mai târziu mi-a mai murit un frate, dar acesta a decedat fiind în vârstă. Poate de aceea nu m-a afectat așa de mult dispariția lui Mitică, în schimb, cea a
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
nu te mai trezești niciodată. Iadul și raiul sunt brașoave, povești de adormit copii. Pur și simplu nu mai simți nimic, nu mai exiști. Asta e. N-am zis nimic, eram speriat. L-am ajutat să se ridice. Șchiopăta, îl durea piciorul drept. Sau îi era paralizat. I-am luat bagajul, l-am luat și pe al meu și sprijinindu-l, am pășit înainte. În stânga noastră era un drum de țară pe care trecea un om cu o căruță cu cai
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
realitate. Putem spune că noi, oamenii, nu avem nevoie de prieteni? Există oameni care au dușmani, dar cred că sunt mai rari aceea care n-au măcar un prieten adevărat, așa, pe viață, bun de pus la rană când îl doare, dar de nădejde și la bucurie, când fericirea trece din noi și trebuie să ajungă și la inima aceluia. Ce părere aveți? Peisaj rural Soarele scăpăta spre asfințit, dar arșița era încă mare. D.N.-ul șerpuia prin sat și se
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
descălțase de piciorul stâng, căci îl deranja cumplit o bătătură mai veche, pe care cu cât o tăia mai des, cu atât mai dihai creștea la loc, ba chiar, i se părea suferindului că se făcea tot mai mare. Și durea al naibii de rău. Pantoful cel vinovat zăcea neputiincios mai încolo, pe o râlă, iar polițaiul, descheiat la bluză până la buric, se uita chiorâș la gaura ciorapului de la degetul cel mare de la piciorul cu bătătură și se scărpina necăjit după cap, într-
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
sus, poate, și-i făcu cu ochiul. Hai, nu te bosumfla, că am glumit. - N-are nici pe dracu'. Porcu'... - Domnul inginer?... - Ei, și tu, nuuu! Porcu'. A tăiat un porc și s-a zdrelit la un deget. Și-l doare. Pauză. Limb, limb, limb! amândouă, apoi coana preoteasă: - Știi, dragă, l-am văzut azi dimineață pe Gheorghe, sluga noastră din curte făcând pipi la poarta cea mare. Eu lam pândit de după perdea. - Pare palpitant ce spui, căci noi, aici, la
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
poker, dar din lipsa banilor mărunți, jucau pe bețe de chibrituri. De pescuit nu prea se mai ocupau, doar eu eram mai consecvent. Ghinioanele se țineau scai de noi. Aveam o saltea pneumatică pe care mă mai întindeam când mă dureau șalele prea tare. Se spărsese și nu mai era bună de nimic. Atunci Gabi a tăiat niște pari cu toporișca și a făcut foarte aproape de locul meu de pescuit, în dreapta, un fel de colibă, punând deasupra salteaua aceea spartă. Era
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
om de pe lume: el vorbește numai când s-a îmbătat criță: "Las'că mă dezbăt, le arăt eu lor beție!" Când e zdravăn băut, bețivul spune numai adevărul gol-goluț; și, de obicei, toți se uită chiorâș la el, pentru că adevărul doare și supără pe cei cu musca pe căciulă. Directorii și ștabii, în general, nu vorbesc decât între ei, căci celor mici li se adresează prin porunci; ei sunt plini de importanță, plini de sine și nu prea le ajungi cu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Ispahan pe dușumele, jilțuri, firide cu cărți, una spre răsărit cu un triptic sculptat în fildeș, un pupitru, o laviță mare din lemn bine lustruit cu multe perne pe ea. Umbla vorba că Șerban Vodă stă întins acolo când îl doare inima. Spătarul se opri în dreptul unui cufăr de piele de Cordova cu încuietori meșteșugite de argint aurit. Vodă îi remarcă interesul și preciză: — Până și răvașele pe care le-am primit de la dumneata în ăști cinci ani zac acolo. Nimic
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
la caftan, căci se pornise un vânt mai rece. — Să trăiești, măria ta! Vodă sări în picioare speriat. Îl luase somnul. Când i-a adus medicul neamț licoarea menită să-i aline durerile, a băut-o deși astăzi nu-l durea nimic, iar apoi s-a întins pe divan, comod, așa cum i s-a spus, pe partea dreaptă. Cu ochii deschiși, a început să viseze și pe urmă s-a scufundat într-un somn adânc. — Binecuvântează, sfinția ta! Mitropolitul rosti pios
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
arsă. Se auzea și zvon de litanii. Domnitorul salută. Își îndreptă spinarea. Pasul era al unui om obosit. În spatele lui, Ștefan nu știa ce să creadă. Îi părea rău că-i stricase tatălui său seara. I se părea că-l dor și pe el umerii, încercând să-i tragă în jos, ridicându-și capul în sus, cum făcea domnitorul ca să nu se bage de seamă că nu este în apele lui. Azi s-ar fi cuvenit ca taica să intre în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]