11,658 matches
-
la Facultatea de Fizică a Universitații Illinois (Urbana-Champaign). A accelerat electroni până la o energie de 2.3 milioane de electron volți (MeV) la 15 iulie 1940. A fost primul dispozitiv funcțional care a utilizat forța electromotivă asociată cu un câmp magnetic variabil pentru a accelera particule cu sarcină electrică deplasându-se în vid într-o orbită în jurul fluxului magnetic. De asemenea, a fost primul dispozitiv în care fluxul magnetic la orbită a fost ales astfel ca particulele sa fie menținute într-
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
de electron volți (MeV) la 15 iulie 1940. A fost primul dispozitiv funcțional care a utilizat forța electromotivă asociată cu un câmp magnetic variabil pentru a accelera particule cu sarcină electrică deplasându-se în vid într-o orbită în jurul fluxului magnetic. De asemenea, a fost primul dispozitiv în care fluxul magnetic la orbită a fost ales astfel ca particulele sa fie menținute într-o orbită fixă pentru un timp nelimitat și care a reprezentat modelul pentru focalizarea particulelor utilizat în acceleratoarele
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
primul dispozitiv funcțional care a utilizat forța electromotivă asociată cu un câmp magnetic variabil pentru a accelera particule cu sarcină electrică deplasându-se în vid într-o orbită în jurul fluxului magnetic. De asemenea, a fost primul dispozitiv în care fluxul magnetic la orbită a fost ales astfel ca particulele sa fie menținute într-o orbită fixă pentru un timp nelimitat și care a reprezentat modelul pentru focalizarea particulelor utilizat în acceleratoarele circulare care l-au urmat. Modelul de 2.3 MeV
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
care, deoarece aceștia au o masă relativ ridicată, limita relativistică menționată mai sus este mai puțin relevantă. Betatronul este un accelerator de tip inductiv. Spre deosebire de un ciclotron sau un sinctrotron, betatronul este un dispozitiv asincronic (frecvența de oscilație a câmpului magnetic nu este direct legată de frecvența de rotație a particulelor în camera de vid). Condiția pe care trebuie să o satisfacă câmpul magnetic variabil în timp (numită "condiția Wideröe") pentru ca electronii să păstreze aceeași orbită circulară în tot timpul accelerării
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
inductiv. Spre deosebire de un ciclotron sau un sinctrotron, betatronul este un dispozitiv asincronic (frecvența de oscilație a câmpului magnetic nu este direct legată de frecvența de rotație a particulelor în camera de vid). Condiția pe care trebuie să o satisfacă câmpul magnetic variabil în timp (numită "condiția Wideröe") pentru ca electronii să păstreze aceeași orbită circulară în tot timpul accelerării, este ca valoarea medie pe întreaga arie inclusă de traiectorie, la un anumit moment, a inducției magnetice formula 1 să fie dublul valorii sale
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
care trebuie să o satisfacă câmpul magnetic variabil în timp (numită "condiția Wideröe") pentru ca electronii să păstreze aceeași orbită circulară în tot timpul accelerării, este ca valoarea medie pe întreaga arie inclusă de traiectorie, la un anumit moment, a inducției magnetice formula 1 să fie dublul valorii sale pe traiectorie în același moment de timp: Pentru îndeplinirea acestei condiții, magnetul are o formă specială. Între polii săi se află camera vidată de accelerare, de formă toroidală. Descreșterea câmpului magnetic în spațiul camerei
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
moment, a inducției magnetice formula 1 să fie dublul valorii sale pe traiectorie în același moment de timp: Pentru îndeplinirea acestei condiții, magnetul are o formă specială. Între polii săi se află camera vidată de accelerare, de formă toroidală. Descreșterea câmpului magnetic în spațiul camerei toroidale are loc după legea 1/r, unde 0,5<n<0,75. Înfășurarea electromagnetului este alimentată de la o sursă de curent alternativ (a cărui frecvență este, de obicei, de 50 Hz). Accelerarea are loc în pulsuri
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
75. Înfășurarea electromagnetului este alimentată de la o sursă de curent alternativ (a cărui frecvență este, de obicei, de 50 Hz). Accelerarea are loc în pulsuri, pe sferturi de perioadă, electronii fiind captați la începutul fiecărui ciclu. Pentru o anumită inducție magnetică maximă B și o rază dată de accelerare r, energia maximă totală obținută este: unde: Întrucât energia electronului accelerat depășește energia sa de repaus, rezultă că: Deoarece la betatron valoarea maximă pe care o poate avea inducția magnetică este de
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
