12,604 matches
-
la o poziție de identificare perfectă, manifestată ca un apocrif 21. Oricum, efectul fiecărui text asupra cititorului este un sentiment al autenticității, al deplinătății umane, iar o asemenea performanță se explică în opinia generală a interpreților prin ralierea unor calități opuse ale limbajului, devenit simultan explicativ și orb, fericit și mâhnit, fermecat de frumusețe și surpat de moartea diformă. Mai rar, au fost remarcate la Marguerite Yourcenar preocupări exclusiv estetice. E vorba despre observații limitate, precum una privitoare la atenția pe
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
intențiilor etc. - deci o situație traumatizantă, în care se suferă un ețec. Dacă viitoarea bunăstare a individului este amenințată de un pericol anticipat, folosim termenul de „stress psihologic”. Când trebuințele intrate în competiție sunt de intensitate egală și de orientări opuse, se vorbește de „conflict psihologic”. S-a observat că, ori de câte ori în desfășurarea normală a comportamentului motivant intervine un obstacol, organismul recurge la reacții adverse, mai mult sau mai puțin directe, mai mult sau mai puțin ocolite, pentru a se adapta
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
spre a scăpa din starea, de frustrați emoțională”. Pentru a înțelege aspectul emoțional din frustrație trebuie să recurgem la distincția făcută de Vasile Pavelcu, care deosebește două tipuri de tensiuni afective: tipul „activ” sau „pozitiv”, dinamogenetic, caracterizat prin barajul energetic opus forțelor din afară, și tipul „pasiv”, deficitar sau negativ, de apărare împotriva, solicitării din afară: „În primul caz avem rezistența mediului la năzuințele și dorințele noastre (ni se refuză bunurile la care tindem); în cazul al doilea ni se cer
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
se pare o exagerare. J. Brown și L.F. Farber nu fac, de exemplu, nici o distincție între conflict și frustrație: „Frustrația este consecința sau a activării simultane a tendințelor excitatorii competitive, sau a prezenței unei singure tendințe excitatorii plus o tendință, opusă inhibitoare”. K. Lawson susține un punct de vedere asemănător, atunci când afirmă, că „frustrația este un conflict între două tendințe: aceea care se leagă de tipul de relație «scop-reacție», și aceea care a, apărut sub influența condițiilor interferențe”. Sunt mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
îmbogăți și preciza, termenii analizei psihologice a frustrației, este necesară o discuție mai în detaliu asupra fenomene lor de „conflict” și „stres”, cu care fenomenul frustrației intercorelează. Conflictul, în forma sa clasică, rezultă, se știe, din ciocnirea a două trebuințe opuse ca tendință, dar de intensități egale. R.S. Lazarus de exemplu, vede conflictul rezultând din ciocnirea/confruntarea a două cerințe incompatibile în cadrul persoanei; P. Pichot, ca reprezentând situația creată prin existența a două pulsiuni ce intră în competiție în același individ
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
a două pulsiuni ce intră în competiție în același individ; H.H. Kendler îl concepe ca „deșteptarea” unor incompatibile tendințe de comportament, iar J. Nuttin ca o situație în care două forțe, mai mult sau mai puțin, echivalente și de direcții opuse (sau incompatibile), acționează asupra subiectului uman. Se observă că pentru toți acești psihologi sursa conflictului se află, mai ales, în contradicțiile interioare, mai precis în structura complexă a personalității, care, în efortul uman de actualizare de sine poate dezvolta într-
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în edificarea „personalității”, în detreminarea fenomenelor psihice; Linia „psihologistă”, carae pune accentul mai mult pe rolul factorilor psihologici individuali (pe realizarea „personalității” din interior, prin predispoziții ereditare și prin acțiunea unor forțe intrapsihice), minimalizând importanța sistemului normelor socio-culturale și morale; Opusă acestor trei direcții de interpretare, cu caracter reductivist, este concepția „bio-psiho-socială și culturală”, care reprezintă o viziune sintactică asupra „personalității”. În perspectiva acestei ultime concepții - la care vom face, în continuare, unele referiri - „fenomenul de frstrație” are o condiționare multiplă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
situat în mediul din afara subiectului. Obstacolele pot fi, de asemenea, pasive, când e vorba de obstrucții neamenințătoare direct prin ele însele (care acționează potențial prin simpla lor prezență), și active, atunci când obstacolul devine o „componentă dinamică, dirijată într-un sens opus forței motivate”. Considerăm că din combinarea acestor patru categorii, menționate, pot fi obținute următoarele tipuri de frustrare: a) frustrări exterioare-pasive: la animal ele desemnează obstacolul fizic (ex. grilajul care-l separă de hrana pe care o dorește); la om aceată
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
