1,115,748 matches
-
motiv pentru care a și fost cunoscută ca "„Memorandumul Vix”" — însoțit de câte un reprezentant american, englez și italian. Lui Vix i s-a precizat să acorde ungurilor 48 de ore pentru a răspunde, fiind informat însă că neacceptarea noilor condiții de către aceștia, nu urma să conducă la adoptarea unor măsuri imediate contra statului maghiar. Întârzierea cu care hotărârea Conferinței de Pace a fost remisă oficialităților ungare, a avut la bază un complex de factori. Astfel, la mijlocul lunii martie forțele aliate
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
la bază termenii aceluiași Armistițiu de la Belgrad, ceea ce ar fi impus ca armatele române să se retragă pe linia de demarcație fixată la 13 noiembrie 1918. Suplimentar, trupelor franceze li s-a cerut să evacueze Aradul și Seghedinul. În aceste condiții generalul Smuts a încetat convorbirile și a părăsit Budapesta. În cadrul politic și militar existent, considerentele care au sprijinit atitudinea beligerantă au prelevat astfel asupra unei politici conciliatorii. Misiunea generalului Jan Smuts a determinat în rândul românilor îngrijorare și nemulțumiri și
Linia de demarcație în Transilvania (1918-1919) () [Corola-website/Science/336343_a_337672]
-
și completarea efectivelor și reînarmare. Până pe 1 octombrie, aproape 70 dintre soldații Diviziei I comandate de generalul [[Clarence Huebner]] fuseseră înlocuiți cu soldați proaspăt sosiți pe front. Ultimele două săptămâni din septembrie au fost folosite pentru pregătirea de luptă în condiții urbane și pentru exerciții de tragere. Planurile pentru ofensivă prevedeau ca ambele divizii de infanterie să evite luptele în orașul Aachen. În principal, infanteriștii trebuiau să coopereze pentru încercuirea orașului și continuarea înaintării spre est. Doar un număr relativ redus
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
de avioane de atac la sol. După primul atac, urma un al doilea val de bombardament, care urma să folosească inclusiv bombe incendiare cu [[napalm]]. Americanii se bucurau de o [[superioritate aeriană]] aproape totală în spațiul aerian al Aachenului, în condițiile în care germanii nu dispuneau de suficiente baterii de artilerie antiaeriană, iar sprijinul pe care îl putea acorda "[[Luftwaffe]]" era foarte limitat. [[File:Aachen.jpg|thumb|right|Hartă sectorului de front de la Aachen]] Artileria grea aliată a executat bombardamente ale
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
a acțiunilor infanteriștilor de distrugere a cazematelor inamice. Germanii au folosit noaptea de 10-11 octombrie pentru fortificare caselor orașului Bardenberg. Infanteriștii americani nu au reușit să cucerească orașul, fiind nevoiți să se retragă din fața unei apărări foarte hotărâte. În aceste condiții, artileria americană a preluat sarcina distrugerii punctelor întărite și a garnizoanei germane. Pe 12 octombrie, germanii au lansat o contraofensivă de proporții împotriva pozițiilor Diviziei a 30-a americană. Atacul german a fost stopat tirurile artileriei grele și de măsurile
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
Würselen. În ciuda sprijinului important pe care îl primise, Divizia a 30-a de infanterie americană nu a reușit să spargă defensiva germană și să facă joncțiunea cu forțele aliate din sud. În cealaltă tabără, germanii s-au folosit eficient de condițiile oferite de frontul îngust și au bombardat intens forțele americane. Înaintarea americanilor a continuat să aibă un ritm redus, germanii baricadați în casele transformate în cazemate reușind să îi surprindă și respingă pe infanteriștii americani. Pentru depășirea acestui impas, generalul
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
Morcove îl vizitează pe Vetinari, care se așteaptă ca acesta să-l șantajeze și să-i ceară anumite avantaje personale. Spre surprinderea lui, caporalul are doar cerințe de reformare a Gărzii Orașului într-un dispozitiv mai eficient și integrat, cu condiții mai bune de lucru. Patricianul acceptă, făcându-l pe Morcove căpitan al Gărzii și ridicându-l în rang pe Vimes, pe post de comandat al gărzii și cavaler.
