11,622 matches
-
308-313. 37. Zosin P., Asistența alienaților, în "Anuarul medical și farmaceutic român", 1906. 38. Zosin P., Intimidarea în tratamentul boalelor mintale, în "România medicală", nr. 1, 1906. 39. Zosin P., Nocivitatea ca simptom în alienația mintală și ca substrat în pornirea criminală, în "Archives de neurologie", Paris, vol. I, 1908, pp. 245-257, în "Buletinul Societății de Medici și Naturaliști Iași", 1906, nr. 12, p. 274. 40. Zosin P., Progresele psihiatriei și raporturile ei cu celelalte ramuri ale medicinii și ale științei
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
prefața lucrării. 109 Ibidem, p. 6. 110 Ibidem, p. 7. 111 Determinismul organo-psihic constitui capitolul în care se vede cel mai clar influența lui V. Conta. 112 Ibidem, p. 12. 113 Ibidem, p. 10. 114 Ibidem, p. 32. * Nocivitatea în pornirea criminală, p. 12. ** Înlăturarea penalităților, p. 13. 115 Ibidem, pp. 15-16. 116 Ibidem, p. 18. 117 Ibidem, p. 34. 118 Revista științifică V. Adamachi, vol. I, nr. 4, 1910. 119 Bucureșri, Minerva, 1907. 120 Constituirea psihiatriei ca știință pozitivă, op.
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
intrînd violent în acea ordine, ci retrăgîndu-se într-o altă ordine. În ordinea sa interioară. Este ordinea refulării totale, a fugii din obiectiv în subiectiv. Acest personaj nu este un personaj elevat. Este omul comun, avînd poate, ca punct de pornire, personajul lui Sebastian, care îndrăznește să viseze. Dar eroul lui Constantin Popa se mută definitiv în vis. El violentează în acest fel ordinea obiectivă. Piesa poate fi citită ca o tragicomedie. Saltul în absurd, "locuirea" absurdului, oferă multiple posibilități de
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
rotițele alea trebuie unse, nu? Gh. P. doi: Dar erau unse! Erau unse cu... vaselină de neîncredere..., cu ulei de suspiciune..., cu uleiuri fine de frică, cu multe uleiuri de frică... Gh. P. unu: Bine, asta la început..., dar după pornirea mașinăriei? Cine le ungea? Gh. P. doi: Nu mai era nevoie... funcționa prin autoungere... adică autolașitate, autofrică..., autoșmecherie... Gh. P. unu: Mda, ușor cam prea poetic... Gh. P. doi: Păi, măi rotiță Gh. Popescu, da cu ce erai tu uns
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
un instrumental autentic, ceea ce determină pierderea valorii de depărtare și de reciprocitate din sfera ergativului și posibilitatea sa de a exprima valori mai abstracte. 4.3.2. Cazul ergativ la J. M. Anderson Studiul lui Anderson are drept punct de pornire distincția curentă între caz concret sau local (căruia i se subordonează distincția dintre spațial și temporal) vs caz pur sintactic 62. Diferența dintre limbile acuzative și limbile ergative − arată Anderson (1971: 5) − constă în organizarea de suprafață diferită a cazurilor
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
probleme de cercetat și de sugestii de analiză. 3. DEFINIȚIE. CLASIFICARE. PRINCIPII DE STABILIRE A INVENTARULUI 3.1. Definiții, probleme terminologice În funcție de modelul teoretic, au fost formulate mai multe definiții ale verbelor inacuzative, multe dintre acestea având ca punct de pornire Ipoteza Inacuzativă. Zribi-Hertz (1987: 29) arată că argumentul unui verb intranzitiv este un adevărat subiect, în timp ce argumentul unui verb ergativ este un fals subiect, un obiect tematic promovat ca subiect structural printr-o regulă gramaticală. Haegeman (1994: 323) consideră că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a atribui Cazul acuzativ. 4.1.1. Pornind de la Generalizarea lui Burzio Generalizarea lui Burzio (1986: 178) − Un verb care nu atribuie un rol tematic subiectului nu atribuie Caz (acuzativ) obiectului, și invers − a constituit un punct de interes/de pornire în multe studii. Generalizarea a fost supusă unor reformulări și unor ajustări, dar a fost și contestată. Belletti (1988) nuanțează generalizarea formulată de Burzio. Folosind date din limba finlandeză, în care Cazurile au realizări morfologice specifice − obiectul marcat cu acuzativ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
199365), Foley și Van Valin (1984)66, Van Valin și LaPolla (1997)67. (a) Protoroluri. Levin și Rappaport Hovav (2005: 52−58) arată că la Dowty (1991) există două roluri semantice generalizate prototipice, Protorolul Agent și Protorolul Pacient. Punctul de pornire pentru această teorie îl reprezintă faptul că argumentele sunt asociate cu presupoziții lexicale, impuse de verb. Rolurile semantice reprezintă nume pentru elementele presupoziționale recurente impuse de grupuri de predicate unuia dintre argumente, deci sunt proprietăți de rangul al doilea, proprietăți
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de Chierchia (2004), care reia și completează o primă formă din 1989. Autorul și-a propus să formuleze o semantică explicită a acestei clase de verbe din limba italiană și să analizeze consecințele sintactice ale aplicării analizei sale. Punctul de pornire îl constituie observația că noțiunea de "argument opțional", folosită în multe studii pentru a explica variațiile de tranzitivitate (de tipul: verbul tranzitiv affondare 'a scufunda' are un rol extern opțional, deci perechea sa intranzitivă va fi inacuzativă; verbul mangiare 'a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
