113,833 matches
-
Bacovia, pe care-l socotea un poet unic în literatura română și chiar în cadre mai largi decât ale literaturii noastre". Exprimând căderea din uman în mineral", volumele Plumb și Scântei galbene conțin o poezie de scoică bolnavă", cum o definește comentatorul într-o inspirată metaforă. De o înaltă apreciere s-a bucurat și Lucian Blaga, la care admira miracolul ca izvor al poeziei pe care poetul îl căuta în epoca miturilor și a legendelor creștine. După opinia și formula foarte
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
limbi până în 1988, printre altele, existând o traducere și în limba japoneză. Cu toate acestea, în opinia mai multor critici, cărțile lui importante sunt romanele "Șatra", "Jocul cu moartea" și "Pădurea nebună" ("Dilîi-orman"; două cuvinte provenite din două limbi, care definesc aria sa natală, Diliorman sau Teleorman). Zaharia Stancu s-a născut în 1902 în localitatea Salcia, județul Teleorman, în Câmpia Dunării. După ce a abandonat școala la vârsta de 13 ani, a lucrat în diverse meserii până în 1919, când și-a
Zaharia Stancu () [Corola-website/Science/297578_a_298907]
-
emigrantului. «"Acasă"» pentru mine este la Baziaș sau la București”, asta spunea în 1995, când se pregătea să revină. În 1996 a avut tăria să vină în țară. A scris eseuri, poezii, proză, critică literară. Este primul scriitor român care definește în scrierile sale rolul, condiția și contribuția emigrantului în procesul globalizării europene și printre primii scriitori europeni care înțelege marele viraj al societății omenești adus de noile tehnologii și numit astăzi globalizare. În 1981 s-a dus în Elveția, de unde
Petru Dumitriu () [Corola-website/Science/297579_a_298908]
-
lume. În 1999 s-a adoptat o nouă constituție, dar ea nu a introdus modificări notabile în structura federală. Ea enunță drepturile politice și elementare ale indivizilor și cetățenilor implicați în treburile publice, împarte puterile între Confederație și cantoane și definește jurisdicția și autoritatea federală. Există trei principale organisme de guvernare la nivel federal: legislativul bicameral, Consiliul Federal (executivul) și Curtea Federală (instanță judecătorească). Parlamentul Elveției este format din două camere: Consiliul Statelor (camera superioară) care are 46 de representanți (câte
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
judeca apelurile împotriva deciziilor celorlalte curți federale sau ale curților supreme cantonale. Judecătorii sunt aleși de Adunarea Federală pentru mandate de șase ani. Teritoriul Elveției este supus la trei jurisdicții legale: comuna, cantonul și nivelul federal. Constituția federală din 1848 definește un sistem de democrație directă (uneori denumit "semidirectă" sau democrație reprezentativ-directă, fiind susținută de instituții comune unor democrații parlamentare). Printre instrumentele democrației directe elvețiene la nivel federal, denumite drepturi civice ("Volksrechte", "droits civiques"), se numără dreptul la "inițiativă constituțională" și
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
atentatele din 11 septembrie din SUA, a fost respins de peste 78% din votanți. Elveția are o economie stabilă, prosperă și înalt tehnologizată. În 2011, ea era cea mai bogată țară din lume pe cap de locuitor (noțiunea de „bogăție” fiind definită cu includierea atât a bunurilor financiare cât și nefinanciare). După PIB nominal, este a nouăsprezecea economie din lume, iar în termenii parității puterii de cumpărare, este a treizeci și șasea. Este al douăzecilea cel mai mare exportator, în ciuda dimensiunii sale
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
