12,434 matches
-
noembrie [1947] [...] Cum scrisorile fac atâta drum și sunt, poate, atât de nesigure, eu îți scriu astă seară, iubita mea, dorindu-ți din inimă sănătate, cumințenie și noroc. Niciodată - egoistă - nu m’am gândit că va veni o vreme când fetița mea își va sărbători ziua ei, fără ca eu, fiind în viață, să fiu alături de ea, fără happy birthday to you, fără buchețelul modest pe care ochii tăi se deschideau umezi și strălucitori. Ți-aduci aminte de zilele de glorie cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dacă ți-o spun așa de-a dreptul, e fiindcă, cu orice chip, o să trebuiască să acceptăm ideea asta; în orice caz, nu prea curând. Atâta vreme cât o să ne putem scrie, atâta vreme cât o să avem vești una de la alta, o să mai meargă. Fetița mea iubită, o să trebuiască să avem curaj și mai ales, dulcea mea Mouette, să nu suferim din pricina asta. Te rog, împacă-te cu gândul; ia vitejește hotărârea de a renunța deocamdată la ideea asta, fiindcă e imposibil de realizat. N-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a noastră: Tu și eu. Îți vorbesc fără vorbe ca și când mi-aș fi pierdut glasul. De pe radio se uită la mine cu ochi mari și mirați copilița de 3 ani. Parcă mi-ar spune: - „Ce faci tu, Mamunică?“ - „Scriu unei fetițe mari, draga mamei. O fetiță care a plecat departe de mama ei.“ - „De ce?“ Îi răspund: „Ca să învețe franțuzește bine“... Mouetta dragă, dragă, simți tu cum parcă dintr’o suflare de zmeu se îngroașe depărtarea dintre noi; zidul nu mai e
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Îți vorbesc fără vorbe ca și când mi-aș fi pierdut glasul. De pe radio se uită la mine cu ochi mari și mirați copilița de 3 ani. Parcă mi-ar spune: - „Ce faci tu, Mamunică?“ - „Scriu unei fetițe mari, draga mamei. O fetiță care a plecat departe de mama ei.“ - „De ce?“ Îi răspund: „Ca să învețe franțuzește bine“... Mouetta dragă, dragă, simți tu cum parcă dintr’o suflare de zmeu se îngroașe depărtarea dintre noi; zidul nu mai e de sticlă, ci de gresie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mult munca mea, și în special aceasta, însă mă tem să nu mă risipesc fără să apuc să adâncesc ceea ce fac. Dar mă simt deja mai bine, „Doamnă Marchiză“. Ți-aduci aminte cum ne amuzam cu refrenul ăsta? Scumpa mea fetiță, sunt fericită că am avut în seara asta câteva momente ca să-ți povestesc cum mi-a fost ziua. 2 martie [1948], marți Mouetta mea, abia m-am întors de un sfert de oră; e zece și un sfert. O zi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am vedea, ne-am îmbrățișa, pe urmă ca prin farmec tu ai fi la Paris și eu aici, singură, complet singură, dulcea mea. Mă duc să mă culc și până în pragul somnului și-al uitării am să mă gândesc la fetița mea, pe care o iubesc ca o sălbatică. 45/1948 II Duminică, 4 aprilie [1948] [...] Moy? Îți scriu ca și cum mi-aș înghiți repede lacrimile și gândurile înăbușite de respirația largă și sacadată a primăverii, definitiv instalată în țară; îți scriu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la vremea asta cu brațe de crengi de arbuști, aducând de două ori primăvara în casa noastră. În vasele mici din fața fotografiilor tale sunt zambile roz și albastru-închis, aproape mov, și pansele galbene, catifelate și reci... Mă gândesc la tine, fetița mea, așa cum respir, cu fiecare răsuflare: Monique, Monique, Monique. Fii vitează, Mouetta mea. Tu ții întreaga mea viață între degetele tale lungi, fremătătoare. Am încredere în tine, sunt mândră de tine; am nevoie să știu că acolo, mică, oacheșă și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu mâinile tale cu degete lungi și subțiri pe care-aș vrea să le țin strâns în căușul palmelor mele. Dar noi două ne iubim, Moy mic, și asta e ceva divin și minunat: mă gândesc că există mame și fetițe care sunt aproape și fug una de alta, pe când noi două suntem o singură ființă, dincolo de distanțe, de viață, de voința celorlalți. Și lucrul ăsta, Mouette, este un har divin al lui Dumnezeu; el ne-a distins, el ne-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de gând, înainte și după eveniment. Din păcate, în luna august scrisorile ne vor fi mai oficiale, căci și G. pleacă în concediu. Ultimele tale scrisori, pentru că au trecut pe la cenzură, mi-au sosit abia după 15-18 zile. Te sărut, fetița mea frumoasă, din toată inima mea istovită, îngrijorată, descumpănită. Mama ta 66/1948 Duminică 25 iulie [1948], ora 7 seara [...] Micuță, te întorci în țară în două cazuri: 1) dacă se extinde comunismul până la Paris - mai bine te obișnuiești cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
