13,496 matches
-
o poezie a faptului divers propriu-zis, ci mai degrabă una a banalizării întregii existențe fără ca aceasta s-o anihileze. Poezia banalului nu poate fi niciodată separată de cea a demitizării, a parodicului, în care ironia nu reușește să îndulcească imaginea ciudată a unei lumi degradate care nu mai înspăimântă, ci produce mirare, dezgust și chiar o acceptare a unei astfel de existențe ca pe o fatalitate. Dramă în parc (Geo Dumitrescu) este un poem al cărui titlu are oareșice rezonanțe caragialești
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ei după alte legi decât cele comune, după legile textului literar), dublarea ei de utilizarea unor procedee retorice, a unor elemente de limbaj menite să creeze impresia unui discurs autentic, oral. Alteori elementele atât de cunoscute capătă forme sau atribute ciudate, neașteptate: "Fumul de țigară răsucea un burghiu în tavan la ora cea mai tardivă (...)" (Poem din sanatoriul dr. Zed, Constant Tonegaru) sau "Domnilor, a fost o toamnă păcătoasă/ și Soarele se tot răcea ca sobele de tuci./ Un porc țipa
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Eram noi doi: Eu și cu Mine,/ pe urmă de atâta plictiseală ne-am certat,/ apele erau calme și nimeni în parc/ afară de roșcove, încât l-am scuipat." (Noi doi). Un text precum Apele mari prezintă și el o lume ciudată, reflectând ca într-un fel de mise en abîme structura de adâncime a poeziei: "Răsucind toracele acoperit cu afișe/ copacul se-nclina, spunea: "Îndurare" -/ pudic acoperit cu afișe, parcă de vânt descheiat/ răspândea nasturi cu scuturări rare". Modernismul, observa Mircea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
față, 24 Constantin Călin se desfășurau, în ritmurile muzicii militare, defilări ale armatei, școlilor secundare, corporațiilor și societăților. (Spațiul din fața celorlalte biserici nu era - și nici acum nu e - potrivit pentru așa ceva.) Asemenea evenimente o ridicau în ochii publicului. Fapt ciudat, în cele două versuri despre catedrală, Bacovia lasă să se întrevadă un soi de ostilitate față de ea. Motivul? O simțea dominantă nu numai în spațiu, ci și în conștiințe. Reacția sa era a unui intelectual dintr-o generație materialistă, dar
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
al lui Haralambie Lecca, despre care Ludovic Dauș povestește următoarele: „La întoarcere sania se opri în Clopotarii Noi, în fața unei căsuțe de lîngă Calea Victoriei. Intrarăm. Vreo patru odăițe, - dar ce lux. Perdele și perne de mătase, mobile într-un stil ciudat, dar toate artistice, - și-n fund o cameră într-un complet întuneric. - Uite! Mă împinse înăuntru, și aprinse o lampă. Văzui un catafalc, c-un pat în formă de coșciug. - Ietacul meu - rîse Haralamb. Recunoscui plăcerea macabră a poetului care
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
doruri./ Și nici nu știi de unde-ți vin...” 7). în romanul Dan, fiorii ating conștiința în modul cel mai dramatic: „Toate aceste chipuri [de oameni pe care i-a cunoscut, buni și răi - n. m.] îi apăreau simultan, în scăpărări ciudate de lumină, cari dedeau conștiinței lui fioruri de o spaimă neexplicabilă, îl umpleau de-o neliniște și de-o durere surdă”8). Pentru tinerii care vin după Macedonski și Vlahuță, cuvîntul sună ademenitor, întrucît îl asociază cu misterul. Unul din
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Siluetele lor se desenează, prima dată, în „Nervi de toamnă”: „E toamnă, e foșnet, e somn.../ Copacii, pe stradă, oftează;/ E tuse, e plînset, e gol.../ Și-i frig, și burează.// Amanții, mai bolnavi, mai triști,/ Pe drumuri fac gesturi ciudate -/ Iar frunze, de veșnicul somn,/ Cad grele, udate.// Eu stau, și mă duc, și mă-ntorc,/ Și-amanții profund mă-ntristează -/ îmi vine să rîd fără sens,/ Și-i frig, și burează”2). Aparent, enigma „amanților” e incomprehensibilă. Ce altceva
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pînă și în titlul unei publicații. „Țara lui Hübsch” era una a contrastelor, a capriciului, a arbitrariului, a pseudocivilizației și pseudodemocrației; „țara tuturor posibilităților”, îndeosebi pentru aventurierii străini și pentru autohtonii cu tupeu, nu pentru cei cu merite. O „țară ciudată și unică în toate privințele, pe fața pămîntului, unde viclenii sînt inteligenți, cei stricați virtuoși, hoții oameni de cinste, lichelele și incapabilii fruntași”, o „țară în care totul e mînjit, totul impur și totul putred”.3) O țară decepționantă pentru
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
