12,003 matches
-
seama cu dificultate și o recunoaște pe bătrâna femeie ca fiind femeia pe care o căuta, în timp ce femeia în vârstă se uită la fotografia ei din anii 1910. Acțiunea filmului este adusă în trecut în Marea Baltică din anul 1916. Nava comandată de contraamiralul Aleksandr Kolceak (Konstantin Habenski) pune mine navale în apele teritoriale germane când se întâlnește cu SMS Friedrich Carl, un crucișător al Marinei Imperiale Germane. În timp ce haosul domnește pe nava sa, Kolceak pune mâna pe unul dintre tunuri și
Amiralul (film) () [Corola-website/Science/325315_a_326644]
-
plasată atât de departe în spatele celei dintâi, încât pisanii nu își putea da seama dacă era formată din vase de război sau nu. Pe de altă parte, era destul de aproape pentru a da o lovitură decisivă dacă era nevoie. Pisanii, comandați de Podestà-ul Morosini și locotenenții săi Ugolino della Gherardesca și Andreotto Saraceno, acționau ca un corp comun. Se spune că atunci când arhiepiscopul de Pisa a fost rănit, crucea de argint transportată de însoțitorii săi ar fi căzut și ar fi
Bătălia de la Meloria (1284) () [Corola-website/Science/324521_a_325850]
-
s-a dat în zilele de 11-15 decembrie 1862, în orașul Fredericksburg și în preajma lui, între armata confederată a Virginiei de Nord condusă de generalul Robert E. Lee și armata unionistă a Potomacului, comandată de gen.-mr. Ambrose E. Burnside. Zadarnicele atacuri frontale ale armatei unioniste de la 13 decembrie împotriva apărătorilor confederați cantonați pe înălțimile din spatele orașului a fost una dintre cele mai dezechilibrate ciocniri din Războiul Civil American, victimele unioniștilor fiind de peste două
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
Burnside își construise o reputație de comandant independent, cu operațiuni reușite în acel an în zona de coastă a Carolinei de Nord și, spre deosebire de McClellan, nu părea să aibă ambiții politice. El se simțea însă insuficient de calificat pentru a comanda o armată și la început a vrut să refuze numirea. A acceptat abia când i s-a arătat că McClellan va fi oricum înlocuit și că alternativa ar fi gen.-mr. Joseph Hooker, pe care Burnside îl displăcea și în
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
Burnside era sub influența planurilor pe care McClellan începuse să le elaboreze înainte de a fi înlocuit. Conștient că Lee blocase calea ferată Orange-Alexandria, McClellan a luat în calcul o rută prin Fredericksburg și a ordonat unui mic grup de călăreți comandați de căpitanul Ulric Dahlgren să investigheze starea căii ferate Richmond-Fredericksburg-Potomac.) În timp ce Burnside începuse să strângă o bază de aprovizionare la Falmouth, lângă Fredericksburg, administrația Lincoln a purtat o îndelungată discuție despre cât de înțelept e acest plan, diferit de preferința
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
trei mai la sud, lângă confluența Rappahannockului cu Deep Run. Inginerii care construiau podul aflat direct în dreptul orașului au intrat sub tirul trăgătorilor de elită confederați, în principal al celor din brigada Mississippi condusă de gen. brig. William Barksdale, care comanda apărarea orașului. Artileria unionistă a încercat să-i disloce, dar pozițiile lor din pivnițele caselor au făcut ca focul celor 150 de tunuri să nu-și atingă obiectivul. În cele din urma, comandantul de artilerie al lui Burnside, gen. brig
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
un ordin de „a cuceri” ("to carry") înălțimile. Franklin a ordonat comandantului Corpului I, gen.-mr. John F. Reynolds, să aleagă o divizie pentru atac. Reynolds a ales cea mai mică divizie a sa, de circa 4.500 de oameni, comandată de gen.-mr. George G. Meade, și a cerut diviziei gen. brig. John Gibbon să susțină atacul lui Meade. Divizia sa de rezervă, condusă de gen.-mr. Abner Doubleday, urma să fie orientată spre sud și să protejeze flancul stâng
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
cartierul general al lui Franklin. Principalele baterii de artilerie ale lui Jackson au rămas nefolosite în ceața din timpul acestui schimb de focuri, dar unioniștii au început să primească foc direct dinspre Prospect Hill, în principal din partea celor cinci baterii comandate de lt. col. Reuben Lindsay Walker, iar atacul lui Meade a fost oprit la circa 550 m de obiectivul său inițial timp de aproape două ore de aceste atacuri de artilerie combinate. Focul de artilerie al unioniștilor a fost ridicat în timp ce
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
