12,312 matches
-
petrecut În 1986. A fost anul În care a murit fiul familiei Tăcu. „Malin a murit datorită agravării stării sale, după ce a fost bătut În mod Îngrozitor de cinci securiști. Ulterior, am aflat că a fost otrăvit”, și-a amintit cu tristețe Alexandru Tăcu de moartea fiului sau „dictată de Securitate”. „Din dosarul meu păstrat În arhivele Securității am aflat ca agenți de-ai lui Carlos Șacalu', angajat de Ceaușescu pentru eliminarea dizidenților, erau pe urmele mele. De asemenea, am luat la
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
ar fi a căuta de a se aprinde o candelă a cărei untdelemn a ars”. Din 1889, amfitrion al Junimii ieșene devenise Teohari Antonescu, hotărât să reînvie un trecut care apusese. Într-o scrisoare către Maiorescu, Al. Philippide își arăta tristețea și nemulțumirea: „Ședințele literare din saloanele lui Teohari au fost însă curioase prin exagerarea calităților Junimei; gluma devenea bufonerie, spiritul nebunie, libertatea anarhie. Ați văzut vreodată un trandafir din cei bătuți ce fel de flori dă, dacă nu-i îngrijit
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
credeți neștiutoare, pentru că am ales ceea ce e veșnic și neîntinat, întorcându-mi ochii de la ceea ce este trecător și amestecat cu durere ? !), ca și la intuiția afectivă a îndrăgostitului Ahile, el însuși un erou netămător de moarte (Aș cunoaște într-adevăr tristețea, dacă nici tu nu mă vei înțelege - II 2). Când ajunge la altarul înroșit de sângele soldaților atacați de Ahile în singurul ceas când numai sângele Iphigeniei are vreun înțeles, tânăra își dă seama că toți cei apropiați au părăsit
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
la bun sfârșit, în caz că așa consideră de cuviință : Dacă vrea să sacrifice, să fie liberă să sacrifice. Poate că zeița aceea a ei e prietenoasă. Oricum, regele se arată încredințat că nu șade frumos s-o chestioneze deschis cu privire la motivele tristeții ei (scena 1). La un moment dat, el se gândește că fetei s-ar putea să nu-i mai placă să stea în Taurida din pricina tăierilor de oameni pe care le face, o dată ce cultul lor e cam bărbătesc și ea
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
sângeroase. Tânăra, care până atunci a înfăptuit jertfele fără vreun protest spre a-i da satisfacție ocrotitorului ei, se simte excedată de această barbarie : Rege, cad la picioare și-ți strig : ajunge ! E prea mult pentru slăbiciunea mea și pentru tristețea mea. Am căutat să te mulțumesc cum am putut. Dar oricum : e prea mult. Dar, după cum descoperă fata în sfârșit, Toas judecă situația așijderea, el declarându-se convins că musafira a luat asupra ei un lucru foarte greu. La întrebarea
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
m-aș lăsa răpit de atâta candoare și frumusețe (I, p. 43). Conștient de faptul că marile idei politice, splendide flori trufașe și devoratoare se cer stropite cu un sânge ca al lor fierbinte și pur, e cuprins de o tristețe sumbră, așa că le cere să plece și să nu-l mai tulbure : De ce răscoliți cenușa inimii mele ?... Părăsiți-mă... (I, p. 43-44). Tace ca lovit, privindu-l intens pe Quintus când acesta scrie pe tăblițele destinate regelui că-l așteaptă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
își culcă tandru obrazul pe vioară ca pe o coapsă de femeie. Melodia se ridică blând, ducând cu ea clinuri însorite, miresme de tufișuri și tineri păstori urmăriți de fatalitate. Însuși sufletul Carpaților, sublimat de poezia populară, suia pe scara tristeții, căutând sprijin la stelele încă invizibile, și revenea pe pământ pentru desfătările dansului și iubirii. "Balada lui Ciprian", murmură locotenentul, cucerit sincer de interpretarea învățătorului, când a tăcut vioara. "Ești un artist, Nicolae, nu un simplu amator." Învățătorul roși de
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
catastrofa, o teroare necunoscută puse stăpânire pe sufletele lor, îndreptate până atunci spre lumina liniștitoare a virtuților domestice. Cântecul îi purta irezistibil și parcă împotriva voinței lor peste abisuri inimaginabile, în centrul intolerabilului, lăsându-le drept unică alinare repausul în tristețe, pe care anticii îl numeau catharsis. Cretanei îi era dor de țara ei: se molipsiseră toți, cu deosebirea că pe ei i-a apucat dorul după o țară necunoscută, a cărei limbă se chinuiau în zadar s-o descifreze, dar
