KorAP: Find »[drukola/base=iubită & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...444 445 446 ...459 >

11,470 matches

Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819

cu titlul Metamorfozele Florii-albastre158. Prima însemnare se leagă de urmă torul citat: "La o răscruce a evoluției poetului, în anii grei de frămîntări ai studiilor în străinătate, pămîntul s-a înfruntat cu cerul, dragostea cu me tafizica. Metafora fierbinte a iubitei s-a înfruntat cu recele simbol filozofic în Floare-albastră". Va să zică, poetul retras și tăcut din fire, voia să învețe, să filozofeze, iar fata nu-l lăsa în pace și-l ademenea la dragoste. Cînd s-a întîmplat aceasta? Poezia a

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
în Floare-albastră". Va să zică, poetul retras și tăcut din fire, voia să învețe, să filozofeze, iar fata nu-l lăsa în pace și-l ademenea la dragoste. Cînd s-a întîmplat aceasta? Poezia a fost scrisă în vara anului 1872, iar iubita lui, cu numele metaforic de Floare-albastră, murise de opt ani și jumătate! Cum se mai poate admite vreo ademenire trupească, din partea ei, în 1872, cînd el studia și filozofia? Poezia, pînă la ultima strofă este, de fapt, o amintire, o

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
n-am ce-i face, fiecare om își are pe ale sale...". Foarte justă a fost intuiția lui G. Călinescu: "Mamă-sa singură, la care ținea în chip deosebit, moare abea în 1876. Mai scumpă în lume îi fusese negreșit iubita cu ochi mari"161. Cu cele spuse în această paranteză, credem că se clarifică pe deplin înțelesul strofei așa de mult discutată, precum și concluzia poetului, că totul este trist în lume. "Și te-ai dus, dulce minune Și-a murit

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
premiză la marea problematică a Luceafărului și a Scrisorilor, închinate dragostei"; că "femeia singură s-a sustras sau s-a arătat nedemnă de marea cinste conferită ei, de către geniul îndră gostit" și, ca urmare, "floarea vestejită din părul bălai al iubitei, reprezintă fosta Floare albastră"; "Crăiasa din povești, zîna, a ajuns Dalila". Dar Floarea-albastră nu-i floare de pus la ureche, ci numele dat de poet numai iubitei sale, Casandra, care, în scurta ei viață, n-a suferit nici o "metamorfoză" poetică

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
de către geniul îndră gostit" și, ca urmare, "floarea vestejită din părul bălai al iubitei, reprezintă fosta Floare albastră"; "Crăiasa din povești, zîna, a ajuns Dalila". Dar Floarea-albastră nu-i floare de pus la ureche, ci numele dat de poet numai iubitei sale, Casandra, care, în scurta ei viață, n-a suferit nici o "metamorfoză" poetică sau morală. Cele spuse mai sus se potrivesc celorlalte iubite, care nu meritau numele de Floare-albastră, pentru că nu l-au înțeles pe poet și s-au arătat

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
Dorința..., scrisă îngrijit, pe hîrtie de epistolă 187. Donația prezintă un caz curios, pentru că poezia nu fusese inspirată de Veronica Micle, ci de Casandra, la Ipotești, cu 13 ani înainte de această donație. Era dorința poetului de a se întîlni cu iubita, la izvorul din codrul Ipoteștiului, unde cunoscutul tei bătrîn, cu ramurile aplecate, acoperea izvorul și prispa de brazde, de alături. Acolo dorea el să stea, toată noaptea, îmbrățișat cu iubita, în timp ce peste ei or să cadă lin florile de tei

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
această donație. Era dorința poetului de a se întîlni cu iubita, la izvorul din codrul Ipoteștiului, unde cunoscutul tei bătrîn, cu ramurile aplecate, acoperea izvorul și prispa de brazde, de alături. Acolo dorea el să stea, toată noaptea, îmbrățișat cu iubita, în timp ce peste ei or să cadă lin florile de tei. Cîteva lovituri politice l-au trezit intr-o cruntă realitate. La 3 iunie, prin Decret Domnesc, a fost destituit din funcția de revizor școlar. Văzîndu-se rămas fără pîinea zilnică asigurată

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
și la moartea lui și, în legătură cu aceasta, s-a gîndit și la Veronica. Dar tocmai atunci privirea-i tulburată și rătăcită prin cimitir s-a oprit pe mormîntul Casandrei. Crucea ei strîmbă stăruia ca o mustrare tîrzie, din partea primei lui iubite, căreia îi jurase credință pe toți vecii. Pe dosul unei petiții, pe care numai o începuse către Prezidentul Tribunalului din Iași, cu data de 16 august 1876188 și pe care o purta în buzunar, poetul și-a așternut gîndurile care

