112,413 matches
-
nobili pentru putere au dus la divizarea Balcanilor. Asta a coincis cu intrarea Imperiului Otoman în Europa. Nerămânând nicio putere balcanică importantă care să apere creștinismul, întreaga Peninsulă Balcanică a trecut sub stăpânire otomană - o stăpânire care a durat cinci secole. Stăpânirea otomană a fost considerată opresivă. Mai multe mișcări ale căror scop era înființarea unei Macedonii autonome, care ar fi cuprins întreaga regiune a Macedoniei, au apărut spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Prima dintre ele a fost „Comitetele Revoluționare
Istoria Republicii Macedonia () [Corola-website/Science/336776_a_338105]
-
trecut sub stăpânire otomană - o stăpânire care a durat cinci secole. Stăpânirea otomană a fost considerată opresivă. Mai multe mișcări ale căror scop era înființarea unei Macedonii autonome, care ar fi cuprins întreaga regiune a Macedoniei, au apărut spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Prima dintre ele a fost „Comitetele Revoluționare Bulgaro-Macedonene de la Adrianopol”, transformată mai apoi în SMORO. În 1905 a fost redenumită Organizația Revoluționară Internă Macedonia-Adrianopol (ORIMA), și după primul război mondial organizația s-a scindat, formându-se Organizația
Istoria Republicii Macedonia () [Corola-website/Science/336776_a_338105]
-
modern Tanzania. Numele "Tanganyika" este derivat din cuvintele swahili "tanga" („navigare”) și "nyika" („câmpie nelocuită”, „sălbăticie”). Ar putea, prin urmare, să fie înțeles ca o descriere a utilizării Lacului Tanganyika: „navigare în sălbăticie”. În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe măsură ce exploratorii și coloniștii europeni pătrundeau tot mai adânc în interiorul continentului african pornind din Zanzibar, Tanganyika a ajuns să însemne teritoriul aflat în jurul lacului omonim. În 1885 Germania a declarat că intenționează să instituie în regiune un
Tanganyika (teritoriu) () [Corola-website/Science/336775_a_338104]
-
când pe locul actualului oraș Luxemburg a fost fondată o fortăreața română, care în Evul Mediu a devenit Castelul Luxembourg, un punct important de-a lungul „rutei spaniole” pe când Spania era principala putere europeană, care influență întreaga emisfera vestică în secolele XVI-XVII. Istoria înregistrată a Marelui Ducat al Luxemburgului începe odată cu construcția Castelului Luxemburg în anul 963. În jurul acestei fortărețe s-a dezvoltat treptat un oraș care a devenit centrul unui stat mic dar important. Comitatul Luxemburg este ridicat la rang
Istoria Luxemburgului () [Corola-website/Science/336790_a_338119]
-
s-a dezvoltat treptat un oraș care a devenit centrul unui stat mic dar important. Comitatul Luxemburg este ridicat la rang de Ducat în 1354. În 1437 a avut loc o criză, familia conducătoare neavând moștenitori legitimi pentru tron. În secolele următoare, fortăreața Luxemburg a fost în mod constant mărită și întărită de cei care au ocupat-o, între alții, Bourbonii, Habsburgii, Hohenzollernii și francezii. Chiar și după înfrângerea lui Napoleon în 1815, cănd Congresul de la Viena a conferit autonomie formală
Istoria Luxemburgului () [Corola-website/Science/336790_a_338119]
-
că o metodă mecanică care ar putea rezolva orice problemă ar revoluționa matematica: În mod similar, Stephen Cook spune Matematicieni cercetători își petrec întregile lor cariere încercând să demonstreze teoreme, și unele demonstrații au fost găsite la decenii sau chiar secole după ce au fost enunțate problemele, de exemplu, ultima teoremă a lui Fermat a fost demonstrată la peste trei secole de la enunțare. O metodă care ar găsi în mod garantat demonstrația unor teoreme, dacă există una de dimensiune „rezonabilă”, ar pune