mari (Berna, Geneva, Zürich și Basel) sunt predominant protestante. Elveția Centrală, ca și Ticino, sunt zone tradițional catolice. Constituția elvețiană din 1848, aflată sub recenta impresie a ciocnirilor între cantoanele catolice și cele protestante, ciocniri ce au culminat cu Sonderbundskrieg, definește un stat consociaționalist, permițând coexistența pașnică a catolicilor și protestanților. O inițiativă din 1980 a cerut totala separare între biserică și stat, dar a fost respinsă de 78,9% din alegători. Trei dintre marile limbi ale Europei sunt oficiale în
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
comparată la Catholic University of America, iar între anii 1989 și 1991, prorector-asociat al aceleiași universități.<br> A publicat mai multe volume, printre care: "Îmblânzirea Romantismului" ("The Taming of Romanticism") (Harvard, 1985), în care lansează conceptul de romantism Biedermeier ce definește forma în care curentul se adaptează în Balcani, studiu fundamental pentru cei care cercetează romantismul (ed. românească, editurile Polirom, Curtea Veche). <br> În 1989, publică volumul "A Theory of the Secondary. Literature, Progress, and Reaction" ("O teorie a secundarului. Literatură
Virgil Nemoianu () [Corola-website/Science/297594_a_298923]
-
și mai ales prin lucrarea fundamentală "Fictional Worlds" (Cambridge, Mass., 1986). Tradusă în limbile franceză, italiană, spaniolă și română, Lumile ficționale a devenit o carte de referință în domeniul hermeneuticii literare actuale și una dintre puținele tentative originale de a defini pur și simplu literatura la sfârșitul secolului al XX-lea. Au urmat apoi "Le mirage linguistique" (Paris, Ed. du Minuit, 1988)(trad.rom. "Mirajul lingvistic") , poate cea mai inteligentă privire critică asupra structuralismului, carte ce a stârnit entuziasmul lui Jean-Francois
Thomas Pavel () [Corola-website/Science/297618_a_298947]
-
de critică de artă (comparația dintre "Diana cu ciuta" de la Muzeul Luvru și "Diana" lui Goujon), un basm cult și numeroase referințe literare, muzicale, plastice, ba chiar și ironii la adresa latiniștilor etc. Indiferent de modul în care criticii literari au definit-o („operă-mozaic”, „cozerie”, sau eseu), "Pseudokynegetikos" marchează un reper în istoria literaturii române. Alexandru Odobescu este unul din întemeietorii arheologiei în România. El este autorul unui tratat de istorie a arheologiei („"Istoria arheologiei"”) publicat în 1877. La sfârșitul secolului al
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
pentru bărbați, 80,4% pentru femei, cu o medie globală de 88,1%. Cifrele mici la femei de datorează, în principal, obiceiurilor tradiționale ale arabilor și kurzilor care locuiesc în provinciile de SE ale țării. Articolul 66 din Constituția turcă definește „un turc” ca „oricine care este obligat de statul turc prin legături cetățenești”, prin urmare folosirea legală a cuvântului „turc”ca cetățean al Turciei este diferit de definiția etnică. Totuși, majoritatea populației turcești este de etnie turcă. Alte grupuri etnice
Turcia () [Corola-website/Science/297606_a_298935]
-
oficială de stat; Constituția Turciei enunță libertatea religiei și a conștiinței. Aproximativ 99% din populație e înregistrată, însă, ca fiind musulmană, majoritatea fiind sunniți; cu toate acestea, un sondaj realizat în 2007 a constatat că aproximativ 3% dintre adulți își definesc relațiile cu religia ca fiind „fără convingere religioasă” sau că „nu cred în obligațiile religioase”. În ultimii ani, de când țara este guvernată de un partid islamist, minoritatea secularistă, în special elitele universitare și științifice au fost vizați de politicile proreligie
Turcia () [Corola-website/Science/297606_a_298935]
-
și modul de exprimare, de manifestare, propriu acestui curent. Adesea se considera că poeți că Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud și Paul Verlaine fac parte din acest curent, dar Stephane Mallarmé este cel care îl întruchipează cel mai bine în poezie. Definit în sens strict, simbolismul reprezintă un cerc literar restrâns din care făceau parte poeți cum ar fi Stuart Merrill, Albert Samain și Jean Moréas. Ultimul a publicat manifestul mișcării în 1886, în ziarul "Le Figaro". În acel articol, Jean Moréas
