11,705 matches
-
schimbat radical după ce guvernul sultanului a semnat tratatul de la Sèvres, care oficializa împărțirea Imperiului Otoman între puterile învingătoare. Mustafa Kemal și guvernul lui au trimis generalilor instrucțiuni pentru organizarea apărării patriei, iar influența de care se bucurase sultanul în rândurile turcilor de rând a dispărut rapid. Armata Califatului s-a dezintegrat rapid, iar soldații ei au trecut de partea naționaliștilor. După numai o săptămână, mai exista doar o unitate activă a Kuvâ-i İnzibâtiyye, și anume cea care asigura protecția garnizoanei britanice
Kuva-yi Inzibatiye () [Corola-website/Science/327055_a_328384]
-
care refuză sunt tăiați cu săbiile. Vălurile sunt smulse de pe chipurile femeilor. Gloata începe să jefuiască casele musulmanilor”. Au existat mai mulți martori oculari occidentali ai evenimentelor din Smirna. Comandantul american al USS "Arizona" a scris: Bătrâni și alți civili turci neînarmați și inofensivi au fost doborâți de greci, uciși prin înjunghiere cu cuțite sau baionete și, după aceea, după ce le-au fost smulse de pe trupuri hainele și bunurile de valoare, au fost aruncați în mare... Au fost citate de către aceeași
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
a bărcilor Cordelio am văzut mai mulți împușcați Primele două luni de ocupație au fost descrise în fața Senatul Statelor Unite ale Americii de către James Harbord, care avusese misiunea evaluării situației creștinilor armeni din Imperiul Otoman: . În timp ce trupele elene înaintau spre cazarma unde comandantul turc Ali Nadir Pașa avea ordine să nu opună nicio rezistență, un turc din mulțime a deschis focul asupra grecilor, ucigând un stegar grec. Soldații greci au intrat în panică și au deschis focul asupra cazărmii și a clădirilor guvernamentale. Aproximativ
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
ocupație au fost descrise în fața Senatul Statelor Unite ale Americii de către James Harbord, care avusese misiunea evaluării situației creștinilor armeni din Imperiul Otoman: . În timp ce trupele elene înaintau spre cazarma unde comandantul turc Ali Nadir Pașa avea ordine să nu opună nicio rezistență, un turc din mulțime a deschis focul asupra grecilor, ucigând un stegar grec. Soldații greci au intrat în panică și au deschis focul asupra cazărmii și a clădirilor guvernamentale. Aproximativ 300-400 turci și cam 100 de greci (dintre care 2 militari) au
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
au dat seama că trebuie să plece, dar ei sunt hotărâți să lase în urmă un pustiu, indiferent ale cui interese vor fi afectate astfel. Tot ceea ce vor avea timp și mijloace să fie mutat va fi transportat în Grecia; turcii vor fi jefuiți iar casele și căminele lor incendiate”.. Înaintarea rapidă a turcilor nu le-a permis grecilor să transporte un volum mare de bunuri în patrie, dar în timpul ei au aplicat politica „pământului pârjolit” (vezi și Politica „pământului pârjolit
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
în urmă un pustiu, indiferent ale cui interese vor fi afectate astfel. Tot ceea ce vor avea timp și mijloace să fie mutat va fi transportat în Grecia; turcii vor fi jefuiți iar casele și căminele lor incendiate”.. Înaintarea rapidă a turcilor nu le-a permis grecilor să transporte un volum mare de bunuri în patrie, dar în timpul ei au aplicat politica „pământului pârjolit” (vezi și Politica „pământului pârjolit” în războiul greco-turc din 1919-1922), lăsând teritorii importante în ruină și condamnând populația
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
și-au pierdut viața doar în timpul incendierii orașului Alașehir. Pe 9 septembrie, armata turcă a intrat în Ismir (Smirna), la două zile după ce autoritățile elene părăsiseră orașul. În oraș au izbucnit violențe, populația creștină suferind atacurile ale soldaților sau civililor turci. Arhiepiscopul grec Chrysostomos a fost linșat de mulțimea furioasă, în rândul căreia au fost identificați și soldați turci. Pe 13 septembrie a izbucnit un puternic incediu în Smirna, al cărui focar inițial a fost localizata în cartierul armenesc. Populația creștina
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
al cărui focar inițial a fost localizata în cartierul armenesc. Populația creștina s-a refugiat pe cheiul portului, iar cartierele creștine au fost complet distruse de foc. Responsabilitatea pentru declanșarea incendiului este o problemă controversată, unele surse considerându-i pe turci responsabili, iar altele pe greci sau armeni. Sunt date cifre variabile ale victimelor, între 10.000 și 100.000 de oamni. Ceea ce se știe cu siguranță este faptul că civilii greci și armeni au murit în incendiu sau în timpul violențelor
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
