12,009 matches
-
Mauriac "gendelettres", epistolierul devenind cu adevărat pasionant atunci cînd vorbește despre ce știe mai bine: literatură, Academie, frămîntările sufletului. De fapt, Mauriac se oprește mult mai puțin decît ne-am aștepta asupra esenței scriiturii, asupra procesului de creație și a resorturilor sale nerostite, cu excepția, poate, a unor cuvinte memorabile, cu ecouri bachelardiene, adresate în 1936 lui Robert Brasillach (scriitorul angajat politic în extrema dreaptă și care a fost executat în timpul epurărilor din 1945): Ceea ce contează nu e atît clasificarea unui autor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Deville, Marie Redonnet, Eric Chevillard. Foarte bine este nuanțată ideea că revenirea în vogă a narațiunii nu înseamnă nicicum redeschiderea unei noi ere balzaciene, ci o reinventare a povestirii, așezată acum în tipare dezinvolte, insolente, inedite, minimaliste, impasibile, în care resorturile psihologice tradiționale sunt ignorate, dacă nu chiar complet răsturnate, pînă la absurd. Umorul, spiritul ludic și plăcerea provocării cititorului, a demontării tuturor pactelor de scriitură și lectură fac, de asemenea, parte din această postmodernă "înviere" a romanului francez. Deși nota
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
esențialul rezidă în acceptarea și integrarea tuturor acestor aspecte aparent ireconciliabile. Dacă aforismele cioraniene își ating atît de bine ținta, dacă citindu-le sau ascultîndu-le, ceva vibrează în noi chiar scandalizîndu-ne sau îngrozindu-ne -, înseamnă că reușesc să atingă un resort ultim, un loc de rezonanță prea îndelung înghețat, care își reclamă dreptul la o existență deplină, pînă la formularea paradoxului suprem: "Dumnezeu este, chiar dacă nu este." De ce ar trebui să fim doar ceva sau altceva? De ce trebuie neapărat să avem
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
așa cum o descriu aici, este oare mai puțin o asociație deoarece fiecare e liber să intre și să iasă din ea, își alege locul său în cadrul acesteia, judecă și stipulează pentru sine sub responsabilitatea acesteia, și își aduce în ea resortul și garanția interesului personal? Deoarece ea merită acest nume, este oare necesar ca un pretins reformator să vină să ne impună formula sa și voința sa și să concentreze, ca să zic așa, umanitatea în el însuși? Cu cât se examinează
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
puțin decât să schimbe natura omului și legile Providenței. I-a plăcut Providenței să plaseze în individ nevoile și consecințele lor, facultățile și consecințele lor, creând astfel interesul personal, altfel spus, instinctul de conservare și dragostea de dezvoltare ca marele resort al umanității. Domnul Vidal vrea să schimbe toate acestea. A privit lucrarea lui Dumnezeu și a văzut că nu este bună. Prin urmare, plecând de la acest principiu că legea și legislatorul pot totul, va suprima, prin decret, interesul personal. Îl
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
teren, imediat ce este vorba de a livra, de asemenea, în proprietatea comună un bun propriu, atunci oh! Comunismul îi oripilează. Înainte distribuiau Monitorul industrial, acum propagă cartea Proprietății. Ca să ne mirăm de acest lucru, ar trebui să ignorăm inima omenească, resorturile sale secrete și ce înclinație are pentru a se transforma într-un abil cazuist. Nu, domnule, nu ardoarea luptei m-a făcut să văd sub acest unghi doctrina protecționistă, ci dimpotrivă, tocmai pentru că o vedeam sub acest unghi înainte m-
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
dintre ei având intenția de a-l influența pe celălalt"15, discursul se rostește întotdeauna despre ceva, iar criteriul lui de delimitare devine semnificația. Reprezentând, în esență, "comunicare, în anumite condiții de producere, sau parole plus condiții de producere, dezvăluind resorturile sale intime, caracterul acțional al vorbirii"16 (participanți, instituții, timp, loc), conceptul de discurs se impune în lucrările de pragmatică, datorită valențelor interacționale pe care le presupune semantica sa. Spre deosebire de discurs, limbajul se află în situația unei suite întregi de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și intră în redacția Curierului de Iași, în iunie 1876. Publicația are apariții săptămânale, din 31 martie 1868 până în septembrie 1884, când își încetează activitatea. Revistă oficială a Curții de Apel din Iași, având ca subtitlu "Foaia publicațiunilor oficiale din resortul Curții Apelative din Iași", Curierul de Iași avea la intrarea lui Eminescu în redacție un format de patru pagini și trei apariții săptămânale. Activitatea desfășurată la Curierul de Iași echivalează cu descoperirea unei vocații și cu dobândirea statutului de gazetar
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
