11,901 matches
-
îi scutea pe plătitori de serviciul militar, devenise un mijloc tiranic și grosolan de îmbogățire a colectorilor otomani de taxe. Firmanul din 1834 a abolit modul tradițional de colectarea a texelor. În conformitate cu noua reglementare, era formată o comisie din "kadı", guvernatorul musulman, și "ayan", șeful municipal al raialelor din fiecare provincie. Au fost efectuate numeroase îmbunătățiri financiare. O altă serie de măsuri a vizat simplificarea și întărirea aparatului guvernamental și au fost desființate o serie de sinecuri. Sultanul Mahmud al II
Declinul Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/325186_a_326515]
-
de Băișoara, dar autorul o include și că varianta a numelui de Iară. Cu toate acestea trebuie să arătăm că alte documente , precum cel din 26 mărie 1440, pomenesc formă de Banya pentru aceeași așezare Băișoara, în august 1449, cănd guvernatorul Iancu de Hunedoara dăruiește lui Dionisie Farnasi și lui Kemeny mai multe posesiuni, între ele regasind și Băișoara în formă Banya, consemnata printre alte așezări din zona: Al JAra, Feljara, Banya, Bikal, Kis Aklos, Oklos, Szind și altele. Trecerea în
Băișoara, Cluj () [Corola-website/Science/325174_a_326503]
-
unor surse, acesta a fost chemat chiar de nobilimea austriacă pentru a restabili ordinea. Wenceslaus l-a eliberat pe Ottokar foarte curând, ca în 1251 să-l numească margraf al Moraviei și l-a numit, cu aprobarea nobililor austrieci, ca guvernator al Austriei. Ottokar intra în Austria în uralele binevoitoare ale nobilimii locale. Pentru a-și legitimă poziția, Ottokar s-a căsătorit cu sora ducelui Frederic al II-lea, Margaret. Căsătoria lor având loc pe 11 februarie 1252. În 1253, regele
Ottokar al II-lea al Boemiei () [Corola-website/Science/325305_a_326634]
-
Odoacru, iar apoi a ostrogoților în timpul lui Theodoric cel Mare și imediat după aceea. În 540, în timpul "războiului gotic" dintre 535 și 554, Ravenna a fost ocupată de către generalul Imperiului de răsărit Belisarie. După acest eveniment, orașul a devenit sediul guvernatorului provincial. După "recucerirea justiniană", stuctura administrativă a Italiei a urmat, cu câteva mici diferențe, vechiul sistem instaurat de împăratul Dioclețian și menținut de Odoacru și de regii goți. În 568, longobarzii conduși de regele Alboin, împreună cu alți aliați germanici, au
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
guvernământ separat, în vreme ce Corsica și Sardinia țineau de Exarhatul de Africa. Longobarzii își stabiliseră capitala la Pavia și controlau valea râului Pad. Valul longobard se răspândea mult către sud, invadatorii instaurând ducate la Spoleto și Beneventum; ei controlau interiorul, în vreme ce guvernatorii bizantini aveau sub autoritatea lor mai mult sau mai puțin teritoriile de coastă. Piemont, Lombardia, teritoriul continental al Venetiei, Toscana și regiunea continentală a Neapolelui aparțineau longobarzilor, astfel încât treptat reprezentantul imperial în Italia își pierde puterea sa anterioară, deși nominal
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
noștri în acea zi.” Senatorul Zachariah Chandler, un republican radical, a scris: „Președintele este un om slab, prea slab pentru o așa ocazie și acei generali proști sau trădători pierd vremea și irosesc scumpul sânge cu șovăiri și bătălii nehotărâte.” Guvernatorul Pennsylvaniei Andrew Curtin a vizitat Casa Albă după o călătorie pe câmpul de luptă. El i-a spus președintelui: „nu a fost o bătălie, ci un măcel”. Curtin a declarat că președintele era „cu inima frântă ..., și în curând a
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
