11,591 matches
-
său lui Filip, duce de Anjou, nepotul regelui Franței, Ludovic al XIV-lea. Unirea regatelor Franței și Spaniei sub controlul Casei de Bourbon era o amenințare inacceptabilă pentru Anglia, Provinciile Unite și împăratul Sfântului Imperiu Roman, Leopold I, care pretindea tronul Spaniei pentru el însuși. Cunoscând influența lui asupra viitoarei regine Anna și conștient că sănătatea sa se deteriora, William al III-lea a decis să-i atribuie lui Marlborough un rol central în domeniul afacerilor europene. Astfel l-a trimis
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
obligându-i pe francezi să se retragă dincolo de Alpi. Ludovic al XIV-lea a pierdut o bună parte din Spania orientală. Într-un final Ludovic al XIV-lea a cerut pacea, oferindu-se în schimb să renunțe la pretențiile la tronul Spaniei ale nepotului său și la toate Țările de Jos de Sud, dacă i s-ar fi permis să păstreze domeniile spaniole din Italia. În timp ce olandezii și germanii ar fi dorit să accepte, propunerea a fost respinsă deoarece împăratul habsburgic
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
era de părere că o pace prin compromis era inevitabilă. În martie 1710 s-au redeschis negocierile de pace la Geertruidenberg, dar Ludovic al XIV-lea a refuzat cererea liberalilor de a-l forța pe nepotul său să renunțe la tronul Spaniei. Public, Marlborough urma linia guvernului, dar în particular avea îndoieli serioase cu privire la posibilitatea de a-i obliga pe francezi să accepte această alegere dezonorantă. Deși ducele a fost doar un observator la Geertruidenberg, eșecul negocierilor au dat credit detractorilor
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
aliații erau convinși că anul următor vor mărșălui spre Paris, dar Harley nu intenționa să lase războiul să meargă așa departe, ceea ce risca să compromită negocierile secrete de pace anglo-franceze (cu ideea ca Filip al V-lea să rămână pe tronul Spaniei) care au avut loc pe tot parcursul anului. Marlborough de mult timp avea îndoieli cu privire la politica liberalilor "nici o pace fără Spania", dar nu era dispus să-și abandoneze aliații (inclusiv Electorul de Hanovra, moștenitorul Annei) și s-a alăturat
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
a avut o privire de ansamblu asupra conflictului. A fost una din puținele persoane influente care au lucrat pentru o unitate reală în cadrul Marii Alianțe, dar dorința sa de a prelungii războiul pentru înlocuirea lui Filip al V-lea pe tronul Spaniei, a fost o eroare fatală. Marlborough a fost acuzat - probabil din motive politice și diplomatice - că nu s-a bazat pe îndoielile lui, pentru a evita erorile sale. În calitate de militar, el a preferat lupta pe câmpul de bătălie, asediilor
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
erau ideale: Ducele de Vendôme, numit și "Le Grand Vendôme", era un militar capabil, cu multă experiență, în vreme ce Ducele de Burgundia, fără experiență, 26 de ani, își datora poziția datorită faptului că era nepotul regelui Franței, și urmașul lui la tron. Ambițiile franceze în Bavaria și Franconia au fost distruse după Bătălia de la Blenheim. Armata lui Marlborough era formată din aproximativ 90000 de oameni (112 batalioane de infanterie și 197 escadroane de cavalerie) și era staționată la sud de Bruxelles. Forțele
Bătălia de la Oudenaarde () [Corola-website/Science/331785_a_333114]
-
cunoscută și ca Rebeliunea lui Pitchfork sau Revolta din vest, a fost o tentativă armată organizată de un grup de disidenți protestanți cu scopul de a-l detrona pe regele catolic Iacob al II-lea al Angliei. Regele urcase pe tronul Angliei după moartea fratelui său Carol al II-lea pe 6 februarie 1685. Iacob nu era popular datorită religiei sale catolice și unii protestanți s-au revoltat la ideea unui rege catolic pe tronul Angliei. James Scott, I Duce de
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
-lea al Angliei. Regele urcase pe tronul Angliei după moartea fratelui său Carol al II-lea pe 6 februarie 1685. Iacob nu era popular datorită religiei sale catolice și unii protestanți s-au revoltat la ideea unui rege catolic pe tronul Angliei. James Scott, I Duce de Monmouth, fiul nelegitim a lui Carol al II-lea a pretins atunci că era moștenitorul legitim al tronului și a încercat să-l înlocuiască pe Iacob al II-lea. Rebeliunea s-a sfârșit cu
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