lui, înlocuiește un verb sau o propoziție, pune un nou epitet în locul unuia vechi, actualizează grafic un cuvînt, „umblă” la punctuație etc. Aproape toate acestea sînt făcute de la o transcriere la alta ori de la o tipărire la alta. Dintr-o ciudată pudoare, el a distrus bruioanele poemelor sale. De aceea fazele genezei lor sînt imposibil de reconstituit. Prima formă cunoscută e, adesea, aceeași cu prima formă publicată. Autorul „Impresiilor de roman” n-a lăsat (cu excepția acestora) nici lucrări în șantier și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
9. „Poeții triști” 1. „Note de toamnă”, în Opere, p. 90. 2. W. [Felix Aderca?], „în jurul revistelor”, în „Scena”, 2, nr. 180, 11 iulie 1918, p. 1. 3. Ibidem Inversiunile epocii 1. Opere, p. 395. 2. H. Sanielevici, „O democrație ciudată”, în „Curierul nou”, 1, nr 11, 11 aprilie 1920, p. 161. 3. „Minciuni stipendiate”, în Memorial de ziaristică, Ed. Minerva, 1970, p. 181. 4. Eugenia Tiron, „Morișca”, comedie în patru acte de Dr. Ion Luca, în „Moldova”, 1, nr. 18
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
descrierii. Exemplul, unul dintre multele ce se pot da, arată cît de firesc este Bacovia în tot ce spune. Asemănător în limbaj cu ceea ce-i „rupt din realitate”, el poate păcăli oricînd o ureche insuficient de atentă. Neîndoielnic, trăim vremuri ciudate: cei mai des citați scriitori romîni sînt (lucru pe care la rigoare l-aș putea argumenta statistic) Caragiale și Bacovia. în cazul celui dintîi motivul se înțelege ușor: falsitatea multora dintre aspectele vieții de azi o amintește pe cea a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
așa cum mi s-a întîmplat mie azi, mergînd pe Calea Mărășești, principala arteră a orașului. O blondă emaciată, scheletică, tunsă scurt, purta pe piept, ca pe un scalp, propriul păr, făcîndu-și loc printre oameni cu o nuielușă și bolborosind vorbe ciudate. „Scalpul” atîrna ca o eșarfă, însă mie mi s-a părut un steag căzut, semnul unei înfrîngeri dureroase, ireversibile. Dincolo de figură, ceea ce ne impresionează la astfel de oameni, chiar dacă n-o știm, e „povestea” lor. O enigmă, a cărei dezlegare
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cadavre, iubito,”/ „Sunt cîțiva morți în oraș, iubito,”) nu și-ar avea rostul. Dacă i-a mai rămas un gram de luciditate, ea ar putea să se întrebe nu cumva toată panica asta e un joc, o formă (e drept, ciudată) de asalt amoros, o încercare de a o cuceri cu argumente care să-i provoace remușcarea că a rezistat pînă acum? Nu cumva comedia îngrijorării (jucată perfect, ca și în „Decembre”) e, pentru el, o ultimă soluție? în fond, din
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o dată, superlativă, tristețea lui e prea puțin orgolioasă. „Poetul începe acolo unde sfîrșește omul”, scria undeva Ortega. în cazul lui Bacovia, poetul nici nu se desparte de om. Sînt atît de asemănători, încît adesea de confundă. „Bacovia e o floare ciudată”, a spus d-l Nicolae Breban în alocuțiunea ținută la banchetul dat de „Ateneu” în cinstea premiaților revistei, în seara de 27 octombrie 1995, la Barați Bacău. Cîte vorbe îi trebuie unui critic să descrie această „floare”? Scriitorul enunță, criticul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o asemenea reuniune mondenă, la care agreabili și remarcabili sînt cei cu facondă? Cert, nu. Incapabil de elocvență umflată, de jocuri de cuvinte și de rimări facile, nu ar fi atras atenția nici ca orator și nici ca epigramist. Lucru ciudat, întro vreme și în tîrgul în care epigrama era o specie în vogă, el n-a scris decît una. Culmea: „Unui alcoolic”! Mai mult, n-a răspuns nici la epigramele (e drept omagiale) ce i s-au dedicat. însă - cum
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
romane”), Bacovia e, de asemenea, scurt. O frază, un paragraf de-al său ar putea fi despletite, apoi fiecare rînd lungit, umflat, îngroșat. La el efortul e invers: de restrîngere, de concentrare. Unele din gesturile lui Bacovia receptate ca fiind ciudate se întîlnesc, neașteptat, la inși din altă generație și din altă țară: de pildă, aversiunea față de oglinzi. Dincolo de surpriza similitudinii, faptul vine să-i probeze autenticitatea. Eu m-am îndoit o vreme că Bacovia, autorul „Poemei în oglindă”, a putut
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de exemplu, coaliția compusă din dezertori de la HZDS, creștin- democrați, comuniști și maghiari, care l-a îndepărtat pe Mečiar din funcția de premier în 1994 și i-a luat puterea în 1998. HZDS a subliniat în nenumărate rânduri tema "întovărășirilor ciudate" și a caracterizat întreaga opoziție ca fiind nimic altceva decât "anti- Mečiar" și "anti-HZDS" (Slovensko do toho!, 18 iunie 1998), nu fără motiv totuși (cel puțin atâta timp cât Mečiar a fost la putere). Mai greu pentru Mečiar a fost să-și
