12,184 matches
-
numeroase ofense sau privațiuni din partea părinților, În numele unei supuneri firești pe care aceștia considerau că odraslele lor le-o datorează, va dezvolta de la Început puternice resentimente față de părinți, pentru a sfârși prin a se răzbuna, așteptând un moment favorabil de revoltă. Același lucru se Întâmplă și atunci când cineva dă un Înțeles greșit termenului „datorie”, considerând, de exemplu, că orice restricție impusă din exterior este un atentat la independența și libertatea lui interioară. O astfel de persoană poate dezvolta sentimente de ură
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Înțeleasă ca un compromis necesar pe care omul civilizat trebuie să-l facă Între respectul față de norma morală și nevoia de a-și apăra inițiativele și convingerile proprii, atunci „datoria” nu mai reprezintă neapărat o sursă a resentimentului sau a revoltei. Μ Hazul ar trebui doar să pigmenteze o conversație, ca rezultat al spiritului pus de interlocutori În conversație, și nu să reprezinte Însuși scopul acesteia. Când hazul se caută pe el Însuși, Își pierde din naturalețe, devenind ridicol: hazul Își
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
nu reușește Întotdeauna: Într-adevăr, copilul Își preface uneori Într-atât conduita după modelul profesiei, Încât sfârșește prin a crede că i se potrivește perfect; alteori dă naștere Însă unor mari suferințe interioare, care pot duce la o atitudine de revoltă sau la suicid. Μ Periculozitatea conduitelor egoiste, care astăzi au tendința de a dezvolta forme tot mai agresive, constă, de fapt, În disprețul manifestat de cei În cauză față de orice sentiment social: logica lor Îngustă Îi face să grupeze toate
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
e crezul său de viață. Și chiar dacă, În general, Martins nu se consideră scriitor, ajunge să fie atunci când Își vede calitatea negată În public: Martins mi-a povestit că, auzind această declarație, a simțit crescând În el fiorii incipienți ai revoltei. Până atunci, el nu se considerase vreodată scriitor, dar fu iritat de ridicola pedanterie a lui Crabbin, până acolo Încât și lumina care se reflecta În ochelarii lui Crabbin i se părea un motiv În plus de enervare. Nu e
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
aservirea și obediența, necondiționată, la preceptele ideologiei, cu renunțarea, de consecință, la orice finalitate estetică și la liricitate, ca adevărata esență a poeziei"61. Firește, Ana Blandiana aparține altei categorii: a intelectualilor care se revoltă, dar care nu își țipă revolta, ci și-o interiorizează, într-o altfel de metaforă, cea a sugestiei. Cuvintele devin intelectualizate, aproape ermetice, subversive prin ele însele și prin rafinamentul expresiei. Fără să renunțe, însă, la haina, mai puțin nobilă, poate, dar vulnerabilă, a emoției, Ana
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
continuu. Ca în știință. Poeta nu minte. Redă, în cel mai autentic mod posibil, dar și în cel mai liric, realitatea. Conținutul e destul de explicit, deși e alegoric. Aversiunea față de dictatură este manifestată, însă, total dezarmat. Promovând o poetică a revoltei sugerate, îmbinată cu o poetică a retragerii, a aceleiași ascunderi în sine. "În intervenția sa la Congresul L'intellettuale e la rivoluzione: l'esempio rumeno [Intelectualul și revoluția: exemplul românesc] (Roma, 13 -16 mai 1991), Ana Blandiana, spre a lămuri
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
oceanic, Cântarea României,/ totul."32, și alta interioară realitatea interioară marcată de spațiul intim al ființei sale, cald și confortabil, în care ea încearcă să se ascundă: cu alte cuvinte, alături de versurile de factură anticomunistă, prin intermediul cărora autoarea își țipă revolta sau o manifestă în mod tacit, prin metaforele specifice, sunt versurile de căutare a propriei ființe, a propriei identități, versuri autobiografice aproape 33. De altfel, la nivelul textelor care se opun ideologiei, deconstructivismul își găsește cel mai bine funcționalitatea, mesajul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
odată cu volumul Revista "Amfiteatru", extinzându-se ulterior în toate celelalte volume. Celebrul vers: "Eu cred că suntem un popor vegetal", va deveni amprentă nu doar a poeziei subversive blandiene, ci a întregului context ideologic al vremii. Manifest sau stimul la revoltă, pentru o întreagă generație supusă persecuției, cuvântul devine țipăt sau imn. Asocierea stării de teamă cu vegetalul constituie, de data aceasta, o îndepărtare de la condiția superioară de om. Deconstruind, din nou, canonul romantic tradițional al identificării omului cu natura, Ana
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
