11,267 matches
-
București, absolvita în anul 1962. În anul 1973 și-a susținut doctoratul în fizică, la Universitatea din București sub conducerea științifică a profesorului academician Margareta Giurgea. Imediat după absolvire Ioan Baltog și-a desfășurat activitatea în funcția de cercetător în cadrul Observatorului Astronomic al Academiei RPR (1962-1963) și apoi în cadrul Institutului de Fizica al Academiei RPR (1964-1975). Ulterior, s-a transferat la Institutul pentru Fizică Laserilor, Plasmei și Radiației (1975-1991). Începând cu anul 1991, Ioan Baltog și‐a desfășurat activitatea științifică la
Ioan Baltog () [Corola-website/Science/336746_a_338075]
-
drumurile propriu-zise au fost mereu întreținute de guvernele statelor sau administrațiile locale ale unităților pe care le traversează, de la organizarea lor în 1926. Numerele și pozițiile drumurilor sunt coordonate de către (AASHTO). Singură implicare federală în AASHTO este un post de observator al . În general, șoselele pe direcția nord-sud au numere impare, cele mai mici în partea de est, în zona celor treisprezece state fondatoare ale Statelor Unite, și cele mai mari în vest. În mod similar, șoselele pe direcția est-vest sunt, de
Drumurile numerotate din Statele Unite ale Americii () [Corola-website/Science/336785_a_338114]
-
debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat volume de eseuri pe teme literare în limba română: "Fals tratat de disperare" (1995, Premiul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor), "Femei în fața oglinzii" (1998), " În căutarea centrului pierdut" (2011, Premiul revistei "Observator Cultural"), "Un țărm prea îndepărtat. Seducția frontierelor, frontierele seducției" (2013) și în limba franceză: "Un miroir aux alouettes. Petit dictionnaire de la pensée nomade" (1999), "Laissez-passer. Topographie littéraire d’une Europe des frontières" (2004), "Il n'y a pas de dîner
Corina Ciocârlie () [Corola-website/Science/337055_a_338384]
-
al experiențelor similare trăite de personajele din cărțile lor. Autoarea prezintă tentațiile și capcanele acestor experiențe interculturale, uneori grotești, ce pot transforma inspirația scriitorilor în inhibiție. Volumul "Un țărm prea îndepărtat. Seducția frontierelor, frontierele seducției" (2013), nominalizat la Premiile revistei "Observator cultural", ediția 2014, secțiunea „Critică literară/ Istorie literară/ Teorie literară”, conține eseuri de literatură comparată ce realizează o incursiune erotico-exotică în operele unor scriitori români (Liviu Rebreanu, Gib I. Mihăescu, Mircea Eliade, Ștefan Bănulescu) și străini (Danilo Kiš, Ismail Kadare
Corina Ciocârlie () [Corola-website/Science/337055_a_338384]
-
de rezistență, hidrofobicitate, autoasamblare, precum și valorificarea energiei solare. Unul dintre primele exemple de biomimesis a fost studiul păsărilor pentru a permite zborul uman. Deși nu a reușit să creeze o "mașină zburătoare", Leonardo da Vinci (1452-1519) a fost un fin observator al anatomiei și al zborului păsărilor, făcând numeroase note și schițe de "mașini zburătoare". Frații Wright, care au reușit primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul în 1903, s-au inspirat din observarea de porumbeilor în zbor. Biomimetica
Biomimetică () [Corola-website/Science/337052_a_338381]
-
(n. 29 ianuarie 1880, Camden Town - d. 30 martie 1961) a fost un astronom britanic, născut din părinți belgieni care emigraseră în timpul Războiului franco-prusac din 1870. În 1908, el a descoperit la Observatorul Regal Greenwich al optulea satelit al lui Jupiter, cunoscut astăzi sub numele de Pasiphae, dar care în epocă era cunoscut ca « Jupiter VIII », numele definitiv nefiindu-i atribuit decât în 1975. Asteroidul 676 Melitta, singurul pe care l-a descoperit