hinterland"-urile aferente. Donația includea cuceririle longobarde din Romagna și din Ducatul de Spoleto și Ducatul de Benevento, provincia Marche (cele cinci orașe: Rimini, Pesaro, Fano, Senigallia și Ancona). Donațiile au permis suveranului pontif să domnească pentru prima dată ca guvernator temporal. Această fâșie teritorială se întinde în diagonală de-a lungul Italiei de la Marea Tireniană la Marea Adriatică. Asupra acestor teritorii extinse și aflate în zonă muntoasă, papii medievali nu era în stare să își exercite suveranitatea în mod efectiv, dat
Donația pepiniană () [Corola-website/Science/324601_a_325930]
-
temeau aproape deloc de oameni, și în prima sa notă de teren a consemnat o pasăre mimus trifasciatus similară celor văzute pe continent. "Beagle" a călătorit apoi la Insula Floreana. Din întâmplare, acolo s-au întâlnit cu englezul Nicolas Lawson, guvernator al Galápagosului în numele Republicii Ecuatorului, care i-a însoțit la colonia penitenciară. Se spunea că țestoasele aveau carapace de formă diferită de la insulă la insulă, iar Darwin a notat afirmația lui Lawson, care a spus că dacă vede o țestoasă
A doua călătorie a vasului Beagle () [Corola-website/Science/324537_a_325866]
-
de către contemporanii musulmani ca lipsit de importanță, el avându-l în centru pe un personaj lipsit de sprijinul oricărui stat musulman. Cu toate acestea, succesorul lui Kalfün, Mufarrag ibn Sallam a trimis solicitări către califul abbasid, al-Mutawakkil din Bagdad și guvernatorul acestuia din Egipt, pentru a i se recunoaște cucerirea și pentru a primi titlul de "wali" (un fel de prefect care guverna asupra unei provincii a Califatului. În timpul domniei sale, Mufarrag a extins influența musulmană în regiunea și a lărgit teritoriul
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
prin Atlanticul de Sud, și implicit, prin Strâmtoarea Magellan. În acest scop, în a doua jumătate a sec. 18, atât Anglia, cât și Franța, au încercat să înființeze clandestin așezări în aceste insule, deși încă din 1767 exista permanent un guvernator spaniol pe insule, dependent de Buenos Aires. Prin semnarea Tratatului de la San Lorenzo de Escorial, în 1790, Marea Britanie se angaja să nu înființeze nici o așezare pe întreaga coastă a Americii de Sud, ca și a tuturor zonelor ocupate anterior de Spania, inclusiv a
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
sunt drepturile pe care Republica Argentina le-a moștenit din partea Spaniei în 1810. În 1820, comandantul fregatei La Heroína, Don David Jewett, a intrat în posesia insulelor Malvine, în calitate de reprezentant al guvernului argentinian. În 1823, guvernul din Buenos Aires a numit guvernator al Insulelor Malvine pe Don Pablo Areguati, concesionând insulele unor familii argentiniene, în vederea creșterii bovinelor. A fost înființată așezarea Puerto Soledad, pentru ca în 1829, guvernul argentinian să creeze Comandamentul Politic și Militar al Insulelor Malvine, cu sediul în această așezare
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
de patrulare "Endurance", dăduse argentinienilor semnalul că Marea Britanie nu mai putea să-și apere teritoriile de peste mări. Pe 2 aprilie 1982, forțele argentiniene au declanșat o operațiune de debarcare în Insulele Falkland. Invazia s-a izbit de apărarea organizată de Guvernatorul Insulelor Falkland, Sir Rex Hunt, comanda operațiunilor fiind încredințată sergentului (Maior) Mike Norman din Royal Marines. După debarcarea unui grup condus de locotenentul-comandor Guillermo Sanchez-Sabarots, din Grupul Amfibiu de Commando, a urmat un atac asupra barăcilor Moody Brook, schimb de
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
