13,416 matches
-
nu asculți, acum, chiar nu mai iau nimic de la tine! - Nu, te rog frumos, nu! Vreau să-mi cumperi doar cinci kg de gogoșari, numai pentru mine, atât. Merg cu tine, cu mașina, promit să fiu cuminte! - Chiar nu te doare nimic? - Puțin, coapsa dreaptă și glezna piciorului drept, dar merg, nu vezi? - Ei, cam șchiopătezi! - Îmi trece, mă doare un pic glezna, nu este umflată! Când venim de la cumpărături Îmi pun gheață pe coapsă și pe gleznă. - Nu, tu stai
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
doar cinci kg de gogoșari, numai pentru mine, atât. Merg cu tine, cu mașina, promit să fiu cuminte! - Chiar nu te doare nimic? - Puțin, coapsa dreaptă și glezna piciorului drept, dar merg, nu vezi? - Ei, cam șchiopătezi! - Îmi trece, mă doare un pic glezna, nu este umflată! Când venim de la cumpărături Îmi pun gheață pe coapsă și pe gleznă. - Nu, tu stai acasă, În pat! Merg numai eu la cumpărături! Fiul meu mi-a adus o pungă cu cuburi de gheață
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
Scoală-te, fată! Trebuie să plângă în brațele unei ființe vii! - De ce? De ce? De ce?!! Mai bine să-l legeni tu, să-i cânte pădurea, să-l crească pământul mare, să uite, să uit, să mă uite...Să uit că mă doare. - Doar cucul își lasă puiul să-l legene altul în locul lui. Scoală-te, fată, trebuie să plângă în brațele unei ființe vii... Simțea cum vântul nu o iartă și prin vorbele sale tăioase o trimite acasă. Își pipăi fața
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
că nu știu că eu m-oi duce? Le aud pe astea mari cum bocesc noapte de noapte și stau cu lumânarea la gata. Zăltata aia a lăsat casa și pe bărbatu-su să vie lângă mine și măsa, o doare sufletul, o văd. și băietul o vinit săracu’ de el, da’ măi cumetre, ce oi face cu asta mică? Îmi spuse mie țiganca că m-oi duce de tânăr, dar știi cumetre, parcă-s prea holtei acum. - Ei, lasă asta
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
am luat-o prin dosul gardului deam ajuns în spatele casei. Am vrut să mă uit prin ferestruica din dos, dar am auzit-o pe Mariana țipând. Îl striga pe Florin să vină, că moare. Îl striga, îi spunea că o doare, țipa, țipa, țipa... Să vină că moare. Am fugit speriat cu țipătul ei în suflet. Scurtai dealul pe la ulucele cu apă ce adăpau vitele și-l urcai de parcă îl coboram. țipătul ei imi făcea inima să tresară, îl auzeam în
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
simtă ce e suferința și apoi ‘om mai vedea. E mâna Lui, a Celui de Sus, pentru voi, păcătoșii, care nu vă mai săturați de rele, porcării și schimonoselile satanei.” Îi părea rău pentru ceea ce spusese duminică la slujbă. Îl durea. Ar fi vrut să-i încurajeze pe oameni, dar nu a avut tăria. Simțea că trebuie să îi mustre. Abia acum au deschis ochii să vină cu mic cu mare în Casa Domnului. În sufletul popii Cucoș se ducea o
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
prelingea din năsucul mic și cârn al copilului. Atunci a fost prima bătaie, au mai urmat apoi însă și altele. De fiecare dată mințea acasă și își îngrijea singur rănile. Era pocăit și pentru el asta era rana care îl durea, de asta copii nu se jucau cu el, de asta îl băteau, de asta nu putea merge la bunici liniștit atunci când dorea. Nu se juca cu restul puștilor de vârsta lui. Avea să stea acasă când va crește mare, la
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
se oprească, să le spună “Steaua sus răsare”, să le zică ce gust bun are carnea de porc, să le povestească despre colinde și Nașterea Domnului... Nu-și mai simțea picioarele. Nu știa dacă îi este frig sau dacă îl dor de la alergat... Ar fi vrut să țipe, să le spună că, că el, să le spună că el,...CĂ EL ESTE CA EI... Își pierduse o mănușă, nu era vreme pentru a o lua, îi va face bunica alta, continua
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
casă, ce ai rămas așa? Barem trage ușa aia că îmi sufla vântul în foc. Bătrânul intră, vântul suflă cu putere, fulgii s- au îndesit, frigul își făcu loc înaintea lui în casă. Apucă clanța, dar o scăpă repede. Îl durea mâna. Ușa se trânti de perete și viscolul întră cu putere și nepoftit în casă, suflând în foc. țața Tinca fugi să prindă ușa purtată de colo colo de vânt. Scârțâia ușor. O apucă și o împotrivi cu putere vântului
