12,434 matches
-
o fetiță. Avea părul moale ca mătasea vegetală de culoarea unui tutun copt și cârlionțat la vârfuri. Când încetase să îl mai îmbrace în haine de fetiță se întristă și o întrebă: - Mamă!? De ce nu mai pot fi îmbrăcat ca fetițele? - Ai fost obraznic, ți-a crescut un cuc între picioare așa cum au toți băieții. Duse repede mâna între picioarele lui care erau perfecte, fără să le mai fi avut în ghips, pentru a se convinge de cele spuse de maică
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o să mă creadă că-i spun doar adevărul?!” Acum nu-l avea decât pe Alin, el era singura ființă pe care s-ar mai fi putut bizui. Celălalt copil mai mare era căsătorit, avea familia lui, o avea pe Victoria, fetița de câțiva anișori și se străduia să trăiască după regulile lui. Alin era un adolescent, un tânăr ce promitea multe și era destul de înțelept. Urmărită de ghearele ascuțite ale deznădejdii, Carlina își propuse să găsească prin cotloanele sufletului sâmburele puterii
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și nu ar fi lăsat-o la doisprezece ani i-ar fi putut spune: ești gravidă! Vei avea un bebe. Trei luni mai târziu Carlina îi oferi un buchet de flori cu intenția să vadă de va fi băiat sau fetiță. Se spune că dacă duci repede florile să le miroși vei avea o fetiță, dar Julia nu le mirosi. O urmărise o bucată de timp dar în cele din urmă îi explică cum stau treburile și îi preciză că va
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ești gravidă! Vei avea un bebe. Trei luni mai târziu Carlina îi oferi un buchet de flori cu intenția să vadă de va fi băiat sau fetiță. Se spune că dacă duci repede florile să le miroși vei avea o fetiță, dar Julia nu le mirosi. O urmărise o bucată de timp dar în cele din urmă îi explică cum stau treburile și îi preciză că va avea un băiat. Ecografia îi confirmă cele spuse de Carlina. Toți se bucuraseră, mai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pot să mă controlez. - Și îngerii cad în ispită. Am avut grijă de tine tot timpul. Iar acum vei locui cu mine cum am stabilit. Vei merge la școală aici în capitală. Nu trebuie să plângi! Ai să devii o fetiță urâtă și o să râdă și ciorile de tine. În acel moment, Victoria se lipi stâns de pieptul lui taică-su și izbucni într-un adevărat torent de lacrimi. Părul i se zburlise ca la un drăcușor năzdrăvan și extrem de frumos
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Aveam 33 de ani și eram rezistent. Am avut un noroc dumnezeiesc. A fost operat într-un spital militar din Leipzig, după care a fost trimis în țară în spitalul militar din orașul Român. Familia lui, soția și cele două fetițe, foarte mici, se aflau la Timișoara, refugiate din Ardealul ocupat. Refăcut, după o lungă convalescenta, la 21 septembrie 1942, locotenentul Petru Pogângeanu va fi trimis din nou pe frontul de răsărit, unde, la 24 februarie 1943, la Odesa, va fi
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
pînă deasupra umerilor, cu ochi negri, rotunzi, față creolă, buze pline, fără să fie cărnoase, bine conturate și o dantură albă, lucrată cu migală și pricepere, pare o adevărată prințesă. Dacă închid ochii pentru o clipă, lesne îmi pot imagina fetița strunită pas cu pas de părinți, educată de maică-sa pentru a deveni o adevărată doamnă, bună gospodină și cu o pregătire literară demnă de toată invidia. A citit mult, chiar și teatru, ceea ce se întîmplă mai rar. La cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mîinii. Doamne! oftează ea, cred că azi se sfîrșește chinul meu de șase ani... Asta înseamnă că n-o să-ți mai muști buzele cînd mă vezi din autobuz. Nu uita că după ce m-am împăcat cu soțul, am făcut o fetiță, el a devenit mai bun decît mi l-aș fi dorit... Cum m-aș fi simțit eu făcînd un pas greșit?... Nu uita că și eu, ca și Demonul lui Lermontov, "în dragoste precum și-n ură,/ Eu sînt statornică, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fata. Domn' Cornea, intervine Vlad, înapoind dosarul fetei, mergeți la Sinteză, la maistrul Emil, și luați o supapă cu viza Metrologiei. Luați-o și pe domnișoara, să vadă. Trimit pe cineva, că eu n-am timp, răspunde Cornea plecînd. Hai, fetițo, hai