11,440 matches
-
oricât ar fi de omogene din punct de vedere etnic, unde cea mai recentă a remodelat și adecvat la noile ei exigențe amintirea acelui trecut de acum Îndepărtat. Chiar și limba, care este tot greaca, prin alfabetul care Îi favorizează răspândirea nu mai este un instrument folosit numai de mâinile unei caste de scribi. Micile comunități de refugiați apărute după dezastrul regatelor miceniene și-au Însușit probabil acea istorie, au reelaborat-o și au făcut din ea un trecut mitic menit să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mitul grecesc, cât și pentru cel hitit al lui Kumarbi, de niște modele elaborate În Orientul Apropiat și Egipt unde, Începând cu mileniul al III-lea, se dezvoltaseră mari dinastii regale; se poate Însă bănui și o migrare sau o răspândire moderată, sau chiar un schimb al unor teme mitice Între civilizațiile prezente În bazinul Mediteranei. În orice caz, admițând că acele modele și acele motive au exercitat o anumită influență asupra civilizației preelenice din Creta și asupra celei miceniene, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
grecilor sunt multe și ridicole”; la câtva timp după el, Herodot (III, 122, 2), Împins de necesitatea cronologică, urma să creeze o ruptură Între timpul mitului, adică al zeilor și eroilor, și timpul propriu-zis uman. În sfârșit, este probabil ca răspândirea scrierii, Începând cel puțin din secolul al VII-lea Î.Hr., să fi contribuit la opera de revizuire și regândire a discursului mitic, supunându-l unei verificări, permițând surprinderea contradicțiilor lui și favorizând, Într-o anumită măsură, procesul prin care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau, mai bine zis, poezia, după cum recunoștea Aristotel (Poetica, IX, 1451 b 6-7), avea drept obiect universalul. Dacă mantica și poezia au contribuit deci la crearea unei forme pentru realitatea religioasă greacă, poezia a Întărit unitatea culturală a grecilor prin răspândirea tradiției mitice. Și, făcând abstracție de cazul specific reprezentat de Delfi, poezia s-a dovedit factorul de unificare mai ușor de identificat. Odată cu apusul polisului și cu critica sistematică adusă mitului de către gândirea filozofică (subcapitolele 2.1 și 2.4
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sfântă a imperiului, o „sinteză a lumii locuite” (epitomè tes oikoumènes) și din punct de vedere sacru (Athenaios din Naucratis, 1, 20b). Concederea dreptului de cetățenie romană hispanicilor, grecilor, galilor liberi sau sclavilor deveniți liberți a contribuit cu siguranță la răspândirea cunoașterii administrației și obiceiurilor romane, ca și a unei vagi religiozități (propagare prin aculturație). Totuși, după câte se pare, acest lucru nu a Însemnat neapărat răspândirea religiei romane ca atare (Sherwin-White, 1939). Mărturii literare, epigrafice și arheologice provenind din teritoriile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
romană hispanicilor, grecilor, galilor liberi sau sclavilor deveniți liberți a contribuit cu siguranță la răspândirea cunoașterii administrației și obiceiurilor romane, ca și a unei vagi religiozități (propagare prin aculturație). Totuși, după câte se pare, acest lucru nu a Însemnat neapărat răspândirea religiei romane ca atare (Sherwin-White, 1939). Mărturii literare, epigrafice și arheologice provenind din teritoriile grecești arată că religia romană era puțin atestată printre grecii de cetățenie romană. Dobândirea cetățeniei romane nu implica o „convertire” la religia romană. Acest fapt arată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din epoca bronzului În istoria Italiei și a Mării Mediterane. Descoperirile miceniene În Italia centrală și meridională, În Sicilia și În Sardinia, leagă tot mai strâns istoria italică de cea greacă, de Creta, Mareaxe "Marea" Egee, Cipru și Fenicia. În fața răspândirii vechilor civilizații superioare ale epocii bronzului, civilizații de proveniență orientală, moștenirea indo-germanică (indo-europeană), de origine nordică, trece În mod clar pe planul al doilea. Se poate considera ca sigur faptul că strămoșii veneților, euganilor, umbrienilor, faliscilor, sabinilor, latinilor, oscilor și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din Sicilia au fost implicate direct sau indirect, În diferite epoci ale istoriei romane, În acest proces de schimb cultural Întrucâtva unilateral. Studiul religiei grecești a făcut, cu siguranță, progrese mari, dar numai În puține cazuri ne Îngăduie să reconstruim răspândirea, originea și drumul unui anumit cult. a) O importanță deosebită pentru Roma a căpătat-o „Cumae, cetatea (polis) cea mai veche Între cele din Grecia și din Italia” (Strabon, 5, 4, 4). Data Întemeierii pe care ne-o furnizează Eusebiu-Ieronim
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ar fi existat o triadă demetrină. La Începutul veacului al V-lea exista la Cumae o comunitate bahică cu o zonă funerară proprie 1. Plăcuța de aur din Hipponion (Vibo Valentia; către 400 Î.Hr.) demonstrează că exista o anumită răspândire și o anumită continuitate a ideilor, riturilor și comunităților bahice. Nu știm când a ajuns această tradiție la Roma. Câteva indicii ne pot oferi „cărțile lui Numa” și bacanalele romane (secolul al II-lea Î.Hr.); mărturia ultimă este constituită