externe, ca și cel cultural, — produs între valori umane incompatibile, — este mai des întâlnit la preadolescenți (care n-au reușit să interiorizeze decât în parte valorile societății) și la acei copii care au fost supuși în familie unor principii educative opuse celor cultivate de școală și de societate (ex. tendința unor părinți de a face din copiii lor niște individualiști, egoiști, infatuați, care sfidează normele de conviețuire civilizată în societate). Aspectul cel mai cunoscut de conflict de roluri se întâlnește — arată
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
reale, atitudinea față de succes și față de eșec) etc. În general, fixarea noilor sarcini este influențată de calitatea rezultatelor obținute anterior după reușită se manifestă o tendință generală de a ridica nivelul de aspirație, iar sunt o nereușită se constată tendința opusă. Prin însuși faptul că este interpretat ca o dovadă a insuficienței posibilităților proprii de a atinge un anumit nivel de performanță, „eșecul” repetat determină o scădere a aspirațiilor, iar „succesul”, considerat o manifestare concludentă a capacităților proprii, constituie un imbold
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
altă cale de interpretare și de soluționare a unei „ situații-problemă”; mai precis, este vorba de a reface un drum parcurs, pentru a-i analiza și controla etapele, în vederea optimizării lor; b) de a inversa direcția / perspectiva de cercetare cu una opusă obstacolului sau dificultății apărute; c) de a anula o acțiune care se dovedește ineficace sau inadecvată etc. Din enumerarea acestor câteva capacități, reiese faptul că J. Piaget a pus un accent deosebit pe necesitatea unei gândiri divergente, care are capacitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
spontaneității, a umorului) transformând-o prin acest act de repetată conștientizare în finalul ??188 unui șir de alte nereușite în situații asemănătoare; efectele timidității (diferitele reacții neadecvate) se pot transforma, așadar, în cauza care determină, la rândul lor, alte efecte, opuse celor normal (celor așteptate). Acest excesiv spirit de autoanaliză este întâlnit frecvent numai la timizi, dar și la adolescenți: nevoia acestora de a se cunoaște și autodefini cât mai bine stimulează introversiunea, exprimată printr-o atitudine de rezervă față de cei
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
autoritare inegalitare. În timp ce multe regimuri reușesc să se mențină pentru o vreme prin folosirea coerciției, costurile aparatului coercitiv sunt atât de mari încât dictaturile au fost rareori durabile. Sprijinul și coerciția sunt două componente ale vieții politice care, deși diametral opuse, trebuie observate împreună. Doar în acest fel putem înțelege caracteristicile și dinamica sistemelor politice, oricâtă aversiune am avea față de dictaturi. Bibliografie suplimentară Deși conceptul de legitimitate a atras de generații întregi un interes considerabil, există puține analize cu adevărat sistematice
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
sociale. Indivizii se caracterizau prin interacțiunile de grup în care erau implicați, în loc ca grupurile să fie caracterizate pornind de la membrii lor. Apartenența suprapusă sau întretăiată a devenit o caracteristică esențială care explica faptul că grupurile urmau cursuri diferite sau opuse (Bentley, 1967; Truman, 1951: 15-44; Hagan, 1958: 38-51). Pe baza acelorași principii, noua teorie a reevaluat de asemenea caracterul instituțiilor vechi ale guvernării, incluzând aici organele constituționale. Instituțiile au ajuns să fie privite ca grupuri, deși de un tip special
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
grupurilor, deoarece societatea avea încastrate mecanisme de echilibrare prin care defectele sistemului puteau fi redresate automat. Dacă un grup sau mai multe deveneau prea zgomotoase într-o anumită direcție de politică publică, aveau să apară altele, care să avanseze perspective opuse. Există aici o analogie cu teoria competiției din economie. Teoria clasică a mecanismului prețurilor sugerează că efectul combinat al unei scăderi a cererii și al unei creșteri a producției de bunuri rare va ține sub control creșterile prețurilor, și că
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
doresc să le înfăptuiască. Ele se simt în acest fel încurajate să-și înainteze perspectivele și să "educe" populația, deși se pot afla în opoziție cu liderii grupurilor cutumiare tradiționale al căror mod de viață și ale căror tradiții sunt opuse acestor lideri "modernizatori". Astfel, în multe cazuri, entitățile care par a fi asociații sunt în realitate instrumente folosite de grupurile comunitare pentru a-și apăra sau stabili influența. Astfel de asociații nu sunt independente; ele nu sunt asociații adevărate, ci
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
număr de tipuri bine definite, care se exclud reciproc. Într-adevăr, tipurile ideale ale lui Weber se pot transforma în dimensiuni. Distincția dintre conducerea tradițională și cea legalist-birocratică poate fi înțeleasă în sensul că astfel sunt identificați cei doi poli opuși ai unei dimensiuni: o societate comunitară, în care relațiile se bazează pe fidelitate de durată, respectiv una asociativă, în care relațiile se bazează pe contracte. Liderii din lumea reală pot fi de multe ori localizați undeva între aceste poziții extreme