Philibert Jacques Melotte () [Corola-website/Science/337142_a_338471]
-
Bălți (1976-1978). În august-decembrie 1977 urmează cursuri de recalificare (literatura universală) la Institutul Pedagogic de la Moscova. Revenit acasă, devine redactor, apoi redactor-șef adjunct la Editura Literatura Artistică (1978-1987). A fost colaborator la revista Columna (1987-1991), la ziarele Sfatul Țării, Observator (1991-1993), colaborator salariat la revistele Basarabia, Sud-Est cultural, redactor-șef la Editura Enciclopedică (1993-1994). Din anul 1994 (de la fondare) până în prezent este redactor-șef al Editurii Arc. Debut absolut: Tinerimea Moldovei, 1979. Debut editorial: Mihai Eminescu. Opere, în trei volume
Eugen Lungu () [Corola-website/Science/337169_a_338498]
-
al Editurii Arc. Debut absolut: Tinerimea Moldovei, 1979. Debut editorial: Mihai Eminescu. Opere, în trei volume, ediție critică și adnotată (în colaborare), Editura Literatura Artistică, Chișinău, 1981. A publicat articole și studii în revistele: Basarabia, Sud-Est cultural, Contrafort, Semn, Columna, Observatorul, Sfatul Țării, Flux, Jurnal de Chișinău, Literatura și arta, Noi, Caiete critice, Vatra, Vatra veche, Familia, Observator cultural ș.a. „Apariția volumului Poeți de pe vremea lui Eminescu certifică și capacitatea conștiinței estetice actuale din Basarabia de a se detașa de eminescianism
Eugen Lungu () [Corola-website/Science/337169_a_338498]
-
critică și adnotată (în colaborare), Editura Literatura Artistică, Chișinău, 1981. A publicat articole și studii în revistele: Basarabia, Sud-Est cultural, Contrafort, Semn, Columna, Observatorul, Sfatul Țării, Flux, Jurnal de Chișinău, Literatura și arta, Noi, Caiete critice, Vatra, Vatra veche, Familia, Observator cultural ș.a. „Apariția volumului Poeți de pe vremea lui Eminescu certifică și capacitatea conștiinței estetice actuale din Basarabia de a se detașa de eminescianism, de a-1 privi ca pe un fenomen istoricizat. Comentariile critice semnate de eminentul critic și istoric
Eugen Lungu () [Corola-website/Science/337169_a_338498]
-
șef să scape de pedeapsă. Punând cap la cap o serie de elemente, reușește să pornească pe urmele iubitei lui din vis. Găsirea ei aduce un paradox: femeia murise cu un an înaintea începerii experimentului în cadrul căruia se cunoscuseră. În "Observatorul cultural", Cătălin Badea-Gheracostea afirmă că „Liviu Surugiu ne dă o altă citire a realității”. "Pălărisme.ro" vede în roman „amestecul dintre știință, religie, iubire, fantezie și comedie”, în timp ce Adina Ailoaiei scrie în "Argos" că „atuul romanului constă în amalgamul său
ERAL () [Corola-website/Science/337181_a_338510]
-
L ale lui Jupiter, sau ca 3753 Cruithne, asteroid companion al Terrei, a cărei orbită pare să descrie, văzută de pe Terra, o potcoavă. Totuși, spre deosebire de aceste corpuri, cvasisateliții par să se rotească în jurul planetei pe care o însoțesc, pentru un observator situat pe aceasta, împlinind o revoluție în același timp care-i trebuie planetei să facă o revoluție în jurul stelei sale. În mod formal, un cvasisatelit orbitează în jurul stelei și nu în jurul planetei ca un veritabil satelit. Dar dacă asteroidul rămâne
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
prin forțe gravitaționale. Ca urmare a unei rezoluții unghiulare prea limitate, observațiile realizate cu ajutorul Telescopului Spațial Hubble în 1993, nu au permis validarea acestei ipoteze, dar nici nu le-au infirmat. În iulie 2006, utilizând unitatea a II-a a Observatorului Keck, un telescop cu diametrul de , plasat pe vârful Mauna Kea, în Hawaii și prevăzut cu un sistem de optică adaptativă cât și cu o stea laser, astronomii au putut observa asteroidul Hektor cu o rezoluție fără precedent (0,06