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
centrul sacru al unei federații latine. În ambele cazuri se Înfăptuiește „programul” indicat prin numele „Artemisxe "Artemis"-Dianaxe "Diana"”. Această adoptare multiplă a „aceluiași” cult din surse diferite este un exemplu instructiv pentru complexele suprapuneri care s-au creat prin răspândirea cultelor grecești În Occident. c) Cărțile sibiline de la Cumae, cultul lui Ceresxe "Ceres" din Grecia Magna, Castorii de la Tarent, cultele Artemisei-Dianaxe "Diana" din Efes și de tradiție dorică: această listăxe "Apollo" a cultelor grecești În Roma antică, despre care am
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cultural al „barbarilor”. 4. Religii etnico-naționale și cosmopolite: o tipologie istorico-religioasătc "4. Religii etnico‑naționale și cosmopolite \: o tipologie istorico‑religioasă" Dimensiunea specific religioasă a celor două linii conducătoare fundamentale ale elenismului, cosmopolitismul și individualismul, se exprimă În mișcarea de răspândire a numeroase culte În afara respectivelor lor ținuturi de origine și de adeziune la ele a unor indivizi ca urmare a unei alegeri personale și curând chiar și de adeziune a unor comunități Întregi care, În acest fel, fac publice și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
elenistă și, ulterior, În perioada imperială romană, substanțialele analogii structurale ale tradițiilor religioase ale popoarelor din jurul Mediteranei, deci caracterul lor național și ansamblul politeist, au făcut posibil fenomenul cosmopolitismului, care, În această epocă, Îi caracterizează fizionomia. Într-adevăr asistăm la răspândirea progresivă dincolo de respectivele lor granițe naționale a anumitor culte sau a unor ansambluri mitico-rituale ce gravitează În jurul unei singure divinități sau al unor „familii” divine, așa cum este cazul cultelor orientale ce se răspândesc În Grecia și În Occident, și, În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din moment ce, neexistând o soluție clară de continuitate, asistăm la o schimbare importantă de perspectivă, odată ce Roma, focus al Întregii perspective sociopolitice și economice, devine obiectivul principal de cucerit de către diferitele mișcări religioase; la rândul ei, Roma devine centrul propulsor pentru răspândirea acestora În tot Imperiul. Dacă, așadar, Grecia continentală și insulară și, odată cu ea, marile poleis elenizate din Asia și Africa sunt protagonistele indiscutabile ale arcului istoric examinat, În succesivele valuri migratorii ale cultelor orientale către Occident Grecia are un rol
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În țesutul religios grec și, În timp ce suportă o elenizare mai mult sau mai puțin profundă, ele contribuie la schimbarea unor uzanțe rituale și a unor Întregi cadre ideologice tradiționale. Fenomenul poate fi exemplificat În legătură cu două complexe mitico-rituale care, prin amploarea răspândirii și profunzimea pătrunderii În ansamblul religios grec, par cei mai utili parametri pentru verificarea aspectelor convergente ale contextului analizat. Este vorba despre cultul frigian al Cybelei, Mareaxe "Marea" Mamăxe "Marea Mamă" anatoliană pe care coloniștii greci din Asia ajunseseră să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să asociem perspective escatologice particulare cu practica misterică, chiar dacă, În ansamblul lui, cultul Marii Mame oferă garanții neîndoielnice pentru bunăstarea individului, În special sub aspectul sănătății fizice, dar, uneori, și morale. Cultul zeiței anatoliene cunoaște o soartă unică În panorama răspândirii cultelor orientale În Occident, fiind introdus la Roma În 204 Î.Hr. din inițiativa autorităților publice care, aparent trecând peste experiența greacă a acestui cult, se adresează regelui Attalos al Pergamului și Îi primesc imaginea aniconică, piatra neagră ce va
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1), Isis este asimilată, tot În Herodot, cu Demetraxe "Demetra" (II, 59, 2 și 156, 5). Totuși o astfel de asimilare nu acoperă decât unul dintre aspectele personalității zeiței, cel legat de sfera fertilității. În epoca elenistică, paralel cu o răspândire tot mai largă a cultului ei, atestat În marile centre din Asia Mică, din insulele Mării Egee, din Grecia continentală și, În Occident, În Sicilia și Italia meridională, unde Herculanum și Pompei au dat ample mărturii pentru el, Isis cunoaște o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
greacă și În documente literare, aretalogiile isiace par să derive dintr-un model unic (Festugière, 1972, pp. 138-163; Grandjean, 1975). Deți partea concepțiilor egiptene oglindite În aceste documente este importantă, e indubitabilă originea elenistică a genului În chestiune, finalizat În răspândirea cultului lui Isis la popoare de cultură și de limbă greacă. Schema aretalogică isiacă, după o evocare rapidă a genealogiei zeiței și a principalelor ei lăcașe de cult, contemplă menționarea acțiunilor ei cosmogonice (separarea pământului de cer, stabilirea căii parcurse