din Grupul Amfibiu de Commando, a urmat un atac asupra barăcilor Moody Brook, schimb de focuri între trupele argentiniene comandate de Hugo Santillan, și micul detașament britanic, condus de Bill Trollope, asaltul final, capitularea și predarea apărătorilor britanici ai casei guvernatorului (Government House) din Insulele Falkland. Primele informații privind invazia au sosit din Argentina. Un oficial de la Ministerul Apărării a avut un scurt schimb de telex-uri cu operatorul telex al Guvernatorului Hunt, care i-a confirmat că argentinienii au preluat
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
asaltul final, capitularea și predarea apărătorilor britanici ai casei guvernatorului (Government House) din Insulele Falkland. Primele informații privind invazia au sosit din Argentina. Un oficial de la Ministerul Apărării a avut un scurt schimb de telex-uri cu operatorul telex al Guvernatorului Hunt, care i-a confirmat că argentinienii au preluat controlul asupra insulei. Mai târziu, în aceeași zi, reporterul BBC Laurie Margolis, a putut vorbi cu unul din locuitorii insulei, folosind un echipament de radioamator, care a confirmat prezența unei flote
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
a fost uzurpat de către James Brooke care este cunoscut ca Rajah din Sarawak. Sandokan luptă ca să-și recâștige drepturile împreună cu o mână de pirați loiali și curajoși, alături fiindu-i bunul său prieten Yanez și Lady Marianna, nepoata Lordului James, guvernatorul din Labuan. Datorită frumuseții, delicateței și a sufletului ei bun, Marianna este foarte iubită de nativii insulei unde locuiește care o supranumesc Perla din Labuan. Sandokan are 3 inamici foarte puternici: Rajahul care încerca din răsputeri să-l omoare, Lordul
Sandokan (serial de desene animate) () [Corola-website/Science/324637_a_325966]
-
Sanbigliong și Ada Corishant. Baza de operațiuni a Tigrilor Malaeziei era insula Mompracem. Numele Sandokan i-a fost inspirat în mod evident lui Salgari de orașul costier nord-estic Sandakan (care înseamnă „gaj expirat”: orașul i-a fost dat, de fapt, guvernatorului local de sultanul din Sulu că gaj pentru un împrumut nerambursat), situat în Borneo și unele din aventurile sale ("Îl Re del Mare", "Alla conquista di un impero", "La caduta di un impero", "La rivincita di Yanez") au o bază
Sandokan () [Corola-website/Science/324642_a_325971]
-
fost ocupată și Modica, iar bizantinii au suferit o înfrângere categorică în apropiere de Butera, pierzând circa 10.000 de oameni. Lentini a capitulat în 846, soartă pe care a avut-o și Ragusa în 848. În 851 a murit, guvernatorul și generalul Al-Aghlab Abu Ibrahim, a cărui domnie a fost bine apreciată de către supușii săi din Palermo, în special prin comparație cu lipsurile suferite sub stăpânirea bizantină. El a fost succedat de Abbas ibn Fadhl, ferocele învingător de la Butera. Acesta
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
făst până la urmă distrusă într-o bătălie navală din 880. Pentru o vreme, se părea că bizantinii sunt pe punctul de a recupera Sicilia, însă noi victorii pe uscat ale sarazinilor restabiliti situația. De asemenea, o răscoală din Palermo împotriva guvernatorului Seuàda ibn Muhammad a fost reprimată în 887. Moartea împăratului Vasile I Macedoneanul în 886 i-a încurajat o dată în plus pe musulmani sa își extindă aria atacurilor, ei asaltând Calabria, unde armata imperială bizantină a fost înfrântă în vara
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
dinastiei aghlabizilor, cu excepția câtorva întărituri minore aflate în interiorul insulei. Populația creștea rapid ca urmare a emigranților veniți din Africa, Asia și Spania, ca și a berberilor, care erau concentrați cu precădere în sudul Siciliei. Din Palermo, emirul de Sicilia numea guvernatori ai principalelor orașe ("qadi"), ca și pe ai celor mai mici("hakim"). Fiecare oraș avea câte un consiliu numit "gema", compus din cei mai de seamă membri ai locului respectiv, căruia i se încredința grija lucrărilor publice și a ordinii