(greacă) sau Gothia a fost un mic stat grecesc din sudul peninsulei Crimeea, apărut în 1204 ca succesor al Imperiului Bizantin și cucerit în 1475 de turcii otomani. Capitala sa a fost Doros sau Theodoro, numit în prezent Mangup. Este țara de baștină a Mariei din Mangop, a doua soție a lui Ștefan cel Mare. Principatul s-a format după cruciada a patra din părțile themei bizantine
Principatul de Theodoro () [Corola-website/Science/327119_a_328448]
-
importantă a Războiului de Independență al Turciei. După trei zile de lupte, forțele francize au fost obligate să abandoneze orașul și să se retragă. Forțele turce s-au dedat la masacrarea refugiaților armeni, care ajunseseeră aici după ce scăpaseră de atacurile turcilor din timpul Genocidului Armean. Retragerea controversată a francezilor și masacrarea armenilor care a avut loc sub ochii militarilor Parisului avea să fie numită mai apoi „Afacerea Maraș”. După capitularea Imperiului Otoman în fața Aliaților în octombrie 1918, orașul Marash a trecut
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
o misiune de recunoaștere aeriană, care a dat speranțe francezilor, armenilor și voluntarilor din misiunea umanitară americană din oraș. Pe 7 septembrie, unitatea militară comandată de Normand a început pătrunderea în oraș și a declanșat bombardamente de artilerie asupra pozițiilor turcilor. A doua zi, Normand a reușit să elibereze subunitatea comandată de Cornelope, care rezista pe poziții de două săptămâni și au continuat înaintarea spre statul major al generalului Quérette. Acesta din urmă a fost surprins când Normand i-a spus
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
unui asemenea ordin, Normand a pretins că nu vor mai fi trimise alte întăriri sau provizii. Aceste ultime cuvinte l-au convins pe Quérette în cele din urmă. Ordinul de evacuare a fost dat chiar în momentele în care naționaliștii turci încercau să obțină o încetare a focului. Cand generalul Quérette începuse negocierile cu reprezentantul turcilor, dr. Mustafa, Normand a dat ordinul de evacuare. Pană la ora 3 în dimineața zilei de 11 februarie, Quérette a distrus toate stocurile rămase de
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
provizii. Aceste ultime cuvinte l-au convins pe Quérette în cele din urmă. Ordinul de evacuare a fost dat chiar în momentele în care naționaliștii turci încercau să obțină o încetare a focului. Cand generalul Quérette începuse negocierile cu reprezentantul turcilor, dr. Mustafa, Normand a dat ordinul de evacuare. Pană la ora 3 în dimineața zilei de 11 februarie, Quérette a distrus toate stocurile rămase de muniție și s-a pregătit să-și strecoare din oraș oamenii sub protecția întunericului. Această
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
160 de morți, 170 de dispăruți, 280 de răniți și 300 de oameni au suferit de degerături. Cele trei săptămâni de asediu al Marașului au însemnat o mare tragedie pentru populația armenească. Armenii repatriați au fost masacrați de către grupuri de turci care au incendiat casele creștinilor și au barat orice acces spre spitalul misionarilor americani. Armenii au încercat să se salveze adăpostindu-se în biserici și școli. Femeile și copii armeni s-au adăpostit în cele șase biserici apostolice, trei evanghelice
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
reprezentanților aliaților din Europa, Înaltul comandament francez nu a făcut nicio declarație publică cu privire la vreun incident serios în zona sa de responsabilitate din Anatolia. În mediile militare franceze însă se manifesta o stare de stupoare fața de violența atacurilor naționaliștilor turci. Luptele și masacrele armenilor au devenit subiecte de presă în ziarele europene și americane, ca și în Parlamentul Britanic . Rolul colonelului Normand în perioada de dinaintea și în timpul evacuării a provocat discuții aprinse printre membrii Statului major al generalului Dufieux, dat
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
Rumelia. Milițiile otomane au fost constituite la început din ofițeri și soldați otomani dezertori din armata imperială. Primele acțiuni armate ale "" pot fi considerate cele generate de debarcarea grecilor de la Smirna (Izmir). În rândurile mișcării de rezistență s-au înrolat turcii care se opuneau împărțirii Anatoliei conform prevederilor Tratatului de la Sèvres. În timpul luptelor războiului franco-turc, Kuva-yi Milliye a fost aproape în exclusivitate singura forță turcă implicată în lupte. În vestul Anatoliei, în luptele împotriva forțelor elene, "Kuva-yi Milliye" s-a remarcat
Kuva-yi Milliye () [Corola-website/Science/327187_a_328516]
-
ele soldate cu victime din rândurile locuitorilor orașului, poziția musulmanilor s-a radicalizat treptat, trecând de la proteste oficiale la demonstrații publice și pregătirea activă pentru lupta împotriva ocupanților. Această tendintă a fost o reflectare a schimbării de atitudine a revoluționarilor turci care, la Congresul de la Sivas din 4-11 septembrie aveau să adopte programul politic a ceea ce a fost Războiul de Independență al Turciei. Pe 1 aprilie 1920, forțele naționale turce au organizat o rebeliune împotriva trupelor franceze care au fost alungate
