12,502 matches
-
acest timp tradiția s-a extins încet în orașele mari ale țării. În anii celui de-al II-lea Război Mondial toate tradițiile legate de această sărbătoare au fost suprimate. Începând cu 1960, odată cu creșterea rapidă a econimiei și influența dramelor TV Americane, Crăciunul a devenit popular printre Japonezi, însă fără conotație religioasă. Pentru mulți Japonezi celebrarea Crăciunului este similară participării la un matsuri, unde participanții, de multe ori, nu dau importantă zeității (kami) celebrate. Începând cu 1970 multe cântece și
Cultura japoneză () [Corola-website/Science/308202_a_309531]
-
aflat de la bunicul său că partea paternală a familiei sale este de sorginte evreiască. Howard a compus muzica pentru comedia romantică ce a avut un succes surprinzător, "Pretty Woman" (1990) și a primit prima sa nominalizare la Premiile Oscar pentru drama regizata de Barbra Streisand, "The Prince of Tides" (1991). Compunând muzica pentru numeroase filme de-a lungul deceniului, aptitudinile lui Howard au atins numeroase genuri, inclusiv încă patru nominalizări la Oscar, pentru filmul de acțiune "The Fugitive" (1993) cu Harrison
James Newton Howard () [Corola-website/Science/307495_a_308824]
-
personajelor lui Massenet amintind de realismul din literatură. Ariile de bravură (specifice operei comice franceze) alternează cu elemente muzicale parnasiene. , autorul operei lirice de tip dramatic, este captivat de romanul „Suferințele tânărului Werther” (Goethe) și o adaptează sub forma unei drame lirice, cunoscută sub numele de opera „Werther” (1892). Mai jos sunt notate titlurile lucrărilor scrise de Massenet, în dreptul fiecăreia fiind marcate data și locul primei reprezentații (în discuție sunt exclusiv creații muzicale pentru scenă).
Jules Massenet () [Corola-website/Science/307515_a_308844]
-
Elisabeta si tânara Rosina exprimând, una, bucuria triumfătoare, alta, răutatea sa amoroasă, în aceeași cavatină („Una voce poco fa”, din Bărbierul din Sevilla). De fapt, este fapt recunoscut ca descrierea caracterelor nu este punctul forte al talentului lui Rossini. Fie drame lirice, fie opere comice, lucrările sunt antrenate de același elan care se găsește în accelerarea ritmică și în celebrele crescendo-uri, atât de tipice. Totul și toată lumea pare întotdeauna că aleargă în aceste lucrări, compuse în pripă, cam neglijent. Spectatorul
Gioachino Rossini () [Corola-website/Science/307522_a_308851]
-
a dat-o unul dintre contemporanii lui italieni, "Il Tedeschino", adică „Micul german”. Acest pseudo-reproș reflectă atenția sporită pe care Rossini a dat-o studierii partiturilor lui Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart. Oricare ar fi subiectele, glume moderne sau drame sumbre medievale, arta lui Rossini ramâne mereu marcată de primatul absolut a ceea ce italienii numesc „vocalitá”, ceea ce este întrebuințarea vocii ca transmițătoare privilegiată a emoției. Activitatea de compozitor ocupă doar prima parte a vietii sale. Ea este marcată de o
Gioachino Rossini () [Corola-website/Science/307522_a_308851]
-
Semiramida” (1823), care este ultima dintre marile opere compuse pentru scenele italiene. La Paris, va realiza înca o opera-buffa în limba italiană, apoi va scrie în franceză, „Siége de Corinthe”. Ultimele doua opere, o farsă, „Contele Ory” (1828) și o dramă istorică, „Wilhelm Tell” (1829) sunt compuse direct de pe librete franceze. Ultima sa compoziție, în care se simt totuși câteva slăbiciuni, îi aduce propuneri materiale seducătoare, dar care nu se vor împlini. Bolnav, epuizat psihic si moral, rătăcește prin orașele Italiei
Gioachino Rossini () [Corola-website/Science/307522_a_308851]
-
nouă piesă în versuri "Familia Cenci", inspirată de o cronică a tragediei acestei nobile familii romane. O nouă tragedie în propia-i familie - moartea micuțului William, la 7 iunie - îl determină pe Shelley să plece de la Roma la Livorno, unde termină drama istorică "Familia Cenci', pe care o tipărește în 250 de exemplare, cu gândul să le trimită în Anglia pentru o eventuală punere în scenă. În Anglia, însă, campania împotriva poetului continua, chiar în absența lui. Revista ultraconservatoare "The Quarterly Review
