12,062 matches
-
28 decembrie 1912 la Istanbul. "Tanzimatul" reprezintă perioada în care își vor face apariția oameni ai artei care vor încerca, împrumutând formele literare consacrate în Occident- romanul, teatrul, eseul filozofic și jurnalismul- să facă posibilă pătrunderea modernismului în granițele imperiului otoman și, totodată, aceștia caută să critice sistemul politic de la acea vreme și să culturalizeze cititorii. Operele lui Ahmed Midhat Efendi se vor diferenția de lucrările altor scriitori ai acestei perioade a "Tanzimatului", lucrări încărcate cu elemente arabo-persane și bombastice, asemenea
Ahmed Midhat Efendi () [Corola-website/Science/330910_a_332239]
-
săteanul „Hüseyin Fellah” (1875) etc. Demne de remarcat sunt și traducerile din literaturile străine, scriitorul transpunând lucrări importante ale unor autori precum: Alexandre Dumas fiul, Hector Malot, Emile Gaborian, Paul de Kock, Emile Richenbourg, Octav Feuillet. Robert Mantran, Istoria imperiului otoman,editura BIC ALL, București, 2001,p. 394. Mehmet Ali Ekrem, Civilizația turcă, editura Sport-Turism,București, 1981, p. 201. Mehmet Ali Ekrem, Civilizația turcă, editura Sport-Turism,București, 1981, p. 204. Mehmet Ali Ekrem, Civilizația turcă, editura Sport-Turism,București, 1981, p. 207
Ahmed Midhat Efendi () [Corola-website/Science/330910_a_332239]
-
orientalistică. În 1854 se întoarce în Istanbul, unde își va construi un renume în ramura publicistică. A murit pe 3 septembrie 1871 la Istanbul. "Tanzimatul" (1839-1886) este o perioadă de profunde transformări pe plan economic , politic și social al imperiului otoman soldată cu schimbări esențiale și pe plan cultural. Punctul de plecare al acestei perioade este considerat a fi așa numita "Porunca Imperială" „Tanzimat Fermanı” cunoscută și sub numele de "Edictul imperial de la Gülhane" „Gülhane -i Hatt-i Hümâyunu” promulgat la câteva
Ibrahim Șinasi () [Corola-website/Science/330912_a_332241]
-
revoluționare prin intermediul presei. Scriitorul Ibrahim Șinasi caută să instruiască masele prin intermediul operelor sale cu o claritate demnă de remarcat, cu scopul de a le scăpa de ignoranță, fanatism, ideile învechite, scriind într-o limbă turcă modernă, accesibilă publicului larg, turca otomană fiind destinată unui cerc restrâns de intelectuali. Acesta va apela la traduceri din franceză care vor câștiga în scurt timp un număr mare de cititori, iar în propriile opere vor fi vădite principiile civilizației occidentale. Cei mai de seamă reprezentanți
Ibrahim Șinasi () [Corola-website/Science/330912_a_332241]
-
a făcut referire atât de des la islam pe cât au făcut-o alți contemporani de-ai săi. Prezent în dezbaterile privind atât politica cât și literatura, Ibrahim Șinasi este una din personalitățile care a avut o puternică influență asupra intelectualității otomane din vremea sa. A fost unul dintre primii turci care a beneficiat de privilegiul de a se specializa în Franța în domeniul științelor economice și financiare. Soarta sa se va asemăna cu cea a lui Reșit-Pașa, inițiatorul reformelor din 1839
Ibrahim Șinasi () [Corola-website/Science/330912_a_332241]
-
să se iubească. În interiorul acestei opere se poate vedea influența tradiției naționale de teatru popular "Orta oyunu". Personajele principale sunt stereotipuri înconjurate de personaje secundare, reprezentând diferite clase sociale ale statului turc. Din cauză că era un membru activ al organizației "Tinerii otomani" în 1865 va fi obligat să fugă în Franța pentru a scăpa de represaliile guvernului. În Franța își va canaliza toate eforturile pentru a realiza un dicționar al limbii turce, activitate pe care o va continua și odată cu revenirea în
