12,062 matches
-
în calea planurilor otomane de cucerire a Europei. Începând de la a doua jumătate a secolului al XVI-lea, relațiile polonezo-otomane s-au înrăutățit prin escaladarea războiului de frontieră cazaco-tătar, care a transformat întreaga regiune de frontieră, între Comunitate și Imperiul Otoman, într-o zonă de război semi-permanentă. În 1595, magnații polono-lituaniei au intervenit în treburile Moldovei. Acest lucru a dus la începerea unei serii de conflicte care puteau să ducă la extinderea lor în Transilvania, Țara Românească și Ungaria, când forțele
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
au intervenit în treburile Moldovei. Acest lucru a dus la începerea unei serii de conflicte care puteau să ducă la extinderea lor în Transilvania, Țara Românească și Ungaria, când forțele magnaților polonezi s-au ciocnit cu forțele susținute de către Imperiul Otoman și, ocazional, de Habsburgi, toate fiind în concurență pentru dominația asupra acestei regiuni. Odată cu Comunitatea ocupată la granițele de nord și est, cu conflictele aproape constante față de Suedia și Rusia, armatele sale s-au răspândit. Războaiele din sud au culminat
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
dar dezastruos a purtat numele de "Potop", din cauza măreției și greutății sale. Urgența a început atunci când cazacii ucraineni s-au revoltat și au declarat un stat independent cu sediul în apropiere de Kiev, aliându-se cu tătarii din Crimeea și Imperiu Otoman. Liderul lor, Bogdan Hmelnițki, a învins armatele poloneze în 1648 și 1652, iar după ce cazacii au încheiat Tratatul de la Pereiaslav cu Rusia în 1654, Țarul Alexei a invadat toată partea de est a Comunității (Ucraina), în Lviv. Profitând de preocuparea
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
dinastiei Jagiellonilor, Sigismund al II-lea August, a murit în 1572. Mihail a fost fiul popularului comandant militar Jeremi Wiśniowiecki, cunoscut pentru acțiunile sale în timpul Răscoalei Hmelnițki. Guvernarea sa nu a avut succes. Mihail a pierdut un război împotriva Imperiului Otoman, iar turcii au ocupat Polonia și majoritatea Ucrainei în 1672-1673. Mihail a fost un monarh pasiv care a jucat în mâinile Habsburgilor. El a fost în imposibilitatea de a face față responsabilităților sale și cu diferitele certuri din Polonia. Ioan
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
a jucat în mâinile Habsburgilor. El a fost în imposibilitatea de a face față responsabilităților sale și cu diferitele certuri din Polonia. Ioan Sobieski a fost un mare comandant militar al Comunității, fiind activ și eficient în lupta contra Imperiului Otoman. Cea mai mare realizare a lui a fost contribuția decisivă a forțelor Comunității conduse de el, care au dus la înfrângerea armatei Imperiului Otoman în 1683, în bătălia de la Viena. Otomanii, dacă ar fi ieșit victorioși, ar fi devenit o
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
a fost un mare comandant militar al Comunității, fiind activ și eficient în lupta contra Imperiului Otoman. Cea mai mare realizare a lui a fost contribuția decisivă a forțelor Comunității conduse de el, care au dus la înfrângerea armatei Imperiului Otoman în 1683, în bătălia de la Viena. Otomanii, dacă ar fi ieșit victorioși, ar fi devenit o amenințare pentru Europa de Vest, însă bătălia de succes a eliminat această posibilitate și a marcat un punct de cotitură într-o luptă de 250 de
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
