11,327 matches
-
dirijare a conștiinței publicului, de conștientizare a zonelor de urgență, nu tematică, ci ontică. Critica literară trebuie să militeze și pentru realism, și pentru o literatură angajată, definind termenii de realism și angajare”. Dar, în același timp, „moralistul, psihologul, filosoful, criticul și sociologul trebuie să se întâlnească în aceeași persoană cu scriitorul. Critica fără talentul scrisului nu are șansa să determine modificări în conștiințe, modificându-și ea însăși conștiința.” E limpede programul (utopic în condițiile culturii de masă sub dictatură): voința
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286566_a_287895]
-
dictatură): voința de dominare, paralel cu supunerea eului criticului la un exercițiu perpetuu de autodesăvârșire întru captarea esențelor publice. Moralist, psiholog și filosof, C. nu a ajuns. În schimb, sociolog - da. Părăsind voluptățile autonarative și lirismul rafinat al reflecției morale, criticul literar de direcție și întâmpinare de la „Vatra” (foarte preocupat de istoria românilor în spațiul maghiarizării) se va orienta accentuat înspre sociologia literaturii, înglobând teorii estice și occidentale, de stânga și de dreapta. Cartea Serii și grupuri (1981) făcea o breșă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286566_a_287895]
-
facem un experiment. Să încercăm, să răspundem la următoarele întrebări (dintre alte multe posibile) „sclavul muncea?”; „Socrate muncea?”; „femeia care depune o activitate în gospodăria sa muncește?”; „dar aceeași activitate depusă de o salariată la un restaurant este considerată muncă?”; „criticul literar care citește o carte pentru a-i face o recenzie remunerată, muncește?”; „dar dacă citim aceeași carte pentru plăcerea noastră înseamnă că muncim?”; „cel care fabrică ilegal droguri muncește?”; „cel care se ocupă cu activitățile la bursă și-și
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
însăși, cu inteligența ei mereu vie și refuzul ironic al oricărui patetism. D. are darul conturării unui personaj dintr-un gest și o replică, o scriitură alertă și o știință a construcției care ar fi trebuit să-i asigure în fața criticii literare un loc mai însemnat. SCRIERI: Iliada, din nou, București, 1969; Amnios, București, 1977; Mater priensis, București, 1987; Profil pierdut, București, 1987; De ce dracu’ plângi?, București, 1994; Versuri noi despre mâțe și cotoi, București, 2003. Repere bibliografice: Ileana Mălăncioiu, „Iliada
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286861_a_288190]
-
dăinuiește de când Aristotel a proclamat poezia ca fiind mai universală și, în consecință, mai filozofică decât istoria, oare se ocupă numai de cazuri particulare, și de când Samuel Johnson a afirmat că poetul nu trebuie "să numere nervurile lalelei". Romanticii și criticii foarte moderni nu contenesc să accentueze caracterul particular al poeziei, "textura" ei, caracterul ei concret.*10 Dar trebuie recunoscut că fiecare operă literară este în același timp și generală și particulară sau - poate mai exact - și individuală și generală. Căci
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
literatura.*9 De asemenea, dintre toate artele, literatura pare să fie mai cu deosebire aceea care ridică pretenții la exprimarea "adevărului" prin concepția despre viață (Weltanschauung) prezentă în orice operă închegată din punct de vedere artistic. Firește că filozofii sau criticii au să considere că unele dintre aceste "concepții" sunt mai adevărate decât altele (Eliot, de pildă, consideră concepția despre viață a lui Dante mai adevărată decât cea a lui Shelley sau chiar decât cea a lui Shakespeare) ; căci orice filozofie
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
ignorarea tuturor relațiilor istorice s-ar înșela întotdeauna în aprecierile lui. El n-ar fi în stare să determine care opere sunt originale și care sunt imitații; și, necunoscând condițiile istorice, mereu ar comite greșeli grosolane în interpretarea operelor literare. Criticul care cunoaște doar foarte slab sau nu cunoaște deloc istoria va face presupuneri neîntemeiate sau se va lăsa târât în "aventuri autobiografice printre capodopere" și, în general, va evita să se ocupe de trecutul mai îndepărtat, bucuros să lase aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
la emisiuni culturale pentru Radio Constanța. Debutul editorial se va produce în 1992, cu romanul Străinul de pe plajă. Deși redactează în anii ’80 romanul Statornicele umbre (predat la Editura Cartea Românească în 1988, inclus în planul pe 1989, apreciat de criticul Liviu Călin ca un roman social contemporan viguros), cartea va fi tipărită în 2001. Romanul Străinul de pe plajă explorează dramele conjugale ale unui cuplu ce se reface numai în măsura în care fiecare partener își descoperă și exploatează dorințele ce îl conduc spre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290044_a_291373]
-