Bărbați sub arme () [Corola-website/Science/336419_a_337748]
-
de politicieni venali, pletora aceasta de paraziți cari furnica pe străzile neîndestul de încăpătoare, alergând târâtă de viciile, de plăcerile, de pasiunile ei, avidă și nervoasă...”. Neputința personajelor de a schimba rânduiala socială se datorează asumării de către intelectuali a unei condiții marginale, care contribuie la izolarea lor pe plan social. Autorul considera că Radu Comșa este un „om de prisos” (tip uman frecvent întâlnit în literatura rusă, îndeosebi în scrierile lui Turgheniev), adică un om izolat din cauza faptului că se afla
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
înfrângere a „poetului”, eterna victorie a „politicianului”) este un laitmotiv al romanului românesc ce-și trage originea din romanul "Dan" (1894) al lui Alexandru Vlahuță, creând un cerc vicios: „intelectualul” nu poate învinge deoarece astfel și-ar anula propria sa condiție de „intelectual”. Tânărul savant respingea această resemnare mioritică a intelectualului român, căutând în scrierile sale alte atitudini intelectuale în fața acelorași provocări. Ulterior, scriitorul a folosit unul dintre personajele secundare ale cărții, sublocotenentul Bogdan Cernegură, ca erou central al romanului "Ochii
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
diverse combinații politice care-l fac să-și păstreze puterea. Cezar Petrescu plasează resturile acestei aristocrații (reprezentată de familia Vardaru, de Dumitrașcu Racliș, Zoe Vesbianu, Scarlat Măinescu sau Camil Bilbor) în opoziție cu intelectualitatea idealistă a epocii, ce trăia în condiții mizere, măcinată de boli și de vicii. Lumea satului este descrisă mult mai realist, autorul arătând mizeria și înapoierea în care este menținută țărănimea atât cu prilejul celor două întoarceri ale lui Comșa în mediul rural (la moartea mamei și
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]
-
de către Uniunea Sovietică în anul 1960. Radarul a fost destinat pentru controlul spațiului aerian, descoperirea, determinarea coordonatelor (azimut, distanță), a vitezei și traiectoriei de zbor a țintelor aeriene la distanțe și înălțimi mari, cu o înaltă posibilitate de separare, în condițiile unor intense acțiuni de război radioelectronic. Un total de 731 de radare (index GRAU 1RL113 "Lena"), au fost fabricate între 1959 și 1976, dintre care 24 au fost pentru export. Radarul P-14 a fost înlocuit de radarul de supraveghere
P-14 (radar) () [Corola-website/Science/336545_a_337874]
-
avut caracteristici de performanță similare între ele. Toate au folosit o singură antenă atât la emisie cât și la recepție; antena a fost un mare cadru deschis, o antenă parabolică trunchiată, antena a inclus un sistem de degivrare încălzit pentru condiții extreme. Radarele P-14 erau capabile să modifice frecvența de lucru în jurul a patru frecvențe presetate pentru a contracara bruiajul activ și aparatură coerentă cu compensare pentru protecție la bruiajul pasiv, ambele sisteme capabile să suprime bruiajul cu până la 26
P-14 (radar) () [Corola-website/Science/336545_a_337874]
-
P-14 a fost desființată în anul 2003. Stația avea două indicatoare de observare circulară portative, care se instalau în punctul de comandă, la o distanță de radar de până la 1.000 de metri. Protecția la bruiaj a stației, în condițiile efectelor bruiajului activ, era asigurată prin reacordarea pe o altă frecvență prestabilită. Pentru protecția la bruiajul pasiv era folosită o aparatură coerentă de compensare cu tuburi potențialoscop. Radarul "Lena" putea fi operat la temperatura ambiantă de ± 50 ° C, și o