că n-am vreme! strigă el din ușă. Ce fac cu chitanța? mă întreabă fata. Scot două sute din portmoneu și i le întind. Fata rupe chitanța și mi-o pune în mînă. Am să mă rog pentru tine, frate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dumneavoastră culegeți zefir... Brîndușa are o reacție de furie; vrea să-mi spună ceva, dar se oprește, privind pe lîngă mine, în spatele meu. Întorc și eu capul: mai mulți oameni au ieșit de la cinematograf și se împrăștie; printre ei, o fetiță, fericită foc, vorbește de Albă ca zăpada. Este ținută de amîndouă mîinile de părinții ei, care o saltă din cînd în cînd, ducînd-o pe sus. Cînd ajunge lîngă noi, mama fetiței se oprește din rîs și face un gest scurt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ieșit de la cinematograf și se împrăștie; printre ei, o fetiță, fericită foc, vorbește de Albă ca zăpada. Este ținută de amîndouă mîinile de părinții ei, care o saltă din cînd în cînd, ducînd-o pe sus. Cînd ajunge lîngă noi, mama fetiței se oprește din rîs și face un gest scurt, vrînd să-și schimbe mersul. E Tamara: capul ei brumat parcă a început să viscolească văzduhul nopții. Se uită la noi mirată și schițează un salut spre Brîndușa, apoi își continuă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe ea, o tenacitate afurisită, de «olteancă», și amânări, da, exact, parlamentări: 1. când am câștigat [destul] pentru a avea, pentru copil, camera lui și guvernanta; 2. când am avut o casă a noastră etc.“) (Doina Jela, op. cit., p. 115). Fetița, frumoasă, delicată, scăpărător de inteligentă și veselă, a însemnat pentru mama ei „splendida compensație a celor ce nu am avut, sau am avut cu excesivă parcimonie, întotdeauna“. Anul 1929 îi găsea pe toți trei la Paris, însă circumstanțele voiajului nu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
erau deloc îmbucurătoare, căci încă de pe atunci Ecaterina Lovinescu se știa „înfrântă“. Divorțul s-a produs în martie 1934 și a fost transcris în luna septembrie a aceluiași an. După separare, Ecaterina Bălăcio iu ex Lovinescu s-a mutat împreună cu fetița pe strada Wilson, la numărul 13. Monica Lovinescu, în vârstă de 11 ani la momentul acela, va fi încurajată de mama ei să păstreze o relație foarte strânsă cu E. Lovinescu; îl va vizita aproape zilnic, va fi prezentă cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
1947], București Scuză patetismul ieftin de la sfârșitul primei pagini; ultimele rânduri, deși sincere, se năruie sub locuri comune și nu rezistă la lectură. [...] Mi-am înghițit la repezeală prânzul; am prăjit și am măcinat niște cafea bună; am examinat o fetiță dintr-a VIII-a; la ora 4 am alergat să cumpăr cele necesare pentru plecarea mea și abia la 5 și un sfert, din păcate, am ajuns acasă, unde i-am găsit pe Sorana G., Ș. Cioc. , Ieronim Șerbu; pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
izbutesc să creez o prezență prin intensitatea amintirii mele, dar strig după tine zi și noapte, seara și dimineața. Mâine am să fiu la Mangalia și am să mă gândesc la silueta ta firavă de la 5 sau 7 ani, la fetița mea frumoasă de pe plaja mangaliotă, și poți fi sigură că numele tău are să răsune ca un ecou peste tot, pe dig, pe plajă, în oraș. Pe malul mării, am să-ți strig numele, căci inima mi-e plină de tine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Lemonide, că voi avea puține provizii și că, probabil, în primele zile ale lui oct[ombrie] voi merge pentru 2 zile la Slatina pentru provizii. Pricepi? La Buc[urești] nu mai avem nimic. Mi-e dor de tine. Noapte bună, fetița mea dragă. Duminecă Aseară când mă pregăteam să mă culc a revenit Irena, care și-a pierdut un porte-monnaie cu cheia de la geamantan, un rouge-Michel și 150 lei; pretindea că l’a lăsat aici pe masă. A plecat la Comino
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
București. Azi a venit la barcă Harvié, nora lui Riza, ca să aducă mâncare bărbatului ei. Era un tablou ca din Pêcheur d’Islande. De poale i se ținea Cassim, băiatul de 3 ani, și în brațe era o minune de fetiță cu ochi albaștri, Nazmié. Stă lângă barca mea uneori Peter (citește Piter), cel mai amuzant câine mangaliot, alb, cu urechi punctate cu negru, și cu aceleași pete, ascunse sub părul alb, pe corp. Mă caută și mă găsește chiar când
