12,301 matches
-
balenă, trece de capul Dundas (actuala bază aeriană Thulé) și ajunge în locul în care spera să găsească rezerve de combustibil, doar pentru a constata că acestea au fost jefuite de eschimoși. Maistrul Johnson rememorează moartea locotenentului Bellot, petrecută în timpul unei expediții anterioare, ofițer extrem de stimat de către oamenii săi. Bricul "Forward" ajunge pe ghețuri, mergând în derivă împreună cu ele. Din cauza unei iluzii optice, doctorul ucide o vulpe, crezând că e un urs, și găsește asupra ei un colier datând din precedenta expediție
Căpitanul Hatteras () [Corola-website/Science/320563_a_321892]
-
expediții anterioare, ofițer extrem de stimat de către oamenii săi. Bricul "Forward" ajunge pe ghețuri, mergând în derivă împreună cu ele. Din cauza unei iluzii optice, doctorul ucide o vulpe, crezând că e un urs, și găsește asupra ei un colier datând din precedenta expediție în zonă, petrecută cu 12 ani înainte, în 1848. Pe vasul imobilizat apar primele semne de scorbut și, deoarece nu mai există combustibil, echipajul vrea să demoleze vasul pentru a arde lemnele. Aceasta este o lovitură cumplită pentru căpitanul Hatteras
Căpitanul Hatteras () [Corola-website/Science/320563_a_321892]
-
lemnele. Aceasta este o lovitură cumplită pentru căpitanul Hatteras, care nu se opune, iar vasul continuă să meargă în derivă spre nord. Împreună cu doctorul Clawbonny, doi oameni din echipaj - Bell și Simpson - și câinele Duk, căpitanul Hatteras pornește într-o expediție de 250 de mile pentru a găsi un depozit de cărbuni. În timpul călătoriei, Simpson moare, iar cei trei rămași găsesc urmele unei expediții americane, din care mai supraviețuiește un om. Reveniți pe bricul "Forward" fără cărbunele dorit, ei află că
Căpitanul Hatteras () [Corola-website/Science/320563_a_321892]
-
doctorul Clawbonny, doi oameni din echipaj - Bell și Simpson - și câinele Duk, căpitanul Hatteras pornește într-o expediție de 250 de mile pentru a găsi un depozit de cărbuni. În timpul călătoriei, Simpson moare, iar cei trei rămași găsesc urmele unei expediții americane, din care mai supraviețuiește un om. Reveniți pe bricul "Forward" fără cărbunele dorit, ei află că echipajul s-a răsculat, a dat foc vasului și a pornit spre sud. Singurul rămas este fidelul maistru Johnson. Englezii și cel salvat
Căpitanul Hatteras () [Corola-website/Science/320563_a_321892]
-
este fidelul maistru Johnson. Englezii și cel salvat de ei, americanul Altamont, petrec iarna într-un palat de gheață construit de ei. Locuința le este atacată de urși, dar cei patru reușesc să scape și odată cu sosirea primăverii, își continuă expediția spre Polul Nord. Cu ocazia unei vânători de boi moscați, căpitanul Altamont îi salvează viața căpitanului Hatteras. Expediția ajunge la o mare eliberată de ghețuri, își construiește o barcă și, după ce scapă dintr-un vârtej, ajunge pe insula care marchează Polul Nord
Căpitanul Hatteras () [Corola-website/Science/320563_a_321892]
-
de gheață construit de ei. Locuința le este atacată de urși, dar cei patru reușesc să scape și odată cu sosirea primăverii, își continuă expediția spre Polul Nord. Cu ocazia unei vânători de boi moscați, căpitanul Altamont îi salvează viața căpitanului Hatteras. Expediția ajunge la o mare eliberată de ghețuri, își construiește o barcă și, după ce scapă dintr-un vârtej, ajunge pe insula care marchează Polul Nord. Acesta se află în craterul unui vulcan, iar căpitanul Hatteras vrea să meargă acolo; deși supraviețuiește, își
Căpitanul Hatteras () [Corola-website/Science/320563_a_321892]
-
în care este internat, efectuează zilnic aceeași plimbare, de la sud către nord. Romanul se bazează în parte pe teoria că marea polară nu este acoperită de ghețuri. Geograful August Peterman a fost principalul susținător al acestei teorii, care a influențat expedițiile desfășurate între 1853 și 1876. Scriitorul J.-M.G. Le Clézio arată că ruta urmată de căpitanul Hatteras este aceeași cu cea urmată de Markemson. În realitate, Polul Nord nu a fost atins decât după mai bine de patruzeci de ani
Căpitanul Hatteras () [Corola-website/Science/320563_a_321892]
-
publicarea romanului Robert Peary a pretins că a văzut Țara Crocker în jurul latitudinii de 83° N, Frederick Cook a văzut Țara Bradley la 85° N, ambele în zone ocupate de Noua Americă a lui Verne. Cook și-a ales ruta expediției sale fiind inspirat de lecturile sale din Verne. Ținutul a fost numit după căpitanul Altamont, un explorator american, primul care a pus piciorul pe acest teritoriu. Citind romanul, nu este clar dacă Noua Americă vrea să fie o pretenție teritorială
Căpitanul Hatteras () [Corola-website/Science/320563_a_321892]
-