Ibrahim Șinasi () [Corola-website/Science/330912_a_332241]
-
Italia. În 1931 armata italiană l-a capturat, fiind executat prin spânzurare. În octombrie 1911, în timpul războiului italo-turc un contigent al marinei italiene sub comanda amiralului Luigi Faravelli a acostat pe țărmul libian (aflat la momentul respectiv sub controlul Imperiului Otoman). Amiralul a solicitat administrației turce să se predea sau, în caz contrar, urma distrugerea imediată a localităților Tripoli și Benghazi. În loc să se predea, turcii și aliații săi libieni s-au retras în zona rurală, situație care a determinat bombardarea celor
Omar Mukhtar () [Corola-website/Science/330921_a_332250]
-
(n. 1841 - d. 1906) a fost un pictor turc remarcabil pentru că a deschis porțile picturii turce către influența occidentală. Nevoia de occidentalizare a venit ca un răspuns la acordul pe care Imperiul Otoman l-a înfăptuit cu Anglia în anul 1838. Acest acord comercial permitea schimbul între produsele englezești industriale și materialele prime de care piața turcă dispunea la acel moment. Ceea ce s-a dorit a fi o modernizare s-a dovedit a
Șeker Ahmet Pașa () [Corola-website/Science/330918_a_332247]
-
a fi o modernizare s-a dovedit a fi o deschidere a porților către industrializare și occidentalizare. Perioada numită Tanzimat a fost un alt element reformator determinat de influențele externe, dar și de firmane ale padișahului care vizau occidentalizarea statului otoman sub toate aspectele. pe numele adevărat Ahmet Ali Pașa s-a născut în anul 1841 în Üsküdar. A urmat cursuri de medicină în cadrul facultății "Mekteb-i Tıbbiye", însă nu a terminat această facultate. A intrat după aceea la școala de ofițeri
Șeker Ahmet Pașa () [Corola-website/Science/330918_a_332247]
-
a fost trimis în Franța pentru a deveni pictor. În perioada marcată de moartea pictorului francez "Eugène Delacroix" și ascensiunea către faimă a altor doi pictori francezi: "Jean- Baptiste Camille Corot" și "Gustave Courbet". În școala de arte de lângă ambasada otomană de la Paris lucrau de zor câțiva tineri turci, printre care și Șeker Ahmet Pașa. Acesta a fost numit și Șeker, care în limba turcă înseamnă zahăr, datorită feței sale line, a delicateței, și a vorbei suave cu care era înzestrat
Șeker Ahmet Pașa () [Corola-website/Science/330918_a_332247]
-
, cu o istorie de sute de ani, cândva un produs foarte prețuit în Imperiul Otoman, își recâștigă acum faima. Khan as-Saboon, localizat în orașul libanez Tripoli și renumit pentru acest săpun, este promovat în prezent ca importantă atracție turistică. sau "saboon baladee" este o parte importantă a culturii locale, cunoscând o istorie care începe încă
Săpunul tradițional libanez () [Corola-website/Science/330049_a_331378]
-
libanez Tripoli și renumit pentru acest săpun, este promovat în prezent ca importantă atracție turistică. sau "saboon baladee" este o parte importantă a culturii locale, cunoscând o istorie care începe încă din perioada dominației mamelucilor. A cucerit Istanbulul în perioada otomană cu mirosurile îmbietoare și jocul de culori, însă a făcut cu greu față săpunului produs în masă după Revoluția Industrială. Chiar și așa, săpunul tradițional libanez începe să-și recapete farmecul mai cu seamă în piețele din Tripoli, devenind chiar