Percy Bysshe Shelley () [Corola-website/Science/307494_a_308823]
-
grec de sub jugul otoman. (Văr cu prințul Ipsilanti, conducătorul Eteriei, înființată în 1814 la Odesa, cu scopul eliberării Greciei și a altor țări din sud-estul Europei, inclusiv a principatelor române.) Entuziasmat de veștile venite din Grecia, Shelley scrie "Hellas", o dramă lirică dedicată "Excelenței sale prințul Alexandru Mavrocordat, fost secretar pentru afacerile externe ale domnitorului Valahiei ...". La Pisa, Shelley e înconjurat de un cerc de prieteni din ce în ce mai larg: soții John și Maria Gisborne, soții Eduard și Jane Williams, precum și Thomas Medwin, vărul
Percy Bysshe Shelley () [Corola-website/Science/307494_a_308823]
-
(n. 9 octombrie 1835, Paris, Franța - d. 16 decembrie 1921, Alger) a fost un compozitor francez din epoca romantică, rămas cunoscut datorită operei sale cu caracter biblic, intitulată "Samson și Dalila". Personajele, care trec prin drame romantice, iubiri și trădări, rămân clasice prin comportamentul lor universal valabil. Filonul dramatic este construit și condus prin mijloace muzicale tradiționale, dar are un aparat orchestral și vocal impresionant, amintind de oratoriile lui Georg Friedrich Haendel și de muzica lui
Camille Saint-Saëns () [Corola-website/Science/307546_a_308875]
-
O dată cu aceasta el a deschis și drumul melodramei. Susținând dramaturgia originală, a introdus în repertoriul său mai ales piesele istorice. Deși Pascaly a dovedit talent și pentru comedie ("„Revizorul”", după Gogol), stilul său de joc s-a adaptat în special dramei romantice. Pascaly însoțea forța de expresie în rostirea textului cu gestul generos; înflăcărarea sa scenică supradimensiona personajele interpretate. Sinceritatea pasionată, patetismul jocului său transmiteau spectatorului o adâncă emoție. A jucat în piese precum: "„Idiotul”", "„Hamlet”", "„Ștrengarul de Paris”", "„Sărmanul Jack
Mihail Pascaly () [Corola-website/Science/307569_a_308898]
-
compozitorul Franz Liszt. Muzica și libretul: Richard Wagner. Premiera: 28 august 1850 în „Grossherzogliches Hof-Theater” din Weimar, Germania. Acțiunea operei se petrece în Anvers (Antwerpen), pe țărmul râului Schelde, în Brabant (azi în Belgia). Toată acțiunea durează doar 3 zile. Drama se deschide prin scena în care contele brabant Friedrich de Telramund o acuză pe Elsa de Brabant că și-ar fi ucis fratele mai mic, pe Gottfried, fără a avea însă dovezi clare. Regele dorește să audă și versiunea fetei
Lohengrin () [Corola-website/Science/307568_a_308897]
-
ce a participat la funeraliile lui M. Kogalniceanu de la Iași. În ziua de 6 iunie 1893, are loc la Ateneul Român examenul-producție al elevilor din ultimul an al Conservatorului, pe care îl incheie cu premiul întâi pentru comedie, laureatul la dramă fiind Aristide Demetriad. La Facultatea de Drept renunțase de mult, prezentându-se doar la două examene. Interpretează un an roluri de mai mică importanță în București și Iași, pentru ca în 1894 să fie admis prin concurs la Conservatorul din Paris
Petre Liciu () [Corola-website/Science/307578_a_308907]
-
parte și I.L Caragiale, trecându-l la 17 martie 1901 în rândul societarilor, ceea ce înseamnă o consacrare. Pe scena Teatrului Național din Capitală interpretează, de-a lungul unui deceniu, o întinsă gamă de roluri, de la farsă și vodevil până la drama zguduitoare (Shylock din "Neguțătorul din Veneția" de Shakespeare, Cezar din "Ruy Blas" de V. Hugo, Ștefăniță din "Viforul" de Delavrancea etc.). Începând din toamna lui 1911, crizele nefritice încep să i se repte din ce în ce mai des, uneori fiind adus la teatru
Petre Liciu () [Corola-website/Science/307578_a_308907]
-
a fost un actor român. A studiat arta dramatică cu Constantin Nottara și Ștefan Vellescu la Conservatorul din București. Din 1896 a jucat la Teatrul național din București. Soreanu a interpretat un repertoriu de roluri variat, de la comedia clasică la drama psihologică modernă, în piese de Moliere, Ibsen Bjornson, H. Bernstein, etc. Actor realist, Soreanu a avut realizări memorabile prin autenticitate și prin forța de particularizare. A fost profesor de direcțiune la Conservatorul din București.