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ele. Se aveau una pe alta și era deajuns. Rarița lipea prispa și se gândea ce o fi ținut-o pe Varvara atâta timp la fântână. Se îndoi o clipă de fata ei, pentru prima dată, și gândul acesta o durea. Putea oare să o mintă? Nu putea sta așa, dar nici nu putea să intre în sufletul ei, forțat nu vroia. Aștepta să-i spună. Gândul că ar fi un băiat o făcu să tresară, însă își reveni repede. Nu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ce am zis. Zi. Ai sau nu grijă acum de mine? Care ți-e hotărârea, da’ zi acu’. Tonul ei poruncitor îl uimi pe Florin. Se simți cuprins de mâna fetei și îi simțea unghiile în carnea lui. Nu-l durea, dar se gândea câți ochi sunt acum ațintiți spre ei. Câte guri or vorbi pe la spate. Nici nu știa ce să facă. Dacă se smuncea, lumea ar fi vorbit mai mult, dacă îi zice ce nu vrea să audă, fata
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Își privi fata pe care somnul o purta în brațele sale. Se așeză și își scoase bluza. Carnea ei moale și albă se ivi de sub țesătură. Își privi în oglindă vânătăile de pe spate și brațe. Atinse ușor sânii care o dureau ca de moarte. Își trase cămașa de noapte rușinată de durerea sa și scoase fusta. Pulpele erau galbene spre albastru-negre. Întinse camașa de noapte și se așeză lângă îngerul ei. Se închină în gând ca noaptea să fie scurtă. Făcu
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
mână era în părul ei, împingându-i capul în dulap. - Da’ ce, credeai că mă lași să mor de foame și tu ascuzi mâncarea. Lasă că el e prost și nu știe. Așa zici, ha? - Ioane, Ioane, stai că mă doare, nu am zis nimic omule, ce ai? Îți scoteam niște carne să-ți mai dau și brânză de oaie că merge. - Da, aha. O întoarse dintr-o zvâcnitură și o lovi cu sete în stomac cu pumnul. Femeia se aplecă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
lui. O izbi cu piciorul în dulap și se întoarse la masă. Luă oala cu borș și o turnă în cap, apoi o azvârli în ea. - Na, să mănânci tu, să te saturi cu neamul tău. Polixenia tresări speriată. O durea trupul. Se uită la dulap, apoi la geam, scoase un țipăt ușor. Chipul nebărbierit al tatălui său se dădu după sticlă. Leu lătra, iar Lupu lu’ moș Vasile trăgea de lanțul de lângă ușă să-l rupă. Polixenia se duse la
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
aș putea stăpâni această frică, aș fi fericită..." Deodată simți cum o năpădește o spaimă fără nume. Se depărtă de Marcel. Nu, nu putea să-și stăpânească teama, nu era fericită, va muri fără să-și fi aflat izbăvirea. O durea inima, simțea cum se înăbușe sub o povară uriașă sub care se zbătea din răsputeri, descoperind abia acum că o poartă de douăzeci de ani. Voia să scape de acea povară, chiar dacă Marcel, chiar dacă ceilalți n-ar fi fost niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pot cu nici un preț să vă dau ce-mi cereți. Ce-a fost de spus s-a spus și se pare că am ajuns cu toții la concluzia că lucrul trebuie reluat. Văd că sunteți supărați pe mine, și asta mă doare, v-o spun deschis. Vreau să mai adaug doar atât: poate că o să fiu în stare să fac altă dată pentru voi, dacă afacerile or să meargă bine, ceea ce nu pot face astăzi. Și, dacă se va putea, o s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
va spune și că toți gândeau la fel, că nu făceau pe supărații, că li se închisese gura - "dacă le place, bine, dacă nu, n-au decât să-și caute în altă parte de lucru" - și că mânia și neputința dor uneori atât de mult, încât nici să strigi nu mai poți. Erau doar bărbați în toată firea, cum le-ar fi stat dacă s-ar fi apucat acum să zâmbească și să facă frumos? Dar Esposito nu spuse nimic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se prelungește parcă vacanța când soțul și fiul sunt plecați. Așadar, soțul mai avea o săptămână de concediu în plus și doamna inginer Manole apăru lunea următoare la serviciu. Arăta de-a dreptul excelent ! Mult dezgolită și bronzată, dar... o dureau dinții. — Nu-mi dai nici o atenție, protesta doamna Manole, veselă și provocatoare. — Văd că tot duci batista la gură, te dor dinții. — Da, mă dor, n-am astâmpăr. Dar mă fac bine și am să țin cont. — Cum adică ? N-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
