11,710 matches
-
să fie spre fericirea omului”. ( F. M. Dostoievski ) ,,Bogăția mea cea mai de preț este tăcerea deplină, în care adun și cresc și păstrez ceea ce nimeni numi va putea lua prin foc sau prin sabie”. ( Johann Wolfgang von Goethe) ,,În fața frumosului, singurătatea devine apăsătoare”. ( Nicolae Steinhardt) ,,Natura creează pentru noi în fiecare zi tablouri de o infinită frumusețe, trebuie doar să avem ochi să le vedem...” (John Ruskin ) ,, Când l-au trimis părinții la învățătură, ulița l-a întovărășit până la colț; mai
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
dintre debuturile cele mai interesante din anii ’40 în proza românească. O proză barocă, mitologizantă, în interiorul unor narațiuni parabolice. Ideea de a actualiza miturile este în spiritul epocii (Jean Cocteau, Jean Anouilh, Jean Giraudoux). Niobe sugerează cruzimea geloziei divine și singurătatea tragică a femeii. D. imaginează, în marginea mitului, un scenariu epic mai apropiat de necesitățile prozei moderne. Cei doisprezece copii ai mândrei Niobe capătă în acest fel o anumită identitate: unul este negustor, altul (Alfenor) își inițiază elevii în cultul
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
-lea), Poezii, Craiova, 2001. Repere bibliografice: Blaje Koneski, Ion Deaconescu. Spre zilele copilăriei, CL, 1982, 5; Al. Raicu, Viziuni pictate pe un vas de brumă, R, 1985, 8; Dan Orian, Extazul nimicului, R, 1992, 9-10; Maria Tereza Lajolo, Proba de singurătate, „Arenaria” (Palermo), 1993, 25-27; Mihai Cantuniari, La Gramática del aconteciemiento, „Nouvelle Europe” (Luxemburg), 1992-1993, 74-77; Iancu Tănăsescu, „Ademenirea”, ST, 1995, 4-5; Myo Kapetanovici, Un représentant de la poésie roumaine moderne, „Nouvelle Europe” (Luxemburg), 1995, 82-85; Al. Lungu, Poet polivalent, „Argos” (Bonn
DEACONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286708_a_288037]
-
sabiei de lemn, București 1980. Ediții: B. Fundoianu, Priveliști și inedite, introd. edit., București, 1974, Poezii, introd. Mircea Martin, postfața edit., București, 1978, Poezii, I-II, pref. D. Micu, București, 1983 (în colaborare cu George Zarafu). Traduceri: Radclyffe Hall, Fântâna singurătății, București, 1943. Repere bibliografice: [Paul I. Daniel], RRI, II, partea I, 136-146; Vasile Damaschin, Paul I. Daniel, SE, 1939, 363; Dan Petrașincu, Un volum de schițe umoristice. Paul Daniel, „Republica Barbă-Rasă”, „România”, 1939, 240, 257; Emil Gulian, Paul I. Daniel
DANIEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286684_a_288013]
-
aparente, suferă de „amețele”, își pierde cunoștința, suportă atacuri violente, unele în somn; apelează deci la doctori și doftori, se pune „în salce”, se duce la băi, la Slănic. Simțindu-se „vârstnic și greoi”, îmbătrânit înainte de vreme și apăsat de singurătate (mai ales după plecarea „Convorbirilor...” și a junimiștilor la București, în 1885), C. - „bolnav de boala mea”, cum spune - pare a se resemna. Tema morții (și a după-morții) apare pentru prima oară într-o scrisoare din 19 septembrie 1887 către
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
de decemvrie a lui Al. Macedonski). Chiar dacă în cazul lui deseori este vorba de simplă poză, D. se numără între cei dintâi „nevrozați” ai literaturii noastre. El este un citadin și orașul îi apare drept un loc blestemat, spațiu al singurătății și căderii, unde oamenii se metamorfozează în soboli (Cetate). Grotescul, închipuirile macabre, hidoase, bizare, toată figurația poeziei decadente pătrunde în poezia erotică și chiar în poezia naturii. Poetul imaginează o Orgie a florilor în care beția înfloririi se amestecă cu
DEMETRIADE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286725_a_288054]
-