datorită religiei sale catolice și unii protestanți s-au revoltat la ideea unui rege catolic pe tronul Angliei. James Scott, I Duce de Monmouth, fiul nelegitim a lui Carol al II-lea a pretins atunci că era moștenitorul legitim al tronului și a încercat să-l înlocuiască pe Iacob al II-lea. Rebeliunea s-a sfârșit cu bătălia de la Sedgemoor pe 6 iulie, unde rebelii au fost învinși de armata regală condusă de Feversham și Churchill. Monmouth a fost executat pentru
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
al lui Carol al II-lea, dar alți membri nu au fost de acord. În 1681, Monmouth a sprijinit "Exclusion Bill" (Actul de excludere), un act prin care Parlamentul voia să-l excludă pe Iacob, fratele regelui, de la succesiunea la tronul Angliei în favoarea Ducelui de Monmounth. Carol al II-lea a rezolvat problema prin dizolvarea Parlamentului. Alte două parlamente au fost alese în 1680 și 1681, dar au fost dizolvate pentru același motiv. După eșecul complotului destinat să-i asasineze pe
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
să-i asasineze pe Carol al II-lea și Iacob, "Rye House Plot", Monmouth s-a auto exilat în Țările de Jos la Haga unde și-a adunat susținători. În perioada în care Carol al II-lea a rămas pe tron, Monmouth a dus o viață de plăceri la Haga, nutrind încă speranța pentru o aderare pașnică la tron. Dar încoronarea lui Iacob al II-lea la Westminster Abbey pe 23 aprilie 1685, a pus capăt acestei speranțe. Mulți dintre membri
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
în Țările de Jos la Haga unde și-a adunat susținători. În perioada în care Carol al II-lea a rămas pe tron, Monmouth a dus o viață de plăceri la Haga, nutrind încă speranța pentru o aderare pașnică la tron. Dar încoronarea lui Iacob al II-lea la Westminster Abbey pe 23 aprilie 1685, a pus capăt acestei speranțe. Mulți dintre membri partidului Whig care au organizat complotul (Rye House Plot) pentru a-i asasina pe Carol al II-lea
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
pe Carol al II-lea și Iacob, se aflau în exil în Olanda. Printre aceștia se găseau personaje importante ca Ducele de Monmouth și Archibald Campbell, conte de Argyll. Totuși acest grup nu era omogen și organizat. La urcarea pe tron a lui Iacob au decis că a sosit momentul pentru a acționa, dar au pierdut șase luni cu pregătirile. Într-un final au decis că atacul va fi împărțit: o parte comandată de Argyll va debarca în Scoția unde acesta
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
și pentru a institui o armată permanentă. Parlamentul s-a opus multora dintre inovațiile regelui, iar acesta l-a dizolvat pe 20 noiembrie 1685. În 1688, după nașterea lui James Francis Edward Stuart a deschis posibilitatea unei succesiuni catolice pe tronul Angliei. În cursul Revoluției Glorioase, Iacob al II-lea a fost înlăturat printr-o lovitură de stat condusă de nepotul și ginerele său William de Orania a fost sursă de inspirație pentru mai multe opere de ficțiune:
Rebeliunea lui Monmouth () [Corola-website/Science/331829_a_333158]
-
(, ) a avut loc în 11 iulie 1690 (după calendarul gregorian) între cei doi rivali la tronul Angliei, Scoției și Irlandei: catolicul Iacob al II-lea și protestantul William al III-lea sau William de Orania care îl detronase pe Iacob în timpul Revoluției Glorioase, din 1688. Bătălia a constituit o tentativă infructuoasă a lui Iacob de a
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
și Irlandei: catolicul Iacob al II-lea și protestantul William al III-lea sau William de Orania care îl detronase pe Iacob în timpul Revoluției Glorioase, din 1688. Bătălia a constituit o tentativă infructuoasă a lui Iacob de a-și recâștiga tronul. Datorită importanței sale simbolice, este una din cele mai cunoscute bătălii din istoria insulelor britanice. Este comemorată și în zilele noastre de către membri protestanți ai "Orange Institution". Bătălia este văzută ca lupta decisivă într-un război pentru recâștigarea tronului de către
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
recâștiga tronul. Datorită importanței sale simbolice, este una din cele mai cunoscute bătălii din istoria insulelor britanice. Este comemorată și în zilele noastre de către membri protestanți ai "Orange Institution". Bătălia este văzută ca lupta decisivă într-un război pentru recâștigarea tronului de către Iacob al II-lea detronat în 1688 în urma Revoluției Glorioase de către nepotul și ginerele său protestant, William de Orania. A constituit un moment crucial în lupta dintre irlandezii protestanți și catolici. Într-un context irlandez, războiul a fost un