militari în ajutorul răsculaților cretani. Marile Puteri nu au găsit nicio altă soluție decât ocuparea insulei, dar au luat această decizie mult prea târziu. 1.500 de militari eleni au debarcat pe 1 februarie 1897 la Kolymbari, iar comandantul acestei expediții, colonelul Timoleon Vassos, a declarat că ia în stăpânire insula în numele regelui grecilor și că proclamă unirea Cretei cu Grecia. În aceste condiții, cretanii s-au ridicat la luptă pe întreg cuprinsul insulei. Marile Puteri au decis în cele din
Megali Idea () [Corola-website/Science/320575_a_321904]
-
câinele), cu o greutate de 400 kg. Timp de secole, inuiții care trăiesc în apropierea meteoriților le-au folosit ca sursă de metal pentru unelte și harpoane. Primele povestiri ale existenței sale au ajuns la cercurile științifice în 1818. Cinci expediții între 1818 si 1883 nu au reușit să găsească sursa de fier. Aceasta a fost localizată în 1894 de către Robert E. Peary, celebrul explorator al "American Navy Arctic", care a avut ajutorul unui ghid local - cel care l-a adus
Meteoritul Cape York () [Corola-website/Science/320631_a_321960]
-
nord-vietnameze. Efortul logistic de susținere a bazei marinei, după izolarea ei pe uscat, a impus implementarea altor inovații tactice pentru continuarea aprovizionării bazei. În martie 1968, o forță combinată a marinei și armatei americane împreună cu armata sud-vietnameză a lansat o expediție terestră (Operation "Pegasus") care a reușit să despresureze baza marinei de la Khe Sanh. Bătălia a reprezentat o victorie tactică pentru forțele sud-vietnameze și americane, deși nu a avut implicații strategice clare; unii istorici au remarcat că atacurile Armatei Populare din jurul
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
Australia. Flotele au rămas pe timpul iernii, îndeplinind misiuni polițienești și îndatoriri de gardă și patrulare iar personalul lor în misiuni de pază a căilor ferate. Acestea au părăsit China în martie 1901 după ce au jucat un rol minor în câteva expediții ofensive și punitive pentru restaurarea ordinii civile. Șase australieni au murit în urma bolilor sau rănilor dar niciunul nu a fost ucis ca rezultat al acțiunilor inamice. Commonwealth of Australia a luat ființă la 1 ianuarie 1901 drept rezultat al federalizării
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
doreau să participe la negoț. Luptele au început în jurul anului 1700 când rușii au început să opereze în Kamceatka și aveau nevoie ca negoțul să fie protejat. Prima temptativă de a-i cucerii pe ciukci a fost în 1701. Alte expediții de cucerire au fost organizare în 1708, 1709 și 1711 dar fără succes. Războiele din 1729 și 1744-1747 au fost purtate de ruși cu multă brutalitate, omorând femei și copii, pentru a-i descuraja pe ciukci însă nu s-a
Ciukci () [Corola-website/Science/320706_a_322035]
-
războiul a fost rezultatul politicii imperialiste aliate într-un stat ale cărei resurse militare au fost subestimate. În concluzie, războiul a fost provocat de invazia nedorită a armatei elene de ocupație. Unul dintre motivele invocate de guvernul elen pentru lansarea expediției din Asia Mică era acelă că exista o importantă comunitate ortodoxă vorbitoare de limbă greacă care locuia în Anatolia și care avea nevoie de protecție. Grecii locuiau în Asia Mică încă din antichitate, iar, mai înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, cam 2
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
de la Merseburg semnată cu Boleslaus al III-lea interdicția explicită ca regele Poloniei să-l mai susțină pe Boris împotriva lui Béla. În 1136, Béla a reușit să recupereze părți din Dalmația de sub controlul Republicii Venețiene, și a trimis o expediție în Bosnia. În 1137, a acordat fiului său Ladislau titlul de duce de Bosnia. "# c. 1129:" Elena de Raška (după 1109 - după 1146), fiica ducelui Uroš I al Raškăi și al soției sale, Anna Rege al Ungariei, Dalmației, Croației și
Béla al II-lea al Ungariei () [Corola-website/Science/320765_a_322094]
-
acest artefact, iar cunoștințele celor care l-au creat îi înspăimântă. Astfel, Nessus a primit misiunea de a forma o echipă care să viziteze Lumea Inelară și să vadă dacă aceasta constituie o amenințare pentru specia lui. Plata pentru membrii expediției va fi "Marele Șlem", nava extrem de rapidă descrisă în povestirea "At the Core", cu care Beowulf Shaeffer a călătorit spre Nucleul galactic și înapoi cu secole în urmă. Al treilea membru al expediției este Kzin-ul Interlocutorul Animalelor, aparținând unei rase
Lumea Inelară () [Corola-website/Science/321514_a_322843]
-
amenințare pentru specia lui. Plata pentru membrii expediției va fi "Marele Șlem", nava extrem de rapidă descrisă în povestirea "At the Core", cu care Beowulf Shaeffer a călătorit spre Nucleul galactic și înapoi cu secole în urmă. Al treilea membru al expediției este Kzin-ul Interlocutorul Animalelor, aparținând unei rase de prădători felini feroce care, în trecutul apropiat, a luptat într-o serie de războaie brutale cu omenirea, pierzând constant din cauza tendinței membrilor ei de a ataca înainte de fi complet pregătiți. Kzinul este