Asediul Antepului () [Corola-website/Science/327256_a_328585]
-
să se predea. Odată cu trecerea timpuli, forțele naționale turce au înregistrat succese tot mai mari, reușind să preia inițiativa strategică în luptele cu forțele elene după bătălia de Sakarya. Conflictul franco-turc din Cilicia a evoluat în acest timp în favoarea naționaliștilor turci și a dus în final la semnarea acordului de pace de la Ankara din 1921 dintre guvernul de la Paris și Marea Adunare Națională a Turciei. După semnarea acestui acord, trupele franceze s-au retras din Antep și orașul a trecut sub
Asediul Antepului () [Corola-website/Science/327256_a_328585]
-
(în limba turcă: "Urfa Savunması") a fost un conflict armat dintre armatat franceză care ocupa orașul Urfa (Șanlıurfa contemporană) și naționaliștii turci. Garnizoana franceză din Urfa a rezistat două luni atacurilor turcilor până când, în urma unor negocieri, a părăsit orașul după ce i s-a garantat traversarea în siguranță a regiunii controlate de revoluționarii turci. Turcii nu și-au respectat însă angajamentele, iar militarii
Bătălia de la Urfa () [Corola-website/Science/327262_a_328591]
-
(în limba turcă: "Urfa Savunması") a fost un conflict armat dintre armatat franceză care ocupa orașul Urfa (Șanlıurfa contemporană) și naționaliștii turci. Garnizoana franceză din Urfa a rezistat două luni atacurilor turcilor până când, în urma unor negocieri, a părăsit orașul după ce i s-a garantat traversarea în siguranță a regiunii controlate de revoluționarii turci. Turcii nu și-au respectat însă angajamentele, iar militarii francezi au fost masacrați după ce au căzut într-o ambuscadă
Bătălia de la Urfa () [Corola-website/Science/327262_a_328591]
-
franceză care ocupa orașul Urfa (Șanlıurfa contemporană) și naționaliștii turci. Garnizoana franceză din Urfa a rezistat două luni atacurilor turcilor până când, în urma unor negocieri, a părăsit orașul după ce i s-a garantat traversarea în siguranță a regiunii controlate de revoluționarii turci. Turcii nu și-au respectat însă angajamentele, iar militarii francezi au fost masacrați după ce au căzut într-o ambuscadă oraganizată de naționaliști pe drumul de retragere. Orașul Urfa a fost ocupat de armata franceză în toamna anului 1919, Parisul dorind
Bătălia de la Urfa () [Corola-website/Science/327262_a_328591]
-
toamna anului 1919, Parisul dorind să incorporeze această regiune a Imperiului Otoman în Siria sub mandat francez. Planurilor franceze legate de regiunea Cilicia li s-a opus Mișcarea Națională Turcă condusă de Mustafa Kemal Pașa. Spre sfârșitul anului 1919, naționaliștii turci au început să pregătească declanșarea unei insurecții împotriva garnizoanelor franceze cu efective reduse din Maraș, Antep și Urfa, urmărind cucerirea definitivă a controlului în regiune. În ianuarie 1920, Ali Saip Bey , deputatul din Urfa din Congresul Național Turc, a cerut
Bătălia de la Urfa () [Corola-website/Science/327262_a_328591]
-
care forțele naționale turce urmau să se implice și în luptele pentru apărarea Marașului. Garnizoana franceză formată din 473 de militari (soldați senegalezi și algerieni ai trupelor coloniale și armeni din Legiunea franco-armeană) a opus o rezistență puternică atacurilor naționaliștilor turci și kurzi timp de 61 de zile. pe 7 aprilie, comandantul francez Hauger, luând în considerație faptul că rezervele de alimente și muniție ale unității sale erau aproape complet epuizate, a încercat să negocieze o încetare a focului. Hauger a
Bătălia de la Urfa () [Corola-website/Science/327262_a_328591]
-
de zile. pe 7 aprilie, comandantul francez Hauger, luând în considerație faptul că rezervele de alimente și muniție ale unității sale erau aproape complet epuizate, a încercat să negocieze o încetare a focului. Hauger a cerut în schimbul predării orașului ca turcii să permită plecarea în siguranța a militarilor săi și să garanteze securitatea populației creștine din oraș. Ali Bey a acceptat să se întâlnească cu maiorul Hauger pe un pod din apropierea spitalului american. Termenii acordului de încetare a focului au fost
Bătălia de la Urfa () [Corola-website/Science/327262_a_328591]
-
pentru a cere dreptate în conflictul cu Czaplińskil. Adevăratul motiv al vizitei sale era mult mai complex însă. Poziția Seimului varia mult în acel an față de cea din 1646, iar Hmelnițki voia să obțină asigurări din partea monarhului cu privire la războiul cu turcii și aliații acestora. În cazul în care Wladyslaw ar fi fost hotărât să continue planurile de război, Hmelnițki era hotărî să-și folosească toate relațiile pentru întărirea legăturilor cu regele și sprijinitorii acestuia, punându-i în dificultate pe Barabaș și
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]