Nicolae Soreanu () [Corola-website/Science/307583_a_308912]
-
din 2004, regizat de Șerban Marinescu după un scenariu scris de jurnalistul Bogdan Ficeac. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Dorel Vișan, Gheorghe Dinică, Horațiu Mălăele, Răzvan Vasilescu, Constantin Cotimanis, Olga Tudorache și Valentin Uritescu. În acest film este prezentată drama proprietarului unui trust de presă (interpretat de Dorel Vișan) în preajma apropierii unor alegeri. Bolnav de cancer, cu mari datorii la bugetul de stat, șantajat de doi asociați și vechi prieteni care intenționează să-l înlăture de la conducerea trustului, magnatul Mircea
Magnatul (film) () [Corola-website/Science/307591_a_308920]
-
zilei măcar alibiuri), Șerban Marinescu creează o galerie de personaje din carton. Ambiția regizorală se consumă mai ales în introducerea sau încheierea secvențelor, prin lungimi „de atmosferă” care nu fac, de fapt, decât să lungească „zeama”. Nimic nu se leagă, dramele sunt simulate, iar personajele devin caricaturi în nimicnicia lor dramaturgică. În van combină autorii esențe pe care le socotesc de succes: locații somptuoase ca Mariott sau Bucharest Plaza; Nico solicitată să îngâne două piese muzicale anglofone; restaurante de lux și
Magnatul (film) () [Corola-website/Science/307591_a_308920]
-
integră e instalată pe WC când mătușa, purtătoare a verticalității morale, o interoghează, grijuliu, din ușă: „Ai făcut ceva de care ți-e rușine?””" Alex Leo Șerban a criticat filmul deoarece realizatorii săi au ales să se focalizeze pe o dramă personală în loc să se concentreze pe subiectul corupției din politică. "„Filmul dă impresia că n-a avut destulă muniție s-ajungă la destinație (marea corupție) sau că a avut, dar n-a putut, căci n-a vrut vreun cine-CNA. În ambele
Magnatul (film) () [Corola-website/Science/307591_a_308920]
-
avut destulă muniție s-ajungă la destinație (marea corupție) sau că a avut, dar n-a putut, căci n-a vrut vreun cine-CNA. În ambele cazuri, e avortat. E cel puțin ciudat că realizatorii „Magnatului” au ales să focalizeze pe „drama” lui Mircea Moraru (Dorel Vișan, lemnos), când personajul-cheie era de la o poștă acela jucat de Horațiu Mălăele (perfect): un Talleyrand de duzină uns cu toate alifiile, eminența cenușie a tuturor matrapazlâcurilor tranziției, tipul canaliei necesare... Pe el am fi vrut
Magnatul (film) () [Corola-website/Science/307591_a_308920]
-
catalogat filmul drept "„o mare și binevenită reușită a cinematografiei noastre”", prin scenariul excelent, decupajul de exceptie al lui Șerban Marinescu, dialogul alcătuit din replici scurte, adesea tăioase, dar niciodată vulgare, cadrele filmate cu minuțiozitate și muzica în ton cu drama prezentată. Ea apreciază că filmul evoluează treptat după primele 20-30 de minute de la un film politic către filmul unui destin, al magnatului care, deși a acumulat averi fabuloase, și-a irosit viața. Accentul este pus pe frământările sufletești ale personajului
Magnatul (film) () [Corola-website/Science/307591_a_308920]
-
" " este o operă în trei acte de Giacomo Puccini. Libretul -- Luigi Illica și Giuseppe Giacosa, după dramă "La " de Victor Sardou. Premiera operei a avut loc pe 14 ianuarie 1900, la „"Teatro Costanzi"” din Romă. Piesa originală scrisă de Victorien Sardou a fost produsă în 1887 la Paris și văzută de Giacomo Puccini în Milano, în 1887