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Da, un tratat de prietenie", confirmă cu seriozitate locotenentul. Asta îi și spuneam nevesti-mii, e vremea pactelor și tratatelor, nu voia să mă creadă. " Singura deosebire e că eu voi respecta acest acord în litera și spiritul lui", zâmbi, în pofida tristeții, locotenentul. După ce s-a despărțit de prieteni, a traversat șinele, apoi drumul și a coborât pe plajă. S-a plimbat mult, pe sub un cer fără stele, cu fața biciuită de rafalele de vânt, încărcate de picături sărate. Până când o umbră
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
și tine, parcă am picat din cer", spuse șeful de gară. Și se ridică, chemat de obligații: "Fii atentă, pune-o undeva... O să discutăm diseară." Rămasă singură, Caterina mai citi o dată scrisoarea, foarte lungă, și, ridicând iar capul, sfâșiată între tristețe și perplexitate, o strecură în dulap, sus de tot, sub lenjerie. Puțin după, Nel auzi zgomot de crătiți și apoi voci. O vecină, cu care Caterina se împrietenise, îi făcea o vizită în bucătărie, să discute despre rețete. Penuria, deja
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
I-o făcuse chiar ea, cu câteva săptămâni în urmă, în ajunul plecării la Leningrad. El se căznea să zâmbească, așa cum îi cerea ea, fotografa, mai grijulie să cadreze bine decât să-și privească modelul, dar ochii lui exprimau o tristețe care se dovedea acum premonitorie. În fotografie, el știa că despărțirea va fi definitivă. Preocupată să conserve tehnic amintirea de moment, ratase ceea ce aparatul văzuse atât de bine! Acum o torturau remușcările. Trebuia să rămână lângă mama ei și să
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
timpurilor: mesajul iubirii pentru Oameni. O VIAȚĂ ÎN CALEA URGIEI Născut la Poltava, în Ucraina țaristă, în 21 decembrie 1722, Petru Velicikovski, fiu, nepot și strănepot de preot ortodox, avea să guste de mic dulceața învățăturilor creștine, dar și împovărătoarea tristețe a pierderii celor dragi. Rămas la patru ani orfan de tată, va crește ocrotit de dragostea mamei și de grija fratelui mai mare, Ioan Velicikovski. Prin pierderea și a fratelui însă, va intra în viața sa un episod întunecat, pe
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
desfășurat între marile sale întâlniri (cu viața monahală de la schitul Kitaev, cu Lavra Peșterilor, cu limba română) și nu despre un timp ritmat de curgerea intervalelor școlare. Portretul mamei care îl așteaptă la Poltava este zugrăvit cu tonurile grave ale tristeții fără margini și durerii de nevindecat. Până la întoarcerea acasă a lui Petru, în vacanța de vară a celui de-al cincilea an de studiu, ea îi pierduse deja pe toți cei unsprezece ceilalți copii ai săi, legându-și astfel toate
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
unsprezece copii, se adaugă acum și lovitura neașteptată, provocată de fiul său care îi comunică hotărârea sa de a părăsi lumea laică și a intra în monahism. Mama astfel lovită, ne este înfățișată ca o femeie năpădită de supărare și tristețe, tânguindu-se, zbuciumându-se și plângându-se, și vărsând râuri de lacrimi. Soluția găsită de fiu pentru a pune capăt acestei suferințe este oarecum surprinzătoare pentru un tânăr aflat în slujba adevărului: Petru își minte mama, dar nu cu cinism
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
salarii mizere și sunt adesea examinați pentru competență, de șefi care nu au nici a zecea parte din cunoștințele lor. Oamenii Aceștia, specialiștii noștri, își poartă rodul de cultură și profesionalism, pe care nu îl mai vrea nimeni, cu simplitate, tristețe și decență. Trec printre noi, ne înmărmuresc prin erudiția și bunul lor gust, apoi își continuă existența lor cenușie, fără proteste, fără a se plânge, fără a lăsa în urmă UN NUME. Cum îl cheamă pe omul acesta? Cum se
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
beat de dincolo de Atlantic. La această dată, epicentrul inovației literare se deplasează din nou spre Franța, unde valul "existențialist" a cuprins tineri literați al căror succes se datorează aptitudinii lor de a exprima noile valori literare de vechile constrîngeri "Bună ziua tristețe" de Françoise Sagan apărut în 1954 și este mai ales reprezentată de "noul roman" (Alain Robbe-Grillet, Nathalie Sarraute, Michel Butor, Marguerite Duras, Claude Simon etc.) prin care opera romanescă devine un joc al limbajului și o recompunere a realității oarecum
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