Clasele de complexitate P și NP () [Corola-website/Science/336745_a_338074]
-
Matematicieni cercetători își petrec întregile lor cariere încercând să demonstreze teoreme, și unele demonstrații au fost găsite la decenii sau chiar secole după ce au fost enunțate problemele, de exemplu, ultima teoremă a lui Fermat a fost demonstrată la peste trei secole de la enunțare. O metodă care ar găsi în mod garantat demonstrația unor teoreme, dacă există una de dimensiune „rezonabilă”, ar pune în esență capăt acestei lupte. Donald Knuth a declarat că el a ajuns să creadă că P = NP, dar
Clasele de complexitate P și NP () [Corola-website/Science/336745_a_338074]
-
sau cultură Bijelo-Brdo este o cultură arheologică medievală timpurie care a înflorit în secolele X și XI în Europa Centrală. Reprezintă o sinteză a culturii introduse în zona carpatica de cuceritorii maghiari în jurul anului 900 și culturiile care precedau cucerirea maghiară (în prezent Croația, Ungaria, România, Șerbia și Slovacia). Cultură a dispărut în jurul anului
Cultura Bijelo Brdo () [Corola-website/Science/336787_a_338116]
-
schimbat în anii 1940, iar în acest moment istoricii maghiari precum Béla Szőke resping această teorie. Cultură este numită după un sit arheologic, un mormânt medieval din aproprierea satului croat Bijelo Brdo și excavat din 1895. Datarea sitului 1 în secolul al VII-lea a fost stabilită de Zdenko Vinski. Conform arheologului rus Valentin Vasilievici Sedov, teritoriul culturii Bijelo Brdo include părți din Ungaria, sudul Slovaciei și din Voivodina.
Cultura Bijelo Brdo () [Corola-website/Science/336787_a_338116]
-
în arabă:حارة اليهود „Harat al Yahud” ) se află în partea de sud-est a Orașului Vechi din Ierusalim și este unul din cele patru cartiere ale acestuia, alături de „Cartierul musulman”, „Cartierul creștin” și „Cartierul armean”. El se numește așa din secolul al XIX-lea. În cartierul evreiesc locuiesc circa 6000 locuitori, marea majoritate evrei evlavioși, și el cuprinde case de locuit, lăcașuri de cult evreiesc, situri arheologice, obiective de turism, magazine de suveniruri și de judaica, și restaurante. Cartierul se întinde
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
în oraș în acea perioadă. Cucerirea Ierusalimului de către musulmanii conduși de Saladin (Salah ad-DIn) în 1187 și căderea Regatului cruciat al Ierusalimului a permis accesul liber al evreilor în cetate. Comunitatea lor a revenit atunci pe Muntele Sion. La jumătatea secolului al XV-lea a izbucnit o dispută între evrei și călugării franciscani în jurul posesiunii Mormântului lui David pe Muntele Sion. Stăpânitorii mameluci ai orașului au pus capăt litigiului, izgonind amândouă părțile implicate din zonă și transformând locul în moschee. Creștinii
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
au trebuit să se stabilească în Cartierul creștin, iar evreii s-au așezat într-o zonă relativ nelocuită, între Cartierul armean și Muntele Templului în sud-estul cetății. Acesta a fost începutul Cartierului evreiesc pe locul său de astăzi. Mărturiile din secolul al XV-lea despre Cartierul evreiesc sunt puține, dar se pare că așezarea evreilor se concentra în jurul zonei Sinagogii Ramban.Aceasta este considerată cea mai veche dintre sinagogile din cartier, dar nu are vreo legătură directă cu Ramban însuși. Acesta
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
