11,470 matches
-
sale, trece prin mai multe probe, în cele din urmă femeia înduioșată îl acceptă; tot pentru a o atrage pe Dorigena, Aurel cântă și dansează, își păstrează tainică dragostea timp de doi ani), a morarului (Avesalon îi dedică serenade înfocate iubitei lui, Alison, sub fereastră) sau a negustorului (Damian suferă cumplit din dragoste pentru Mai până ce îi câștigă mila, îndurarea și grațiile). Cei zece membri ai brigatei Decameronului se comportă în totalitate după ritualurile curtenești, la fel tinerii din Il Filocolo
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
umilă, eticheta, adulterul și religia iubirii apar parodiate în Povestirile din Canterbury în figura lui Avesalon, cel care nu poate dormi din cauza chinului dragostei, cântă ca o privighetoare, așa cum ar trebui să o facă toți îndrăgostiții, și i se adresează iubitei cu termeni desprinși parcă din Cântarea Cântărilor.30 Tendința medievală de a aprecia sau a devaloriza rolul femeii se înscrie în rândul altor contraste și dualități specifice acestei epoci. Percepțiile medievale asupra femeii erau frecvent polarizate între două extreme, a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a genului.”38 Personajele feminine ocupau de cele mai multe ori poziții secundare, aveau un rol de fundal, marginal, pe lângă erou, necesare în creionarea acestuia, nu lipseau însă cu desăvârșire. Erau prezentate, de cele mai multe ori, în postura de mame, soții, surori și iubite ale protagonistului.39 Romanele surprindeau maturizarea sau preluarea libertății de către un tânăr, eliberarea lui de sub dependența și autoritatea parentală, pentru a păși într-o viață autonomă, independentă.40 Derek Brewer remarca pertinent că romanele sunt, în general, „povestiri despre tinerețe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
apariției iubitului și companioanele răspund că oricine ar dispărea din fața unei astfel de oportunități ar fi foarte neînțelept. Creatura îngerească a femeii cunoaște trecerea ireversibilă a timpului, poate îmbătrâni, așa cum se întâmplă în Sonetul XLIV, în care poetul își imaginează iubita cu părul argintiu, fața ridată, ochii pierzându-și strălucirea, iar glasul blândețea. „Această brutală descriere misogină este caracteristică pentru viziunea ambivalentă pe care o are Boccaccio asupra femeilor și a dragostei și pentru trecerea sa frecventă de la imagini exaltate la
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
modern, care se apropie mai mult de realism. Cu Il Filocolo (1336-1338), Giovanni Boccaccio continuă să folosească un narator robit de pasiunea pentru o femeie, de data aceasta este îndrăgostit de Fiammetta, pentru care scrie povestea lui Florio și a iubitei acestuia, Biancifiore, de fapt prelucrează o legendă populară cunoscută prin intermediul a două poeme franceze 596 Giovanni Boccaccio, Teseida, a cura di A. Limentani, în Tutte le opere, vol. III, Mondadori, Milano, 1974, p. 204. 597 Judith Serafini-Sauli, op. cit., pp. 17-18
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
literaturii ca un fel de consolare, sau o instruire în scopul aceleiași alinări. În Filocolo, naratorul speră să fie alături de cei care suferă din dragoste; în Filostrato scrie pentru a-și dezvălui propria durere și poate pentru a redobândi favorurile iubitei pierdute, și același lucru se regăsește și în Teseida. Fiammetta din Elegia madonnei Fiammetta își confesează suferința pentru a dobândi simpatia cititorilor, iar în Decameron, naratorul redă istorisirile din recunoștință vie, sinceră pentru cele care au mai multă nevoie de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și Legenda femeilor cinstite. O operă chauceriană în care identificăm o imagine idilică a femeii este Cartea Ducesei (The Book of the Duchess, 1370), o elegie scrisă pentru a-l consola pe John of Gaunt, duce de Lancaster, la pierderea iubitei sale soții, Blanche, decedată la numai douăzeci și nouă de ani, în 1369, în urma ciumei. Autorul englez nu uită să sublinieze în debut scopul poeziei: de a păstra înțelepciunea trecutului (care pentru epoca Evului Mediu era mai curând un trecut
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
dispoziții testamentare să fie înmormântat alături de prima sa soție.”648 Trecând însă din spațiul istoric în cel ficțional al poemului, sesizăm tehnica autorului de a se face credibil, descrierea ducesei fiind realizată din prisma soțului. Portretul fizic o poziționează pe iubită în fruntea unei ierarhii feminine, comparația cu elemente ale spațiului celest nu face decât să i amplifice însușirile deosebite: „Văzui atunci printre acele/ Preaminunate demoazele/ Pe una neasemuită;/ și am credință nendoită/ Că precum soarele de vară/ Mai viu și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
