11,584 matches
-
durează, decît prin sîngele sacrificiilor 95." Aztecii se cred investiți cu o grandioasă misiune cosmică. Ei sunt veșnic în război; pentru a cuceri teritorii, pentru a supune populații și a le obliga să plătească tributuri; dar și pentru a face prizonieri pentru sacrificii. Războiul are un caracter sacru: soldații azteci se luptă și pentru restaurarea energiei soarelui, a cosmosului. Enorma nevoie de carne umană îi face pe suveranii Imperiului aztec să inventeze "războiul înflorit" (xochiyaoyotl): războaie-turnir regulate, în interiorul imperiului, care garantau
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
un caracter sacru: soldații azteci se luptă și pentru restaurarea energiei soarelui, a cosmosului. Enorma nevoie de carne umană îi face pe suveranii Imperiului aztec să inventeze "războiul înflorit" (xochiyaoyotl): războaie-turnir regulate, în interiorul imperiului, care garantau o aprovizionare regulată cu prizonieri. Fiindu-le imposibil să nu facă totul pentru a-și hrăni zeii, aztecii tolerează o cetate dușmană la porțile capitalei: n-au nimicit Tlaxcala, pentru că aveau nevoie de un război permanent, apropiat din punct de vedere geografic 96. Cum a
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Pentru primii, este imposibil să nu-și atingă scopul (a pune mîna pe aurul unei lumi, a o aduce pe calea adevăratei credințe), chiar dacă pentru asta e nevoie de exterminare; pentru ceilalți, este imposibil să nu facă cît mai mulți prizonieri de sacrificat. Pînă să se adapteze din punct de vedere militar, pentru azteci e deja prea tîrziu. Cu atît mai mult cu cît imposibilul care îi face să tolereze nesupunerea republicii Tlaxcala nu puteau, evident, să o prevadă îi ajută
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
unei mari catastrofe. Dar este imposibil pentru omul modern ca imposibilul său să fie comparat cu cel a aztecilor, căci este imposibil ca bagajul său de cunoștințe să nu fie de ordin superior. Aztecii cred, omul modern știe. Aztecii sunt prizonieri ai miturilor, pe el îl luminează cunoașterea științifică: se sprijină pe calcule astrofizice ca să demonstreze că soarele se va stinge în cîteva miliarde de ani. E posibil ca soarele să nu mai răsară mîine. Această credință îl face pe omul
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
proteja testul Pasteur și a-i asigura piața?) Aceste întrebări și răspunsuri de-a gata (oferite în mod sistematic pe tavă de protagoniști, experți și jurnaliști) nu sunt practic deloc puse la îndoială. Timp de douăzeci de ani, oamenii rămîn prizonierii unui singur mod de a vedea lucrurile. Informațiile de care dispunem astăzi (statistici, arhive, mărturii scrise, studii, rapoartele comisiei parlamentare) permit o viziune radical diferită. Să luăm cazul bolnavilor de hemofilie. În 1985, frecvența contaminării prin transfuzie era, în Franța
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
capitalismului, liberalismului sau economismului să se elibereze de ideea de economie. Să vrei să așezi economia la locul ei nu înseamnă a crede (și a face și pe alții să creadă) că există o "realitate economică"? Nu înseamnă să rămîi prizonierul viziunii moderne asupra lumii? Mulți sunt cei care critică azi lumea modernă. Deși se naște o anume rezistență, nu există însă nici un proiect alternativ, nici o utopie care să mobilizeze spiritele. Imposibil să-ți imaginezi o lume care să merite efortul
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Să părăsim însă ideea modernă de revoluție. Grecii au construit lumea greacă plecînd de la un proiect? Ca să-și inventeze lumea, aztecii și-au imaginat-o mai întîi? Oamenii moderni au avut, la începuturi, viziunea lumii de astăzi? Spiritul modern este prizonierul unei viziuni teleologice despre lume: suntem convinși că, pentru a crea o lume, oamenii au nevoie de un scop, trebuie să știe unde vor să ajungă, să-și imagineze noua lume, să se proiecteze în timp și în spațiu ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
că această analiză e universal valabilă." Un cîmp este, pentru un agent, "o arie de posibilități", un "spațiu de joc". Conceptul de habitus ne permite să înțelegem cum ajung oamenii să "joace" jocul impus de structurile sociale care îi țin prizonieri: "Ecranul introdus de habitus între stimul și reacție este un ecran temporal, în măsura în care, produs de istorie, se dovedește relativ constant și stabil, deci relativ eliberat de istorie 124." Ființa umană este, din această perspectivă sociologică, produsul istoriei structurilor sociale, oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
