12,837 matches
-
țip, să alerg spre eden: orașul în care ne vom revedea. Este în cer? E pe pământ? E Bucureștiul? Draga mea, mă încearcă un plâns nebun. [...] 43/1950 V 3 septembrie [1950], luni Draga mea, scumpa mea, marea mea mică prietenă, Credeam că cel puțin de data asta are să fie scrisoarea cu vești bune, dar uite că destinul, cumplitul meu destin, a hotărât altfel. După ce mi-am încheiat anul școlar sub cele mai bune auspicii, cu o mulțime de laude - „evidențiată
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai șlefuiți decât țăranii de la Dunăre. Lucrul ăsta mă chinuie enorm și mă face să sufăr ca pentru o jignire personală. Asta este. Te rog să te gândești la asta, copila mea. [...] M. c. p. 10 octombrie [1950], marți Scumpă prietenă, copil scump, nu pot să-ți spun destul cât te iubesc și cât m-au amuzat cărțile tale poștale în care-mi vorbeai de „excursie și camping în Bretania“. Doar că mi am dat seama că ai dus mai degrabă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
există hârtie de scisori care să nu absoarbă cerneala, lăsând impresia unor pete murdare, nici hârtie pentru bucătărie, nici sugativă, nici caiete. Cel mai gros caiet are 50 de pagini. Din fericire mie, uneia, nu-mi mai trebuie, dar copiii prietenelor mele au caiete de 10 20 de pagini, cu imposibile și dezgustătoare pete. S-a lăsat seara, seară românească de iarnă scăldată în culoarea asta celestă care contopește pământul cu cerul. Doamne, dulcea mea dragă, ce are să se aleagă de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mea, zilele mele trăite automat, viața mea cenușie și fără speranță, sfârșitul pe care mi-l presimt glacial și izolat, fără să am parte de surâ sul tău trist și grav care să-mi lumineze plecarea. Marea și mica mea prietenă, mă străduiesc totuși să trăiesc demn, să mă țin bine în ciuda necazurilor, încerc să găsesc în mine însămi puterea de a face față, dar, vai, sunt momente când străda niile mele sunt zadarnice, când îmi vine să las totul baltă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
niciodată atât de bine. Pun restul corespondenței la subraț și pornesc pe scări. Nu e nici o scrisoare din Anglia, dar adevărul e că nici nu așteptam vreuna. Pentru că în seara asta... ce credeți? Plecăm acasă! La nunta celei mai bune prietene ale mele, Suze! De-abia aștept. Se mărită cu Tarquin, care e un tip foarte drăguț, pe care îl știe de o viață. (De fapt, e vărul ei. Dar e legal. Au verificat.) Nunta o să aibă loc la casa părinților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ciudăței, care se căsătoresc, deși sunt veri, zice. Ce-i cu chestia asta? — Ba nu sunt ciudăței deloc! Șovăi o clipă. Bine, OK, Tarquin e un pic cam ciudat. Dar Suze nu e ciudată absolut deloc. E cea mai bună prietenă a mea! Danny ridică din sprânceană. — Așa... și n-au găsit și ei pe altcineva cu care să-și unească destinul decât tot din familia lor? Cum a fost, ceva de genul „OK, mama e luată... sor-mea e prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
călătorit chiar atât de mult, recunosc fără prea mare tragere de inimă. — Ei, ar trebui s-o faci, fată dragă! tună Caroline. Trebuie să-ți extinzi orizontul cunoașterii. Să înveți despre viață de la oameni adevărați. Una dintre cele mai dragi prietene ale mele este o țărancă din Bolivia. O ajut să-și macine porumbul, pe câmpurile din Llanos. — Uau. Un cesuleț de pe polița șemineului bate de jumătate de oră și îmi dau brusc seama că așa nu ajungem nicăieri. Deci, spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
perfect. — Îți mulțumesc, draga mea! Mami se examinează în oglinda mea de la șifonier. O să fie foarte drăguț. O s-o cunoaștem și noi pe mama lui Luke. — Mmm, zic, neaventurându-mă să fac nici un comentariu. — Cred c-o să fim foarte bune prietene! O să avem tot timpul, cu pregătirile de nuntă... Uite, Margot de vizavi și mama ginerelui ei sunt așa de bune prietene, pleacă și în vacanțe împreună. Zice că nu a pierdut o fată, ci a câștigat o prietenă! Pare extrem de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