model de conduită tuturor doamnelor din epocă: milostenia și veselia. Măsura și echilibrul îi guvernează ființa: „Cred că-n lumea toată/ N-a fost ca ea mai măsurată.”656 Idealul feminin medieval trebuia să rămână distant și intangibil, de aceea iubita cavalerului nu răspunde niciunor avansuri, pare surdă la orice declarație de iubire, ignoră cu inocență admiratorii, fără a-și pierde însă umanitatea profundă, văzând în cei de lângă ea mai curând niște frați, decât posibili iubiți, și pledând pentru o iubire
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
metamorfozeze, să o transforme într-un spectacol al celor mai alese sentimente și al celor mai nobile elanuri. Femeia este cea care dezlănțuie forța creativă, prefăcându-l pe cavaler într-un artist veritabil: acesta compune cântece pe care le intonează iubitei, astfel încercând să-și dezvăluie tumultul sufletesc. Totul se desfășoară după un veritabil scenariu al dragostei curtenești: femeia nu intuiește mai nimic, căci nu este permisă declararea directă a sentimentelor, îndrăgostitul trebuie să treacă printr-un travaliu al incertitudinii și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
îl caracterizează pe cavaler, femeia testează vasalul îndrăgostit doar pentru a-i proba și mai bine calitățile. Scenariul este completat cu primirea în dar a unui inel pe care ea îl dăruiește ca semn al îngăduirii admirației primite cu înfocare. Iubita este cea care dă sens vieții neexperimentate a cavalerului, devine o adevărată călăuză și protectoare, cum de altfel ne și așteptăm de la o donna angelicata: „În anii tinereții mele/ Ea m-a cârmit în toate cele.”667 Pletora de calități
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a lăsat în urma ei numai durere, viața devine în absența ei un chin asemănător celui din iad: „Singurele personaje cu care cavalerul în negru își compară durerea sunt Sisif și Tantal, amândoi chinuindu-se pentru eternitate în iad. Durerea pierderii iubitei pare comparabilă cu supliciul celor damnați.”670 Man in Black (cavalerul în negru) trimite și la poezia lui Dante, care se simte cu totul neconsolat în absența Beatricei. Naratorul se trezește din reveria sa, cu povestea nefericiților eroi ovidieni în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
în introducere o dedicație în proză (către femeia iubită, Fiammetta) și un sonet (nel quale si contiene uno argomento generale a tutto il libro 728), iar în excipit două sonete (unul prin care o roagă pe muză să încredințeze opera iubitei sale, altul prin care muza îi răspunde și se dă o explicație a titlului operei). Poemul debutează prin a ne înfățișa biruința reputată de Tezeu asupra amazoanelor, precum și căsătoria sa cu regina acestora, Ipolita. Cuceritorul îl învinge apoi pe Creon
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
care se afla soția sa, o îndeamnă, cu noblețea specifică unui cavaler și cu blândețea unui om deosebit, să-și îndeplinească promisiunea făcută: „Îți spun că mai degrabă moarte vreu,/ Din dragoste ce ți port nemăsurată,/ Decât să-ți calci, iubito, vorba dată./ Căci cinstea-i lucrul cel mai nalt pe lume.”827 Aurel, văzând demnitatea cavalerului de a-și ceda soția, precum și durerea Dorigenei, renunță la dragostea sa: „Mai bine ne-mplinire vreau și chin,/ Decât iubirea voastră s-o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
tiran cum, de obicei, era portretizat soțul într-un fabliau, îi acordă soției o libertate deplină, plecând de acasă câteva zile, nu este supărat din cauza serenadelor intonate de Avesalon și, de fiecare dată, pare în mod real îngrijorat de soarta iubitei sale consoarte. 914 În jurul personajului feminin se desfășoară o adevărată competiție. Neculai și Avesalon sunt cu adevărat pretendenții în această povestire, amintind și de competiția care s-a iscat între pelerini, naratorul istorisirii curente, morarul, ridiculizând tot ceea ce reprezenta l
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
i-a conferit numeroase note autobiografice (nefericita poveste de dragoste a autorului italian cu Maria d’Aquino), insistând pe atmosfera și principiile dragostei curtenești: dragostea la prima vedere, curtarea femeii iubite pentru mult timp și în cel mai deplin secret, iubita de o frumusețe răpitoare, dar care, în cele din urmă, se dovedește trădătoare. Acțiunea poemului se desfășoară în străvechea Troie, protagoniștii fiind doi îndrăgostiți, Troiolo, fiul regelui Priam, și Criseida, în a căror poveste de dragoste un 947 „Numele celor mai multe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