Săpunul tradițional libanez () [Corola-website/Science/330049_a_331378]
-
tradițional libanez începe să-și recapete farmecul mai cu seamă în piețele din Tripoli, devenind chiar o atracție turistică în regiune. Istoria săpunului tradițional libanez începe în secolul al XVI-lea, atunci când au fost construite niște barăci pentru garnizoanele trupelor otomane stabilite în Tripoli, Liban. Construcția a fost ridicată în centrul orașului, tocmai pentru a preveni posibilele răscoale locale, fiind prevăzută totodată cu un sistem de apărare pe latura zidurilor exterioare - fante pentru tras cu săgeți și creneluri pentru proiectile asupra
Săpunul tradițional libanez () [Corola-website/Science/330049_a_331378]
-
dreptunghiulară, pe două etaje, cu arcade din loc în loc și coridoare lungi. În mijlocul structurii, după modelul oriental, găsim o fântână dreptunghiulară încadrată de arbori. În timpul luptei de la Anjar (1622), Yusuf Pasha, pașă de Tripoli, a fost luat prizonier, iar forțele otomane din zonă au fost relocate în Siria. Astfel Fahr ed-Din II al-Ma’ni a ocupat barăcile otomane, însă doar pentru o perioadă scurtă de timp. Rămânând ulterior nefolosite, locuitorii au trimis o petiție lui Fahr ed-Din prin care îi
Săpunul tradițional libanez () [Corola-website/Science/330049_a_331378]
-
o fântână dreptunghiulară încadrată de arbori. În timpul luptei de la Anjar (1622), Yusuf Pasha, pașă de Tripoli, a fost luat prizonier, iar forțele otomane din zonă au fost relocate în Siria. Astfel Fahr ed-Din II al-Ma’ni a ocupat barăcile otomane, însă doar pentru o perioadă scurtă de timp. Rămânând ulterior nefolosite, locuitorii au trimis o petiție lui Fahr ed-Din prin care îi cereau permisiunea de a folosi construcția ca fabrică de săpun, căpătând în acest fel denumirea de Khan as-Saboun
Săpunul tradițional libanez () [Corola-website/Science/330049_a_331378]
-
apoi piață sūq pentru același produs. Curând ajunge un important centru comercial pentru producerea și comercializarea săpunului, pentru ca apoi să exporte acest minunat produs local și în Europa. Întrucât parfumul minunat al săpunului a impresionat, cererea pentru Europa și Imperiul Otoman a crescut. Fabricarea săpunului a devenit o artă în sine. « Maestrul » începe să facă săpun în forme diferite, sculptate, scobite, cioplite, dar și în combinații puternice de culori - negru, albastru, gri sau alb pentru iarnă și culori pastelate pentru primavară-vară
Săpunul tradițional libanez () [Corola-website/Science/330049_a_331378]
-
de flori sau ierburi aromate. Astăzi putem găsi în Tripoli aproape 400 de feluri de săpun fabricat manual - reumatice, relaxante, pentru catifelare, anti-acnee etc. Încă de la prima fabrică tradițională de săpun (Khan es-Saboun), produsul libanez a fost prețuit în Imperiul Otoman, poate chiar la fel de mult ca mătasea. Corăbiile Istanbulului traversau marea pentru a se aproviziona cu mult-iubitul săpun aromat al Libanului. Corespondența de la sfârșit de secol XVI între beylerbey-ul din Tripoli și Poartă ne confirmă așadar importanța economică a acestui săpun
Săpunul tradițional libanez () [Corola-website/Science/330049_a_331378]
-
mătasea. Corăbiile Istanbulului traversau marea pentru a se aproviziona cu mult-iubitul săpun aromat al Libanului. Corespondența de la sfârșit de secol XVI între beylerbey-ul din Tripoli și Poartă ne confirmă așadar importanța economică a acestui săpun tradițional nu doar pentru partea otomană, ci și pentru partea libaneză.