noi pe mama lui Luke. — Mmm, zic, neaventurându-mă să fac nici un comentariu. — Cred c-o să fim foarte bune prietene! O să avem tot timpul, cu pregătirile de nuntă... Uite, Margot de vizavi și mama ginerelui ei sunt așa de bune prietene, pleacă și în vacanțe împreună. Zice că nu a pierdut o fată, ci a câștigat o prietenă! Pare extrem de încântată. O, Doamne. Cum s-o pregătesc pentru tristul adevăr? — Și Elinor pare o persoană extrem de agreabilă, din câte ne-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
foarte bune prietene! O să avem tot timpul, cu pregătirile de nuntă... Uite, Margot de vizavi și mama ginerelui ei sunt așa de bune prietene, pleacă și în vacanțe împreună. Zice că nu a pierdut o fată, ci a câștigat o prietenă! Pare extrem de încântată. O, Doamne. Cum s-o pregătesc pentru tristul adevăr? — Și Elinor pare o persoană extrem de agreabilă, din câte ne-a zis Luke. Ține foarte mult la ea! — Da, așa e, recunosc fără prea mare chef. Incredibil de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ăsta e locul în care Luke și cu mine am fost fericiți, un an de zile. Nu vreau să fiu dezrădăcinată din locul ăsta. — Deci vrei să știi ce se va întâmpla cu mine? spune Danny. Randall se mută cu prietena lui. Îl privesc alarmată. — Te dă afară din casă? — Exact. Mi-a zis că trebuie să încep să dau și eu bani în casă, atlfel e cazul să-mi caut altă locuință. Cum să fac asta? Danny își ridică brațele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
În zilele noastre, pur și simplu nu poți mobila un apartament fără cel puțin o sută de mii de dolari. — Deci, i-am zis lui Edgar, sunt o ființă umană, spune o fată cu păr roșu aflată în partea opusă. Prietena ei mănâncă o țelină, privind-o cu ochi intenși și avizi. Și el ce-a zis? — O cameră te duce lejer la treizeci de mii. Mi-a zis: Hillary... — Rebecca? Ridic privirea, un pic iritată că nu pot să aflu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
gândesc, în timp ce chelnerul toarnă șampanie în trei pahare înalte cu picior. Poate nu e o idee rea să am un ajutor. Deși cum naiba o să se poată coordona ea cu mami nu știu... — Becky, am să devin cea mai bună prietenă a ta, zice Robyn, radioasă. În ziua nunții, am să te cunosc mai bine decât cea mai bună prietenă a ta. Lumea zice că folosesc metode neortodoxe. Dar când văd rezultatele... — Robyn nu are egal în orașul ăsta, zice Elinor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
un ajutor. Deși cum naiba o să se poată coordona ea cu mami nu știu... — Becky, am să devin cea mai bună prietenă a ta, zice Robyn, radioasă. În ziua nunții, am să te cunosc mai bine decât cea mai bună prietenă a ta. Lumea zice că folosesc metode neortodoxe. Dar când văd rezultatele... — Robyn nu are egal în orașul ăsta, zice Elinor, luând o înghițitură de șampanie, iar Robyn surâde modest. — Așa că să o luăm cu începutul, zice, și își scoate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
niciodată pauză un an întreg. N-am fost niciodată în Australia, în Thailanda... — Nici eu, spune Luke, ridicând din umeri. Și? Ce contează? Pentru mine contează! Eu n-am făcut nimic până la ora asta! Știi cine e cea mai bună prietenă a mamei lui Suze, știi? O țărancă din Bolivia! Mă uit la Luke, vrând să-l impresionez la maximum. Și macină porumb împreună, pe câmpiile Llanos! — Se pare că Bolivia te paște, dragul meu! îi spune Michael lui Luke. — Asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Gap, spun defensiv. — Îmi cer scuze, ne întrerupe o voce și ridicăm amândouă privirile spre o doamnă în negru, cu perle, care se apropie de noi. Am auzit fără să vreau discuția dumneavoastră. Mă numesc Cynthia Harrison. Sunt o bună prietenă a lui Elinor și a lui Robyn, wedding plannerul tău. Ești pe mâini foarte bune! Da, știu! spun amabilă. Mă bucur să aud asta. Dacă îți cauți rochie de mireasă, îmi permiteți să vă invit pe amândouă la boutique-ul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
asta e? — Nu prea știu. Zâmbesc atât de fix, că mă doare fața. Robyn, de unde Dumnezeu ai știut că am să fiu aici? Cred că stai bine de tot cu telepatia! — Cynthia mi-a spus că treci pe la ea. Suntem prietene vechi. Robyn se întoarce spre Suze. Iar ea trebuie să fie amica ta din Anglia, nu? A... da. Suze, Robyn, Robyn, Suze. — Suze? Domnișoara de onoare în persoană? Vai, Suze, ce plăcere să te cunosc! O să arăți minunat în... Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