624 Hektor () [Corola-website/Science/337218_a_338547]
-
McNaught, care devine una dintre cometele cele mai strălucitoare ale acestor ultime decenii, posedă o orbită mergând până la ua. În sfârșit, una dintre aceste comete celebre cea mai îndepărtată este cometa West, descoperită de astronomul danez Richard M. West, la Observatorul La Silla din Chile, la data de 10 august 1975, care merge până la ua. Obiectul Sedna a fost descoperit de către Michael E. Brown, Chadwick Trujillo și David L. Rabinowitz la 14 noiembrie 2003. Totuși este dificil să i se determine
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
obiectelor transneptuniene: Acest astru cu diametrul de , contrar planetelor pitice, nu face parte din Centura Kuiper. Orbita sa mult mai îndepărtată se găsește între 80 și 400 de unități astronomice de Soare. Posedă caracteristici similare cu Sedna. Alessandro Morbidelli, de la Observatorul din Nisa și specialist în dinamica corpurilor din Sistemul Solar, a declarat la descoperirea acestui corp, că „acesta confirmă ceea ce Sedna sugerase: există un rezervor de aștri la mai multe sute de unități astronomice, un fel de "Nor al lui
Norul lui Hills () [Corola-website/Science/337250_a_338579]
-
(10 septembrie 1857 - 12 August 1900) a fost un astronom american. Keeler a lucrat la Observatorul Lick începând din 1888, dar a plecat după ce a fost numit director al Observatorului Allegheny al Universității din Pittsburgh în 1891. El s-a întors la Observatorul Lick ca director al acestuia în 1898, dar a murit la scurt timp
James Edward Keeler () [Corola-website/Science/337287_a_338616]
-
(10 septembrie 1857 - 12 August 1900) a fost un astronom american. Keeler a lucrat la Observatorul Lick începând din 1888, dar a plecat după ce a fost numit director al Observatorului Allegheny al Universității din Pittsburgh în 1891. El s-a întors la Observatorul Lick ca director al acestuia în 1898, dar a murit la scurt timp după aceea, în 1900. Cenușa sa a fost înmormântată într-o criptă de la baza
James Edward Keeler () [Corola-website/Science/337287_a_338616]
-
1857 - 12 August 1900) a fost un astronom american. Keeler a lucrat la Observatorul Lick începând din 1888, dar a plecat după ce a fost numit director al Observatorului Allegheny al Universității din Pittsburgh în 1891. El s-a întors la Observatorul Lick ca director al acestuia în 1898, dar a murit la scurt timp după aceea, în 1900. Cenușa sa a fost înmormântată într-o criptă de la baza Telescopului Memorial Keeler de 31-inch la Observatorul Allegheny. Împreună cu George Hale, Keeler a
James Edward Keeler () [Corola-website/Science/337287_a_338616]
-
1891. El s-a întors la Observatorul Lick ca director al acestuia în 1898, dar a murit la scurt timp după aceea, în 1900. Cenușa sa a fost înmormântată într-o criptă de la baza Telescopului Memorial Keeler de 31-inch la Observatorul Allegheny. Împreună cu George Hale, Keeler a fondat și editat "Jurnalul Astrofizic", care rămâne o mare revistă de astronomie în prezent. Părinții lui au fost William F. și Anna (născută Dutton) Keeler. El s-a căsătorit în 1891 și a lăsat
James Edward Keeler () [Corola-website/Science/337287_a_338616]
-
Keeler. El s-a căsătorit în 1891 și a lăsat o văduvă și doi copii. Keeler a fost primul care a observat intervalul din inelele lui Saturn în prezent cunoscut sub numele de Intervalul Encke, folosind refractorul de 36-inch de la Observatorul Lick, pe 7 ianuarie 1888. După ce această caracteristică a fost numită după Johann Encke, care observase o variație mult mai largă în luminozitatea Inelului A, contribuțiile lui Keeler au fost aduse la lumină. Cel de-al doilea interval major în
James Edward Keeler () [Corola-website/Science/337287_a_338616]