sfântă / a inimii noastre / și să cerem iertare / iertare iertare / trupului nostru / umbrelor noastre / de dincolo / dincolo dincolo / o, ce este dincolo?” (Preludiu). Melancolia poetului în fața curgerii ireversibile a lucrurilor (Odată cu timpul și apa) este una teatrală, livrescă, provenită din „singurătatea și tristețea profundă / și calmă a numerelor”. Spirit cartezian bântuit de neliniști abstracte, autorul își potolește setea bând din „spaima exactă și deplină a lucidității”, de unde apariția unor viziuni terifiante, trimițând la tema romantică a poetului damnat: „și sufletul meu
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
în exasperantele „locuri comune” (Campioni ai speranței, Nu vă aplecați în afară, Discurs asupra metodei). La început, odată cu descoperirea ingenuă a lumii, poeta își dorea „un suflet de bărbat”, adevărat Orfeu modern, dar erotica profundă, orgolioasă, descriind „caracatița sumbră a singurătății”, suferința nocturnă, extazul mistic și mai ales „înțelegerea - pedeapsă și uitare” indică o coborâre în sinele feminității: „Nu pot să-mi iert / Această îndrăzneală care mie / Îmi pare umilință. Trec și pierd / Iubirea ce-ar fi fost să fie.” Căci
DIACONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]
-
pentru momentele de slăbiciune. Personajul seamănă astfel marilor posedați. Moartea, care îl află îmbrățișându-și comoara, îi este un fel de apoteoză. Când, în 1912, prin dramatizarea nuvelei, Hagi-Tudose este adus pe scenă, personajul își pierde dimensiunea tragică. Scos din singurătatea sa, fărâmițat într-o serie de relații cu oamenii din jur, Hagi-Tudose devine un hapsân de rând, de unde nuvela îl prezentase ca pe un personaj aproape fabulos. Din pasiunea lui D. pentru teatru s-au născut și Irinel, dramatizare după
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
anilor ’90, mai cu seamă a publicisticii și eseisticii unor personalități interbelice proeminente, printre care Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Emil Cioran, C. Rădulescu-Motru, Nae Ionescu, Ion Petrovici, Mihail Antoniade, Dumitru C. Amzăr. Câteva dintre consistentele antologii de publicistică - Emil Cioran, Singurătate și destin (1991), Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenței (1991), Constantin Noica, Introducere la miracolul eminescian (1992), ca și versiunea, reîntregită, după manuscrisul original, cu capitole absente în prima tipărire din Despărțirea de Goethe (2000) sau cea a Neliniștii metafizice
DIACONU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286751_a_288080]
-
cu Florica Diaconu), București, 2000; Școala sociologică a lui Dimitrie Gusti. Documentar sociologic, I, București, 2000; Mircea Vulcănescu. Profil spiritual, București 2001; Istoria limbajului filosofic românesc, București, 2002. Ediții: „Criterion. Revistă de arte, litere și filosofie”, București, 1990; Emil Cioran, Singurătate și destin, pref. autorului, București, 1991; Mircea Vulcănescu, Logos și eros, pref. edit., București, 1991, Dimensiunea românească a existenței, pref. edit., București, 1991, Ultimul cuvânt, București, 1992, Pentru o nouă spiritualitate filosofică, București, 1992 (în colaborare cu Zaharia Balinca), Dimensiunea
DIACONU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286751_a_288080]
-
radio. 1930-1943, pref. edit., București, 2003; Nae Ionescu, Opere, I, VI-VII, pref. în colaborare cu Florica Diaconu, București, 1999-2002 (în colaborare cu Dora Mezdrea); Dumitru C. Amzăr, Gând, cuvânt și faptă românească, București, 2001; Sorin Pavel, Krinonis sau Treptele singurătății, postfața edit., București, 2001; Ion Zamfirescu, Spiritualități românești, pref. autorului, București, 2001; Ion Petrovici, Talentul oratoric. Conferințe la radio. 1932-1943, pref. edit., București, 2002. Antologii: Pro și contra Emil Cioran, București, 1998; Estetică și umanism (Omagiu lui Ion Ianoși), București
DIACONU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286751_a_288080]
-
