11,723 matches
-
agațe de ceva nevăzut și iese. Maria rămâne împietrită în mijlocul încăperii. Pe obraji i se rostogolesc boabe de lacrimi. Ștefane, șoptesc surd buzele sale, Ștefane... 5 Voichița de Sânziene Stefan, în odaia Domnului, se sprijină de căminul căptușit cu faianță închipuind zodiacul și îngână răgușit: Și cu diavolul aș fi semnat tractat... "Vin turcii!" Da, mă închinam și dracului! răbufnește el. Am nevoie de ajutor! Ca aerul am nevoie! "Prea Slăviții" m-au prins la ananghie și m-au strâns cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-o "capcana de șobolani". Iaca cum facem: mutăm lanțul podului în așa chip, încât, atunci când vrăjmașul s-o buluci să fărâme poarta, podul să cadă și să-l verse într-o groapă plină cu apă și țepușe bine ascuțite. Vă închipuiți bulucbășie?!... O grozăvenie! Altă "năzdrăvănie"! Năstrușnică! Diavolească! Ștefan râde, închipuindu-și "bulucbășia". Da' stați! Stați! "Că nu dau turșii!" V-am chemat să mai punem țara la cale; avem multe de dezlegat. Ne-o blagoslovit Dumnezeu drăguțu' cu răgazul aista
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în așa chip, încât, atunci când vrăjmașul s-o buluci să fărâme poarta, podul să cadă și să-l verse într-o groapă plină cu apă și țepușe bine ascuțite. Vă închipuiți bulucbășie?!... O grozăvenie! Altă "năzdrăvănie"! Năstrușnică! Diavolească! Ștefan râde, închipuindu-și "bulucbășia". Da' stați! Stați! "Că nu dau turșii!" V-am chemat să mai punem țara la cale; avem multe de dezlegat. Ne-o blagoslovit Dumnezeu drăguțu' cu răgazul aista. Să nu ne culcăm pe-o ureche, ci, cu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îți este hărăzită de Cel de Sus!" a încheiat Preasfântul, audiența, ridicând crucea: "In hoc signo vinces!" "Vinces!... Vinces!"... Cu ce să duc un război atât de mare?! răbufnește Ștefan. Oare Papa aista mă crede așa de prost să-și închipuie că mă cumpără cu vorbe? A pus o vorbă bună la Cel de Sus: mi-a hărăzit izbânda. L-a îmbrobodit Mateiaș Rex, spune Șendrea. Crezi? Crezi că Papa nu știe cine dă cu gura și cine dă cu spada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mare. Să-mi dea Mateiaș cei cincisprezece mii de oșteni juruiți în tractat, în frunte cu viteazul Vlad Țepeș Drăculea, pe care, în sfârșit, s-a înduplecat a-l slobozi din temniță ca să-l ridice "căpitan general" al oștirii maghiare... Închipuiți-vă! Cu Vlad! Împreună! Să-i simt cotul! E fantastic! Cât am visat clipa aiasta! "Împreună"!... Vlad mi-a cerut ajutor ca să-și recucerească domnia. Îi plătesc astfel o veche datorie, când m-a ajutat el pe mine. Noroc de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
țâfne! Numai noi... noi, singurii care dăm totul și nu primim nimica! Mă tot îmboldesc: Fă război, că-i sfânt!" Îmi tot dau în cap cu crucea! "Fă o năvălire în Turcia! Zdrobește-i! Nimicește Împărăția Antihristului!!" Dar cine-și închipuie ei că-i Vodă Ștefan "acela"?! Alexandru Machedon?! Cezar?! Ghenghis-Han?!... Ce-și închipuie ei că-i micuța Moldovă? O țărișoară și ea, acolo!... Ce le pasă lor că sângele moldovenesc cât a mai rămas nu-i izvor nesecat!? Ce vor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tot îmboldesc: Fă război, că-i sfânt!" Îmi tot dau în cap cu crucea! "Fă o năvălire în Turcia! Zdrobește-i! Nimicește Împărăția Antihristului!!" Dar cine-și închipuie ei că-i Vodă Ștefan "acela"?! Alexandru Machedon?! Cezar?! Ghenghis-Han?!... Ce-și închipuie ei că-i micuța Moldovă? O țărișoară și ea, acolo!... Ce le pasă lor că sângele moldovenesc cât a mai rămas nu-i izvor nesecat!? Ce vor de la o mână de oameni, câți am mai rămas -, și aiștea obosiți, grozav
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de nu intră-n ea nici vântu', nici gându', dară-mi-te, mădularu'... De-l pune dracu' pe careva s-o cerce, i-o taie de zici că-i ferestrău nu alta, izbucnește Cupcici într-un hohot drăcesc de fericire, închipuindu-și ferăstrăul făcându-și treaba. Aveți cunoștință?... De aiastă sculă aș fi tare pohticios s-o târgui. Prost ești, mă! îl chinuie Alexa scormonindu-l. Nu să există lăcată să nu-și afle cheia. Pentru câte o fâșneață cu năbădăi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
greșeală... Să pohtească! Îi stropșim! Îi... îi... se entuziasmează Mihail. Ciocu' mic! Nu te mai grozăvi! Vorbim noi la urmă!... Eu mă temeam de un război-fulger, caz în care eram terminați! Așa, ei sunt mai mulți, noi suntem mai isteți! Închipuiți-vă: un șarpe ce zic eu -, un balaur cu cap și o coadă nesfârșită, ce șerpuiește târându-se moleșit, nădușind prin pulberea fierbinte, sub arșița unui soare nemilos, timp de șapte-opt săptămâni... Și-n urmă, scârțâind alene, un uriaș convoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