seama, mi se întâmplă ceva extraordinar: aș vrea să mă hrănesc cu himere, cu speranțe, dar și cu o afecțiune numai a mea, nu cu frânturi minuscule ca resturile care i se aruncă unui câine flămând. Himere, himere. Te iubesc, fetița mea, sper ca următoarea scrisoare să fie mai luminoasă; îmi întind către tine biata mea față boțită, ochii triști, gura cu colțurile lăsate: învață-mă să zâmbesc, să trăiesc. II 8 septembrie [1948], miercuri dimineață E de dimineață sumbru și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fiindcă de fiecare dată când îți aud vocea recunosc țipătul tău, care s-a schimbat puțin din momentul când l am întrebat pe doctor: „Băiețelul meu țipă așa tare?“ și mi s-a răspuns cu teamă: „Nu e băiețel, e fetiță“. De atunci, Mouette a mea, ai fost totul pentru mine; chiar când sunt istovită, istovită de să-mi plângi de milă, chipul tău drag, frumos și înduioșător, pe care foarte adesea nu mi-l pot reprezenta, îmi zâmbește din ceața
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să îndurăm acest calvar, decât să ne fi ciondănit pentru fleacuri. Poate atunci s-ar fi sleit și s-ar fi făcut țăndări marea dragoste care ne leagă. Să acceptăm hotărârea destinului. M. 91/1948 III 18 decembrie [1948], sâmbătă [...] Fetița mea, fetița mea! De dragul meu, alungă deprimarea, izgonește-o spunându-ți: „O fac pentru mama. Suntem două luptătoare pe frontul viitorului, al viitorului nostru. Să avem curaj, să avem credință“. Și chiar dacă totul se prăbușește, cum cred pesimiștii, să fim
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
acest calvar, decât să ne fi ciondănit pentru fleacuri. Poate atunci s-ar fi sleit și s-ar fi făcut țăndări marea dragoste care ne leagă. Să acceptăm hotărârea destinului. M. 91/1948 III 18 decembrie [1948], sâmbătă [...] Fetița mea, fetița mea! De dragul meu, alungă deprimarea, izgonește-o spunându-ți: „O fac pentru mama. Suntem două luptătoare pe frontul viitorului, al viitorului nostru. Să avem curaj, să avem credință“. Și chiar dacă totul se prăbușește, cum cred pesimiștii, să fim alături în
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
alura lui de mare senior, și uneori examina caii, trăsura, făcând observații, pe urmă urca în trăsură și dădea un ordin scurt: „Mână! Și bagă de seamă la Podu-Amărazii!“ Mi se strângea și mai tare inima; n-o uit pe fetița aceea slăbuță, cu o fețișoară mică și cu părul mătăsos care scăpa în șuvițe dezordonate, drepte, ce-i dă deau un aer nepieptănat (cât am mai suferit din cauza asta!). Încă mai credeam că Amărădia e cel mai mare fluviu din
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
neliniște vecină cu nefericirea; dorul meu se exacerbează, mă târâi într-o stare vrednică de plâns, iar amintirile frumoase refuză să prindă contur. [...] 2 ianuarie [1950], luni [...] Zâmbește-i bătrânei tale care își toarce aici caierul suferinței ca să-i facă fetiței ei o rochie de aur, de perle și de diamante. M. 1/1950 4 ianuarie [1950], miercuri [...] Îmi spui că ai vrut să alergi la Gara de Est etc. Ce-i nebunia asta? Cum îndrăznești să-mi scrii așa ceva? Îți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
iubesc, cât ești de prezentă în inima mea, în gândul meu, în sufletul meu, cum te legăn și acum cu vorbe tandre, cum nu-mi vine să cred în fericirea de a te fi avut, a mea, numai a mea, fetița mea, care m-ar fi apărat de orice. Ți-aduci aminte de ultima noastră vacanță la mare, când mi-ai spus: „Trebuie să plecăm imediat, trebuie să plec“. Ei bine, din clipa aceea am simțit că ai luat destinul nostru
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ne mai recunoaștem, când privesc în urma noastră, scumpa mea, ești tot Tu. Mi-e imposibil să deosebesc o perioadă a vieții tale de alta, mi-e imposibil să spun: pe mititica asta am uitat-o, nu mai e aceeași, sau: fetița asta de 14 ani, sau asta de 18 n-au nimic de-a face cu Ea! Cred că teoria mea se aplică doar în cazul celei care a emis-o. De o vreme n-am mai primit nimic de la tine