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
proslăvită. Introducerea la Delos a cultului lui Serapisxe "Serapis" și a celorlalți zei din mediul egiptean, Isisxe "Isis", Osirisxe "Osiris", Anubisxe "Anubis" și Horusxe "Horus"/Harpocratexe "Harpocrate" are valoare de exemplu pentru ceea ce putem considera obiceiul cel mai curent În răspândirea cultelor orientale În afara teritoriilor lor naționale respective. Inscripția lui Apollonius (IG XI, 1299 = Roussel, no 1, pp. 71-83), preot al lui Serapis În așa-numitul Serapeum A, Înainte de ocupația atenienă a insulei (166 Î.Hr.), povestește cum bunicul, preot egiptean
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
semnul religios Întregul tablou al intereselor intelectuale, despre care se crede că este cu putință să primească răspuns numai din partea și În numele divinității. Descoperirea unor texte ermetice În codexurile copte de la Nag Hammadi, care cuprind texte gnostice (Mahé, 1978-1982), confirmă răspândirea acestei literaturi de revelație „păgână”, capabilă să intereseze și acele medii creștine Îndreptate tot spre obținerea cunoașterii dintr-un izvor legitim al acesteia, cuvântul revelator al unei entități divine. În figura lui Trismegistos converg trăsături și prerogative ale egipteanului Thotxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lumi religioase a fost dinspre Iran Înspre Israel (pentru această teză, vezi Boyce În Boyce-Grenet, 1991, pp. 365 sqq.), și nu invers: escatologia dualistă din G³th³ a fost principalul izvor de inspirație, directă sau mijlocită, după caz, În procesul de răspândire a gândirii religioase a Iranului antic. Chiar dacă, În ceea ce privește această teză, direcțiile mai mult sau mai puțin negative (vezi Yamauchi, 1990, pp. 458 sqq.) nu sunt rare, mai ales În ultimele studii, este greu de imaginat că gândirea gathică nu ar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Asia Mică și Armenia (Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 232 sq., 282, 292, 298 sq.; Widengren, 1968, pp. 204, 206 sq., 214 sq., 292). În cazul lui Mithra, acesta a fost la originea - Într-un mod Încă neclar, probabil din cauza legăturii cu răspândirea doctrinelor astrale și astrologice - religiei misterice, care la sfârșitul secolului I d.Hr., s-a afirmat În Imperiul Roman (Cumont, 1913; Vermaseren, 1959; Turcan, 1981; Beck, 1984). Deosebit de importante În panteonul zoroastrian sunt și alte entități divine sau angelice, cum ar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Herodot despre influențele asiriene și arabe care trebuie să-i fi determinat pe persani să o venereze pe Afroditaxe "Afrodita" Urania, precum și cea a lui Berossos (cartea a III-a, fragm. 65; cf. Boyce, 1982, p. 217; 1985) despre răspândirea cultului zeiței susținute de Artaxerxes În diferite regiuni ale imperiului, având statui În Babilon, Susa, Ecbatana, Pasargrade, Bactra, Damasc, Sardes, putem evalua cea mai profundă și vizibilă schimbare care s-a produs cu religia ahemenizilor În prima jumătate a secolului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
putem evalua cea mai profundă și vizibilă schimbare care s-a produs cu religia ahemenizilor În prima jumătate a secolului al IV-lea. Este evident că drumul de la o religie persană lipsită de imagini, despre care vorbește și Herodot, la răspândirea cultului unei zeițe de origine străină, reprezentată plastic, nu putea fi nici scurt, nici ușor, după cum a demonstrat clar M. Boyce (1975c; cf. Gnoli, 1985, p. 70). Faptul că ahemenizii, cel puțin de la Darius I Încolo, au fost zoroastrieni este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pp. 239 sqq,; Widengren, 1968, pp. 369 sqq.; Gnoli, 1980, p. 81 nota 126 cu bibliografia) demonstrează forța expansiunii și a vitalității zoroastrismului În contact cu cultura sincretică elenistico-romană (cf. lucrării admirabile a Boyce și Grenet, 1991). Elenizarea magilor și răspândirea unei literaturi apocrife pe care cultura elenistică o pune sub autoritatea lui Zoroastruxe "Zoroastru" sau a altor exponenți importanți ai școlii de Înțelepciune divină, cum ar fi Istaspe sau Ostane, prin tratate de magie, alchimie, astrologie, apocaliptică, sunt fenomene care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sociale, o propagandă religioasă care realizează o restaurare a valorilor tradiționale și promovează inovații incisive (Gnoli, 1989a, pp. 164, 174, 183). Dacă imperiul part a fost marcat de tendințe sincretice, eclectice și universaliste, favorizate atât de elenism, cât și de răspândirea diverselor religii și mișcări filozofico-religioase - creștinism, iudaism, budism și diferite tipuri de gnoză -, noul stat iranian al Sasanizilor și-a urmat Încă de la Început scopul său de a ancora puterea politică În tradiția zoroastriană, Încercând să creeze, cel puțin ideologic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]