lui Diogen din Sinope, cuvântul și-a schimbat întru câtva semnificațiunea"352. Dovedind stăpânirea tehnicii maioresciene a supralicitării detaliului, jurnalistul își exersează rolul profesoral în deplină complicitate cu publicul cititor. O serie de istorisiri, de evocări livrești sau istorice, constituie resortul care declanșează discursul publicistic eminescian, oferind totodată arhitectura argumentativă a limbajului gazetarului: "Ca pasărea Phoenix din antichitate care, prefăcută în cenușă prin flăcări, reapărea mai radioasă pentru a duce o viață cu atât mai trainică cu cât era lămurită prin
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
să plâng de bucurie [...] Dumnezeu îmi binecuvântează plăcerea de a muri; / plângând, aș lumina oglinda, / în care se privește îngerul” (Acolo unde plânsul nu atinge moartea, 1997). Antimetafizica (1985) e o carte de inițiere în starea de poezie, care dezvăluie resorturi intime ale creației lui Nichita Stănescu: experiențe și intuiții originare, revelații, meditații, lecturi. Cealaltă carte despre poet, Nichita Stănescu, atât cât mai știm noi (1989), conține mărturii, provocate, ale unor apropiați ai poetului: Ioan Alexandru, Cezar Baltag, Aurel Covaci, Florin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
peisajului românesc, marea pe care Bolintineanu o descoperă intră Într-o geografie imaginară a spiritualității noastre, la fel ca ruinele lui CÎrlova și șesul prăfos al lui Grigore Alexandrescu. Cartea de față Încearcă să meargă mai departe și să descopere resorturile intime ale opțiunii pentru o formă sau alta de peisaj. O opțiune sau o respingere, pentru că poezia se naște nu numai din seducția, dar și din oroarea față de obiectul liric. Teroarea față de o categorie a materiei este, uneori, mai productivă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
limbajul general al poeziei erotice din secolul trecut, această dependență voluntară se cheamă robire. Este cea mai răspîndită și cea mai puternică dintre figurile iubirii. Oriunde am deschide cărțile, dăm peste voința, am zice scelerată de n-am cunoaște bine resorturile ei, de sclavie. Relația dintre subiectul amoros și obiectul erotic este aproape În exclusivitate relația dintre slugă și stăpînă (cu varianta tiran). A deveni rob, a căpăta statutul de vasal sentimental este cea dintîi și cea mai nerăbdătoare dorință a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
texte ficționale de dinainte, reconfigurate deja în primul roman-ciclu, Viață dublă. Pe de altă parte, Lovinescu găsește "diferența specifică" dintre memorialistică și epica autobiografică în chiar "forma ficțiunii romanțate", ceea ce impune renunțarea la strategiile curente ale mimesis-ului, reductibile în ultim resort la "reproducerea obiectivă a unui crâmpei de viață". Rezumând, dacă memorialistul se prezintă mai mult ca un "povestitor" ingenuu și lipsit de "metodă", prozatorului îi revine rolul unui "regizor" care știe să "romanțeze" povestea vieții și s-o pună în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
-și trece existența în acte reflexe, călătoria de fiecare an spre locurile natale va fi dobândit, pentru Lovinescu, semnificația unui gest ritualic, menit să adoarmă conștiința și să trezească la viață imaginația, printr-un mecanism pus în mișcare de niște resorturi inconștiente, traductibile în gama unor acorduri muzicale. De aceea, incipitul romanului descrie starea de reverie a creatorului care iese din timp, din "istorie", pentru a regăsi paradisul pierdut: "Pentru a nu știu câtea oară, pe timp de vară, în fața brazilor
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
esențial pe cunoaștere": astfel, ghidată de sensibilitate, și nu de intelect, narațiunea proustiană ar urma o traiectorie centrifugă și aleatorie, mărturisind autenticitatea "trăirii" (și nicidecum a cunoașterii). Pentru eseistul român, "noua structură" a romanului modern ar fi reductibilă, în ultim resort, doar la mecanismul memoriei involuntare, singura ce "ne poate da realitatea concretă"27. Or, romanul proustian îmbină ambele tipuri de "memorie" (voluntară și involuntară deopotrivă), făcând tranziția de la "eul" psihologic la acela fenomenologic, într-un dozaj inefabil menit a surprinde
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sale dezagregări, ci se plângea pe dânsul, care trebuia s-o vadă, să o miroase, și să ducă el mai departe povara aceleiași existențe lipsite de scop". Dar cunoașterea de sine se dovedește finalmente sterilă, câtă vreme nu declanșează și resortul salvator al creației. Și nu-l declanșează. Pentru că Bizu, atunci când ajunge să scrie, o face (am văzut) ocazional și doar "pentru sine", "pentru a-și scurta lungile nopți de iarnă". Iar de scris scrie "reflecții", nu... romane. Într-un anume