Simbolism () [Corola-website/Science/297642_a_298971]
-
Eului, imaginea femeii, decadenta, arta pentru artă. Manifestul simbolist a fost ulterior pus în versuri de Arthur Rimbaud în poemul Leș Voyelles („Vocalele”), un exemplu perfect de sinestezie literară și Charles Baudelaire în poemul Correspondances („Corespondențe”), în care natura este definită drept un "templu de simboluri". În opoziție cu retorismul romantismului, simbolismul preferă un ton mai intim și confesiv, iar spre deosebire de răceală și formalismul parnasianismului, se îndreaptă spre emoția și muzica interioară a ideii. Are ca scop cultivarea celor 3 S
Simbolism () [Corola-website/Science/297642_a_298971]
-
din grupul artiștilor suprarealiști, ceea ce nu-l împiedică să se considere singurul artist capabil de a capta "formele suprareale". Ca alternativă la "automatismul psihic" preconizat de Breton, Salvador Dalí recurge la propriul său stil ca "metodă paranoico-critică", pe care o definește drept ""o metodă spontană a cunoașterii iraționale care constă în interpretarea critică a reveriilor delirante"". Astfel, imaginile pe care pictorul încearcă să le fixeze pe pânză derivă din agitația tulbure a inconștientului ("paranoia") și reușesc a căpăta formă numai datorită
Salvador Dalí () [Corola-website/Science/297684_a_299013]
-
Deco. Lista arhitecților postmoderni îi include pe foarte cunoscuții Philip Johnson, John Burgee, Robert Venturi, Ricardo Boffil, James Stirling, Santiago Calatrava și Frank Gehry. "Profetul postmodernității" a fost arhitectul și criticul american Charles Jencks, în al cărui studiu au fost definite trăsăturile esențiale ale curentului. Arhitecții postmoderni au căutat un punct de conjuncție între tehnologia secolului XX și stilurile tradiționale din trecut, în special clasicismul. Ca reacție la austeritatea mișcării moderniste, arhitecții s-au întors la surse regionale și tradiționale, introducînd
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
modurile de reprezentare și de structurare a cunoștințelor. In plus, modul dat conține posibilitatea de a tăcea, adică posibilitatea neverbalizării informației. M. Poster afirmă că oamenii de știință proiectează pe calculator subiectivitatea inteligentă, iar calculatorul devine criteriul prin care se definește inteligența. El, la fel ca și Lyotard, vorbește despre transformarea informației în marfă, vede în societatea postmodernă extinderea elementelor de control social, iar în noile tehnologii vede un mare potențial pentru dominație. Radioul, televiziunea și presa scrisă sunt considerate de
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
ale obiectivității este trăsătura definitorie. Această ostilitate subterană față de conceptul de obiectivitate evidentă în multe din teoriile critice moderne, acesta este punctul de atac pentru toți dușmanii postmodernismului. Mulți critici caracterizează postmodernismul drept un fenomen efemer, care nu poate fi definit datorită faptului că, din punctul de vedere filosofic, nu reprezintă mai mult decît o serie de coniecturi disparate, care au în comun numai resentimentul față de Modernism. Această antipatie a postmodernității față de modernism, și tendința lor consecventă de a se defini
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
definit datorită faptului că, din punctul de vedere filosofic, nu reprezintă mai mult decît o serie de coniecturi disparate, care au în comun numai resentimentul față de Modernism. Această antipatie a postmodernității față de modernism, și tendința lor consecventă de a se defini în pofida acestuia, și-a atras, de asemenea, numeroși critici. S-a argumentat că modernitatea nu e decât un monolit de dimensiuni uriașe, ca un singur buștean, dar de fapt era el însuși dinamic și mereu schimbător; evoluția dintre 'modern' și