anumită inducție magnetică maximă B și o rază dată de accelerare r, energia maximă totală obținută este: unde: Întrucât energia electronului accelerat depășește energia sa de repaus, rezultă că: Deoarece la betatron valoarea maximă pe care o poate avea inducția magnetică este de ordinul 4.000 - 5.000 G, pentru a mări energia maximă de accelerare "W" trebuie mărită raza r a orbitei de accelerare. "Forța electromotivă" care accelerează particulele este dată de variația fluxului magnetic în timp:
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
care o poate avea inducția magnetică este de ordinul 4.000 - 5.000 G, pentru a mări energia maximă de accelerare "W" trebuie mărită raza r a orbitei de accelerare. "Forța electromotivă" care accelerează particulele este dată de variația fluxului magnetic în timp:
Betatron () [Corola-website/Science/298188_a_299517]
-
Un accelerator de particule este o instalație complexă folosită în domeniul fizicii de înaltă energie pentru a accelera particule elementare. Se accelerează în general doar particulele ce poartă sarcină electrică. Accelerarea are loc sub acțiunea unor câmpuri electrice și magnetice. Este utilizat la studiul particulelor elementare. Există o mare varietate de acceleratoare de particule, ele putând fi clasificate după în funcție de forma traiectoriei fascicului de particule accelerate, caracterul câmpurilor acceleratoare, domeniul de energii imprimate particulelor și în funcție de natura particulelor accelerate. În
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
energii mari, sunt utilizate tehnici care implică mai mult decât o singură sursă joasă, dar oscilantă, de înaltă tensiune. Acești electrozi pot fi aranjați pentru a accelera particulele într-o linie sau un cerc, depinzând dacă particulele aparțin unui câmp magnetic în timp ce sunt accelerate, provocând traiectoriile lor să se curbeze. Într-un accelerator liniar (linac), particulele sunt accelerate într-o linie dreaptă cu o țintă de interes finală. Acestea sunt foarte des folosite. Sunt folosite pentru a da o energie inițială
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
energia particulei (sau impulsul acesteia), de obicei măsurată în electronvolți (eV). Un important principiu al acceleratoarelor circulare, și a razelor de particule, în general, este acela ca traiectoria particulei să aibă o curbură proporțională cu sarcina acesteia și cu câmpul magnetic, dar invers proporțional cu impulsul. Cel mai des utilizate sunt "acceleratoarele ciclice rezonante" (ciclotron, microtron, fazotron, sincrotron, sincrofazotron) datorită avantajelor în ceea ce privește economia de spațiu și pierderile minime de energie. Primele acceleratoare circulare au fost ciclotronii, inventați în 1929 de Ernest
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
California. Ciclotronii au o singură pereche de plăci adâncite în forma de „D” pentru a accelera particulele și un singur magnet mare dipolar pentru a devia deplasarea într-o orbită circulară. Este o proprietate caracteristică particulele încărcate într-un câmp magnetic constant și uniform, B, pe care orbitează cu o perioadă constată, la o frecvență numită „frecvență ciclotronică”, atât timp cât viteza lor este mică în comparație cu viteza luminii (c = 3 m/s). Acest lucru înseamnă D-urile accelerate ale unui ciclotron pot fi
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
energie mică. Sunt multe moduri de a modifica clasicul ciclotron pentru a-i crește energia limită. Acest lucru poate fi facut într-o raza continuă, cu o frecvență constantă, având un dispozitiv care modifică polii magneților pentru a crește câmpul magnetic cu o anumită valoare. Atunci, particule încărcate parcurg o distanță mai scurtă pe fiecare orbită decat ar face de obicei, și pot să rămână în fază cu câmpul. Astfel de dispozitive de numesc "izocronus ciclotron". Avantajul lor este ca pot
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
intensitate medie mai mare, ceea ce este folositor pentru unele aplicații. Cel mai mare dezavantaj îl reprezintă mărimea și costul acelui mare magnet necesar și dificultatea în obținerea unui câmp atât de mare. Sincrociclotronul accelerează particulele pe grupuri, într-un câmp magnetic B constant, dar reduce radiofrecvența câmpului pentru a păstra particulele în pas cu spirala ce se formează. Aceasta apropiere nu are o intensitatea a razelor atât de mare datorită formării grupurilor, din nou din cauza necesității acelui magnet de diametru mare
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
poate îndoi acoperind întreaga raza a orbitei. Un alt tip de accelerator circular, inventat în 1940 pentru accelerarea electronilor, este betratonul. Ca și sincrotronul, acesta folosește un magnet în forma de gogoașă (cu gaură în mijloc) cu un câmp ciclic magnetic B, dar accelerează particulele prin inducție de la câmpul magnetic în creștere. Ajungând la o orbită radială constantă în timp ce asigură câmpul electric necesar, are nevoie ca fluxul magnetic conectat la orbită sa fie într-un fel independent de câmpul magnetic de pe