ar fi ieșit victorioși, ar fi devenit o amenințare pentru Europa de Vest, însă bătălia de succes a eliminat această posibilitate și a marcat un punct de cotitură într-o luptă de 250 de ani, între forțele creștine din Europa și Imperiul Otoman islamic. De-a lungul celor 16 ani, după bătălie (Marele Război Turc), turcii au fost conduși permanent la sud de Dunare și nu mai aveau să mai amenințe Europa Centrală din nou. Pentru Comunitate nu a existat nici un câștig mare
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
a continuat și a inclus Bătălia de la Grunwald (1410), în 1466 Pacea de la Thorn sub comanda regelui Cazimir al IV-lea Jagiellon, tratatul care a creat viitorul Ducat al Prusiei. În partea de sud, Polonia s-a confruntat cu Imperiul Otoman și cu tătarii din Crimeea, iar în partea de est, Lituania s-a luptat cu Marele Ducat al Moscovei. Teritoriile Poloniei și Lituaniei includeau și regiunea de nord de Livonia. Polonia se dezvolta ca un stat feudal, cu economie preponderent
Istoria Poloniei în timpul Dinastiei Jagiellonilor () [Corola-website/Science/330777_a_332106]
-
nouă rundă de cuceriri europene și a amenințat Ungaria, care avea nevoie de un puternic aliat polono-lituanian. Vladislav al III-lea și-a asumat tronul Ungariei în 1440. Influențat de Iulian Cesarini, tânărul rege a condus armata maghiară împotriva Imperiului Otoman în 1443 și din nou în 1444. Ca și mentorul său, Vladislav a fost ucis în Bătălia de la Varna. La sfârșitul vieții lui Vladislav, Polonia era parctic condusă de magnatul Oleśnicki. Guvernarea de către demnitari era opusă în mod activ de către
Istoria Poloniei în timpul Dinastiei Jagiellonilor () [Corola-website/Science/330777_a_332106]
-
împotriva maghiarilor, a dus la plata pentru Vladislav al II-lea, omagiu adus la Lviv, oferind Poloniei accesul la porturile din Marea Neagră. În 1485, regele Cazimir a inteprins o expediție în Moldova după ce porturile sale au fost preluate de turcii otomani. Turcii care controlau tătarii din Crimeea au precheziționat teritoriile de est în 1482 și 1487, până când s-au confruntat cu regele Ioan Albert, fiul și succesorul lui Cazimir. Polonia a fost atacată în 1487 - 1491 de către rămășitele Hoardei de Aur
Istoria Poloniei în timpul Dinastiei Jagiellonilor () [Corola-website/Science/330777_a_332106]
-
pentru un moment, mișcarea șleahtei de mijloc a fost victorioasă. În ciuda dezvoltării economice favorabile, potențialul militar al secolului al XVI-lea din Polonia a fost modest în raport cu provocările și amenințările care proveneau din mai multe direcții, care a inclus Imperiul Otoman, statul Teutonic, Habsburgii și Rușii. Având în vedere valoarea militară în scădere și dorința de ruszenie pospolită, cea mai mare parte a forțelor disponibile erau formate din soldați profesioniști și mercenari. Numărul și furnizarea acestora depindea de aprobarea de finanțare
Istoria Poloniei în timpul Dinastiei Jagiellonilor () [Corola-website/Science/330777_a_332106]
-
1519, relațiile cu Sigismund s-au înrăutățit. Rivalitatea Jagiellonilor cu Casa de Habsburg în Europa Centrală a fost în cele din urmă rezolvată în avantajul Habsburgilor. Factorul decisiv care a deteriorat și slăbit monarhii ultimilor Jagiellon a fost expansiunea Imperiului Otoman. Vulnerabilitatea Ungariei a crescut foarte mult după ce Soliman Magnificul a luat cetatea Belgrad în 1521. Pentru a preveni Polonia de a extinde ajutor militar Ungariei, Soliman a făcut un raid forțat tătaro-turc la sud-est de Polonia și Lituania în 1524
Istoria Poloniei în timpul Dinastiei Jagiellonilor () [Corola-website/Science/330777_a_332106]