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
cel mai de jos, influența este de obicei caracteristică țărilor în care profesionalizarea armatei este slabă, legitimitatea regimului și complexitatea societății sunt ridicate, iar ideologia guvernului civil este apropiată de cea a forțelor armate. O țară în care predomină caracteristicile opuse este deschisă de obicei substituirii. Țările unde condițiile se află între aceste două extreme vor fi expuse șantajului sau înlăturării. Intervenția armatei și etapele dezvoltării socio-economice Relația dintre nivelurile intervenției militarilor și aceste caracteristici sociale poate fi mai exactă dacă
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
moi cu floci și pori.// Aveai mamela bleagă cât ceaunul/ Și la mijloc cu sfârcul urduros./ Ți le-am zărit pe geam într-o amiază/ Când să le speli într-un lighean le-ai scos" etc. (Suprema servitoare). La polul opus, înregistrăm o adorație total epurată de orice pornire libidinală, în fapt aproape mistică: "Erai atât de frumoasă!/ Frângeam pentru tine flori largi/ Umplute cu îngeri de-amiază/ Ce raze-ndesau în desagi.// Erai atât de frumoasă!/ Cădeau linguri largi de pe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vizionară și sacerdotală. Recuzita și gesticulația largă, de o pedanterie căutată, denotă un acut simț al grandiosului și un impuls imaginativ cu sens exclusiv ascensional, manifestat chiar și acolo unde teritoriul de meditație poetică pare a fi unul de semn opus (ca dovadă, aproape în fiecare text din volumul de debut există structuri axate pe semantica solarității, a luminii, a idealului: "Sorii din adâncuri",, "aurori boreale", "jocul/ vinovat al luminilor din întuneric", "fântâni crepusculare" "ochiul soarelui alb simptomatic", "zori adorați de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
scenarii atemporale, în care actantul e în aparență altul. Am văzut, încă din trecerea în revistă a elementelor paratextuale, că alterii pentru care optează, în această tentativă de alienare conștientă de un sine obsesiv, proces paradoxal însă transformat în exact opusul său introspecție, clarificare și validare de sine sunt în general purtătorii unui mesaj existențial binecunoscut, așadar provocator ca virtualitate re-interpretativă: Fedra, Hipolit, Iona. În spatele tratărilor poematice ale Carmeliei Leonte se ascunde un cod existențial în care primează discreția, ca o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de spectacol și chiar de exhibiționism (...). Un egotist are conștiința unicității sale solitare, care trebuie totuși privită și apreciată ca atare" (subl. aut.). În contrapartidă, Virgil Cuțitaru și-l imagina pe Ioanid Romanescu scriind "în fața oglinzii, pentru ca, astfel, imaginea din partea opusă... să-l incite, declanșându-i mâniile împotriva a toate și a tuturor și determinându-l să se închipuie un Heraclit, purtător al tristeții universale ori un Faust spânzurat de îndoiala propriei cunoașteri". Doar conștiința performării ar explica, într-adevăr, apelul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Întuneric, unde Totul și Nimicul/ își sugeau reciproc degetul firav", spre o lumină tot întunecată, cea a vieții biologice. În poemul intitulat Octombrie, spre exemplu, pre-nașterea este recuperată anamnetic ca un lung șir de scindări, de diviziuni între punctele cardinale opuse ale conștiinței: "Mă aflam închis într-un ou,/ în perpetuă rostogolire prin mine însumi/ în Marele Întuneric,/ unde Răsăritul și Apusul erau doi frați siamezi/ Un fel de soare negru mă locuia/ Un fel de pasăre augustă a neantului (...)// Într-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
probabil momentul de "trezire" brutală, și în România, din "așteptarea armatei americane". Dar traumele acestei mitologii supraviețuiesc și azi, în supraevaluarea ori subevaluarea Occidentului, suprapuse pe un alt mit zonal, născut o dată cu statele modeme: cel al integrării, al sincronizării europene, opus celui autohtonist-izolaționist, "prin noi înșine". Polemica Paler-Andréescu, cu toate intervențiile din jurul ei, începută în revista "22" și devenită o întreagă carte, i-a dat ocazia antropologului Vintilă Mihăilescu să descifreze mitul recurent al "strămoșului", o "înțărcare ratată", bazată pe o
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
restrângă investigația doar la domeniul gîndirii organizate, rațional construite, logic conduse. Moștenire fără îndoială a acestei priorități pe care de aproape trei secole civilizația occidentală o acordă raționalului, marile dezbateri, în care de-a lungul timpului s-au confruntat viziuni opuse asupra destinului cetăților, sînt percepute numai prin înfruntarea doctrinelor, prin interferența și ciocnirea "sistemelor de gîndire". Complexitatea socială, dimensiunea colectivă nu sînt negate, se acceptă tot ceea ce în dezbaterile de idei este pasional, tot ceea ce este marcat de speranță, de
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]