Al. O. Teodoreanu cultiva cu bonomie logosul tradițional într-un acut simț umoristic. Romantism și voluptate, un melanj al cugetării care înnobilează și conferă substanță operei creatorului, o tandră oscilație între drumul către sine și misterele naturii, între voia-bună și tristețe, până la pura visare și sentimentul relativului. Cum să ignorăm o asemenea epocă? Umaniștii dintr-o similară perioadă ieșeană nu credem că și-ar fi dorit un alt mediu spiritual, o altă ambianță de afinități fascinante. O lume de complementarități în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Theofil Simenschy: "Timpul scoate adevărul la lumină", mie mi-a scos în față mulți prieteni. Sentimentul pe care îl încerc și acum e că acești oameni de mare calitate mi-au insuflat forța interioară de a rezista fizic și mental. Tristețea, totdeauna apare și ea, e că unii prea s-au grăbit să schimbe lumea de aici cu alta, cu paradisul sufletelor luminate. PE LASCĂR CATARGIU Se vorbește rar despre știință și cercetare, cel puțin la noi. Aceste domenii, retrase parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
sunt case întregi în care nicio licărire de viață nu mai poate lua ființă, sunt case care au străbătut veacuri într-o veșnică tinerețe și sunt case nouă care sunt moarte... Când revăd în minte casele tăcute și armonioase în tristețea lor de la Iași, care se înșiră de-a lungul străzii Carol până la Copou, când îmi reamintesc acele case românești de acum o jumătate de veac, nu pot să nu mă gândesc la teatrele grecești al căror decor de piatră sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
comentat, dialogat. Impresii diverse dar sincere, amestec de strălucire și ceață în zona poeziei românești actuale, într-un timp când cartea a devenit un obiect de serie ca oricare altul, cu senzația ultimă de regrete după calitatea tipăriturilor și de tristețe după subiectele profunde, morale, estetice. Ies din cercul acestui sentiment apăsător și asist la dialogul uman, deschis, curat, realist. Poetul Cezar Ivănescu, directorul editurii, moderează neașteptat de echilibrat, intervine cu mici observații, dar ține bine cumpăna între luciditate și iluzii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
poartă-n ochi blânda melancolie..." sau "Cine, doamne, oare cine plânge/ Între două dealuri umbra de țăran/ Și-n surpare lacrima și-o frânge/ Că țăranul e-un muzeu contemporan?". Totul se încheie cu versuri recitate de poeții lansați, deși tristețea lor, bine ascunsă sub coaja umorului sarcastic, plutea ca o ceață compactă. Lăsăm în urmă vitrinele cu cărți, într-un colț manuscrise și ediții mai vechi, parcă și niște miniaturi medievale, importante achiziții dar și tipărituri proprii pe colecții ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
vadă lumea cum trec de la starea de vitalitate și frenezie curgătoare la cea de ușoară trecere în neființa neantului, cu un adânc și dureros efect nostalgic. Cu toții rămânem doar cu imperceptibilul foșnet al crengilor intrate în doliu. Ce lecție de tristețe demnă și ce model metafizic de integrare în circuitul vieții! Sau răspunsurile poeziei pot fi atât de criptice încât parcă vin de undeva dintre tainele textului ermetic sau din sensibilitatea care vibrează în fața faptelor de viață sau poate din emoția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
-ne cu toții de vrajă și fascinație. Ce frumusețe! Întruchiparea proiecțiilor pictate ale naturii în expansiune, întreaga atmosferă a zidirilor vegetale declanșează în noi euforia de neoprit, cu senzația de umbre mișcătoare ale zeițelor olimpiene. Mâini invizibile ne dezbracă de orice tristețe, însuflețiri necuprinse plutesc cu aripi de înger, pierderea de sine e moleșitoare sub noianul ramurilor de tei. Zile magice de mai și plimbări romantice prin Iași. Dintre oglinzile norilor albaștri ne surâd radios chipuri luminoase, figuri protectoare, de parcă cei de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
silexul tăios îi trece prin măruntaie, i se năzare că până și irișii din grădina-i sunt atrași de bolta plină cu vrăbii. Fântâna dintre arborii vieții își tace izvorul ascultând susurul străbunilor din adâncurile subterane. Pe buze rămâne gustul tristeții, sarabanda imaginilor însoțitoare se pierde și ea printre copacii răvășiți. Cuvintele se izbesc suferind de colțurile sticloase ale stâncii. Unde-i veșnicia? E doar în piatra timpului fără de timp. Veșnicia lui, încă simțindu-se om, e doar în slăbiciunea clipei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Paul și Virginia, am rămâne însă la nivelul emoției și entuziasmului, la excesul de sentimentalism care nu mai dă bine, mai ales într-o lume prost construită, dezamăgitoare. Mă întorc la spațiul meu pentru că nu-mi reprimă nici bucuria, nici tristețea, pentru că mă simt eu însumi, și cu rațiune și cu sentiment, uneori și fără una și fără alta. 89 De ce atâtea conflicte în structura și comportamentul nostru? Se uită adesea că în noi sălășluiesc porunci genetice care se "trezesc" ori de câte ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]