Postmodernism () [Corola-website/Science/297646_a_298975]
-
intre într-o uniune personală cu Suedia. În urma acestei înțelegeri Norvegia și-a putut păstra constituția liberală și instituțiile independente, cu excepția ministerului de externe. Această perioadă a fost marcată și de afirmarea naționalismului romantic în Norvegia, norvegienii căutând să-și definească și să-și exprime un caracter național separat. Mișcarea s-a manifestat în toate domeniile culturii, inclusiv în literatură (Henrik Wergeland, Bjørnstjerne Bjørnson, Peter Christen Asbjørnsen, Jørgen Moe, Henrik Ibsen), în pictură (Hans Gude, Edvard Munch, Adolph Tidemand), în muzică
Norvegia () [Corola-website/Science/297678_a_299007]
-
la starea finală formula 11 trecând prin stări intermediare înșiruite de-a lungul curbei continue formula 12 în spațiul variabilelor de poziție formula 13 este unde integrala curbilinie este calculată urmând curba formula 12 în sensul de la formula 17 spre formula 18 Relația de mai sus definește lucrul mecanic primit (algebric) de sistem, el nu este o mărime de stare, ci o funcție de transformare a cărei valoare depinde, în general, de stările inițială și finală respectiv de curba formula 12 delimitată de punctele formula 17 și formula 18 O serie
Termodinamică () [Corola-website/Science/297677_a_299006]
-
transformare adiabatică de la o stare inițială formula 17 la o stare finală formula 24 este independent de stările intermediare (curba formula 25) și există o funcție formula 26 astfel încât formula 27 Funcția este o "funcție de stare" a sistemului care se numește "energie internă". Ea este definită până la o constantă aditivă, care poate fi fixată alegând ca origine o stare de referință pornind de la care orice stare a sistemului să poată fi obținută printr-o transformare adiabatică. Într-o transformare "diatermică" (neadiabatică) lucrul mecanic depinde, în general
Termodinamică () [Corola-website/Science/297677_a_299006]
-
fi fixată alegând ca origine o stare de referință pornind de la care orice stare a sistemului să poată fi obținută printr-o transformare adiabatică. Într-o transformare "diatermică" (neadiabatică) lucrul mecanic depinde, în general, de stările intermediare, iar formula 30 Mărimea definită prin relația se numește "cantitatea de căldură" transferată sistemului (primită sau cedată) în cursul transformării. Rearanjând termenii, se poate scrie ceea ce, în cazul unei transformări infinitezimale, devine Relațiile (8) și (9) sunt expresii matematice ale "principiului întâi al termodinamicii" în
Termodinamică () [Corola-website/Science/297677_a_299006]
-
principiul întâi al termodinamicii indică existența unei noi variabile de stare, energia internă, măsurabilă prin metode calorimetrice. În practică este preferată o altă variabilă, care exprimă cantitativ senzațiile familiare de „cald” și „rece”. Este vorba despre "temperatură", care poate fi definită empiric pe baza unui experiment numit "contact termic". Fie două sisteme, reunite într-un singur sistem, acesta fiind izolat de exterior printr-un înveliș adiabatic. Cele două subsisteme sunt însă separate printr-o interfață "diatermă" (neadiabatică). Variabilele de poziție ale
Termodinamică () [Corola-website/Science/297677_a_299006]
-
echilibrului termic": Din aceste considerații rezultă pe cale deductivă că, pentru orice sistem aflat în echilibru termic, există o funcție care, pentru valori fixate ale variabilelor de poziție, este o funcție monoton crescătoare de energia internă; se spune că relația (11) definește o "scară de temperatură" pentru sistem. Temperatura empirică astfel definită nu este univocă: relația formula 43 unde formula 44 este o funcție monoton crescătoare de argumentul său, face trecerea de la o scară de temperatură formula 45 la altă scară de temperatură posibilă formula 46
Termodinamică () [Corola-website/Science/297677_a_299006]