până la calea ferată, dar în haos, mulți au păstrat presiunea peste câmpul deschis până la fostul drum Richmond, unde deveniseră ținte prea ușoare pentru tirul artileriei unioniste. Confederații au fost loviți și de brigada principală a înaintării întârziate a lui Birney, comandată de gen. brig. J. H. Hobart Ward. Birney a venit din urmă cu brigăzile generalilor Hiram G. Berry și John C. Robinson, care au oprit înaintarea rebelilor ce amenința să-i împingă pe unioniști în râu. Orice altă înaintare confederată
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
gândit la un atac masiv la baionetă pentru a-i copleși pe aparători, dar a studiat frontul, și și-a dat seama că diviziile lui French și Hancock nu mai puteau să înainteze. Apoi, a plănuit ca ultima sa divizie, comandată de gen.-mr. Oliver O. Howard, să penduleze spre dreapta și să încerce să încercuiască stânga confederată, dar după ce a primit cereri urgente de ajutor de la French și Hancock, i-a trimis pe oamenii lui Howard în jurul celor căzuți. Brigada
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
4.114 oameni, iar divizia lui Sturgis, 1.011. În vreme ce armata unionistă a luat o pauză, Longstreet și-a întărit linia ca să aibă patru rânduri de infanteriști în spatele zidului de piatră. Gen. brig. Thomas R. R. Cobb din Georgia, care comandase sectorul-cheie al liniei, a fost rănit mortal de un glonț al unui trăgător de elită și a fost înlocuit cu gen. brig. Joseph B. Kershaw. Generalul Lee și-a exprimat față de Longstreet îngrijorarea că masarea de trupe îi va rupe
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
încăpățânat să continue pe aceeași cale. A trimis lui Franklin ordinul de a-și relua asaltul pe stânga (ordin pe care, după cum s-a arătat mai sus, comandantul Marii Divizii Stânga l-a ignorat) și a ordonat Marii Divizii Centru, comandată de gen.-mr. Joseph Hooker, să treacă Rappahannockul, să intre în Fredericksburg și să continue atacul spre Înălțimile lui Marye. Hooker a efectuat personal o recunoaștere (ceva ce nu făcuseră nici Burnside, nici Sumner, ambii rămânând la est de râu
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
comercială prea dezvoltată, el a devenit un bogat negustor de pânzeturi și un membru respectat al comunității orașului Köln. Averea dobândită de el i-a permis în anul 1508 să cumpere bijuterii în valoare de 37.000 florini. Împăratul Friedrich comandase bijuteriile la aurarii Wilhelm și Reinbold Kessel, dar nu le-a putut plăti la data realizării lor și a murit în 1493. Pentru a-și dezvolta afacerile, Brauweiler a înțeles că trebuie să combine negustoria cu favorurile imperiale. El a
Arnold von Brauweiler () [Corola-website/Science/324542_a_325871]
-
în lupta și zeci evrei au fost răniți. Liderii evrei din Țară Israel l-au etichetat ca fiind o aberație a extremiștilor. Atacul asupra satului Deir Yassin a reprezentat o acțiune combinată a două grupări teroriste. Primul grup - Irgun - era comandat de viitorul prim-ministru israelian, Menahem Begin. Al doilea grup - Stern - era comandat de un alt viitor prim-ministru, Yitzhak Shamir. În 1980, datorită tratativelor încununate cu succes de la Câmp David (1978), fostul terorist, comandant, al Irgun - Menahem Begin - a
Masacrul de la Deir Yassin () [Corola-website/Science/324586_a_325915]
-
l-au etichetat ca fiind o aberație a extremiștilor. Atacul asupra satului Deir Yassin a reprezentat o acțiune combinată a două grupări teroriste. Primul grup - Irgun - era comandat de viitorul prim-ministru israelian, Menahem Begin. Al doilea grup - Stern - era comandat de un alt viitor prim-ministru, Yitzhak Shamir. În 1980, datorită tratativelor încununate cu succes de la Câmp David (1978), fostul terorist, comandant, al Irgun - Menahem Begin - a primit Premiul Nobel pentru Pace. Trupele de asalt au pătruns prin surprindere în
Masacrul de la Deir Yassin () [Corola-website/Science/324586_a_325915]
-
luată de către băștinașii din Țara Focului, FitzRoy i-a luat ostatici pe unii dintre aceștia. După reîntoarcerea la șantierul naval Plymouth la 14 octombrie 1830, căpitanul King s-a retras din activitate. La 26 de ani, FitzRoy nutrea speranțe să comande o a doua expediție care să continue Studiul Americii de Sud, dar când a auzit că Lorzii Amiralității nu mai susțineau această a doua călătorie, s-a îngrijorat că nu va mai putea readuce acasă pe localnicii care învățaseră engleză în ideea
A doua călătorie a vasului Beagle () [Corola-website/Science/324537_a_325866]
-
Hunt, comanda operațiunilor fiind încredințată sergentului (Maior) Mike Norman din Royal Marines. După debarcarea unui grup condus de locotenentul-comandor Guillermo Sanchez-Sabarots, din Grupul Amfibiu de Commando, a urmat un atac asupra barăcilor Moody Brook, schimb de focuri între trupele argentiniene comandate de Hugo Santillan, și micul detașament britanic, condus de Bill Trollope, asaltul final, capitularea și predarea apărătorilor britanici ai casei guvernatorului (Government House) din Insulele Falkland. Primele informații privind invazia au sosit din Argentina. Un oficial de la Ministerul Apărării a