discuții despre Fundație, așa că iau o alună sărată și îmi reiau visarea. Nu știu cum, am ajuns în mijlocul unei imagini ca dintr-un vis, în care Elinor tocmai spune mulțimii adunate „Becky Bloomwood nu este numai o noră model, ci și o prietenă pe care o prețuiesc“, iar eu zâmbesc modest în clipa în care lumea începe să aplaude, când aud un zgomot răsunător și revin la realitate, vărsând din băutură. Elinor a închis agenda din piele de crocodil, în care a scris
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cedate prin prezentul document. (d) Încredințez și las moștenire prietenului meu DANNY KOVITZ toate exemplarele mele ale VOGUE-lui britanic, ++lampa mea cu magmă, jacheta mea de blugi făcută la comandă și storcătorul meu de fructe. (e) Încredințez și las moștenire prietenei mele ERIN GAYLER puloverul meu de cașmir Tse, rochia mea de seară Donna Karan, toate rochiile mele Betsy Johnson și elasticele mele de păr Louis Vuitton. TREI: Las moștenire toate celelalte bunuri din proprietatea mea care rămân, de indiferent ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
zic precaută. De ce mă întrebi asta? — E de la sine înțeles, spune Laurel. Toate miresele se ceartă cu mamele lor. Dacă nu despre ceremonie, atunci despre aranjamentele florale. Eu am aruncat cu o strecurătoare după mama, fiindcă mi-a tăiat trei prietene de pe listă, fără să mă întrebe. — Pe bune? Dar dup-aia v-ați împăcat. — N-am vorbit cinci ani. — Cinci ani? Mă holbez la ea șocată. Doar din cauza nunții? — Becky, o nuntă nu e niciodată doar o nuntă, spune Laurel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
așteaptă să găsească o linie de colecție Danny Kovitz la Barneys. Mă holbez la el îngrozită. — Parc-ai zis că n-o să te verifice! — Păi, n-ar fi făcut-o! Danny înghesuie alt umeraș pe stativ. Dar tâmpita aia de prietenă a lui își bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Până acum n-a dat nici doi bani pe mine, dar, în clipa în care a auzit cuvântul Barneys, a sărit imediat, vai, Randall, dar trebuie neapărat să-ți sprijini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
umerașele. Două... patru... șase... opt... zece. Cred că ajung. — Danny... Mă uit stresată în jur și o văd pe Carla, una dintre vânzătoare, că ne privește ciudat. Bună! zic repede. A... îmi ajut un pic un client... caută ceva pentru prietena lui... Carla ne mai aruncă o privire suspicioasă, apoi pleacă. N-o să țină! murmur către Danny, în clipa în care sunt sigură că nu mai suntem auziți. Trebuie să le iei de aici imediat! Nici măcar n-ar fi locul lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pe treptele verandei. Robyn e la telefon... aici? Nu se poate. Robyn nu aparține acestei lumi, ea aparține lumii New Yorkului. E ca atunci când oamenii se întorc în timp și schimbă cursul celui de-al doilea război mondial. — E o prietenă de-a ta? zice mami inocentă. Am avut o mică discuție amicală despre nuntă... Pământul începe să-mi tremure sub picioare. — Și... ce ți-a spus? reușesc să îngaim. Nimic deosebit! Mami mă privește ușor mirată. M-a întrebat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
atât de speriată. Simt cum mă copleșește neliniștea și fac eforturi disperate să nu izbucnesc în lacrimi. Ce-am făcut? Ca și cum n-ar fi fost destul câte prostii am făcut până acum, mi-am mai făcut și cea mai bună prietenă să intre în travaliu prematur! — Suze, îmi pare foarte rău, spun, cu un nod în gât. — Nu e vina ta! Nu fi proastă! — Ba da! Erai atât de senină și de fericită până când m-ai văzut pe mine. Ar trebui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
de braț. Hai. În clipa în care intrăm vijelios la Peter Jones, caut din priviri o vânzătoare. Și, slavă Cerului, uite că apare una, o femeie drăguță între două vârste, cu ruj roșu și ochelari cu ramă aurie, cu lănțișor. — Prietena mea are nevoie de o ambulanță, spun cu respirația întretăiată. Cred că e bun și un taxi, spune Suze. Mi s-a rupt apa. Așa că trebuie să ajung cât mai repede la spital. — Dumnezeule mare! face femeia. Vino și stai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]