P-14 (radar) () [Corola-website/Science/336545_a_337874]
-
cu tuburi potențialoscop. Radarul "Lena" putea fi operat la temperatura ambiantă de ± 50 ° C, și o viteză a vântului de până la 30 m/s. Era posibil să se controleze modurile de lucru de la distanță. Protecția la bruiaj a radarului în condițiile efectelor bruiajului activ era asigurată prin reacordarea pe o altă frecvență prestabilită. Pentru protecția la bruiajul pasiv (ca și la radarul ”Lena”) era folosită o aparatură coerentă de compensare cu tuburi potențialoscop. Radarul "Furgon" putea fi operat la temperatura ambiantă
P-14 (radar) () [Corola-website/Science/336545_a_337874]
-
1 km față de poziția de bază a radarului. Pentru identificarea prin radiolocație a țintelor aeriene stația a fost echipată cu interogator terestru prin radiolocație de tip NRZ-14 sau aparatura ”Parola”. Radarul avea prevăzute trei moduri de funcționare: Protecția radarului în condițiile acțiunii bruiajului activ se asigura, prin reacordarea pe o altă frecvență de lucru și, pentru prima dată, folosirea unui sistem de autocompensare pe trei canale, care intra primul în funcțiune. Pentru protecția împotriva bruiajului pasiv (ca în radarul "Lena"), era
P-14 (radar) () [Corola-website/Science/336545_a_337874]
-
5000 locuitori (în jurul anului 2016), o mare parte din ei tineri veniți din afara cartierului. Cartierul a luat ființă în 1906 pe pământuri aparținând lui Aharon Shlush (Chelouche), lui Yossef Bek Moyal și lui Hâim Amzaleg. Terenurile au fost vândute în condiții avantajoase pentru cumpărători. Majoritatea acestora erau evrei yemeniți care au venit de la Ierusalim. Propunerea inițială era de a numi noul cartier după avocatul David Moyal, fiul lui Yossef Bek Moyal, dar deoarece construcția lui s-a prelungit vreme de mulți
Kerem Hateimanim () [Corola-website/Science/336603_a_337932]
-
în anul 1929. Versiunea timpurie a lui ar fi fost „Via Yemenitului”, după evreul yemenit care păzea podgoria lui Yossef Bek Moyal. Cartierul era caracterizat de construcții joase, cu curți interioare, case atașate una de celalaltă, si ulițe strâmte. Din cauza condiției socio-economice inferioare a locuitorilor casele erau făcute din scânduri de lemn, tinichea, și alte materiale ieftine. La marginea cartierului s-a aflat în anii 1920 o zonă mizera numită Haret al Tanaka și „Via de carton” (Kerem Karton). Între locuitorii
Kerem Hateimanim () [Corola-website/Science/336603_a_337932]
-
restrânsă în special pentru un discurs public în care a apărat pedeapsa capitală. Tatăl lui, Marc Anthelme, a adoptat de-al doilea prenume în 1733 la moartea unei mătuși pe nume Savarin care i-a lăsat întreaga sa avere cu condiția ca el să-i adopte numele. S-a întors la Belley și a fost timp de un an primarul ales al localității. Într-o etapă ulterioară Revoluției s-a pus o recompensă pe capul lui și a căutat adăpost în
Jean Anthelme Brillat-Savarin () [Corola-website/Science/336596_a_337925]
-
a împiedicat crearea coloniei italiene Eritreea, care a dus la divizunea popourului tigre. Alula s-a născut în 1847 în satul Mennawe, la 15 mile sud de Abiy Addin, districtul Tembien din regiunea Tigray, într-o familie de țărani de condiție modestă. Tatăl său se numea Engede Eqube. Deși fiu de țăran, Alula a crescut printre copii de nobili. Aceștia și familiile lor l-au simpatizat din cauza alurii sale aristocratice, simțului umorului și firii prietenoase. În legătură cu numele său circula la poporul
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