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
HMS Intrepid” L11 6, iar Comandoul 45 al RFA "Stromness" (A344) a debarcat în Ajax Bay (Red Beach). Cele 16 nave de debarcare, 8 LCU(Landing Craft Utility) și 8 LCVP Mk2 (Landing craft of the Royal Marines) au fost comandate de maiorul Ewen Southby-Tailyour. Comandoul 42 a constituit o rezervă tactică, fiind păstrat la bordul pachebotului Canberra. Unități de artilerie, tehnicieni, precum și vehicule blindate de recunoaștere, au fost debarcate de asemenea. Lansatoare de rachete Rapier au fost debarcate și puse
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
trupele relativ rapid, dar o confuzie asupra punctului în care trebuia să se facă transferul trupelor pe navele de debarcare, dat fiindcă jumătate din ele au mers direct la Bluff Cove, l-au determinat pe ofițerul de infanterie care le comanda, să insiste ca trupele sale să fie deplasate la o distanță mai mare, direct la Port Fitzroy/Bluff Cove. Aceștia ar fi fost astfel obligați să se deplaseze pe podul Bluff Cove, recent reparat, care fusese distrus de argentinieni, pe
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
toată durata sec. 20. S-au făcut numeroase speculații privind impactul războiului asupra veteranilor de război. Studii sociologice au estimat că 264 veterani britanici și 350 - 500 argentinieni, s-au sinucis în anii următori. Cu toate acestea, un studiu amănunțit, comandat de ministerul apărării britanic, efectuat asupra unui număr de 21,432 veterani ai războiului din Insulele Falkland, a relevat că numărul sinuciderilor printre aceștia, nu a depășit media din Marea Britanie. Din punct de vedere militar, războiul din Insulele Falkland este
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
asediului. După un an de asediu (827-828) și o încercare de a provoca o răscoală în rândul localnicilor, trupele lui Asad au fost capabile să înfrângă o puternică armată bizantină trimisă de la Palermo și totodată să respingă o flotă venețiană comandată de dogele Giustiniano Partecipazio. Însă atunci când o epidemie de ciumă a ucis o bună parte din trupele musulmane, inclusiv pe Asad însuși, sarazinii s-au retras în castelul de la Mineo. În continuare, musulmanii au revenit în ofensivă, dar au eșuat
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
ca emir al Siciliei (948-964). Acesta a izbutit să controleze permanentele răscoale ale bizantinilor și a întemeiat dinastia kalbizilor. În secolul al X-lea, raidurile coordonate de către kalbizi în sudul Italiei au continuat, iar în anul 982 o armată germană comandată de împăratul Otto al II-lea a fost înfrântă în apropiere de Crotone în Calabria, în cadrul bătăliei de la Stilo. Odată cu domnia emirului Yusuf al-Kalbi (990-998), a început o perioadă de tot mai accentuat declin pentru emiratul Siciliei. Sub al-Akhal (1017-1037
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
a fost obligat să abdice în favoarea fiului său minor, Mahomed al II-lea. În toamna aceluiași an, creștinii au violat tratatul de pace și au repornit războiul. Pe 11 noiembrie 1444, Murat a reușit să înfrângă oștile creștine - polono maghiare comandate de Valdislav al III-lea și de Iancu de Hunedoara - în bătălia de la Varna. Murad a fost reurcat pe tron cu ajutorul ienicerilor în 1446. Un nou tratat de pace a fost semnat în 1448, imperiul recâștigând controlul asupra Bulgariei și
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
asediului. După un an de asediu (827-828) și o încercare de a provoca o răscoală în rândul localnicilor, trupele lui Asad au fost capabile să înfrângă o puternică armată bizantină trimisă de la Palermo și totodată să respingă o flotă venețiană comandată de dogele Giustiniano Partecipazio. Însă atunci când o epidemie de ciumă a ucis o bună parte din trupele musulmane, inclusiv pe Asad însuși, sarazinii s-au retras în castelul de la Mineo. În continuare, musulmanii au revenit în ofensivă, dar au eșuat
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
bizantin Vasile I Macedoneanul, care a decis să îi respingă pe arabi și a izbutit în tentativa de a recupera portul orașului Taranto de la aceștia. În 880, două armate bizantine, conduse de generalii Procopius și Leon Apostyppes, alături de o flotă comandată de amiralul Nasar, au cucerit definitiv Taranto de la arabi, punând capăt unei perioade de 40 de ani de dominație musulmană. Printre primele măsuri luate de guvernatorul bizantin Apostyppes a fost luarea în sclavie și deportarea locuitorilor care, inițial fiind longobarzi
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]