11,393 matches
-
deplasa de la Ede spre Arnhem. Unitățile de artilerie aeropurtată și cartierului general al diviziei s-au deplasat în Wolfheze și Oosterbeek. În această ultimă localitate, în casa lui Kate ter Horst, a fost organizat un post de prim ajutor. Acțiunile aliaților au fost puternic limitate în aceste faze de început de calitatea proastă a comunicațiilor dintre subunități. Raza de acțiune a stațiilor de radio-emisie ale parașutiștilor a fost puternic redusă de existența zonelor împădurite iar, în timpul înaintării spre pozițiile ordonate, batalioanele
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
Cam jumătate dintre vehiculele blindate ale batalionului au fost distruse în luptă, iar comandantul unității, Viktor Eberhard Gräbner, a fost ucis în acțiune. Germanii au continuat să atace de-a lungul perimetrului apărat de forțele britanice pentru restul zilei, dar aliații au rezistat tuturor asalturilor inamicilor. Generalul Hicks, care se afla în zona apărată a zonelor de aterizare, a fost informat că în lipsa lui Urquhart și a lui Lathbury, trebuia să preia comanda diviziei. Lui i s-a ordonat să trimită
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
spre drumul care traversa debleuul abrupt al căii ferate la Oosterbeek și Wolfheze și s-au adunat în formații improvizate în pădurile de la sud de locație, unde cei mai mulți dintre militari au petrecut noaptea. Câteva subunități germane i-au urmărit pe aliați în drumul peste calea ferată, iar un batalion SS a reușit să ajungă la Wolfheze, unde a fost însă decimat de un raid al avioanelor germane. În după-amiaza acestei zile, RAF a executat prima misiune importantă de reaprovizionare, folosind 164
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
înfrângerea rezistenței puternice a parașutiștilor, au început să distrugă în mod sistematic casele folosite de britanici pe post de adăpost, declanșând bombardamente de artilerie și atacuri cu tancuri. Aceleași clădiri au fost și ținta atacurilor Luftwaffe, în condițiile în care aliații nu au asigurat acoperirea aeriană a operațiunilor la sol. În a patra zi a luptelor, divizia devenise prea slabă pentru ca să mai încerce să ajungă la pozițiile lui Frost de pe pod. Dintre cele nouă batalioane de infanterie, doar un batalion grăniceri
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
ședințe, Horrocks a reușit să îl convingă pe Sosabowski să accepte organizarea unei noi traversări a Rinului în noaptea care avea să urmeze. După ce germanii au reușit să cucerească ceva mai târziu o porțiune din îngustul drum de aprovizionare a aliaților de lângă Nijmegen, Horrocks și-a dat seama că planul inițial nu este viabil și a început conceperea unui nou plan de retragere a Diviziei I. În Oosterbeek, situația devenea de-a dreptul disperată. Hackett fusese rănit în acea dimineață și
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
Diviziei I. În Oosterbeek, situația devenea de-a dreptul disperată. Hackett fusese rănit în acea dimineață și fusese nevoit să predea comanda din zona de est. RAF a încercat să asigure sprijinul aerian la joasă înălțime a zonei ocupate de aliați, dar situația pe teren se deteriora neîncetat, pierderile cauzate de bombardamentele de artilerie și tirurile lunetiștilor fiind în continuă creștere. Punctele de prim ajutor erau aglomerate de aproximativ 2.000 de răniți, atât soldați britanici și germani cât și civili
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
inamic. La ora 10:00, germanii au declanșat atacul care avea să se bucure de cel mai mare succes. Infanteria germană și o unitate de blindate nou sosită având în dotare tancuri Tiger I au atacat extremitatea sud-estică a frontului aliat. Acest atac a străpuns liniile avansate ale britanicilor și amenința să rupă legătura cu malurile fluviului ale grosului trupelor aliaților. Atacurile trupelor de la sol și bombardamentele concentrate ale artileriei de la sud au dus în cele din urmă la respingerea germanilor
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
germană și o unitate de blindate nou sosită având în dotare tancuri Tiger I au atacat extremitatea sud-estică a frontului aliat. Acest atac a străpuns liniile avansate ale britanicilor și amenința să rupă legătura cu malurile fluviului ale grosului trupelor aliaților. Atacurile trupelor de la sol și bombardamentele concentrate ale artileriei de la sud au dus în cele din urmă la respingerea germanilor. Urquhart a schițat planul de retragere folosindu-se de modelul aplicat cu succes la Gallipoli în timpul primei conflagrații mondiale. Unitățile
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