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
auzi Că-mi amintești o zi Din viața mea de sat! Mai poți să-ți amintești Cum noi îmblam disculți Și tu stăteai s-asculți Duioasele-mi povești? Spuneam cum au umblat Frumos fecior de crai În lume noua ani Iubita de-au aflat! Ca și cînd te-ai mira Tu ochii mari făceai, Deși mă pricepeai C-o spun în pilda ta; Ș-apoi cînd te rugam Să-mi spui de mă iubești, Prindeai ca să șoptești Cu buzele abea; Și-

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
pieptu-mi bolnav eu brațele îmi strîng Te caut pretutindeni și nu te aflu-n lume Tu chip frumos de ceară, privind umăru-ți stîng."190 Singur și îngîndurat, a trecut pe lîngă lac și a așteptat să-i apară din trestii iubita, ca o Crăiasî din povești, cum îi apăruse de atîtea ori, cînd era vie... "Dar nu vine, în veci nu vine... (s n.) În zădar suspin și sufăr Lîngă lacul cel albastru, Încărcat cu foi de nufăr. Furat de alean

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
unde, Las așa ca să rămînem, Lume-ai mare. Ce mai vrei și tu prin crînguri Și cu noi te prinzi tovarăș? Viața noastră e-ncîntată. Iar a ta e-ntunecată De unde vii, te-ntoarce iarăși, Să fim singuri." 191 Văzîndu-l fără iubită, cucul, teiul și izvorul l-au asaltat cu întrebările. Dialogul închipuit de poet este amețitor de frumos: "Cucu-ntreabă: unde-i sora Viselor noastre de vară? Mlădioasă și iubită, Cu privirea ostenită, Ca o zînă să răsară Tuturora Teiul vechi

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
intenția de a-și aduna, într-un volum, toate poeziile inspirate de Casandra și de Ipotești, sub titlul de copertă Lumină de lună. Este destul de clar că pentru acest grupaj de versuri poetul a fost inspirat de Casandra, prima lui iubita, de la a cărei moarte trecuseră peste doisprezece ani și pe care o jelea, din toată inima, de cîte ori venea la Ipotești. Înmormîntarea mamei, la care s-a adăogat, ca de obicei, și jelirea iubitei moarte, de data aceasta i-

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
inspirat de Casandra, prima lui iubita, de la a cărei moarte trecuseră peste doisprezece ani și pe care o jelea, din toată inima, de cîte ori venea la Ipotești. Înmormîntarea mamei, la care s-a adăogat, ca de obicei, și jelirea iubitei moarte, de data aceasta i-a umplut "cu vîrf" paharul durerilor, încît în sufletul său n-a mai rămas loc și pentru alt fel de inspirații. În această situație, nu mai putem fi de acord cu părerea exprimată de Perpessicius

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
mai întîi, în Ondina; am relevat-o apoi în Povestea magului călător în stele, unde acel călugăr poet alter ego al lui Eminescu se pedepsea bînd apă din mare, ca să moară mai curînd și să se poată urca lîngă sufletul iubitei sale, cu înfățișare aidoma Casandrei, care, în chip de înger, îl vizita noaptea, iar magul călător prin stele i-a răspuns călugărului că acel înger "e sufletul unei moarte Pe care însă eu însumi pot ca să-l reaprind/ Pot s-

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
lut eu pot să-l prind,/ Dar nu aici. Aicea de viață n-are parte;/ Vom merge în lumea unde trăiește mai departe" (s.n.). Și iată-ne, cu Strigoii, "mai departe", în altă lume, unde Eminescu o putea întîlni pe iubita moartă. După ce s-a travestit în Arald, rege al avarilor, iar pe Casandra a travestit-o în Maria, regina dunăreană, același mag i-a prefăcut în strigoi, ca să fie morți pentru lumea noastră, dar în lumea umbrelor să fie vii

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
viu, în minte. Iat-o, pe Casandra, apărîndu-i Din valurile vremii, în toate cele zece versiuni, lucrate după vînzarea Ipoteștiului: "Din valurile de aduceri aminte îmi răsai Cu mîna ca zăpada, cu capul tău bălai Și ca în vis aevea, iubito, eu te văd, Întind a mele brațe, spre tine mă repăd. Cum oare din noianul de neguri să te rump Și să te strîng la pieptu-mi, iubite înger scump, Și fruntea ta cea albă pe umăru-mi s-o culci, Să