Săpunul tradițional libanez () [Corola-website/Science/330049_a_331378]
-
din 1908-1909, cunoscută de asemenea cu numele de Criză anexării a izbucnit în opinia publicului când Austro-Ungaria a declarat pe 6 octombrie 1908 anexarea Bosniei și Herțegovinei. Rusia, Imperiul Otoman, Britania, Italia, Șerbia, Muntenegru, Germania și Franța au avut un interes în aceste evenimente. În aprilie 1909, Tratatul de la Berlin fost modificat pentru a accepta noul status quo-ul punând capăt crizei. Criză a deteriorat permanent relațiile dintre Austro-Ungaria, pe de-
Criza bosniacă () [Corola-website/Science/330047_a_331376]
-
menține garnizoanele și să aibă drumuri militare și comerciale pe întreaga zonă din acea parte [Sângeacul de la Novibazar] a vechiului Vilaiet al Bosniei.” Austro-Ungaria își exercită drepturile, preluând control hotărâtor asupra Bosniei și Herțegovinei ocupând Sângeacul de la Novibazar împreună cu Imperiul Otoman. Această stare de luptă a persistă din 1878 până la izbucnirea crizei în 1908. De asemenea, Tratatul de la Berlin stipula că Strâmtorile Constantinopolului vor fi închise pentru navele de război pe timp de război. Acest lucru a avut ca efect menținerea
Criza bosniacă () [Corola-website/Science/330047_a_331376]
-
celor două state, având relații foarte apropiate. Ocupația austriacă a Sangeacului a fost de asemenea importantă deoarece i se conferea Austro-Ungariei o zonă de așteptare pentru o viitoare expansiune posibilă către portul Mării Egee de la Salonic în Macedonia stăpânita de Imperiul Otoman. Bosnia și Herțegovina era un stat cu o populație majoritară sârbă. În urma unei lovituri de stat în 1903 în Șerbia, a adus la putere o nouă familie regală și a schimbat puterea politică în interesul de a elibera Bosnia. Acești
Criza bosniacă () [Corola-website/Science/330047_a_331376]
-
și Herțegovina. În schimb, Austro-Ungaria va permite Rusiei să deschidă „strâmtorile pentru navele de război” păstrând o atitudine binevoitoare. Cele două părți au căzut de acord că o altă consecință ar putea fi declarația de independență a Bulgariei față de Imperiul Otoman. Austro-Ungaria nu ar fi oferit nicio concesie teritorială teritorială Șerbiei și Muntenegrului, însă dacă ar fi sprijinit anexarea, atunci Austro-Ungaria nu ar fi împiedicat expansiunea Șerbiei în Balcani și ar fi susținut cererea Rusiei de revizuire a articolului 29 al
Criza bosniacă () [Corola-website/Science/330047_a_331376]
-
strâmtorilor, independentă Bulgariei, concesii teritoriale Șerbiei, abolirea limitării suveranității Muntenegrului din articolul 29. Bertie l-a informat pe Ministrul de Externe Britanic că nu-l consideră pe Izvolsky complet cinstit. Pe 5 octombrie, Bulgaria și-a declarat independența față de Imperiul Otoman. Pe 6 octombrie, împăratul Franz Josep anunțase populația Bosniei și Herțegovinei că intenționa să le ofere un regim autonom iar provinciile au fost anexate. În ziua următoare, Austro-Ungaria anunțase că se retrage din Sângeacul Novibazar. Independența Bulgariei și anexarea Bosniei
Criza bosniacă () [Corola-website/Science/330047_a_331376]
-
să fie anulată anexarea sau dacă nu, Șerbia să primească compensații, care constă într-o fâșie de pământ din partea nordică a Sangeacului Novibazar. În cele din urmă aceste cereri au fost respinse, desi Șerbia a preluat controlul Sangeacului ulterior. Imperiul Otoman a protest față de declarația de independență a Bulgariei mult mai vehement decât a anexării Bosniei și Herțegovinei, care nu avea prospecte practice de guvernare. Cu toate acestea, s-a desfășurat un boicot al Austro-Ungariei care au provocat pierderi comerciale Monarhiei
Criza bosniacă () [Corola-website/Science/330047_a_331376]
-
anexării Bosniei și Herțegovinei, care nu avea prospecte practice de guvernare. Cu toate acestea, s-a desfășurat un boicot al Austro-Ungariei care au provocat pierderi comerciale Monarhiei dualiste. Pe 20 februarie, Austro-Ungaria a rezolvat problema și a primit consimțământul Imperiului Otoman în schimbul sumei de 2.2 milioane de lire. Anexarea și declarația de independență era văzute ca fiind încălcări ale Tratatului de la Berlin. Franța, Marea Britanie, Rusia și Italia au fost prin urmare în favoarea unei conferințe pentru rezolvarea problemei. Opoziția germană și
Criza bosniacă () [Corola-website/Science/330047_a_331376]