luna de miere, hâhâie Mihail cu subînțeles. Încă un pumnal înfipt în spate, oftează Ștefan. Am crezut... M-am bizuit... Barem să-mi fi spus cinstit că mă lasă baltă. M-au înșelat! M-au înșelat!" De-aș fi știut, închipuiam altfel, făceam într-un chip... "Ferește-mă Doamne de prieten, că de dușman mă feresc singur", zicerea asta o avem și la greci, spune Țamblac. Acu înțeleg urzeala vicleniei, îngână Ștefan înăbușindu-și mânia. Ne-au dat la lei", făcându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în cap (de ce tocmai el - nu știu) este însă acesta: am ieșit la plimbare din proaspăta noastră locuință bucureșteană de pe Florilor, mergeam spre parcul Libertății; deocamdată grupul nostru se află încă pe bulevardul Mărășești și înaintează cu o încetineală de neînchipuit; nicicând în viața mea, cred, nici înainte, nici după, nu am mers cu asemenea pași mărunți, „de furnică”, de parcă ne-am fi jucat de-a plimbarea (poate tocmai acest amănunt mi-a conservat anume acest „tablou”), o procesiune de liliputani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și eu, timidul de altădată, puteam să intimidez pe alții! La asta chiar că nu mă gândisem până atunci, ca și cum timiditatea ar fi fost monopolul meu exclusiv. Se dovedea însă - iată - că nu era, că lucrurile stăteau altfel decât îmi închipuisem eu, că relația cu celălalt se putea inversa. Descoperire tardivă! * În primăvara anului 1959 viața mea a intrat, de pe o zi pe alta, pe un făgaș nou, neprevăzut. În prima jumătate a lunii martie, pe 11, dacă nu mă înșel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-l găsesc într-o seară, aburind, pe masa din bucătărie, plin pe trei sferturi, ca și cum cineva abia ar fi început să soarbă, cu prudență, din el... Cred că aș leșina de emoție, ca la presimțirea apariției unei fantome. Așa îmi închipui că ar trebui să înceapă Învierea: cu reapariția obiectelor, a celor mai personale dintre ele, pe care omul și-a lăsat pecetea... * În vara lui 1982, în primul an întreg al morții ei (în 1981 mama a fost moartă doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și să te simți brusc inundat de un fulgerător sentiment de afinitate față de un trecător necunoscut cu care te „întâlnești” pentru câteva secunde din întâmplare și de care te desparți imediat pentru totdeauna. Dacă paradisul ar exista, mi l-aș închipui populat - în afara și în jurul acelor ființe apropiate pe care le iubim cu tenacitate zi de zi și oră de oră - exclusiv cu oamenii pe care i-am „prins” astfel de-a lungul anilor în plasa simpatiilor mele de pieton sentimental
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
această poezie la rugămintea lui Maxim Gorki (care va fixa memorialistic momentul), Esenin rostise ultimele două versuri ale ei cu ochii în lacrimi. Berdiaev mărturisea că nu va merge în rai decât cu pisica lui în brațe. Nu ne putem închipui raiul lui Serghei Esenin decât ca un pătul strălucitor, de aur, în care cățeaua tocmai a născut și își dezmiardă în eternitate cei șapte căței roșcați, dar în care mujicul cel rău nu va intra niciodată altfel decât metamorfozat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
NU trebuie pedepsit (pus la stâlpul infamiei, proscris, cu atât mai puțin condamnat la detenție). În această privință sunt, spre propria mea surpriză, elitist. * Lașitatea, se știe nu de azi, de ieri, e dezgustătoare, grețoasă. Cine și-ar fi putut închipui însă, înainte de 1989, că și opusul ei ar putea fi la fel? De un bun număr de ani trăim în perioada curajului infect. A curajului între ghilimele, desigur. A „curajului” de masă. Când fără a risca nimic oricine poate înjura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
amuzant (după cum fantezistă și amuzantă e și grafia în pagină) e a unui spirit fantasc și funciarmente bine dispus. Buna dispoziție e la Craig nu numai o trăsătură de caracter, ci și o filozofie. Filozofie mult mai profundă decât își închipuie posacii și pedanții, care disprețuiesc tot ce sunt incapabili să înțeleagă, adică aproape tot ce e uman, deci și dragostea, și durerea, și sacrificiul, și lacrimile, și veselia ; în consecință, și arta, în care nu sunt în stare să vadă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