The statue scared John/Seeing the statue scared Jonh ' Statuia l-a speriat pe John'/' Vederea statuii l-a speriat pe John'. 5.3.3.2. Modelul lui Reinhart (și coautori) Teoria formulată de Tanya Reinhart are ca punct de pornire modelul propus de Chierchia. Reinhart (1991) e de acord cu analiza lui Chierchia (1989), care observă asemănarea dintre procesul lexical al reflexivizării inerente și ergativitate: în ambele situații, verbul are două roluri tematice care pot să nu fie realizate ca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
avea este o constantă a studiilor lingvistice. În această prezentare, am pornit de la ideea, recurentă în studii lingvistice din diverse perioade, că verbul a avea are proprietăți sintactico-semantice de tip special, încadrarea sa în clasa tranzitivelor nefiind satisfăcătoare. Punctul de pornire pentru numeroase studii este observația lui Benveniste (1966a), care a arătat că a avea este un verb pseudotranzitiv. Comportamentul atipic al verbului a avea a fost remarcat și în studii românești de tip istoric - Graur (1960) - și de tip sintactic
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
est pecunia, obiectul posedat ocupă poziția de subiect, iar posesorul este marginal, fiind exprimat prin dativ. În structurile de tipul Habeo pecuniam, ego nu este agent, iar a avea este un verb de stare. Analiza lui Benveniste constituie punctul de pornire pentru interpretări mai recente privind situația din limba latină. Bertolussi (1998) adâncește analiza lui Benveniste, care separase posesia (construcții cu esse + dativul) de apartenență (construcții cu esse + genitivul). Spre deosebire de construcția cu genitivul, în care esse are rolul de copulă, iar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
SE) CONTINUA Drumul pietruit se continuă cu o cărare Cercetările continuă tranz.: Ion continuă cercetările part. continuat, -ă nom. continuarea, continuatul A (SE) PORNI Se pornește furtuna Ion (se) pornește la drum tranz.: Ion pornește mașina part. pornit, -ă nom. pornirea, pornitul A (SE) SFÂRȘI Discuția se sfârșește rapid Ion sfârșește tragic tranz.: Ion sfârșește un roman part. sfârșit, -ă nom. sfârșirea, sfârșitul NEREFLEXIVE A CONTENI Distracția nu mai contenește în casa lui Ion tranz.: Ion nu mai contenește distracția part
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și fost ocupați de fapt. Nu era însă nevoie să vă asociați la agresiunea bandiților împotriva noastră. Suntem siliți să tragem toate consecințele în urma acestor fapte. (Molotov repetă de mai multe ori cuvintele „bandit” și „banditesc” - de altfel fără nici o pornire și pe un ton potolit - de câte ori pomenește de agresiunea germană). Răspund că nu mi se cade în aceste clipe și în aceste împrejurări să intru într-o discuție de politică generală. Vâltoarea războinică în care sunt atrase toate popoarele, unul
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
Fiecare copil este o ființă metafizică, un mic filosof religios care se roagă cu drag lui Dumnezeu, îi place biserica, pune întrebări despre lume și viață, vrea să cunoască toate căutând rațiunea ascunsă a lucrurilor. Toți copiii au o firească pornire spre Dumnezeu, spre religie. Ideea de Dumnezeu la a doua copilărie Este vorba de copiii de la 7 ani până la 11-12 ani, adică vârsta proprie învățământului primar. Această perioadă este importantă în dezvoltarea gândirii copilului, deoarece acum se produc transformări majore
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
de respect pentru semeni, specifică omului civilizat care, însușindu și regulile de bună-cuviință, acționează din convingere. În acest fel, elevii își vor forma o imagine clară a necesității unei atitudini respectuoase în orice moment al vieții, își vor disciplina propriile porniri inoportune în favoarea unei atitudini civilizate Limbajul omului reprezintă instrument și înveliș al gândirii. Gândurile alese nu pot admite un „ambalaj” necorespunzător și nu pot fi exprimate decât prin cuvinte potrivite. Comunicarea dintre oameni trebuie să ilustreze frumusețea și adâncimea gândurilor
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
evident: atitudinile determină comportamentul. Și aici însă stabilirea empirică a succesiunii este dificilă, dacă nu imposibilă, întrucât atitudinile și comportamentele nu sunt evenimente discrete, ci procese care se pierd în trecut, fiind practic imposibil să sestabilească un punct absolut de pornire. Teoretic, atitudinile păreau anterioare și independente în raport cu comportamentul. O serie de abordări mai noi - behaviorismul, teoria disonanței - au pus însă în discuție acest sens al determinării. Primul model explicativ presupune un subiect rațional: el analizează mai întâi situația, își stabilește
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