iubiri profane și se focalizează mai mult pe figura masculină a celui trădat, care devine un fel de emblemă pentru naratorul ale cărui sentimente au fost, de asemenea, înșelate, deoarece mărturisește în introducerea cărții 949 că a fost dezamăgit de iubita sa. Afirmă că, deși alți poeți îi invocă pe Zeus sau Apollo, și chiar el obișnuia să le ceară inspirația muzelor în creația sa poetică, acum însă o menționează pe doamna inimii sale, singura inspiratoare a artei proprii. Sunt ecouri
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a cura di V. Branca, în Tutte le opere di Giovanni Boccaccio, vol. II, Milano, Mondadori, 1964, p. 209. (trad. n.) 949 „Ca de altfel în toate cărțile sale, Boccaccio începe cu o dedicație în exordium. Aici lucrarea este închinată iubitei absente a naratorului, Filomena, pentru care va spune povestea lui Troiolo și a suferinței lui, cauzate de plecarea Criseidei. Opera are rolul de a-i alina propria durere legată de plecarea iubitei sale. Găsim convenționalul topos al învinuirii proprii: autorul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
o dedicație în exordium. Aici lucrarea este închinată iubitei absente a naratorului, Filomena, pentru care va spune povestea lui Troiolo și a suferinței lui, cauzate de plecarea Criseidei. Opera are rolul de a-i alina propria durere legată de plecarea iubitei sale. Găsim convenționalul topos al învinuirii proprii: autorul a scris această lucrare în rime simple (folosind forma versului popular narativ, ottava), în limba florentină, într-un stil necăutat și a găsit consolare în actul creației.” Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 29
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
puncte de vedere Diomede este mai potrivit pentru ea, deoarece îi oferă garanția protecției, după care Cresida tânjea. Naratorul chaucerian ne lasă posibilitatea, în calitate de cititori, să o percepem și ca pe o victimă, dar și ca pe o trădătoare, o iubită superficială, care a avut ceva de învățat din stabilitatea și loialitatea lui Troil. „Chaucer lasă destinul Cresidei deschis unei adevărate dezbateri, cu toate că un element al acestuia este imobil: rămâne mereu o prizonieră în propria poveste, pentru a fi condamnată de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pietrei de mormânt și dorința de a nu se fi născut. Imaginea scrisului, dacă se leagă de condeiul și foaia de hârtie omise, intră într-un dialog interior cu dilema permanentă a poetului: nu folosește nici de data aceasta „desmânierii” iubitei, pentru că i separă distanța ci tot ziarului, care este aici și trebuie să iasă. Alegerea acestui colaj publicat în 1890 în revista „Arhiva” s-a făcut oarecum întâmplător, autorul urmărind vag dilema lui Eminescu „cercul vicios al ziaristicii” sau „iubirea
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
prea melt înger, prea puțin femeie” (trecut, cu o ușoară ajustare, în S-a dus amorul) nu prea este o mostră de evlavie (cum nu este nici acea mișcătoare „Golgotă a dragostei erotice” din Răsari să dai lumină, unde nepăsarea iubitei față de „ruga mea fierbinte” îl face să se asimileze de-a dreptul... dramei christice: „Mă faci părtaș în lume durerilor lui Crist”)! Aici, căderea în psihologism a d-lui Răzvan Codrescu este prea abruptă. Evident, e greu de explicat în
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
și nu se oprește în haină (cămașă), tot așa să fiu și eu văzută și băgată în samă de toți."432 În loc de cărbune, unele fete folosesc lumânarea de la Înviere, rostind: "Cum a fost ziua-nvierii / De văzută, / Luminată, / Prețuită / Și iubită, / Cum au tras oamenii atunci / La biserică, / Așa să vină și să tragă / Și la mine / Oricine, / Și să fiu văzută, / Prețuită / Și iubită / Și eu în toată vremea!"433 În ziua de Sfântul Gheorghe, în zori, fetele merg la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fete folosesc lumânarea de la Înviere, rostind: "Cum a fost ziua-nvierii / De văzută, / Luminată, / Prețuită / Și iubită, / Cum au tras oamenii atunci / La biserică, / Așa să vină și să tragă / Și la mine / Oricine, / Și să fiu văzută, / Prețuită / Și iubită / Și eu în toată vremea!"433 În ziua de Sfântul Gheorghe, în zori, fetele merg la o fântână, iau apă în gură și, întorcându-se acasă, fac o turtă pe care o coc în vatra focului, descântând: "Eu întorc vatra
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
poporenii / Să cate numai la mine, / Numai mie să se închine, / Iar dușmancele mele, / Cele spurcate și rele, / Să rămâie înglodate, / Cloște înclocșnate, / De găini găinățate, / În pod aruncate. Da, eu să fiu păuniță, / Podoghiță, / De la munte scoborâtă, / De toată lumea iubită, / Feciorii ce m-or vedea / În brațe că m-or lua, / În frunte m-or săruta, / În fruntea jocului m-or purta!"434 Interferența dintre sacru și profan transformă valențele focului într-o reminiscență anistorică a unui illo tempore în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]