să intre/ Cu mugurii în pământ?),/ Nici de foame,/ Nici de frică/ (N-ați văzut niciodată/ O tulpină galbenă/ Încolăcindu-se printre gratii?),/ Singurul lucru/ De care suntem ferite/ (Sau poate private)/ E fuga". (Delimitări) Aceeași metaforă a fricii de revoltă este exprimată, la un alt nivel, în poemul Cruciada copiilor: "Un întreg popor/ Nenăscut încă/ Dar condamnat la naștere,/ Foetus lângă foetus,/ Un întreg popor,/ Care n-aude,/ Nu vede,/ Nu înțelege,/ Dar înaintează/ Prin trupuri zvârcolite de femei,/ Prin
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sânge de mame/ Neîntrebate". Devenind necesitate, scrisul este refugiu și armă, totodată, contra cenzurii. Țipându-și tăcut durerea, prin intermediul literei, Ana Blandiana devine vocea lirică a îndoielilor, a suferințelor și a nesiguranțelor ascunse ale unei lumi învăluită în teroare. Neputința revoltei este, însă, condamnată de către aceasta: "Eu cred că suntem un popor vegetal,/ De unde altfel liniștea,/ În care așteptăm desfrunzirea?/ de unde curajul/ De-a ne da drumul pe toboganul somnului/ Până aproape de moarte,/ Cu siguranța/ Că vom mai fi în stare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de griji a copilăriei, autoarea reconstruiește un alt canon, în care îi atribuie naturii rolul de spațiu al persecuției. Astfel, metaforele mai sus amintite, precum: suntem frunze, suntem copaci, suntem un popor vegetal etc. devin laitmotivuri ale poeziei subversive. Neputința revoltei generează imposibilitatea evadării dintr-un univers mort. Numindu-și semenii, cu o ușoară ironie, frații mei, autoarea le critică acestora atitudinea în fața răului, printr-o permanentă stare de nepăsare și de indiferență. O altă metaforă subversivă, opacă, o constituie greierii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
din strune din propriile funii,/ Subțiri prinți de țipăt jertfiți ascuțit/ Singurătăților lunii". (În somn) Depășind nivelul vegetal, autoarea își încadrează generația de artiști în domeniul animal, insectele devenind metaforă la fel de ironic pentru frații săi. Neștiind o altă formă de revoltă decât scrisul, ei devin o pradă ușoară pentru sinceritățile zilei suspecte, ideologia și falsele valori ale acesteia. Singura evadare pare să fie somnul, care joacă un dublu rol: spațiu al refugiului, dar și spațiu al morții. Constituind puntea de trecere
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
după caz, trebuie să constituie un periplu, un drum înainte și înapoi, care, bătătorit de poet, să impună o nouă culoare lumii. Aluziile biblice, din acest ultim volum, au rolul de a "îmbrăca monstruosul, deșănțarea, lăsând să se întrezărească, totuși, revolta salvatoare. Limbajul este străin. Poemul, ca vârf al acestei științe numite limbaj, se strecoară printre degete, dovedindu-și personalitatea. În viziunea Anei Blandiana, omul este un supraviețuitor, iar a supraviețui se dovedește o dureroasă formă de renunțare"158. Renunțarea, sau
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
clatină, pipăind nesigure înțelesul și aerul/ Speriate că arborii rămași pe țărm/ Ar putea înțelege greșit/" (Adio) Permanentele antiteze, între care pendulează poezia Anei Blandiana, și pe care le-am menționat și anterior, pot reprezenta și ele o formă a revoltei. Acest volum aduce, însă, cu sine, o revoltă în stare latentă, care nu va mai avea, niciodată, șansa de a reizbucni, din cauza sfărșitului copleșitor, pe care poeta îl simte că se apropie. Un sfârșit apocaliptic, care desființează vremea și vremurile
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
arborii rămași pe țărm/ Ar putea înțelege greșit/" (Adio) Permanentele antiteze, între care pendulează poezia Anei Blandiana, și pe care le-am menționat și anterior, pot reprezenta și ele o formă a revoltei. Acest volum aduce, însă, cu sine, o revoltă în stare latentă, care nu va mai avea, niciodată, șansa de a reizbucni, din cauza sfărșitului copleșitor, pe care poeta îl simte că se apropie. Un sfârșit apocaliptic, care desființează vremea și vremurile, creând o stare de anarhie generală, care poate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
greu de pătruns, capătă, astfel, dublă conotație: propaganda forțată, cuprinzând inclusiv cenzura, precum și toate celelalte forme de persecuție, și realitatea de dincolo de ideologie, care este, de fapt, o realitate individuală, intimă, transformată de scriitori într-o realitate interioară. Incapacitatea de revoltă, din cauza temerii sau din cauză că aceasta nu le este permisă direct, transformă oamenii singurele ființe vii din cadrul acestui univers static în plante. "Noi, plantele,/ Nu suntem ferite/ Nici de boală,/ Nici de nebunie/ (N-ați văzut niciodată/ O plantă/ Înnebunită,/ Încercând
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
unor sentimente precum iubirea, nostalgia, melancolia sau chiar tristețea. În poezia subversivă a Anei Blandiana, natura capătă conotații diferite, semantismul ei fiind coborât în derizoriu, metafora naturii fiind utilizată drept instrument de ironie la adresa poporului vegetal, laș și incapabil de revoltă. În acest spațiu al persecuției, singura care s-ar face sinonimă curajului ar fi nebunia, aceasta devenind o formă de supraviețuire, după cum autorul Nicolae Steinhard redă în Jurnalul fericirii. Nebunia și moartea pentru lume și față de regim constituie, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