-
învinsă în 1526 în bătălia de la Mohács, unde tânărul Ludovic al II-lea Jagiellon, fiul lui Vladislau al II-lea, a fost ucis. Ulterior, după o perioadă de conflicte interne și intervenții externe, Ungaria a fost împărțită între Habsburgi și otomani. Moartea lui Janusz al III-lea al Moscovei în 1526, ultimul membru din linia ducilor Masovia Piast (o rămășiță din diviziunea perioadei de fragmentare), i-a permis lui Sigismund I să finalizeze integrarea Masoviei în Coroana poloneză în 1529. Din
Istoria Poloniei în timpul Dinastiei Jagiellonilor () [Corola-website/Science/330777_a_332106]
-
secolul al XVI-lea, regiunea de frontieră Pokuttya a fost contestată de către Polonia și Moldova. O pace cu Moldova a intrat în vigoare în 1538 iar Pokuttya a rămas de partea poloneză. A fost negociată o "pace eternă" cu Imperiul Otoman în 1533 pentru a asigura zonele de frontieră. Moldova a căzut sub dominație turcă dar magnații polono-lituanieni au rămas implicați activ acolo. Sigismund al II-lea August a pretins "jurisdicție" iar în 1569 a acceptat suzeranitatea oficială și de scurtă
Istoria Poloniei în timpul Dinastiei Jagiellonilor () [Corola-website/Science/330777_a_332106]
-
de la Grunwald în 1410 și la alte războaie ulterioare până în 1525, când Ordinul a devenit vasalul Coroanei poloneze. În secolul al XVII-lea a avut loc rivalitatea acerbă între puterile majore ale Europei de Est - Suedia, Comunitatea polono-lituaniana și Imperiul Otoman. În zilele sale de glorie, Comunitatea cuprindea teritoriile de astăzi ale Poloniei și o mare parte din Ucraina, Belarus, Lituania, Letonia, Estonia și Rusia, reprezentând o mare putere europeană. Cu toate acestea, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, o serie
Lista războaielor în care a fost implicată Polonia () [Corola-website/Science/330808_a_332137]
-
Arhipelagului. Douăzeci și unu de duci în două dinaștii a condus Arhipelagul, până în 1566. Regulile venețiene au continuat să existe în insulele împrăștiate din Marea Egee până în 1714. Sub conducerea venețiana insula a fost numită după numele ei italian, si anume "Nasso". Administrația otomană a rămas, în esență, în mâinile venețienilor, preocuparea Porții a fost îndeplinită prin revinea la impozite. Foarte puțini turci s-au stabilit pe Naxos, astfel influență turcă a fost una minoră. Sub dominația otomană, insula a fost cunoscută sub numele
Naxos () [Corola-website/Science/330827_a_332156]
-
ei italian, si anume "Nasso". Administrația otomană a rămas, în esență, în mâinile venețienilor, preocuparea Porții a fost îndeplinită prin revinea la impozite. Foarte puțini turci s-au stabilit pe Naxos, astfel influență turcă a fost una minoră. Sub dominația otomană, insula a fost cunoscută sub numele turc: "Nakșa". Suveranitate otomană a durat până în 1821, cănd insulele s-au revoltat, Naxos a redevenit în cele din urmă un membru al statului grec în 1832. Climă este deseori caracterizată ca fiind mediteraneană
Naxos () [Corola-website/Science/330827_a_332156]
-
esență, în mâinile venețienilor, preocuparea Porții a fost îndeplinită prin revinea la impozite. Foarte puțini turci s-au stabilit pe Naxos, astfel influență turcă a fost una minoră. Sub dominația otomană, insula a fost cunoscută sub numele turc: "Nakșa". Suveranitate otomană a durat până în 1821, cănd insulele s-au revoltat, Naxos a redevenit în cele din urmă un membru al statului grec în 1832. Climă este deseori caracterizată ca fiind mediteraneană, cu ierni relativ blânde și veri foarte calde.