-
a teoriei lui James Clerk Maxwell că inelele sunt alcătuite din nenumărate obiecte mici, fiecare orbitând în jurul lui Saturn cu viteza sa proprie. Aceste observații au fost făcute cu un spectrograf atașat la telescopul cu refracție Fitz-Clark de 13-inch de la Observatorul Allegheny. Observațiile sale cu telescopul Crossley de la Observatorul Lick au ajutat să se stabilească importanța telescoapelor de reflexie optice mari, și au extins înțelegerea astronomilor despre nebuloase. După moartea sa prematură, colegii săi de la Observatorul Lick s-au îngrijit de
James Edward Keeler () [Corola-website/Science/337287_a_338616]
-
sunt alcătuite din nenumărate obiecte mici, fiecare orbitând în jurul lui Saturn cu viteza sa proprie. Aceste observații au fost făcute cu un spectrograf atașat la telescopul cu refracție Fitz-Clark de 13-inch de la Observatorul Allegheny. Observațiile sale cu telescopul Crossley de la Observatorul Lick au ajutat să se stabilească importanța telescoapelor de reflexie optice mari, și au extins înțelegerea astronomilor despre nebuloase. După moartea sa prematură, colegii săi de la Observatorul Lick s-au îngrijit de publicarea fotografiilor sale de nebuloase și roiuri într-
James Edward Keeler () [Corola-website/Science/337287_a_338616]
-
refracție Fitz-Clark de 13-inch de la Observatorul Allegheny. Observațiile sale cu telescopul Crossley de la Observatorul Lick au ajutat să se stabilească importanța telescoapelor de reflexie optice mari, și au extins înțelegerea astronomilor despre nebuloase. După moartea sa prematură, colegii săi de la Observatorul Lick s-au îngrijit de publicarea fotografiilor sale de nebuloase și roiuri într-un volum special al publicațiilor Observatorului Lick. Keeler a descoperit două planete minore, asteroidul Koronis 452 Hamiltonia în 1899, și asteroidul intersector al lui Marte (20958) A900
James Edward Keeler () [Corola-website/Science/337287_a_338616]
-
stabilească importanța telescoapelor de reflexie optice mari, și au extins înțelegerea astronomilor despre nebuloase. După moartea sa prematură, colegii săi de la Observatorul Lick s-au îngrijit de publicarea fotografiilor sale de nebuloase și roiuri într-un volum special al publicațiilor Observatorului Lick. Keeler a descoperit două planete minore, asteroidul Koronis 452 Hamiltonia în 1899, și asteroidul intersector al lui Marte (20958) A900 MA în 1900, care a devenit o planetă minoră pierdută până la recuperarea sa cu 99 ani mai târziu. După
James Edward Keeler () [Corola-website/Science/337287_a_338616]
-
utilizate pentru a determina mișcarea corectă a Pulsarului Crabului. Keeler a fost distins cu Medalia Henry Draper de la Academia Națională de Științe în 1899. În anul 1900, el a fost ales președinte al Societății Astronomice a Pacificului. În 1880, directorul Observatorului Allegheny Samuel Pierpont Langley, însoțit de Keeler și alții, a mers într-o expediție științifică spre vârful Mount Whitney. Scopul expediției era de a studia cum radiația Soarelui era absorbită selectiv de atmosfera Terrei, comparând rezultatele de la mare altitudine cu
James Edward Keeler () [Corola-website/Science/337287_a_338616]
-
Academia , o din Edinburgh, iar în 1778 la . După ce a plecat din Warrington, Goodricke s-a întors să locuiască cu părinții săi în York. Acolo, el a devenit prieten cu vecinul lui, Edward Pigott, al cărui tată, , a construit un observator privat sofisticat. Edward era deja interesat de stelele variabile, și a dat lui Goodricke o listă cu cele pe care le credea importante pentru observație. Goodricke este creditat cu descoperirea variației periodice a δ Cephei, exemplul prototipic al stelelor variabile
John Goodricke () [Corola-website/Science/337283_a_338612]