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
aceeași vreme, și publicată tot în "Convorbiri literare", din 1 oct. 1879. Interesantă este și comparația făcută de poet, în aceeași vreme, între icoana stelei pe care o vedem cînd ea de mult nu mai este pe cer și chipul iubitei, care îi apare încă viu, deși ea a murit de mult: Astfel amorul ce-a trecut Prin zeci de ani străbate, Umplînd un suflet cunoscut De-o dulce voluptate. Și amintirea-l chiamă iar Ori cîte să se-ntîmple Cu atît

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
zeci de ani străbate, Umplînd un suflet cunoscut De-o dulce voluptate. Și amintirea-l chiamă iar Ori cîte să se-ntîmple Cu atît noroc, cu atît amar El sufletul mi-l împle."215 Aceasta duioasă și încă puternică amintire, a iubitei moarte, trebuie să producă mirare biografilor lui Eminescu, care nu i-au văzut decît relațiile cu Veronica Micle, cu Mite Kremnitz ori cu Cleopatra Leca-Poienoru, cărora unii din ei au încercat să le coase aripioare de heruvimi, deși sunt destule

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
arată scîrbit de cei ce născoceau "fel de fel de lucruri imposibile în ceea ce privește legăturile dintre Eminescu și Mite Kremnitz"216. Eminescu a sperat o iubire tot așa de sinceră și de curată ca acea de la Ipotești, dar a rămas dezamăgit. Iubitele care i-au ieșit în cale aveau multă experiență în relațiile lor cu bărbații, așa că toate l-au dezgustat pînă la misoginism. Într-o scrisoare către Veronica Micle, el concludea: "Cuvîntul nu-i cuvînt, amorul nu-i amor și frumusețea

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
ideală, pentru Eminescu, trebuia să fie "o Veneră cu brațe reci, cu părul lung, bălai, cu forme perfecte și această Venere trebuie să fie blîndă, pururi fecioară, ca Madona, ca un înger și să iubească pe poet"... "Acest ideal de "iubită" e o fantasmă, după care în zădar aleargă, în zădar vrea să o cuprindă "din valurile vremii"; la cea dintîi atingere, năluca piere, se preface în fum și poetul plînge, sufere sincer. Poetul înțelege că femeia pe care o iubește

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
amanta însăși"225. La aceștia se mai adaugă singur Al. Piru, cînd afirmă sentențios că "Maiorescu a lămurit acest lucru o dată pentru totdeauna"226. Dar, din cîte am arătat pînă aici, greșeala de interpretare este evidentă, la toți aceștia, pentru că iubita ideală a lui Eminescu n-a fost "prototip nerealizabil", cum i-a zis Maiorescu; prototipul iubirii sale a trăit, în carne și oase, la Ipotești, cu numele de Casandra și a murit foarte de tînără. D. Gherea n-a observat

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
a fost "prototip nerealizabil", cum i-a zis Maiorescu; prototipul iubirii sale a trăit, în carne și oase, la Ipotești, cu numele de Casandra și a murit foarte de tînără. D. Gherea n-a observat că e vorba de chipul iubitei moarte, pe care poetul o jelește ani la rînd, iar nu de o plăzmuire a imaginației sale, care la cea dintîi atingere piere, se preface în fum. Afară de aceasta, iubita de la Ipotești de-abia împlinise 18 ani cînd a murit

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
D. Gherea n-a observat că e vorba de chipul iubitei moarte, pe care poetul o jelește ani la rînd, iar nu de o plăzmuire a imaginației sale, care la cea dintîi atingere piere, se preface în fum. Afară de aceasta, iubita de la Ipotești de-abia împlinise 18 ani cînd a murit și de aceea poetul n-o putea prezenta ca tovarășă de viață, ca soție și mamă, ori ca revoluționară, cum a pretins-o Gherea. Din toate aceste roluri, iubita lui

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
aceasta, iubita de la Ipotești de-abia împlinise 18 ani cînd a murit și de aceea poetul n-o putea prezenta ca tovarășă de viață, ca soție și mamă, ori ca revoluționară, cum a pretins-o Gherea. Din toate aceste roluri, iubita lui Eminescu n-a apucat să trăiască decît rolul de iubită, fiind retezată de coasa morții mult înainte de vreme. După moartea Casandreî, el a păstrat foarte vie amintirea ei, chipul ei și o roagă să nu-i dispară și din

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
murit și de aceea poetul n-o putea prezenta ca tovarășă de viață, ca soție și mamă, ori ca revoluționară, cum a pretins-o Gherea. Din toate aceste roluri, iubita lui Eminescu n-a apucat să trăiască decît rolul de iubită, fiind retezată de coasa morții mult înainte de vreme. După moartea Casandreî, el a păstrat foarte vie amintirea ei, chipul ei și o roagă să nu-i dispară și din închipuire: "Tu mi-ai murit o dată/ Să nu-mi mori de-

[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]