doar ca pe un loc geometric al întâlnirii artei românești cu arta occidentală -, în treacăt fie spus, ca și în revista Zolotoe Runo, o parte dintre articolele publicate sunt scrise în franceză -, dar și ca pe un obiect de artă. Criticul de artă Bogdan-Pitești îi conferă prestigiul unui obiect de lux, de colecție, fapt corespunzător unei tendințe care se face remarcată și în arta românească prin intermediul artelor decorative. Din păcate, această punte de legătură a fost întreruptă prea repede, iar nicio
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Tinerimea artistică, fără a ignora și alte expoziții, astfel încât o analiză în secțiune a acestei reviste scoate la suprafață o istorie în mic a receptării critice a asociației artistice menționate mai sus. Revista Rampa, de asemenea asigură un spațiu generos criticii de artă și prezentării unor expoziții și artiști plastici cu reproduceri selective a operei lor. Uneori, unor tablouri sau sculpturi dispărute le aflăm aici o unică amprentă prin reproducerea lor. Alexandru Bogdan-Pitești se folosește de ziarul Seara pe care-l
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și Emilian Lăzărescu, la Cecilia Cuțescu-Storck și Fritz Storck. De asemenea, tema țigăncilor am considerat-o importantă pentru a reliefa prelungirea unui senzualism secesionist la Nicolae Vermont și a unei influențe simboliste a lui Gauguin și a neobizantinismului promovat de criticii de artă și de regina Maria la Cecilia Cuțescu-Storck, spre deosebire de tratarea temei la Luchian, spre exemplu în tabloul Safta florăreasa. Cele două abordări au menirea de a ilustra permisivitatea tematicii tradiționale a picturii românești la influențele simboliste și secesioniste. O
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pildă, Paul Gauguin sau Edvard Munch, primul marcând în mod evident pictura Ceciliei Cuțescu-Storck. În cazul "precursorilor", nu avem propriu-zis o critică de întâmpinare, pentru că membrii "Tinerimii artistice", care își comunică în scris opiniile, cum este Ștefan Popescu, cât și criticii de generație, surprind niște artiști aflați la apogeul operei lor, deveniți deja figuri tutelare care impun artiștilor tineri. În același timp, discuția în jurul acestor figuri marcante ale artei europene, în directă relație cu simbolismul și decadentismul, face remarcată și existența
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
decadentismului,plasat strategic între parantezele simbolismului și naturalismului -, Rapetti circumscrie decadentismul fenomenului istorico-literar al decadismului, al revoltei antinaturaliste și al romanului reprezentativ al lui Huysmans, fără a-i oferi o recunoaștere estetică la nivelul artei plastice, decât ca reflex simbolist. Criticul de artă acordă doar o relevanță tematică decadentismului și nimic mai mult, din cauza unei "anumite indeterminări conceptuale" care a condus la înlocuirea sa cu simbolismul. Este esențial că mișcarea decadentă sau cea simbolistă nu pornesc din direcția artei plastice, ci
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
registru de sensibilitate literară transcrisă plastic. Rodolphe Rapetti urmărește și derapajele "stilistice" care-i despart de naturalism pe o serie de pictori precum francezul Charles Maurin, elvețianul Félix Vallotton și olandezul Georges de Feure, ilustrativi pentru scenele de viață contemporană. Criticul sesizează la Maurin și Vallotton încercarea de a depăși faza "transcripției" naturaliste prin excesul de observație al unui "realism extrem" așa cum la de Feure înregistrează abaterea prin excedent al unei ornamentici vegetale, cât și prin tematica amorului safic și a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
diseminarea sa în arta europeană finiseculară. De la precizarea unui model la John Reed, este drept, pentru ceea ce el numește "stilul decadent" -, la imprecizia diversității de simbolisme pe care o propune Paul Constantin, avem un spațiu larg de manifestare a curentului. Criticul îl identifică la confluența cu impresionismul și divizionismul, fie prin hibridizarea sa cu Art Nouveau-ul sau stilul Secession, fie în relație cu literatura simbolistă, în special cu poezia simbolistă, fie printr-o mutație în cadrul picturii academice sau ca inserție, factor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
importantă pentru felul în care John Reed construiește "stilul decadenței" constă în a situa în chiar centrul operei de artă decadente vacuitatea în relație cu excesul ornamental. Centrul în jurul căruia se desfășoară procesul de restaurare a sensului este cum constată criticul unul vid, adevăratul centru se reduce la tensiunea pe care o întrețin aceste fragmente dizlocate ale întregului, asamblarea lor reface întregul numai în plan hermeneutic, nu și sub raport vizual. "Adesea ornamentate în exces, ele (tablourile) au utilizat acest ornament
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
drept "peintre "littéraire"". În ce-l privește pe John Reed, identificarea lui Moreau cu decadentismul "depinde mai degrabă de temele și subiectele sale decât de stilul său"42. Această afirmație are la bază o importantă distincție, menționată anterior, pe care criticul o face între Arta Decadentă și Arta Decadenței. Astfel, consideră criticul, există teme predilecte decadenței, menite să o ilustreze, scenele orgiastice dublate în fundal de iminenta invazie a barbarilor, scenele de cruzime cu o tentă pronunțat sexuală, ca în picturile