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de a renunța la rodul propriilor fapte, a căror superioritate "nu stă în caracterul lor de durabilitate, ci numai în gradul de dezinteresare". Ecoul autobiografic al mărturisirilor de mai sus (cât se poate de evident!) semnalează totodată ponderea majoră a resorturilor morale în orice întreprindere umană sau fapt de cultură, nu mai puțin în literatura și critica literară. E de reținut crezul profund umanist al scriitorului, care atribuie "omeniei" (și, subiacent, sentimentului morții) rolul de factor de echilibru, absolut necesar în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mai dădea seama de ce vedea în jur". În cele din urmă, cu mințile rătăcite, bătrâna va părăsi conacul și va pleca în satul natal, în căutarea copilăriei pierdute și a căminului părintesc, semn că nostalgia cu pricina nu are decât resorturi pur biologice, și deloc spirituale. De aceea, omul superior trebuie să-și reprime "moldovenismul", pornirea aceasta elementară de a te regăsi în trecut. Fiind un scriitor prin excelență citadin, burghez, ca și Duiliu Zamfirescu, prozatorul nu ratează prilejul de a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și prin caracterul "specific național" al acestei opere ancorate adânc în spiritualitatea românească. De aceea, în Istoria civilizației..., criticul condiționa de fapt afirmarea, pe planul valorilor universale, a creativității unei culturi minore, precum cultura română, de admirația pentru modelele europene resort psihic ce declanșează mai întâi impulsul mimetic și, ulterior, tendința de "diferențiere". Prin urmare, în opera eminesciană Lovinescu detectează două straturi: unul autohton, "specific național", și altul european, de cultură germană. Există așadar o legătură evidentă între "formă" și "conținut
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
la cerințele artei și sensibilității moderne. Dar cum opera, tot Lovinescu zicea, nu-i decât expresia nemijlocită a unei personalități, explicația puterii de fascinație a versului eminescian trebuia căutată, nici nu-i de mirare, tot în "sufletul" poetului, ale cărui resorturi inconștiente, dictate de predispozițiile psihice ale rasei (moldovenismul temperamental), vor genera niște configurații estetice aparte, determinate (mai exact: puse în evidență) de voința creatoare, adică de acel "bovarism" teoretizat cu atâta zel de criticul modernist. Gândind lucrurile în acest fel
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ce va fi contribuit, suplimentar, la accentuarea "emoției" invocate. În consecință, despărțirea de soție și de copil, ce a condus la destrămarea iluziei fericirii burgheze, e resimțită ca un sacrificiu dureros pe altarul creației, al scrisului activitate solitară având ca resort, în opinia criticului, un profund sentiment de insatisfacție, de frustrare și, în cazul creatorului român, chiar de resentiment 98. Nu întâmplător, romanele din ciclul eminescian întrerup, cronologic, succesiunea volumelor din ciclul Bizu ("autobiografic", s-a zis) semn al unei crize
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Lovinescu. Excedat de ofensiva naționalismului agresiv, ambalat în faldurile unei retorici religioase, criticul modernist făcea de altfel această confesiune, simptomatică pentru cel ce exalta sensibilitatea și "emoția", elementul de "sugestie" în detrimentul intelectului și "ideilor" din creația eminesciană (reductibilă, în ultim resort, la lirism): "Pentru generația mea, ca și pentru cea imediat anterioară, Eminescu a fost un fetiș cu o putere de sugestie necunoscută azi, sau, în orice caz, altfel cunoscută (s.n.). Pentru noi, el nu era nici ideologul naționalist, nici luptătorul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
implicit, fetișismul: ochiul bărbatului nu vede niciodată "întregul") desemnează de fapt, spune Culianu, o mentalitate magică, ceea ce conferă "obiectului" pasiunii o aură sacră, intangibilă, astfel că "numai ritualul privirii furișe conferă interes iubirii" (altminteri, un sentiment obștesc, reductibil în ultim resort la instinct). Scurt spus, privirea îndrăgostită e o privire "perversă", de voyeur. O scurtă explicație e, pe moment, necesară. Printre mulți alții, același Culianu atribuia mecanismului psihologic al "vederii" un rol fundamental, de "moment" esențial în dinamica pasiunilor și în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Constantinescu, care, deși în Memorii observa "metoda unor psihologii fixe", din păcate nu identifică și în romanele criticului, abordate tot ca operă autobiografică, același tip de psihologie (redusă la automatism și la niște "structuri simple, neevolutive, mișcate de un singur resort"229). Legătura nu-i scapă însă Ligiei Tudurachi, autoarea celui mai consistent studiu consacrat până în prezent romanelor lovinesciene 230, care semnalează limitele orizontului estetic al cronicarului ce se simte dator să constate eșecul proiectului lovinescian. Or, dacă "imobilitatea psihologică a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
invocată cu folos și pentru romanele în discuție). De la această conștiință critică (cu evidente premise autobiografice) pornește și romanul lovinescian, dezvoltând "o poetică originală, axată pe amplificarea repetitivă, în "serii" succesive de episoade, situații și personaje-tip, reductibile în ultim resort la clișeu". Situația melodramatică este succesiv denunțată și regăsită, mereu din alt unghi, într-un efort dramatic de edificare. Serialitatea este, astfel, o consecință necesară a poeticii melodramatice. Romanul-ciclu, de care Lovinescu se arată captivat încă din anii 1920 (dublul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]