călătoria cu transatlanticul spre exilul american. Altfel poate n-ar fi apucat niciodată să citească această mare carte „nefacultativă”. Toți cei care am fost aduși de soartă să practicăm oarecare „erudiție” știm că ea se dobândește mai ușor decât își închipuie profanii ; există un noroc al cercetării, există niște zâne bune care ne scot în cale sursele trebuincioase. Dacă ești mânat de un gând, el atrage printr-o simpatie misterioasă informații pe care poate că nici nu le-ai fi visat
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
gr. sporadikos : împrăștiat : în cazul dragostei, instinctul perpetuării, în cazul prieteniei, sociabilitatea), o transformă într-un sentiment concentrat, conștient și continuu. Așa cum toți oamenii au, mai mult sau mai puțin, o viață sentimentală, dar cei mai mulți ignoră marea iubire chiar dacă-și închipuie că au parte de ea, toți avem relații mai mult sau mai puțin preferate cu unii din semeni. Dintre aceștia unii ne devin apropiați și intimi, pe temeiul plăcerii și folosului material sau, ca să ne exprimăm mai frumos, al „afinităților
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Dar, din când în când se petreceau lucruri în urma cărora nu-i mai puteam privi în ochi”. Cuvintele acestea măsoară enorma distanță parcursă ̀ n relațiile internaționale ale Uniunii Sovietice, care ̀ și pierdea treptat calitatea de „imperiu al Răului”. Închipuiți-vă pe Molotov, pe Vîșinski, pe Gromîko spunând asemenea cuvinte. Aceste cobre priveau în ochi, cu cea mai sfidătoare lipsă de rușine, pe niște interlocutori fascinați (când nu erau pur și simplu complici cu ei). Fapt este că, odată salvat
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
în când (adică, eufemistic spus, de a fi, vorba ceea, obiectiv) l-a premiat pe individ. A mai venit și răzmerița pariziană din mai 1968 când a crezut Sartre că i-a picat sorocul să fie ceea ce de mult își închipuia că i s ar potrivi, leader politic, mare insurgent, erou revoluționar. Dar, decepție, trecuseră frumoasele zile de la St. -Germain-des-Prés, crescuse altă generație care nu mai avea nimic sfânt, ceea ce, nu-i așa? era foarte bine, dar uite că și Sartre
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
devenit numaidecât centrul vieții elegante a marii aristocrații. Aici, sfidând edictul lui Richelieu, s-a bătut în duel nămiaza mare chiar sub ferestrele cardinalului, care locuia la numărul 21, trufașul tânăr Montmorency Bouteville, iluzionându-se asupra impunității pe care-și închipuia că i-ar conferi-o numele său ilustru. Dacă mai ținem seama și de faptul că scuarul putea fi cuprins dintr-o privire de la oricare din ferestrele ce dau spre interiorul lui, și că galeriile ce-l parcurg fără nici un
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
căutat pe unde plânge doina... Simplul fapt de a releva inscripția funerară și de a recompune în filigran pe marginea ei icoana imaginară a unei domnițe dispărute de veacuri în tainița uitării e în sine un fapt poetic. Radu Boureanu, închipuindu-și viața de supunere și răbdare a domniței străine în umbra castelanului de la Sâmbăta de Sus, îl anticipează pe Lucian Blaga, care o va cânta mai târziu pe Uta, al cărei chip gingaș și învăluit în taină se află sculptat
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
întreabă poetul. Nevoie de bani, restricții patrimoniale ? Sigur nu ; nu poate fi vorba decât de gelozia și mânia stăpânei, boierul fiind fără îndoială prea adesea ispitit de trupul tânăr al fetei, asupra căreia are drept la orice. Boureanu ̀ și închipuie o întreagă desfășurare dramatică și crudă, perfect plauzibilă. Un zaraf bătrân și libidinos, cu ochii dilatați de poftă, o târguiește pe roabă. Aceasta e smulsă brutal din sălașul în care-și are iubitul. Amândoi se împotrivesc cu disperare. Intervine biciul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cuceritoare. Nichita era, cum spune în repetate rânduri Thomas Mann despre Mynheer Peeperkorn, un personagiu princiar. Curtenia, larghețea, autoritatea reverențioasă, elocința, o elocință uluitoare, izvorau din ființa lui spontan și spectaculos. Avea un histrionism în genul lui Hamlet (mi-l închipui perfect ca actor în rolul acesta). Elocința lui era uluitoare tocmai, ca și în cazul lui Mynheer Peeperkorn, fiindcă sfida un vădit handicap natural. În improvizațiile lui strălucitoare și de regulă scurte, Nichita rămânea captivul câte unei silabe prelungite, din
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]