se concentra în jurul zonei Sinagogii Ramban.Aceasta este considerată cea mai veche dintre sinagogile din cartier, dar nu are vreo legătură directă cu Ramban însuși. Acesta a vizitat Ierusalimul și a contribuit la întărirea așezării evreilor în oraș încă în secolul al XIII-lea, în vremea când ei trăiau pe Muntele Sion. Se crede ca obștea sinagogii pe care Ramban a renovat-o pe Muntele Sion, s-a mutat în noul cartier, și odată cu ea s-a transferat și numele sinagogii
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
de pe urma hărțuielilor din partea vecinilor musulmani din Cartierul Moghrabilor. Atât evreii cât și creștinii erau în acea epocă obiectul aplicării legilor discriminatoare ale lui Omar, și nu aveau dreptul să-și renoveze sinagogile sau să construiască altele în preajma celor degradate. În secolul al XVI-lea, la începuturile dominației otomane populația cartierului evreiesc a crescut simțitor, în urma sosirii de evrei sefarzi, ca urmare a izgonirii lor din Spania și Portugalia în anii 1492 și respectiv, 1498. Aceștia au întemeiat sinagoga Yohanan Ben Zakay
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
și respectiv, 1498. Aceștia au întemeiat sinagoga Yohanan Ben Zakay, care se afla in zilele noastre în precinctul Sinagogilor sefarde. Sefarzii erau un factor comunitar nou, care se deosebeau de evreii locali, care majoritatea erau „mustarabim” care adoptaseră în cursul secolelor limba arabă. Diversitatea colewctivității evreiești s-a accentuat odată cu sosirea in anul 1700 a unor evrei așkenazi sub conducerea rabinului Yehuda Hehassid. Imigrația (aliya) așkenazilor, care număra câteva sute de persoane, a fondat asa numitul „cartier al așkenazilor” și a
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
au ramas, drept urmare, numai celelalte obști evreiești, casele de rugăciune ale așkenazilor au fost închise și doar o mica minoritate dintre ei, îmbrăcându-se ca sefarzii, au izbutit să rămână în oraș. Locuitorii cartierului evreiesc au fost vreme de câteva secole foarte săraci. Majoritatea se întrețineau din banii donațiilor numite „Haluká” trimise de evreii din Diaspora, care vedeau în ele o împlinire a poruncii religioase de așezare a Țării Sfinte. Comunitatea sefarda era mai bine situată. Ea se întreținea din munca
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
apoi în Cimitirul de pe Muntele Măslinilor. Aceștia au devenit o povară pentru comunitatea locală, care cu greu se măsura cu dificultățile financiare.În aceste împrejurări cartierul era supraaglomerat, murdar și neglijat, iar casele lui de rugăciuni erau dărăpănate. La începutul secolului al XIX-lea număra populația evreiască în cartier circa 2000 de suflete, adică un sfert din populația orașului. Străini care au vizitat orașul în acea vreme au descris conditiile precare și mizerabile din cartier, murdăria din ulițele sale.Abatorul orașului
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
și să-și reglementeze datoriile față de creditorii musulmani din oraș. Au ajutat la aceasta un număr de filantropi, între care mai ales baronul Edmon James de Rothschild, care a plătit tot restul datoriei ce rămăsese neachitată. În acest fel la mijlocul secolului așkenazii au reușit să reclădească Sinagoga Hurvá, al carei nume oficial a devenit „Beit Yaakov,” după numele tatălui baronului Rothschild. După încă un număr de ani evrei așkenazi hasidimi, au înființat marea sinagogă „Tiferet Israel”, iar comunitatea așkenază a devenit
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
numitele Batey Mahasse, „case de adăpost”. Acestea erau ultimul spațiu locativ construit în cartier, după el nerămănând nici un teren fără case. În acea vreme cartierul a fost populat de peste 10000 evrei, jumătate sefarzi și jumătate așkenazi. După estimări, la sfârșitul secolului al XIX-lea locuiau în Orașul Vechi circa 20000 evrei. Abatorul Ierusalimului se afla în partea de vest a Cartierului evreiesc, lângă sinagogile sefarde. El răspândea în jur o duhoare greu de suportat. Și un călător străin a remarcat în