Filaret Doboș și Iosif Schiopu.) și tipografii (Vasile Macrea, Ion Târnoveanu si Nicolae Stoica) - toți emigranți, plecați din Regatul României odată cu militarii care aveau sarcina de a-i organiza pe voluntari. Periodicul a fost în fapt o reeditare în alte condiții a ziarului scos sub același nume la București în timpul neutralității României) de către refugiații Voicu Nițescu, Ion Soricu, Gheorghe Ciuglea, A. Dobrescu si A. Banciu, iar numele a avut caracter simbolic. Publicația a avut un ritm de apariție săptămânal, apărând până în
România Mare (Foaia Voluntarilor Români din Austro-Ungaria) () [Corola-website/Science/336602_a_337931]
-
proces a fost și Bialik. Judecătorul britanic i-a dat câștig de cauză și i-a pedepsit pe calomniatori cu 2 săptămâni de închisoare sau plata unei amenzi. Când Agadati a cerut judecătorului să anuleze pedeapsa, acesta a acceptat cu condiția ca Agdati însuși să plătească amenda pentru dușmanii săi, ceea ce a și făcut. Inițial Agadati și-a ebraizat numele din Boris Kaușanski în Baruch Ben Yehudá dar și-a ales, în cele din urmă, numele de familie Agadati, după ce poetul
Baruch Agadati () [Corola-website/Science/336614_a_337943]
-
început de vindecare - iată finalitatea paideică a unor lucrări precum „Adio. Deportarea” sau „Moldova”, concepute ca meditații traumaturgice despre destinul atât de greu încercat de propriul popor.” „Pânzele Eleonorei Brigalda sunt guvernate de o evidentă arhitectonică structural, care ne impune condiția perceperii de ansamblu și monumentalitate. Uneori mai sobre în culoare, alteori mai generoase, tablourile sale țin mai mult de limbajul expresiei decât acelui al impresiei, iar în plan tematic acestea țin cu evidentă să recupereze valorile spirituale „pierdute“ ori date
Eleonora Brigalda (Barbas) () [Corola-website/Science/336643_a_337972]
-
România 4. Mardare, Gh. Eleonora Brigalda, artisti in Moldova, Il Ponte , anno I, nr.1, Chișinău, Moldova, 2012, p.18 5. Mardare, Gh. Vatra neamului redată în 50 de tablouri, În: Flux, 14 decembrie, Chișinău, Moldova, 2012 6. Mardare Gh. Condiția de manifestare maximă a forței creative umane este în primul rând...libertatea, În: Arta și tradiția în Europa, Ed. Spiru Haret, Iași, România, 2015, p.124-126 7. Marian, A., O fascinantă lume, vatra neamului. În: Limba Română nr.9-12 (219-222
Eleonora Brigalda (Barbas) () [Corola-website/Science/336643_a_337972]
-
anul 1965. Beneficiile obținute în anul 1979 de această gigantă unitate a petrochimiei s-au cifrat la 520 milioane lei. Marele Combinat petrochimic Borzești a influențat direct înființarea și dezvoltarea noului oraș devenit municipiul Gheorghe Gheorghiu Dej (Onești), care asigură condiții deosebite de viață petrochimiștilor de pe Valea Trotușului. S.C. UTON S.A. Onești este o companie producătoare de utilaje din România. A fost înființată în anul 1973, sub denumirea de "Intreprinderea de Utilaj Chimic Borzești (IUC)". Societatea UTON a fost creată inițial
Platforma Petrochimică Borzești () [Corola-website/Science/336635_a_337964]
-
cocsul de petrol, propilena și sulful de petrol. Rafinăria Onești în anul 1964. Are o capacitate de 3,5 milioane tone pe an. Termocentrala Borzești (CTE I) Aceasta, este prima mare centrală de termoficare din țară, ce putea alimenta, în condiții favorabile,cu abur și energie electrică, consumatorii. Termocentrala Borzești, situată în Borzești, județul Bacău, a fost una dintre cele mai mari uzine de producere a curentului electric din România. Construcția ei a început în 1951 și a fost terminată în
Platforma Petrochimică Borzești () [Corola-website/Science/336635_a_337964]