se retragă în cursul nopții sau cei izolați și fără legături radio, care nu știuseră despre retragere. Luptele de la Arnhem au reprezentat o victorie pentru germani , (contrabalansată de pierderile suferite mai la sud ) și o înfrângere de proporții pentru britanici. Aliații s-au retras de pe malul sudic al Rinului, iar frontul s-a stabilizat în zona dintre cursurile râurilor Rin și Waal. Deși germanii au încercat să contraatace în octombrie, acțiunea lor nu a avut succes, iar linia frontului a rămas
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
octombrie, acțiunea lor nu a avut succes, iar linia frontului a rămas neschimbată în Olanda până la terminarea iernii. Cu toate aceste, capetele de pod cucerite peste Maas și Waal au fost folosite ca baze de plecare pentru acțiunile viitoare ale aliaților printre care și Operațiunea Veritable. Numeroși istorici militari consideră că eșecul operațiunilor de la Arnhem nu se datorează comportamentului forțelor aeropurtate (care au rezistat pe poziții cu mult peste ceea ce fusese planificat), ci a fost un rezultat al proastei planificări și
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
iar Arnhem a devenit o simplă chestiune de rezistență după ce britanicii s-au retras în zona orașului Oosterbeek. După aceea, a fost cel mult un „spectacol secundar al crizei care se desfășura pe malurile Waalui”. Heinz Harmel a afirmat că „Aliații au fost opriți în sud chiar la nord de Nijmegen - din acest motiv Arnhem sa evoluat așa cum a făcut-o”. Chiar Gavin a comentat că, dacă a fost vorba de un eșec, acela a fost al forțelor terestre, care nu
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
obiectivele propuse de Market Garden, mai puțin cucerirea și păstrarea controlului asupra podului de peste Rin, fuseseră atinse, eșecul de la Arnhem a echivalat cu eșecul operațiunii ca un tot. Fedlmareșalul Montgomery a pretins că operațiunea a fost un succes parțial iar aliații au reușit să elibereze a o zonă adâncă în teritoriul ocupat de germani, pungă asupra căreia primii și-au consolidat rapid controlul. Autorul canadian Milton Shulman recunoaște că operațiunea a „înfipt o pană” în pozițiile germane, izolând Armata a 15
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
primii și-au consolidat rapid controlul. Autorul canadian Milton Shulman recunoaște că operațiunea a „înfipt o pană” în pozițiile germane, izolând Armata a 15-a de la nord de Antwerp de Armata I de parașutiști de pe partea de est a intrândului aliat. Acest fapt a complicat problemele de aprovizionare ale Armatei a 15-a și a anulat posibilitățile mobilizării de către germani unor efective suficient de numeroase pentru organizarea unei contraofensive pentru cucerirea orașului Antwerp. Ziaristul și corepondentul de război australian Chester Wilmot
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
situația, subliniind faptul că flancul nordic al frontului german nu a fost distrus, iar Armata a 15-a a reușit să se retragă destul de puțin afectată de lupte. Pe De altă parte, istoricul militar american John Warren a considerat că aliații au câștigat un intrând care ducea către nicăieri. Colonelul John Waddy avea să tragă concluzia că dezbaterile cu privire la chestiunile tactice și strategice ale Market Garden nu se vor opri niciodată. Deși operațiunea a fost un dezastru pentru Divizia I aeropurtată
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
de mult să își avertizeze superiorii cu privire la primejdiile operațiunii de la Arnhem, a calificat criticile la adresa lui Sosabowski și a brigăzii sale ca fiind „grotești” iar concedierea lui ca un „act rușinos”. Cifrele pierderilor germanilor sunt mai puțin exacte decât cele ale aliaților, iar cifrele oficiale nu au fost publicate niciodată. Un raport emis cel mai probabil de Corpul II Panzer SS pe 27 septembrie amintește de pierderea a 3.300 de oameni (1.300 de morți și 2.000 de răniți) în
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
trimise ca ajutoare victimelor bombardamentelor aliate din Germania. Germanii au continuat să lupte cu forțele aliate pe câmpurile dintre Arnhem și Nijmegen, iar podul pentru care parașutiștii britanici au luptat atât îndârjit a fost în cele din urmă distrus de aliați din motive tactice. Pe 7 octombrie, podul a fost distrus în timpul unui raid aerian al Escadrilei a 344-a americane. Clădirile din Arnhem au fost bombardate intensiv de artileria aliată în lunile care au urmat și au suferit noi distrugeri
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
Italia în al Doilea Război Mondial de partea Germaniei Naziste, dar în curând a întâmpinat eșecuri militare. Până în toamna anului 1943, el a fost redus la condiția de lider al unui stat-marionetă al Germaniei în Italia de nord, confruntat înaintarea Aliaților dinspre sud și cu un conflict intern din ce în ce mai violent cu partizanii. În aprilie 1945, când Aliații au rupt ultima linie de apărare germană din nordul Italiei și a izbucnit o insurecție generală a partizanilor în orașe, situația lui Mussolini a