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
în orașul cel nou. În cursul anilor tendința s-a schimbat, și până la Primul Război Mondial tot mai mulți evrei au abandonat cartierul cel vechi, pentru a trece în zona nouă. Repartizarea demografică a evreilor din Orașul vechi între sfârșitul secolului al-XIX și până la Războiul arabo-evreiesc din 1948-1949 (în mii): după Rami Izreel, pe situl Centrului israelian de tehnologie pedagogică Matah La începutul secolului al XX-lea trăiau in Orașul Vechi 20000 evrei, din care o treime în Cartierul musulman. Densitatea
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
cel vechi, pentru a trece în zona nouă. Repartizarea demografică a evreilor din Orașul vechi între sfârșitul secolului al-XIX și până la Războiul arabo-evreiesc din 1948-1949 (în mii): după Rami Izreel, pe situl Centrului israelian de tehnologie pedagogică Matah La începutul secolului al XX-lea trăiau in Orașul Vechi 20000 evrei, din care o treime în Cartierul musulman. Densitatea ridicată. sărăcia și fanatismul religios au împins numeroși locuitori sa părăsească Cartierul evreiesc și să se mute treptat înafara zidurilor. Până la urmă în
Cartierul evreiesc (Ierusalimul vechi) () [Corola-website/Science/336754_a_338083]
-
Islanda a fost colonizată în secolele al IX-lea și al X-lea de scandinavi, celți, irlandezi și scoțieni. Íslendingabók ("Libellus Islandorum" sau "Cartea Islandezilor"), scrisă în 1122-1133 pretinde că norvegianul Ingólfur Arnarson a fost primul localnic (colonist, ocupant) al Islandei, în Reykjavík, în anul 870
Istoria Islandei () [Corola-website/Science/336789_a_338118]
-
anii 1970 nu mai există universități bilingve, cu excepția Academiei Militare Regale, sau mijloace de informare în masă. Nici o instituție culturală sau organizație științifică nu reprezintă ambele comunități. În ciuda diviziunilor politice și lingvistice care s-au schimbat deseori de-a lungul secolelor, regiunea ce corespunde actualei Belgii a cunoscut dezvoltarea a numeroase mișcări artistice care au avut un impact puternic asupra culturii europene. În perioada medievală contribuțiile în domeniul picturii și arhitecturii au fost foarte importante. Pictura olandeză timpurie, pictura flamandă și
Cultura Belgiei () [Corola-website/Science/336777_a_338106]
-
importante. Pictura olandeză timpurie, pictura flamandă și barocă precum și numeroase exemple de arhitectură romanică, gotică, renascentistă și barocă au reprezentat momente importante din istoria artei. De asemenea tapiseriile flamande au fost foarte apreciate și căutate de întreaga nobilime europeană până în secolul al XVIII-lea. Numeroși artiști celebri au trăit pe teritoriul actualei Belgii: Jan van Eyck, Pieter Bruegel cel Bătrân, Peter Paul Rubens sau Antoon van Dyck. În secolul XIX și XX au apărut o serie de pictori belgieni importanți romantici
Cultura Belgiei () [Corola-website/Science/336777_a_338106]
-
flamande au fost foarte apreciate și căutate de întreaga nobilime europeană până în secolul al XVIII-lea. Numeroși artiști celebri au trăit pe teritoriul actualei Belgii: Jan van Eyck, Pieter Bruegel cel Bătrân, Peter Paul Rubens sau Antoon van Dyck. În secolul XIX și XX au apărut o serie de pictori belgieni importanți romantici, expresioniști sau suprarealiști ca Egide Wappers, Constant Permeke sau René Magritte. În arhitectură Victor Horta și Henry van de Velde au fost printre principalii promotori ai stilului Art
Cultura Belgiei () [Corola-website/Science/336777_a_338106]