Tosca () [Corola-website/Science/307631_a_308960]
-
în SUA. Atât grupul cât și cei mai longevivi membri au fost incluși în Rock and Roll Hall of Fame la data de 12 martie 2007. Pe lângă admirația pentru contribuțiile artistice, succesul comercial și popularitatea imensă, grupul este celebru pentru dramele legate de postul de solist vocal. Deși instrumentiștii de bază au rămas aceiași (Eddie Van Halen la chitară, Alex Van Halen la tobe și, până în 2006, Michael Anthony la chitară bas), grupul a înregistrat albume de studio cu trei soliști
Van Halen () [Corola-website/Science/307652_a_308981]
-
pe Napoleon I. Analizând campaniile lui Frederic cel Mare și războaiele dintre Franța și coalițiile europene adverse (1792-1815), s-a preocupat de descifrarea, sistematizarea și explicarea regulilor luptei armate. Astfel, desfășurarea războiului - subordonată "câtorva principii generale", - îi apare ca "o dramă în care atât spiritul și moralul maselor, cât și talentele și caracterul șefilor exercită o influență decisivă". În acest sens, "teoriile bune, bazate pe principii adevărate și justificate de fapte, alături de lecții ale istoriei constituie [...] adevărata școală a comandamentului". Jomini
Antoine Henri Jomini () [Corola-website/Science/307719_a_309048]
-
istorice, președinte al celei literare, iar mai târziu și vicepreședinte al instituției. După 1866 Urechia devine deputat de Covurlui, făcând parte din parlamentul și senatul României timp de 34 de ani, participând activ la modernizarea învățământului românesc. În 1867 publică drama istorică în trei acte și nouă tablouri "Vornicul Bucioc", reprezentată la 1 aprilie 1867 și lucrările "Despre elocința română", "Poezia în fața politicei", "Patria română". În același an, începe o călătorie în Spania, până în toamna lui 1868 cercetând arhive spaniole, fiind
V. A. Urechia () [Corola-website/Science/307726_a_309055]
-
mai avut un conflict cu un fost angajat și colaborator de-al său, Ronetti-Roman, care într-un pamflet, "Domnul Kanitferstan", afirma că a fost șocat să afle că Urechia este antisemit. În anul 1872 la 9 martie are loc reprezentarea dramei "Episod de sub Alecsandru cel Bun". După încheierea Războiului de independență a României din 1877 - 1878, Urechia reprezintă țara la "Congresului Internațional de Științe Etnografice de la Paris" și i s-a încredințat conducerea lucrărilor din cea de-a doua zi a
V. A. Urechia () [Corola-website/Science/307726_a_309055]
-
dramatizare a romanului starring Michael Pennington, care a fost redifuzată pe 12 februarie 2012 pe postul BBC Radio 4 Extra. În 1986, pe baza romanului s-a realizat un joc pe calculator interactiv intitulat "Fahrenheit 451". În 2006, câștigătoarea premiului Drama Desk Award Godlight Theatre Company a produs și jucat premiera newyorkeză a piesei "Fahrenheit 451" at 59E59 Theaters. După terminarea reprezentațiilor la New York, producția a fost transferată la festivalul de la Edinburgh, unde a devenit laureata secțiunii "Pick of the Fringe
451º Fahrenheit () [Corola-website/Science/307745_a_309074]