doamna inginer Manole apăru lunea următoare la serviciu. Arăta de-a dreptul excelent ! Mult dezgolită și bronzată, dar... o dureau dinții. — Nu-mi dai nici o atenție, protesta doamna Manole, veselă și provocatoare. — Văd că tot duci batista la gură, te dor dinții. — Da, mă dor, n-am astâmpăr. Dar mă fac bine și am să țin cont. — Cum adică ? N-ai avea de ce să... bolborosi bufonul încurcat, fără să ridice capul din podea. Roti lent, lent, cu toată precauția, bila bine
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lunea următoare la serviciu. Arăta de-a dreptul excelent ! Mult dezgolită și bronzată, dar... o dureau dinții. — Nu-mi dai nici o atenție, protesta doamna Manole, veselă și provocatoare. — Văd că tot duci batista la gură, te dor dinții. — Da, mă dor, n-am astâmpăr. Dar mă fac bine și am să țin cont. — Cum adică ? N-ai avea de ce să... bolborosi bufonul încurcat, fără să ridice capul din podea. Roti lent, lent, cu toată precauția, bila bine tunsă. Privirea se înălță
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
anormal. Da, dar dacă mâine va fi chemat și el în armată? ― Vezi, dragul mamei, îi zise doamna Bologa, îngrijorată, dacă ne ascultai pe noi și te duceai la teologie, azi ai fi preot și nici capul nu te-ar durea de războiul lor... Pe când acuma, Dumnezeu știe... Mai mult ca să se ispitească pe sine însuși, Apostol răspunse: ― Zilele acestea am să plec și eu la datorie... Doamna Bologa, speriată și revoltată, întrebă: ― Să-ți primejduiești tu viața? Pentru cine și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
binefăcătoare, răspândind bucurie și deșteptând nădejdi pretutindeni... Apostol stătu un răstimp cu ochii spre soare, sorbind cu nesațiu lumina zâmbitoare. Se simțea ușurat, ca și când ar fi plâns cu lacrimi fierbinți după o suferință multă vreme înăbușită. Gândurile nu-l mai dureau, ci se supuneau, docile, voinței lui, încît, dacă ar fi vrut, le-ar fi putut înșira frumos, pe o ață, ca pe niște mărgele... Ieși din curte. Pe uliță, dincolo de popotă, văzu un camion încărcat cu echipamente, gata de plecare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
albe și mustăți hegre. Bine c-ai înviat... Dacă de șase zile mocnești așa... Apostol atunci a simțit fericirea de a trăi ca un fior nespus de dulce și, cu buzele crăpate de fierbințeală, a șoptit abia perceptibil: ― Nu mă doare nimic... nimic... Vreo șapte săptămâni mai mult al morții a fost decât al vieții. În afară de rana din piept, mai avea o sfărâmătură de os la piciorul stâng și o scrijălare adâncă în coapsă. ― Vindecarea ta e o minune, i-a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
începu să descoase pe Petre, pe ungurește, cum au petrecut acasă, deși Petre nu-i prea înțelegea întrebările. Apostol cu vreo câțiva pași înaintea lor, auzea bine întrebările ei, știa că ea de la el ar dori răspunsurile, și inima îl durea de bucurie. Până acasă, din toate grădinile le râdeau pomii înfloriți, iar pe marginile ulițelor li se scuturau în cale numai petale ușoare, ca la nunțile din povești. În odaia lui, Apostol găsi atâta miros de floare, că se tulbură
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
altă cărare. Ușurat și odihnit porni în vale și coborî poate cinci minute. Apoi cărarea ocoli o stâncă și se îngustă ca un coridor între peretele râpei și tulpinile brazilor. De-abia acuma începea Bologa să simtă aievea oboseala. Îl dureau picioarele, și genunchii parcă-i erau străini. Se dezvățase de marșuri și azi a umblat atât de mult. Părul îi era ud și de sub casca înfierbîntată i se scurgeau pe tâmple șiroaie. Scoase casca din cap fiindcă îl strângea de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]