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o termin acum, înainte de a pleca la școală. Pe ușa mare de la balcon ajung la mine melodii repetate stângaci și nostalgic de un copil, pentru serbarea de sfârșit de an. Și inima mi se întoarce dureros în trecut, spre o fetiță care, acum o jumătate de veac, cânta la pian fermecată să vadă că din degetele ei brune și lungi ieșeau note pe care le prefira ca pe mărgăritare. Credea, pe vremea aceea, că are să fie o mare artistă. [...] 40/1950
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nu mai sunt în stare să fiu o femeie de lume, ci doar o biată Ceres, aș fi bucuroasă să știu că fata mea dragă, în plină tinerețe, frumusețe și grație, se comportă ca mine la sfârșitul vieții mele? Nu, fetița mea blândă. Sus inima, sus fruntea, micuța mea dragă. Chiar dacă neno rocirea de care ne temem amândouă, în fond, adică... plecarea mea înaintea întoarcerii tale, ar tăia „puntea suspinelor“, cum face neînduplecata cortină a lumii celeilalte, ei bine, draga mea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe mine ceva care să-mi stea atât de rău. — Vai, Becky! Ridic privirea și, spre groaza mea, mami e înlăcrimată toată. Ce proastă sunt! zice râzând și ștergându-se la ochi. Dar ce să fac, când o văd pe fetița mea... în rochia mea de mireasă... — Vai, mami... Nu mă pot stăpâni și o iau în brațe. E... o rochie foarte drăguță... Cum să adaug oare, dar n-ai să mă vezi în veci purtând-o? — Și îți vine la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-o, vă rog, și pe aia pe listă. Mă mai plimb un pic ca la paradă, apoi mă uit în jur în magazin să văd dacă există ceva ce n-am probat. Mă opresc în fața unui stativ cu rochițe pentru fetițele care țin florile și oftez, o idee mai tare decât aveam intenția. Dumnezeule, e greu, nu? Vreau să zic... să alegi o rochie. Una singură. Nu cred că Becky a cumpărat vreodată în viața ei un singur lucru odată, îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la nuntă. Cel mai important lucru dintre toate, i-am spus, este să avem cât mai multe fotografii cu tine lângă cireșul în floare. L-am plantat când te-ai născut tu și am visat mereu în adâncul sufletului ca fetița noastră scumpă și dragă să crească și să se pozeze lângă el când s-o mărita. Tu ești unicul nostru copil și ziua asta e foarte importantă pentru noi. Cu multă dragoste, mami. Când ajung la sfârșitul scrisorii deja plâng
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
bunica și bunicul Bloomwood, ca la o adică să fie pregătiți, dar acestea vor rămâne de fiecare dată nedeschise sub brad și le vom lua de acolo fără un cuvânt și le vom pune în debara, și într-un an fetița noastră va spune „Mami, dar de ce ne urăște bunica Bloomwood?“, iar eu va trebui să-mi înghit lacrimile și să-i spun „Draga mamii, nu ne urăște. Doar că...“ — Becky? Ți-e bine? Revin brusc la realitate și o văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
lui Neștian că nu [o] știe... pe „aia nouă”. Al D-tale, I. D. Lăudat P.S. știu că Doamna și Stăpîna D-tale e profesoară de limba română. Din amintire parcă rețin că pe vremea... aceea... de mult aveai o fetiță acum... poate studentă. Omagiile mele și pentru Dumnealor... </citation> (28) <citation author=”I.D. Lăudat” loc="[Iași]" data =”5.XII.1983”> Dragă domnule Călin, O explicație tîrzie și o justificare slabă, însoțite de o cerere de grațiere. 1. Mi-ai cerut
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
În presa socialistă, bocciilor! După cum se știe, una din primele griji ale puterii comuniste bine Înșurubate după alungarea regelui Mihai I din țară, a fost aceea a desființării profitabilei meserii a preacurviei pe bani, inimosul partid trimițând În producția Pe fetițele astea inocente s-o fi supărat tov. cenzor?! bunurilor de larg consum sau la coada cinstitei sape pe târfele noii republici populare. Tot atunci, au fost rășluite și pensiile invalizilor de război (mai ales ale celor care au luptat Împotriva
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]