Lumea Inelară () [Corola-website/Science/321514_a_322843]
-
unor oameni norocoși, ceea ce îi va fi de folos ei și urmașilor ei. Păpușarii cred că norocul ei va crește probabilitatea ca misiunea să fie încununată de succes, dar se va vedea destul de repede că norocul Teelei și cel al expediției rareori merg mână în mână. Prima țintă a călătoriei o constituie lumea natală a Păpușarului, pe care Păpușarii o folosesc ca pe niște nave spațiale gigantice, pentru a-și muta civilizația cât mai departe de centrul galactic. Louis conduce "Marele
Lumea Inelară () [Corola-website/Science/321514_a_322843]
-
un artefact cu mult mai mare decât o lume. Întreaga suprafață interioară conține peisaje asemănătoare celor pământene, cu oceane întregi mai mari decât Pământul. Între Lumea Inelară și soarele ei se află un alt inel format din pătrate (pe care expediția le numește "pătrate de umbră"), care orbitează în jurul soarelui mai lent decât Lumea Inelară, oferindu-i lumii artificiale de dedesubt un ciclul zi/noapte. Niciuna dintre încercările membrilor expediției de a contacta Lumea Inelară nu are succes. Când nava lor
Lumea Inelară () [Corola-website/Science/321514_a_322843]
-
ei se află un alt inel format din pătrate (pe care expediția le numește "pătrate de umbră"), care orbitează în jurul soarelui mai lent decât Lumea Inelară, oferindu-i lumii artificiale de dedesubt un ciclul zi/noapte. Niciuna dintre încercările membrilor expediției de a contacta Lumea Inelară nu are succes. Când nava lor este lovită de un sistem de apărare automat format din meteoriți, nimerind apoi într-unul dintre cablurile aproape invizibile ale "pătratelor de umbră", vasul avariat se prăbușește pe Lumea
Lumea Inelară () [Corola-website/Science/321514_a_322843]
-
fost corect „19 yarzi și 29 țoli” (), care s-ar conforma mai bine standardelor navale și lungimilor celorlalte catarge. La 16 februarie 1768, Royal Society i-a scris regelui George al III-lea o petiție în care cerea finanțarea unei expediții științifice în Pacific în scopul studierii și observării tranzitului lui Venus prin fața Soarelui în 1769. Regele a aprobat expediția, iar Amiralitatea a ales să combine călătoria științifică cu o altă misiune confidențială de căutare prin Pacificul de Sud a presupusului
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
La 16 februarie 1768, Royal Society i-a scris regelui George al III-lea o petiție în care cerea finanțarea unei expediții științifice în Pacific în scopul studierii și observării tranzitului lui Venus prin fața Soarelui în 1769. Regele a aprobat expediția, iar Amiralitatea a ales să combine călătoria științifică cu o altă misiune confidențială de căutare prin Pacificul de Sud a presupusului continent "Terra Australis Incognita" („pământul sudic necunoscut”). Royal Society a sugerat ca la comanda ei să fie pus geograful
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
Halley. Impasul a fost rupt când Amiralitatea l-a propus pe James Cook, ofițer de marină care avea cunoștințe avansate de matematică și cartografie. Acceptat de ambele părți, Cook a fost înaintat la gradul de locotenent și numit comandant al expediției. La 27 mai 1768, Cook a preluat comanda navei "Lord Pembroke", evaluată în martie la 2.307 lire, 5 șilingi și 6 pence. dar achiziționată în schimbul sumei de 2.840 de lire, 10 șilingi și 11 pence și alocată spre
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
mai 1768, Cook a preluat comanda navei "Lord Pembroke", evaluată în martie la 2.307 lire, 5 șilingi și 6 pence. dar achiziționată în schimbul sumei de 2.840 de lire, 10 șilingi și 11 pence și alocată spre utilizare în expediția Societății. A fost recondiționată la Deptford pe Tamisa, coca a fost învelită și călăfătuită pentru a fi apărată de paraziți ai lemnului, și s-a instalat o a treia punte interioară instalată pentru cabine, o magazie de praf de pușcă
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]
-
la 10 iulie iar "Endeavour" a ancorat după două zile în portul Dover. La circa o lună după întoarcere, Cook a fost înaintat la gradul de comandor, iar în noiembrie 1771 avea deja ordine din partea Amiralității pentru o a doua expediție, de această dată la bordul navei HMS "Resolution". El a murit într-o altercație cu băștinașii hawaiieni din Golful Kealakekua la 14 februarie 1779. În timp ce Cook era sărbătorit pentru reușita călătoriei sale, "Endeavour" a trecut în uitare. La o săptămână
HMS Endeavour () [Corola-website/Science/321533_a_322862]