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
personal într-o mai mare măsură decât o fac acum, nu în ceea ce privește modul în care se semnau articolele, ci în ceea ce privește stilul individual de exprimare, varietatea subiectelor și o rigiditate mai mică legată de grila de știri. Interviuri pitorești cu personaje ciudate, cu actrițe de vodevil, cu cei care băteau orașul de sus în jos, fără să se țină seama dacă temele erau "relevante" sau nu - multe imagini despre caracterul și viața orașului - au avut ocazia să apară în ziare" (138). Dar
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
de serviciu răspunde: "Albert Jones!... acest om poate imita șuieratul oricărui vas de pe râul Ohio sau Mississippi" (9-10). Astfel încurajat, Jones execută un număr de șuierat. Încă o dată, portretul realizat de Hearn ar putea ușor degenera în cel al unui ciudat sau al unei "brute" care reușește să imite vaporul Robert E. Lee, reiterând astfel statutul rasial de Celălalt al lui Jones. Totuși, Hearn este chibzuit în alegerea detaliilor și a adjectivelor calificative care descriu eforturile lui Jones sau mai degrabă
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
al lui Hearn: "L-am lăsat dormind liniștit în zdrențele sale ude și pline de noroi, visând, poate, o ambarcațiune bizară care nu fluieră niciodată și nu are nici un nume - un vas alunecând zgomotos pe lângă maluri necunoscute către un port ciudat, în care obiectele nu au umbre și până și visurile sunt moarte" (12). "Transmigrarea" simbolică a fost încheiată în mod retoric pentru că nu mai există visuri legate de "cealaltă" lume. În plus, obiectele care nu au umbre nu mai sunt
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
9-10; introducere, 31). De exemplu, "Curious Shifts of the Poor", publicat în 1899 în revista Demorest's, este o serie de patru schițe despre oamenii fără adăpost din New York (rpt. Selected magazine, 180). Acestea includ o prezentare a unui "individ ciudat" care se așază seara la colțul bulevardului Broadway și al străzii Twenty-sixth (Douăzeci și șase). Asemeni lui Crane, Dreiser manipulează în mod abil așteptările majorității cititorilor atunci când acesta le descrie un "soldat scund, îndesat, într-un mantou larg și cu
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
dezbrăcat mortul, i-a luat banii și l-a îngropat. Bush făcea următoarea afirmație despre jurnalismul lui Dekker: "În general, schimbările unei existențe precare [Dekker a petrecut șase ani în închisoarea datornicilor] au rezultat într-o cunoaștere bogată și oarecum ciudată a Londrei și, fără să-și ofilească pofta de viață, și-a adâncit sentimentul pentru cele nouă zecimi scufundate" (40). Altundeva, Bush adaugă că Dekker înfățișează "o imagine urbană alcătuită din căruțe și trăsuri zgomotoase, oale care se ciocnesc, rezervoarele
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
Aici reamintim opinia lui Folkerts și Teeter că McClure's publică "articole bine documentate și bazate pe fapte", în timp ce alte publicații vin cu povești senzaționale nedetaliate și care nu sunt documentate serios". Acest aspect poate fi detectat și în relația ciudată dintre jurnalismul de investigație și cel de senzație în orizontul larg al modului narativ: investigația poate fi ori senzațională ori responsabilă. În fapt, jurnalismul de investigație se poate suprapune celui de senzație sau jurnalismului literar narativ. Nu există nici un motiv
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
încearcă să explice viziunea progresistă a lui McCarthy prin prisma rochiei ei de borangic verde crud, a sandalelor și a părului prins în coc, ce ar fi putut sugera că este o persoană boemă: "Ochii săi au refractat o imagine ciudată a persoanei mele ca artist, pe de-a întregul, pătată de ocupația mea asemeni mâinilor unui vopsitor" (233). Astfel, ea a trebuit să se apere de imaginea de Celălalt pe care "alții" o aveau despre ea, și, făcând acest lucru
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
era determinată de propria credință oarbă. Ca urmare a ascensiunii conceptului de "obiectivitate", s-a născut un fel de escrocherie critică, prin care jurnalismul bazat pe fapte a fost înlocuit de jurnalismul obiectiv bazat pe iluzii, asemănător, într-un mod ciudat, moderniștilor literari. Curios este faptul că jurnalismul obiectiv este și rezultatul "epocii moderne a jurnalismului" (561, sublinierea autorului), așa cum a spus Paul Many. Ca formă de "obiectivitate", "modernismul" nu ar putea decât să țină la distanță jurnalismul literar obiectiv în
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]