societăți. Spre deosebire de reducția structurală, care explică dinamica unui fenomen prin dinamica unei structuri profunde (războaiele religioase prin conflictele social-economice, de exemplu), invocarea unui factor structural nu oferă o explicație completă a respectivului fenomen. Ea oferă însă un punct necesar de pornire în explicarea acestuia. Apelul la factorii structurali completează explicația, aducând în discuție fie o constrângere fundamentală, fie un proces mai general care are o influență difuză, dar marcată asupra celorlalte procese sociale. Factorul structural este, de multe ori, un factor
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
elaborarea de reguli generale și impersonale. În ultimul secol s-a produs un proces enorm de codificare și standardizare atât a situațiilor și problemelor, cât și a răspunsurilor, a soluțiilor. A apărut modelul organizării birocratice raționale (Max Weber). Punctul de pornire a analizei. Organizația întâmpină dificultăți cu beneficiarii (clienții) săi. Aceștia sunt nemulțumiți de serviciile organizației. Soluția. Dată fiind nemulțumirea clienților, sistemul de organizare bazat penorme și reguli generale și impersonale cuprinde în el o soluție structurală: sporește exigența controlului comportamentului
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
cazurile în care suprasistemele sociale rămân simple efecte emergente ale agregării acțiunilor sistemelor componente. Absolutizarea punctului de vedere holist generează însă și el o mulțime de dificultăți. În primul rând, presupune existența unui nivel de organizare ca punct absolut de pornire a întregii organizări sociale. Colectivitățile arhaice păreau a fi un asemenea nivel. Nu întâmplător, holismul s-a dezvoltat în antropologia socială și culturală, interesată prioritar în analiza unor asemenea societăți. Pentru societățile moderne însă, presupoziția unui asemenea nivel absolut este
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unor asemenea societăți. Pentru societățile moderne însă, presupoziția unui asemenea nivel absolut este nejustificată. Carear putea fi el? Statul-națiune, umanitatea în ansamblul ei, satul sau orașul, familia? Nici unul dintre aceste niveluri de organizare nu întrunește condițiile unui punct absolut de pornire a organizării sociale. Statul-națiune este, în momentul actual, nivelul de organizare socială cel mai pregnant. Există însă situații în care statul-națiune se dovedește a fi mai mult un suprasistem, în care părțile componente - grupurile, clasele sociale, persoanele - manifestă o autonomie
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
îi garantează adecvarea, deși și acestea pot să aibă o contribuție anumită, ci experiența continuă a condițiilor obiective și a relațiilor dintre acestea și formele de organizare duce la cristalizarea atitudinilor practice ale actorilor. Concluziile experienței practice reprezintă punctul de pornire al conștiinței sistematice, al ideologiei în sensul pe care Engels îl dă acestui termen în „Scrisoarea către Bloch” (Engels, 1967). Aceasta are funcții predominant explicativ-justificative, și nu constitutive, fiind orientată de logica acestor funcții; ea nu poate fi, în consecință
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
un moment dat; ele au însă mecanisme practice de reglare („încercare și eroare”) capabile să le corecteze continuu comportamentul, conducându-le până la urmă la identificarea soluției optime. Este implicată aici imaginea unui proces convergent de evoluție: indiferent de punctul de pornire, de opțiunile inițiale ale sistemului, care pot fi mai mult sau mai puțin adecvate, prin încercare și eroare, sistemul ajunge în final la soluția cea mai adecvată, optimă (figura 8.2). Figura 8.2. Modelul evoluției convergente, prin încercare și
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sprijine un sistem social în activitatea acestuia de soluționare a problemelor cu care se confruntă. Dar imediat se pune o întrebare de importanță crucială. Sociologul trebuie să ia formularea de către sistem a problemelor sale drept dată, ca punct indiscutabil de pornire sau este necesar să supună analizei însăși această formulare, să sprijine sistemul în a-și formula mai întâi într-o modalitate cât maiadecvată problemele pe care, apoi, le propune pentru soluționare. Acest aspect s-a pus cu claritate în relația
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
anumite soluții. Dacă, dimpotrivă, problema este „incompetența conducerii” sau „centralizarea excesivă și birocratică”, atunci vor trebui adoptate cu totul alte soluții. Determinarea cât mai clară și mai adecvată a obiectivelor și problemelor unui sistem social trebuie să reprezinte punctul de pornire al implementării sociologiei în ciclul complet al activității acestuia. De calitatea unei asemenea analize depinde fundamental reușita ultimă a efortului sociologului de integrare socială. Ea este însă o fază extrem de dificilă, pentru că presupune, adesea, o schimbare aorientării sistemelor sociale, renunțarea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]