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
Iacob, catolicii își recâștigaseră dreptul de a deține funcții publice și de a purta arme. La rândul lor protestanții din Irlanda îl susțineau pe William pentru a-și păstra propriile avantaje în societate și deoarece se temeau că întoarcerea pe tron a lui Iacob va purta la o serie de repercusiuni asupra lor și vor fi izgoniți din Irlanda. Majoritatea protestanților din Irlanda se considerau scoțieni sau englezi. După înlăturarea sa, catolicul Iacob a găsit refugiu în Franța la verișorul său
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
Irlanda, cu scopul de a-și face o bază de plecare pentru recâștigarea regatului. Susținătorii lui Iacob controlau Parlamentul irlandez și mare parte a Irlandei. Era susținut și de Ludovic al XIV-lea, care nu dorea un rege ostil pe tronul Angliei. Iacob era un ofițer experimentat care dovedise curajul în luptă când lupta pentru fratele său Carol al II-lea al Angliei în Europa, în special în bătălia de la Dunes 1658. Cu toate acestea istoricii recenți au constatat că era
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
a motivat mai multe națiuni să se alăture alianței și a risipit teama de o cucerire franceză a Europei. Deasemenea a avut o importanță strategică pentru Anglia și Irlanda. A marcat sfârșitul speranței lui Iacob de a se întoarce pe tron printr-o acțiune militară și a asigurat probabil triumful Revoluției Glorioase. Unii catolici irlandezi luați prizonieri la sfârșitul luptei au fost torturați până când au fost de acord să se convertească la protestantism. Tratatul de la Limerick a fost foarte generos cu
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
cu înțelesul de „ziua cea nouă”. Prin chiar etimologia cuvintelor care intră în alcătuirea denumirii sale, sărbătorea implică, așadar, ideea de renaștere, de reînnoire, de început al unui nou ciclu. Sărbătoarea, care în Iran se numește "" și simbolizează urcarea pe tron a regelui Jamshid, poartă în unele zone din Anatolia numele de "Mart Dokuzu" (9 martie) sau "Bereket Bayramı" (Sărbătoarea Belșugului); ei îi sunt atribuite semnificații religioase care se asociază tot cu ideea de început, de schimbare, de trecere la o
Nowruz () [Corola-website/Science/331831_a_333160]
-
-lea al Angliei. Bătălia s-a terminat cu victoria trupelor regale și capturarea lui Monmouth care a fost condamnat la moarte și executat. Mulți dintre susținătorii lui Monmouth au fost executați sau deportați. La puțin timp după urcarea sa pe tron, Iacob al II-lea al Angliei a fost nevoit să se confrunte cu o rebeliune care a devenit cunoscută cu numele de rebeliunea lui Monmouth. James Scott, I Duce de Monmouth era fiul nelegitim al regelui decedat Carol al II
Bătălia de la Sedgemoor () [Corola-website/Science/331844_a_333173]
-
nu se bucura de popularitate în rândurile protestanților. Mulți dintre membri partidului Whyg se aflau în exil la Haga în urma eșecului complotului destinat să-i asasineze pe Carol al II-lea și pe Iacob, fratele său și moștenitorul său la tron. Printre aceștia se afla și Ducele de Monmouth, care se considera succesorul lui Carol al II-lea și dorea să-l detroneze pe unchiul său Iacob. După debarcarea lui Monmouth la Lyme Regis în Dorset, au avut loc o serie
Bătălia de la Sedgemoor () [Corola-website/Science/331844_a_333173]
-
Chiar dacă a fost achitat, William al III-lea l-a obligat să părăsească serviciul activ. În martie 1689 Iacob al II-lea al Angliei acompaniat de trupe franceze, a debarcat în Irlanda într-o încercare nereușită de a-și recupera tronul. Ludovic al XIV-lea îl ajuta pe Iacob deoarece un război în Irlanda ar fi deturnat o parte a trupelor lui William al III-lea de pe teatrul de război dezlănțuit în Flandra. În 6 mai 1689 o flotă franceză de
Bătălia de la Beachy Head () [Corola-website/Science/331855_a_333184]
-
Aristip a făcut o mare pasiune ce l-a ruinat. Din epoca elenistică putem cita pe "Pythonike", amanta lui Harpale, trezorierul lui Alexandru cel Mare, sau o altă "Thais", amanta atât a lui Alexandru cât și a succesorului său la tron, Ptolemeu. Unele dintre aceste hetaire sunt foarte bogate. Xenophon o descrie pe Teodota înconjurată de sclave, în veșminte bogate și trăind într-o casă luxoasă. Altele se disting prin cheltuielile lor extravagante: cum ar fi Rhodopis, curtezana din Egipt eliberată
Prostituția în Grecia Antică () [Corola-website/Science/331828_a_333157]