Moartea lui Benito Mussolini () [Corola-website/Science/336729_a_338058]
-
militare. Până în toamna anului 1943, el a fost redus la condiția de lider al unui stat-marionetă al Germaniei în Italia de nord, confruntat înaintarea Aliaților dinspre sud și cu un conflict intern din ce în ce mai violent cu partizanii. În aprilie 1945, când Aliații au rupt ultima linie de apărare germană din nordul Italiei și a izbucnit o insurecție generală a partizanilor în orașe, situația lui Mussolini a ajuns imposibilă. Pe 25 aprilie, el a fugit din Milano, unde își avea cartierul general, și
Moartea lui Benito Mussolini () [Corola-website/Science/336729_a_338058]
-
de ""Il Duce"" din 1925) și a implicat țara în al Doilea Război Mondial pe partea Germaniei Naziste în iunie 1940. După , în iulie 1943, Mussolini a fost demis și arestat; Italia a schimbat apoi tabăra și s-a alăturat Aliaților. Ulterior în același an, el a fost salvat de la închisoare prin raidul de la Gran Sasso de către forțele speciale germane și Hitler l-a instalat ca lider al Republicii Sociale Italiene, un stat-marionetă al Germaniei, care a funcționat în Italia de
Moartea lui Benito Mussolini () [Corola-website/Science/336729_a_338058]
-
al Republicii Sociale Italiene, un stat-marionetă al Germaniei, care a funcționat în Italia de nord, cu capitala în orașul Salò din apropierea Lacului Garda. Până în 1944, „Republica de la Salò”, așa cum a ajuns să fie numită, a fost amenințată nu numai de către Aliații care înaintau dinspre sud, ci și pe plan intern de către partizanii antifasciști italieni, într-un conflict brutal, care avea să devină cunoscut drept . Încet-încet, înaintând de-a lungul peninsulei Italice, Aliații au cucerit Roma și apoi Florența în vara anului
Moartea lui Benito Mussolini () [Corola-website/Science/336729_a_338058]
-
să fie numită, a fost amenințată nu numai de către Aliații care înaintau dinspre sud, ci și pe plan intern de către partizanii antifasciști italieni, într-un conflict brutal, care avea să devină cunoscut drept . Încet-încet, înaintând de-a lungul peninsulei Italice, Aliații au cucerit Roma și apoi Florența în vara anului 1944 și, mai târziu în același an, au început înaintarea în nordul Italiei. După împotriva a armatei germane în aprilie 1945, înfrângerea totală a Republicii de la Salò și a protectorilor ei
Moartea lui Benito Mussolini () [Corola-website/Science/336729_a_338058]
-
ale zilei de 29 aprilie, au fost aruncate pe jos în , o piață suburbană de lângă . Alegerea locației nu a fost întâmplătoare. Cincisprezece partizani fuseseră împușcați acolo în august 1944, ca represalii pentru atacurile partizanilor și pentru raidurile de bombardament ale Aliaților, iar trupurile lor au fost apoi lăsate în văzul publicului. La acea dată, Mussolini se spune că ar fi spus „vom plăti scump pentru sânge din Piazzale Loreto”. Cadavrele au fost lăsate într-o grămadă, și până la orele 9 se
Moartea lui Benito Mussolini () [Corola-website/Science/336729_a_338058]
-
pe care Mussolini ar fi transportat-o atunci când a fost capturat de partizani. Se spune că corespondența includea oferte de pace din partea lui Churchill, și concesii teritoriale în schimbul ajutorului lui Mussolini în a-l convinge pe Hitler să se alăture Aliaților occidentali într-o alianță împotriva Uniunii Sovietice. Printre susținătorii acestei teorii s-au numărat istorici precum și și jurnaliști, între care și Luciano Garibaldi; cu toate acestea, teoria a fost respinsă de mulți. În 1994, Bruno Lonati, un fost lider partizan
Moartea lui Benito Mussolini () [Corola-website/Science/336729_a_338058]
-
când boii, insubrii și tauriscii din Galia Cisalpină i-au angajat pe mercenarii Gaesatae împotriva Romei, Papus era staționat la Ariminum (în prezent Rimini). Armata lui Regulus era în Sardinia pentru a înăbuși o revoltă. O forță mai mică de aliați romani conduși de un pretor au fost staționați pe graniță în Etruria, care vor fi primii înfrânți de gali în bătălia de la Faesulae. Sosirea lui Papus i-a obligat pe gali să se retragă de-a lungul coastei, dar au
Lucius Aemilius Papus () [Corola-website/Science/336783_a_338112]
-
război mondial și de către Germania nazistă în timpul celui de-al doilea război mondial. În 1942, Luxemburgul a fost oficial anexat de Al treilea Reich. În timpul celui de-al doilea război mondial, Luxemburg și-a abandonat politică de neutralitate, alăturându-se Aliaților în lupta împotriva Germaniei. În același timp, sute de luxemburghezi au fost înrolați în armată Germaniei, luptând până la Stalingrad. Guvernul său, în exil la Londra, a format un mic grup de voluntari, care au participat la invazia Normandiei. A devenit
Istoria Luxemburgului () [Corola-website/Science/336790_a_338119]