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
toraș din Italia. O descriere a orașului a fost lăsată de Ibn Hawqal, negustor din Bagdad care a vizitat Sicilia în 950. În anul 909, dinastia aghlabizilor din Africa a fost înlocuită de cea fatimizilor șiiți. Patru ani mai târzui, guvernatorul fatimid a fost alungat din Parlermo, iar Sicilia și-a declarat independența sub emirul Ahmed ibn-Kohrob. Prima faptă militară a acestuia a constituit-o un asediu asupra Taorminei, care fusese reconstruită de către creștini; el a reușit totuși un succes în
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
calif fatimid, al-Qa'im a trimis o armată pentru a asedia Agrigento încă o dată, până când orașul a capitulat în 20 noiembrie 940. Răscoala a fost definitiv suprimată în 941, cu mulți prizonieri vânduți ca sclavi și cu mândria exprimată de guvernatorul Khalil de a fi ucis 600.000 de oameni în campaniile sale (cifră desigur exagerată). După suprimarea în 948 unei alte răscoale suppressing another revolt in 948, califul fatimid Ismail al-Mansur l-a numit pe Hassan al-Kalbi ca emir de
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
880, două armate bizantine, conduse de generalii Procopius și Leon Apostyppes, alături de o flotă comandată de amiralul Nasar, au cucerit definitiv Taranto de la arabi, punând capăt unei perioade de 40 de ani de dominație musulmană. Printre primele măsuri luate de guvernatorul bizantin Apostyppes a fost luarea în sclavie și deportarea locuitorilor care, inițial fiind longobarzi, se convertiseră la Islam, în paralel cu implantarea de coloni greci, în scopul creșterii populației. Taranto a devenit unul dintre cele mai importante orașe din "Thema
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
venit probabil din Sicilia. După moartea sa în 852, el a fost succedat de Mufarrag ibn Sallam, care a întărit cucerirea msuulmană și a extins frontierele emiratului. El a mai solicitat recunoașterea oficială din partea califului de la Bagdad al-Mutawakkil și a guvernatorului Egiptului ca "wăli" (însemnând prefect care guvernează o provincie a Imperiului Abbasid). Cel de al treilea și totodată ultimul emir de Bari a fost, care a preluat puterea în jurul anului 857, după asasinarea lui Mufarraq. Sawdan a invadat pământurile ducatului
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
a revenit papei Inocențiu al III-lea, însă în continuare a fost ocupat de Otto de Braunschweig din 1209, care l-a numit duce pe Dipold de Vohburg. Din 1213, ducatul a fost trecut sub conducerea papală directă, având un guvernator, de obicei un cardinal, deși va rămâne ca un pion în cadrul luptelor împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufen până la stingerea dinastiei de Hohenstaufen. Teritoriile fostului ducat de Spoleto au fost anexate de către Statul papal și, în parte, de către Regatul
Ducatul de Spoleto () [Corola-website/Science/324678_a_326007]
-
Familia Szilágyi își avea originea în zona Sălajului și a vechiului comitat Solnocul de mijloc din Transilvania. La vârsta de 20 de ani, Elisabeta Szilagyi se căsătorește cu Ioan de Hunedoara, cel care avea să devină voievod al Transilvaniei și guvernator al Ungariei. „Despre Ioan de Hunedoara se spune că doamnele de la curtea regală erau extrem de supărate pe el, pentru că nu le acorda atenție, fiind foarte loial soției sale. Elisabeta, când nu se afla în Hunedoara sau în Cluj, îl urma
Elisabeta Szilágyi () [Corola-website/Science/324749_a_326078]