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
da și 3000 lei pe lună. Tu ce spui? Mă simt obosită... mă voi culca; am o saltea de paie groaznică, tare ca piatra. Nici azi nu am primit nimic de la tine! Duminecă Au plecat azi și familia Ioan (cu fetițele prietine cu Manola), Gigi Herek, o prietenă a Lisettei. Pe plaje, de acum încolo absolut nimeni cunoscut; plaja pustie, numai eu în bar că și două profesoare ce stau la adăpostul bărcii mele... Târziu, a străbătut plaja, pe lângă barca mea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu un imens regret pentru zilele când noi două abia ne vorbeam, condamnate ale vieții, gâfâind și extenuate de oboseală, seara. Totuși, glasul îți răsuna prin casă, tu erai bună și dulce, eu - cârtitoare și tandră. Doi ani, scumpa mea, fetița mea, și eu îmbătrânesc în fiecare zi, fiindcă vârstei i se adaugă acum imensa mea disperare de a te ști departe de mine, de a te simți în fiecare clipă, de dimineață până seara, chiar în călătoria asta ridicolă făcută
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu d-na Post[elnicu]: au fost și Irène și Gaby și faimoasa „vară“ a Sandei, care rămânând la urmă ne-a stricat posibilele eventuale clipe de intimitate. Nu am primit scrisoarea ta cu „mutarea“. Scrie-mi ce vârstă au fetițele d-nei Dard și cum le cheamă. Vreau cât mai multe detalii și m’am întâlnit în același gând cu micul meu prieten Georges, pe care îl rugasem în scrisoarea de ieri seară să fotografieze casa și „reședința“ ta. Spune-i
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mele se îndreaptă spre acest scop. Te iubesc, puștoaică atât de mititică și atât de fermecătoare. Sunt fericită să știu că poate ai să te încălzești, scumpa mea friguroasă. Sunt fericită să te știu în casa unor ființe plăcute, cu fetițe în preajma ta. Îți scriu și pe sub geamul tău, sub balcon, trece regimentul spre câmpul de instrucție; știi că îi spuneam „garda reginei“ în cinstea ta, fiindcă te trezeau la ora 7½ dimineața. S-au oprit și fac instrucție pe sub ferestrele
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
adevărată am avut. Tot așa a fost și acum. S’a prelungit masa până la 4½; ai fost tot timpul cu noi și mi-am dat seama de ce calitate e afecția și interesul ce-ți poartă. Sâmbăta viitoare dejunez la ei. Fetița lor e adorabilă; seamănă mult cu Dora Moscuna, vioaie, frumoasă și inteligentă. Iubita mea, e ora cinci, o jumătate de oră mă mai desparte de supliciul ședinței; azi e Sf[ân]tul Dimitrie; Lina și Chirana s’au dus la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
îmi lipsești. Cu nimic nu se atenuiază durerea mea lancinantă. Nimeni și nimic nu mă poate distra; o muzică, la radio, te evocă și mă doare, o floare, o crăiță, un lucru de al tău mă oprește în loc. Azi, cum fetița lui Zamfi rescu venise cu o rochie de mătase extrem de subțire, am vrut să-i dau jerseul tău negru ([de la]Maria B[otta]) și nu am îndrăsnit; i l-am dat pe al meu cel negru. Știi ce noroc ai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de scrisori, mă mohorăsc și mă uit pe sub sprâncene, ca o fiară încolțită; vine alta cu noutăți noui, de 8 zile, retrospectiv, spun: „acum o săptămână era la Christiane, nu e mult, numai 8 zile“... Mă consolez, mă îmbărbătez și fetițele pot atunci să vadă o ființă vie, curajoasă, care stă 5 ore în picioare și explică clar, vioi. Iată, mica mea magiciană, ce poți face, de la o distanță atât de mare, din biata ta mamă. Noapte bună, Monica; aș vrea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
este un strigăt de tandrețe dezlănțuită. Te iubesc și trăiesc de mai bine de cincisprezece zile într-o prăbușire ideologică plină de suferință. Dar o să-i învingem, totuși. Curaj! Bunul Dumnezeu are să îngăduie să ne revedem, noi două, scumpa mea fetiță preaiubită! Tandrețe. Sâmbătă, 1 noembrie [1947] Astăzi o zi plină, Monica, draga mea mult iubită și atât de îndepărtată. De dimineața - azi e ziua mea liberă, așa-zis - am plecat la coafeur, unde am stat până la 11, când m’am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]