înseamnă a fi convins și a demonstra că decizia și comportamentul nefiind libere, pentru că sunt, de exemplu, condiționate sociologic, problema responsabilității nici măcar nu se pune. Ne întrebam ce înseamnă nevoia noastră de a înțelege, dorința de a explica ființa umană. Prizonier al științelor autoproclamate umane, omul modern vrea să reducă incertitudinea acțiunilor umane și, în felul acesta, să marginalizeze libertatea umană. El, care e cuprins de o asemenea dorință de libertate, refuză să fie liber și, deci, responsabil. Științele umane sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
lume? Filosoful american reflectează asupra coerenței lumii, dar uită să analizeze un dat elementar. Uită să analizeze și chiar să observe un mic cuvînt: în156. A considera acest cuvînt evident, pînă la a nu-l mai observa, înseamnă a fi prizonierul unui anume mod de a fi în lume. Numim M1 modul de a fi în lume care face din lume ceva în care noi ne aflăm, un conținător. E imaginea lumii ca mediu înconjurător, context, cadru, spațiu (se vorbește de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
străfundurile materiei. Am căutat un pămînt sigur și n-am găsit nici unul", scrie fizicianul Max Born173. Realismul presupune că suntem puternic constrînși de "ceva" exterior, de realitate. Constructivismul stipulează că ne închidem în bucla pe care ne-o creăm. Suntem prizonieri și liberi. Eu sunt, noi suntem o buclă; bucla noastră este, cu bune și cu rele, închisoarea noastră. Libertatea noastră este capacitatea noastră tot timpul intactă de a schimba bucla; de a ne istorisi tot timpul alte și alte povești
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
aceste istorii, ei inventează realitatea. Posibilele și imposibilele noastre sunt cele care creează realitatea, cele care produc ceea ce noi numim experiență. Pentru că realitatea este în mod automat pentru noi ceva la care nu ai cum să nu te supui, suntem prizonierii posibilelor și imposibilelor noastre, atîta vreme cît nu ne dăm seama că e vorba de povești pe care le spunem. Ce este un posibil, ce este un imposibil? O manifestare a libertății umane. De unde vin posibilele și imposibilele noastre? A
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
insistat asupra necesității de a elibera domeniul umanului de științele umane, care reduc libertatea și responsabilitatea, care infantilizează. A se elibera de o idee nu înseamnă a o ignora, a o nega, a o interzice. Pentru a nu mai fi prizonierul ei, nu trebuie oare să o regîndești? Nu e vorba de înlocuirea științelor umane prin poezie, teatru sau cinema. Am propus o reflecție care să țină cont de cele două abordări ale umanului (prin urmare care să treacă prin toate
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
vers” (Un singur vers). Demnă de interes este lirica erotică a lui S., al cărei punct forte constă în dezvăluirea unei „metafizici nedezlipite de peisaj, mulată pe trupul feminin” (Gheorghe Grigurcu). În Țărmul himerei (1998), A doua paranteză (1999) și Prizonier în deșert (2000) revin motivele anterioare, accentuate însă și ajungând, uneori, până la manieră. Însingurarea devine din ce în ce mai intensă, la fel și insinuarea regretului marii treceri. Nostalgia și blazarea se înstăpânesc: „Îmbătrânisem absurd, dintr-o dată, / Ca o frunză prelungă de nuc” (Cotidian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]
-
grav și împăcat cu destinul. SCRIERI: Cercuri de aur, Timișoara, 1986; Ora crepusculară, București, 1993; Rouă medievală, Cluj-Napoca, 1996; Țărmul himerei, Oradea, 1998; A doua paranteză, Iași, 1999; Gheorghe Grigurcu, Dialoguri crude și insolite realizate de Grigore Scarlat, Iași, 1999; Prizonier în deșert, Cluj-Napoca, 2000. Repere bibliografice: Nae Antonescu, „Cercuri de aur”, ST, 1987, 1; Al. Pintescu, Diptic sătmărean, FLC, 1987, 8; Marin Chelu, „Cercuri de aur”, F, 1987, 3; Titu Popescu, „Cercuri de aur”, T, 1987, 6; Ioan Vădan, Ora
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]
-
asupra comportamentului statului. Totuși, ei presupun și existența unor tipare complexe ale interdependenței, care creează interese comune extinse între statele industrializate. Prin urmare, instituționaliștii sugerează că problema cooperării între aceste state poate fi deseori prezentată sub forma unei Dileme a Prizonierului. Într-un astfel de joc, doi participanți ar putea să beneficieze de pe urma cooperării, dar acest lucru nu se întâmplă din cauza stimulentelor generate de structura interacțiunii care există între ei. Plecând de la teoriile alegerii raționale, Keohane sugerează că strategia dominantă într-
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
de joc, doi participanți ar putea să beneficieze de pe urma cooperării, dar acest lucru nu se întâmplă din cauza stimulentelor generate de structura interacțiunii care există între ei. Plecând de la teoriile alegerii raționale, Keohane sugerează că strategia dominantă într-o Dilemă a Prizonierului depinde de câte ori se joacă jocul. Dacă jocul se joacă doar de câteva ori, dezertarea va domina. Totuși, dacă jocul se joacă în mod repetat, cooperarea poate să apară în mod rațional, cu condiția ca participanții să acorde importanță recompenselor viitoare