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
tip de accelerator circular, inventat în 1940 pentru accelerarea electronilor, este betratonul. Ca și sincrotronul, acesta folosește un magnet în forma de gogoașă (cu gaură în mijloc) cu un câmp ciclic magnetic B, dar accelerează particulele prin inducție de la câmpul magnetic în creștere. Ajungând la o orbită radială constantă în timp ce asigură câmpul electric necesar, are nevoie ca fluxul magnetic conectat la orbită sa fie într-un fel independent de câmpul magnetic de pe orbită, deviind particulele într-o curbă constantă. Aceste dispozitive
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
magnet în forma de gogoașă (cu gaură în mijloc) cu un câmp ciclic magnetic B, dar accelerează particulele prin inducție de la câmpul magnetic în creștere. Ajungând la o orbită radială constantă în timp ce asigură câmpul electric necesar, are nevoie ca fluxul magnetic conectat la orbită sa fie într-un fel independent de câmpul magnetic de pe orbită, deviind particulele într-o curbă constantă. Aceste dispozitive au fost, în practică, limitate de marile pierderi radiale suferite de electronii care se mișcau aproape de viteza luminii
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
ciclic magnetic B, dar accelerează particulele prin inducție de la câmpul magnetic în creștere. Ajungând la o orbită radială constantă în timp ce asigură câmpul electric necesar, are nevoie ca fluxul magnetic conectat la orbită sa fie într-un fel independent de câmpul magnetic de pe orbită, deviind particulele într-o curbă constantă. Aceste dispozitive au fost, în practică, limitate de marile pierderi radiale suferite de electronii care se mișcau aproape de viteza luminii pe o orbita relativ mică. Primul ciclotron al lui Lawrence a avut
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
strat gros de hidrogen metalic și un strat gazos exterior. Atmosfera este blândă, deși multe caracteristici intense pot apărea. Vânturile de pe Saturn pot atinge viteze de 1,800 km/h, mult mai rapide decât cele de pe Jupiter. Are un câmp magnetic a cărui putere este un intermediar între cea a Pământului și câmpul puternic al lui Jupiter. Saturn prezintă un sistem de inele, care sunt alcătuite din particule de gheață și mici cantități de deșeuri de praf și rocă. 62 de
Saturn () [Corola-website/Science/298210_a_299539]
-
mercur, în care datele erau depozitate sub formă de unde sonore care parcurgeau tuburi cu mercur la viteză mică (comparativ cu viteza de operare a mașinii). Aceste metode destul de neproductive au fost înlocuite cu dispozitive de stocare (memorare) în mediu purtător magnetic, de exemplu memoria cu miezuri magnetice de formă inelară, în care un curent electric era folosit pentru a induce un câmp magnetic remanent (dar slab) într-un material feros, care putea fi citit ulterior, după necesitate pentru a folosi datele
Calculator () [Corola-website/Science/296716_a_298045]
-
sub formă de unde sonore care parcurgeau tuburi cu mercur la viteză mică (comparativ cu viteza de operare a mașinii). Aceste metode destul de neproductive au fost înlocuite cu dispozitive de stocare (memorare) în mediu purtător magnetic, de exemplu memoria cu miezuri magnetice de formă inelară, în care un curent electric era folosit pentru a induce un câmp magnetic remanent (dar slab) într-un material feros, care putea fi citit ulterior, după necesitate pentru a folosi datele. În cele din urmă a apărut
Calculator () [Corola-website/Science/296716_a_298045]
-
operare a mașinii). Aceste metode destul de neproductive au fost înlocuite cu dispozitive de stocare (memorare) în mediu purtător magnetic, de exemplu memoria cu miezuri magnetice de formă inelară, în care un curent electric era folosit pentru a induce un câmp magnetic remanent (dar slab) într-un material feros, care putea fi citit ulterior, după necesitate pentru a folosi datele. În cele din urmă a apărut memoria "dynamic random access memory" , DRAM. DRAM-ul este format din bănci (mulțimi grupate) de condensatori
Calculator () [Corola-website/Science/296716_a_298045]
-
ar reprezenta o „armă finală” cu performanțe ieșite din comun, revoluționând complet artă militară, fiind primul sistem de arme de valoare universală și cosmică. Fizicianul James Clerk Maxwell descoperă în 1864 faptul că un „val” format din câmpuri electrice și magnetice se poate propagă dintr-un loc în altul, astfel descoperind câmpurile elctromagnetice (EM), toate acestea fiind demonstrate în laborator în anul 1880 de fizicianul german Heinrich Hertz. La sfârșitul secolului XIX, Guglielmo Marconi pe baza descoperirilor lui Maxwell și Hertz
HAARP () [Corola-website/Science/317017_a_318346]