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lui Moreau cu decadentismul "depinde mai degrabă de temele și subiectele sale decât de stilul său"42. Această afirmație are la bază o importantă distincție, menționată anterior, pe care criticul o face între Arta Decadentă și Arta Decadenței. Astfel, consideră criticul, există teme predilecte decadenței, menite să o ilustreze, scenele orgiastice dublate în fundal de iminenta invazie a barbarilor, scenele de cruzime cu o tentă pronunțat sexuală, ca în picturile lui Georges Rochegrosse, Moartea Babylonului (1901) care-și găsește un complement
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se bazează pe o serie de recurențe, pe diferite tonuri, dar care dau operei sale coerența compozițională dorită. II.2. Pierre Puvis de Chavannes O pertinentă punere în ecuație simbolistă a picturii lui Puvis de Chavannes (1824 -1898) o face criticul român Virgil Cioflec într-un articol publicat puțin timp după moartea pictorului. Virgil Cioflec evidențiază o linie de evoluție a picturii sale de la vis la viziune, de la legendă la poezie, prin disocierea treptată de realitate, care alunecă într-un plan
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
au ceva statuar și sumbru în același timp, marcate de o androginie care le este definitorie și care va constitui una dintre temele favorite ale romanului decadent la Jean Lorrain, D'Annunzio, Péladan, Ratchilde etc., dar și în pictură. Chiar criticul precizează tensiunea tipic decadentă dintre corpurile statuare ale acestor femei falice, lipsite de afect și o senzualitate rece pe care o degajă această corporalitate desprinsă parcă din blocul de marmură. Figurii spiritualizate de intensitatea afectului, transportată oniric în paradisul artificial
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din Viena. Dacă ne gândim că pictura era expusă la a zecea expoziție a Secession-ului vienez între 15 martie și 12 mai 1901, iar articolul lui Petică apare în același an, putem spune că acesta avea informațiile la zi. Criticul realizează o analiză a receptării diferențiate a artei de către un public vienez informat cultural, spre deosebire de cel românesc, și consideră scandalul produs de opera de artă și intervenția unui deputat în Parlament acuzând imoralitatea tabloului, drept expresie a unei civilizații pentru
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Politică și cultură, Carl Schorske evidențiază schimbarea de paradigmă pe care o propune Klimt și care o are inițial drept obiect estetic pe Atena, zeița rațiunii, simbol al vechii Viene imperiale. Atât sub raport stilistic, cât și la nivelul concepției, criticul observă metamorfozele prin care trece personajul simbolic al Atenei, ca tot atâtea comentarii cu privire la Weltanschaung-ul și destinul societății vieneze. Klimt înscrie treptat această figură exemplară într-un circuit decadent, al decadenței imperiului și a Vienei fin-de-siècle. Inițial, Atena era înfățișată
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
judecata critică a lui Bachelin cât și teza pe care o preia și o susține cu argumente, și anume Leon Bachelin susține că arta trebuie să fie națională dacă nu chiar etnică, spre deosebire de știință care este cosmopolită, teză cu care criticul face din artă un solid argument identitar. Criticul își pune întrebarea legitimă, în ce constă specificul național în artă și chestionează originalitatea în raport cu condiționările sociologismului tainian. Arta nu este "o chestiune de logică pură", reprezentarea nu este "o mecanică obiectivă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pe care o preia și o susține cu argumente, și anume Leon Bachelin susține că arta trebuie să fie națională dacă nu chiar etnică, spre deosebire de știință care este cosmopolită, teză cu care criticul face din artă un solid argument identitar. Criticul își pune întrebarea legitimă, în ce constă specificul național în artă și chestionează originalitatea în raport cu condiționările sociologismului tainian. Arta nu este "o chestiune de logică pură", reprezentarea nu este "o mecanică obiectivă, ci o fantezie subiectivă", iar artistul nu reprezintă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sale", poate achiziționa competența tehnică. Expozițiile internaționale favorizează circulația ideilor, emulația și un fel de cosmopolitism artistic, acceptabil numai "pe seama originalității naționale". "Originalitatea națională" este recuperabilă ca tradiție bizantină, a cărei expresie cardinală o constituie pictura murală a mânăstirilor, însă criticul împărtășește o viziune eclectică asupra viitorului artelor decorative în România, care ar trebui să mixeze neobizantinismul cu prerafaelitismul și tehnicile decorativiste ale lui Gustave Moreau și Puvis de Chavanes, ambii considerați precursori ai simbolismului. "La această întrebare vom răspunde fără
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]