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Croația / 78 Cultură: definiții / 40 identitate culturală / 56, 64 schimbare culturală / 36, 40, 56, 63-66, 148149, 152, 165, 177 D Deng Xioping / 121, 132-133 Dessler, D. / 57-58, 64 Deudney, D. / 45-47 Dialogul Asia-Europa (ASEM) / 107 Dibb, P. / 121, 122 Dilema Prizonierului / 61 Doi-Plus-Patru (cadrul) / 78, 88 Dorff, R. H. / 96 Doyle, Michael / 35-36, 40 Drifte, R. / 101-102, 106, 114-116 Duffield, J. / 90 E Efecte epocale / 117, 177 Efecte de maturizare / 177 Evans, P. / 138 F Fewsmith, J. / 139 Filipine / 124 Financial
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
concepută de obicei ca absența oricărei constrângeri exterioare: acest sens uzual al cuvântului libertate (din latinescul liber) definește de altfel și sensul său originar. La originile civilizației noastre, libertatea este condiția liberă a omului care nu este sclav (servus) sau prizonier. Prin opoziție cu sclavul, tratat ca o unealtă neînsuflețită lipsită de drepturi, stăpânul sau cetățeanul dispunea în mod liber de persoana sa și participa activ la viața orașului, astfel, libertatea este mai întâi un statut, adică o condiție socială și
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
este o contradicție în termeni. Nu există libertate nici acolo unde cineva este deasupra legilor. Un popor se supune numai legilor, nu oamenilor. Caracterul social al omului, anulează libertatea absolută. Dependența de cei din jur face din ființa umană, un prizonier de frica singurătății. Un om singur iese de sub tiparul ființei pe care o reprezintă, se dezumanizează. Legile, paradoxal, chiar și cele care asigură libertatea individuală, nu fac decât să constrângă oamenii, să-i supună unor acțiuni ce nu le stau
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
tot timpul. Îmi scrie rugându-se să ne întâlnim din nou într-o bună zi. Sărmane prieten, nădăjduiesc în numele lui Dumnezeu că vom putea să o facem!“32 Wittgenstein a participat la război din august 1914 până când a fost luat prizonier de italieni, în noiembrie 1918, ca soldat, ca tehnician militar și apoi ca ofițer de artilerie. Mult timp a fost pe frontul de est, iar la sfârșitul războiului, în toamna anului 1918, a luptat în partea sudică a frontului de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
despre etică și valori drept tot atât de importante ca și cele despre logică și credea că primele nu pot fi despărțite de ultimele. Spera că editorul va remarca apropierea de Kraus. Ceea ce nu s-a întâmplat. Din noiembrie 1918, Wittgenstein este prizonier de război în Italia. A fost internat într-un lagăr pentru ofițeri austrieci în sudul Italiei, la Montecassino. Unul dintre camarazii de care s-a apropiat aici, Franz Parak, povestește că Wittgenstein i-a dat să citească un text bătut
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Monk, op. cit., p. 70.) 29 Ludwig Wittgenstein, Tractatus Logico-Philosophicus, traducere de M. Dumitru și M. Flonta, Humanitas, București, 2001, p. 77. O VIAȚĂ DE EROU? 103 30 Se știe că atunci când, la sfârșitul războiului, se afla într-un lagăr de prizonieri din Italia, mama lui a făcut un demers, prin intermediul Vaticanului, pentru a fi eliberat înainte de termen, pe motive medicale. Wittgenstein nu a vrut însă să părăsească lagărul decât împreună cu toți camarazii săi. Medicului care l-a consultat i-a declarat
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
a fi intangibil și definitiv“. O indicație că acesta a fost obiectivul central pe care l-a urmărit autorul este cuprinsă și într-o scrisoare din 19 august 1919 pe care i-o va trimite lui Russell, din lagărul de prizonieri din Italia. Wittgenstein îi transmisese deja lui Russell manuscrisul scrierii sale, iar acesta îi comunicase primele sale impresii. Față de acestea, Wittgenstein reacționează astfel: „Mi e frică, acum, că nu ai sesizat cu adevărat afirmația mea esențială, față de care întreaga chestiune
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Ea trebuie, mai degrabă, să fie din cel mai pur cristal. Acest cristal nu apare însă drept o abstracție; ci drept ceva concret, chiar drept lucrul cel mai concret, oarecum cel mai dur. (Log. Phil. Abh., nr. 5.5563.) Suntem prizonierii iluziei că ceea ce este deosebit, profund, ceea ce este esențial în cercetarea noastră este că ea năzuiește să prindă esența incomparabilă a limbajului. Adică ordinea care există între noțiunile de propoziție, cuvânt, inferență, adevăr, experiență ș.a.m.d. Această ordine este
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]