necunoscutului, a imensului gol existențial, dar nu o teamă paralizantă, ci mai degrabă una resemnată. În Ceremoniile (1978), ultima carte antumă, presentimentul morții este atât de pregnant, încât totul pare un legat. De data aceasta, frecvența unor sintagme precum somnul, singurătatea, prea multa noapte, alăturate de nesomn, neodihnă, dincolo de o posibilă apropiere de Lucian Blaga sau Nichita Stănescu, nu semnifică atât o influență livrescă, cât o trăire trecută în cuvânt, în ultimele cuvinte înainte de „ceremonia ceremoniilor”: „să mori / așa cum numai vulturii
GRIGORE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287355_a_288684]
-
noapte, alăturate de nesomn, neodihnă, dincolo de o posibilă apropiere de Lucian Blaga sau Nichita Stănescu, nu semnifică atât o influență livrescă, cât o trăire trecută în cuvânt, în ultimele cuvinte înainte de „ceremonia ceremoniilor”: „să mori / așa cum numai vulturii / își îngroapă singurătatea în aripi.” Antologia La marginea împărăției (1983) cuprinde, pe lângă poeziile din cele două volume anterioare, și câteva postume, definitivate pentru tipar de autor, texte care surprind prin grija pentru formă, rima și ritmul, ignorate până acum, fiind riguros respectate. Fără
GRIGORE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287355_a_288684]
-
lui are aspectul unei narațiuni dezlânate, unde lirismul se revarsă necenzurat, în imagini grandilocvente, există și câteva semne de trecere spre o altă etapă, diferită de romantismul pașoptist ca „fenomen de generație”, cum îl definea Pompiliu Constantinescu. G. își plânge singurătatea, tristețea, amorurile neîmplinite, cugetă la trecerea vremii, cultivă motive noi, ce țin de exotism, demonism ori macabru (Emirii, Danțul morții ș.a.). El a fost cu siguranță un bun traducător, dornic să transpună în românește, ca altădată Heliade, din marii poeți
GRANDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287341_a_288670]
-
far niente-le. Omul contemporan descoperă că revelația finitudinii nu poate avea loc decît În momentul În care res cogitans Îl pierde din vedere pe fratele lui, porcul, res extensa, În mijlocul uitării ființei. În condiții optime de viață fiziologică, la 20ș, singurătatea se arată În imensitatea transparenței ei, iar efortul de a-i pîngări imperiul cu matitatea unor obiecte sau activități concrete merită să fie considerat eroic. Oglinzile la Echenoz, televiziunea la Toussaint și musca la Oster sînt simbolurile acestui labirint de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
somptuoasă” (Marian Papahagi). Simbolurile cele mai frecvente din primul volum, În odăile fulgerului, sunt lebăda, cârtița, norii, fulgerul, aripa, cuvântul. Ele au întotdeauna o dublă funcție, antrenând acorduri metapoetice, în căutarea unei expresivități ce vizează, dincolo de retorica fastuoasă, tematica abisală (singurătatea, tăcerea, melancolia), convertită în atitudini existențiale. Familiarizat cu tehnicile și temele liricii moderne, C. cultivă ambiguitatea, contrastul dintre reflexivitate și confesiune, dintre sensul literal al poemului și semnificația dedusă din relaționarea imaginilor și comentariilor care-l compun. În aceste condiții
CRISTOFOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286512_a_287841]
-
poate fi o acumulare de imagini, în „sarabandă”, „enciclopedism ceremonios de imagini” (Petru Poantă), dar și o caligrafie aeriană, cizelată și intensă ori un solilocviu coșmaresc. Într-un registru imagistic variat, poezia lui C. sublimează o stare dominată de viziunile singurătății, melancoliei, pustiului. Pastelul aparent se convertește în peisaj metafizic, simbolizat prin straniul simbol al „cinei pe mare”, care și dă titlul celui de-al doilea volum, Cina pe mare (1988). Poemele de aici urmează același filon tematic, într-o continuitate
CRISTOFOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286512_a_287841]
-
filonul transilvan, justițiar, combatant, vizionar. De la primul volum, Poezii (1911), până să-și găsească sunetul propriu, de portavoce a mulțimilor, de tribun și moralist implicat în cotidian, lui C. i-au trebuit două decenii. Inițial, poetul filosofează sceptic, își etalează singurătatea, călătorește pe mare (în Grecia), jertfește erosului, e noctambul, copleșit de „doruri” și obsedat de „cântec”. Notabile ca dicțiune, dintre textele de acum rămân doar câteva sonete. Schimbarea de orizont din Sărbătoarea morții (1915) ținea de experiența de front „în
COTRUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
mașina în diferite locuri, mutându-se de pe o stradă pe alta în apropierea benzinăriilor (unde avea toaletă și duș). În acest timp a fost angajat pentru scurte perioade, uneori nici măcar nu a fost plătit, a suferit de foame și de singurătate. Primul care l-a ajutat a fost un tânăr spaniol care îi mai dădea să mănânce apoi l-a recomandat unei comunități religioase care „l-a înfiat”, dându-i haine, o pătură, mâncare, iar în cele din urmă găsindu-i
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
face dreaptă măsură bucuriei simțurilor și reveriei intelectuale. În prima perioadă (Amintiri dintr-o călătorie), mai evidentă e latura vitalistă, juvenilitatea călătorului izbucnind în apostrofe, interjecții și exclamații. Metafore și comparații în serie traduc expansiv o neobișnuită acuitate senzorială. Fiorii singurătății „îți răcesc inima”; la Agapia, „natura îți pune sub ochi o salbă de mărgăritare pe o tavă de smaragd”; de pe Hălăuca se revarsă o „cascadă de aer subțire și rece”; la o stână „mirosul caracteristic de oaie, amestecat cu cel
HOGAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]
-
propria-i mărturisire, făcută pe tonul unui Creangă mai patetic: „Nu știu cum vor fi alții, cât despre mine, știu atâta, că pierd măsura timpului de îndată ce rămân pe voia slobodă a pornirilor mele de sălbatic, când adică, biruit de dragostea neînfrântă a singurătății, îmi șterg urma dintre oameni și mă mistui, sub imboldurile ei, în necunoscutul larg al naturii, ca o frunză mânată de nestatornicia vânturilor” (Spre Nichit). Fiindcă vechile pagini de călătorie, cu aerul lor „didactic și aproape geografic”, nu-l satisfăceau
HOGAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]
-
toate puterile tale de iscodire asupra unui singur punct, fără să fii nevoit să combini mai multe puncte împreună, ca la un roman”). Totalitatea scrierilor lui H. nu reprezintă decât o punere în practică a acestor principii. Dragostea, gelozia, moartea, singurătatea determinată de o prea mare luciditate, complacerea în nefericire sunt forme sub care se inserează nevoia obsedantă și permanentă a analizei, a cunoașterii de sine, care - fatalmente incompletă - înregistrează și eșecul cunoașterii celuilalt. Acest efort tragic de a se înțelege
HOLBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287444_a_288773]
-
Daniei, în numeroase ocazii, de-a lungul romanului Jocurile Daniei), el are surpriza de a înțelege că întregul său zbucium se autogenerează, derularea evenimentelor - avându-le ca protagoniste pe Irina sau Dania - nefiind altceva decât stimul al introspecției. În Ioana, singurătatea lui Sandu și pustiul său interior își găsesc un corespondent în ariditatea și dezolarea peisajului alăturat mării veșnic agitate. Intriga amoroasă se subordonează analizei acute a experienței, autenticitatea sentimentelor este greu de stabilit, fiind vorba de trăiri contradictorii, traduse în
HOLBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287444_a_288773]
-
necorporală a omului - persoana emerge din natură, dar o transcede; - comunicarea interpersonală - personalismul combate individualismul, dar și colectivismul, pledând pentru unitatea persoanei; - intimitatea - e necesară, ca reculegere, univers privat, individul coborând în profunzimile sinelui de unde revine spre exterior; - confruntarea - din singurătate persoana pornește pe fundul afirmării făcând alegerile; - libertatea fără limită a persoanei; - eminența demnității persoanei; - angajarea. Personalismul e văzut ca o emergență a societăților democrate, ca o constantă și o măsură a acestora. Mounier a scris și un Tratat despre
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]