Naxos () [Corola-website/Science/330827_a_332156]
-
XIII-lea a ajuns sub controlul Hoardei de Aur. În secolul al XV-lea este inclus în componența Marelui Ducat al Lituaniei (atunci fiind cunoscut sub numele de "Dykra"), mai târziu a devenit un teritoriu al Hanatului Crimeei, vasal Imperiului Otoman. Nogaii nomazi au început să se stabilească în regiune după ce au fost forțați să părăsească Asia Centrală. Ulterior, Edisanul a fost încorporat în structurile administrative otomane, ca parte din Eyaletul Silistra cu cetățile Hagibei (Odesa) și Özi (Oceac) ca centre majore
Edisan () [Corola-website/Science/330822_a_332151]
-
sub numele de "Dykra"), mai târziu a devenit un teritoriu al Hanatului Crimeei, vasal Imperiului Otoman. Nogaii nomazi au început să se stabilească în regiune după ce au fost forțați să părăsească Asia Centrală. Ulterior, Edisanul a fost încorporat în structurile administrative otomane, ca parte din Eyaletul Silistra cu cetățile Hagibei (Odesa) și Özi (Oceac) ca centre majore. În acest răstimp, Edisanul a fost, din punct de vedere bisericesc, încorporat în Mitropolia Proilaviei sub denumirea de "„Ucraina Hanului”". Edisanul a fost, de asemenea
Edisan () [Corola-website/Science/330822_a_332151]
-
ca centre majore. În acest răstimp, Edisanul a fost, din punct de vedere bisericesc, încorporat în Mitropolia Proilaviei sub denumirea de "„Ucraina Hanului”". Edisanul a fost, de asemenea, arena unui conflict mai major dintre nogai care au erau clienții Porții otomane și Cazacii zaporojeni susținuți de ruși. Imperiul Rus sub Ecaterina cea Mare a început să se extindă în zonă la sfârșitul secolului al XVIII-lea, și, în 1774, Edisanul la est de Bugul de Sud este anexat ca urmare a
Edisan () [Corola-website/Science/330822_a_332151]
-
În România în general, în orașele mari în particular și în București în special a existat o comunitate musulmană tradițională, alcătuită în secole, datorată poziției geografice a țării, vremelnicelor ocupații otomane și interacțiunii pașnice sau războinice cu popoare și populații musulmane. Această comunitate a fost predominant compusă etnic din turci și tătari, așa cum era firesc. În anii 60-70-80, politica Statului Român fiind orientată în mod deosebit pe Spațiul Arab, Orientul Apropiat
Comunitatea musulmană din București () [Corola-website/Science/330875_a_332204]
-
reprezintă lăcașul de cult unde sunt îndeplinite zilnic ritualuri de grup specifice religiei islamice. Pentru foarte multe sute de ani, Bucureștiul nu a avut o comunitate musulmană, chiar dacă se afla la limita “spațiului Islamic”, fiind secole chiar sub suzeranitatea Imperiului Otoman. De altfel, prima moschee edificată în București nu a fost construită de musulmani, ci de autoritățile române - prin persoana Regelui Carol I al României. Ea servea în primul rând, reprezentanților diplomatici ai Imperiului Otoman la București, după recunoașterea independenței României
Comunitatea musulmană din București () [Corola-website/Science/330875_a_332204]
-
fiind secole chiar sub suzeranitatea Imperiului Otoman. De altfel, prima moschee edificată în București nu a fost construită de musulmani, ci de autoritățile române - prin persoana Regelui Carol I al României. Ea servea în primul rând, reprezentanților diplomatici ai Imperiului Otoman la București, după recunoașterea independenței României. Pană în 1989, musulmanii din București aveau un singur lăcas de cult, și anume Geamia din București, ce se află în sectorul 5, în zona “Eroii Revoluției”, strada Mănescu nr. 3. La aceeași adresă
Comunitatea musulmană din București () [Corola-website/Science/330875_a_332204]
-
a companiei de după Al Doilea Război Mondial a permis preluarea de către compania Gibson. Numele companiei derivă din porecla lui Epaminondas Stathopoulos de "Epi" și cuvântul grecesc "phon" care înseamnă "sunet". Epiphone a fost fondată în anul 1873 în Smyrna, Imperiul Otoman (astăzi Izmir, Turcia) unde fondatorul grec Anastasios Stathopoulos producea propriile viori și lăute. În 1903 Stathopoulos s-a mutat în Statele Unite ale Americii unde a continuat să producă propriile sale instrumente precum și mandoline. Anastasios a decedat în 1915 iar fiul
Epiphone () [Corola-website/Science/330895_a_332224]