primele două soluții, propuse de Soljenițîn și de Alexandru Zinoviev și redate în cartea citată. Întrebuințarea metaforelor subversive, adică a acelor structuri secrete, care să funcționeze ca atac contra dictaturii, reprezintă un fapt comun al scrierilor cenzurate. Astfel, incapacitatea de revoltă transformă oamenii într-un popor vegetal care așteaptă desfrunzirea. Consecința lipsei luptei o reprezintă boala, nebunia sau gratiile. Entitatea ontologică inedită pe care o dezvoltă textele subversive este tocmai omul alienat, într-o societate limitată, sufocantă, traumatizantă, în jurul căreia acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
continuu. Ca în știință. Poeta nu minte. Redă, în cel mai autentic mod posibil, dar și în cel mai liric, realitatea. Conținutul e destul de explicit, deși e alegoric. Aversiunea față de dictatură este manifestată, însă, total dezarmat. Promovând o poetică a revoltei sugerate, îmbinată cu o poetică a retragerii, a aceleiași ascunderi în sine, Ana Blandiana realizează prin intermediul acestor poezii de factură subversivă, o adevărată frescă a societății totalitare sau, un muzeu al ideologiei comuniste. Dincolo de suprafața textului, metafora cu iz subversiv
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
toate volumele publicate de Ana Blandiana. În cazul ploii, comparația cu Bacovia este pertinentă, deși, la poeta șaizecistă, acest simbol impune o semantică a metamorfozabilului. Dincolo de metaforă este și ironie, sarcasm și-o imensă tristețe, a neputinței de-a înainta. Revoltă, spaimă, curaj și foarte puțin umor. Râsul e expulzat din lumea ideală, puternic estetizantă, a poeziei blandiene. Caracterul aforistic al poeziilor sale este, mai degrabă, cel care iese în exergă. Gravitatea nu se preschimbă-n ludic neapărat, ci-ntr-un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Cu stea de pradă (1985), care se delimitează de letargicele, oniricele, metafizicele poeme anterioare (unde visarea și somnul erau tutelare), din perioada maturității (Octombrie, noiembrie, decembrie, 1972; Ochiul de greier, 1981), construiește versuri după tehnica imaginilor expresioniste. Prin urmare, iritarea, revolta, stări specifice acestui volum, se traduc tot prin antrenarea unor figuri de stil. E de observat, în acest sens, consecvența poetei. Alina remarcă saltul valoric din volumele maturității. Tonul este, aici, puternic elegiac, ca o plângere continuă. În Ochiul de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de tangență dintre toate volumele, cu, de bună seamă, diferențele inerente. E vorba de același autor, prin urmare, matricea sa interioară, amprentarea generică, se păstrează, orice schimbare de tehnică literară s-ar produce. Tot ce se ivește în timp, noutatea, revolta, tăcerea, consolarea, se vor suprapune peste ce exista deja, strat peste strat. Grosso modo vorbind, pentru Alina-Iuliana Popescu, reconstrucția înseamnă drumul parcurs de metaforă, de la primul volum de poezie al Anei Blandiana și până la ultimul. Pentru Ana Blandiana, natura e
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
semnul unei vocații de dramaturg. Un autor dramatic de autentică fibră, atașant în frământările lui transpuse în alegorii cu miez politic și de o tensionată investitură morală. În fiecare din piesele lui Constantin Popa se percepe un zbucium în care revolta și disperarea se cheamă și-și răspund. Din idealism contrariat, din freamătul exasperării se zămislește o inconfortabilă dramaturgie, ce nu se rezumă la textele incluse în acest volum.** Calul verde... Ce-o fi asta? O năzăreală poznașă? O trăsnaie surrealistă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
a persoanei fiind frica. Frica resimțită peste tot și în toți, "frică al serviciu, frică acasă, frică în pat cu nevasta, frică la W.C.! Mai dă-o dracului de frică!", strigă Ilie într-un moment de tîrzie, mică și trecătoare revoltă. Mimînd sentimentele, gîndurile, comportamentele, viața îi refuză ca pe un fals, iar moartea îi primește ca pe o cacialma. Și-ți vine să rîzi. Reacția martorului e între nedumerire și un straniu comic. Nici urmă de tragic. Celelalte două personaje
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
există cu adevărat; e necesară o "pieptănătură". LIANA MĂRGINEANU, actriță:...există stilul Constantin Popa..., "Calul verde"... etc.; o piesă amplă, cu mult adevăr... AUREL STORIN, scriitor: Prima parte foarte bine scrisă, cu cîteav culmi dramaturgice (scena cu "la mulți ani", revolta în fața avertismentelor venite din pereți; în partea a doua nu e clară semnificația vecinilor... EUGEN TODORAN, regizor: Tematica piesei oferă un prilej pentru un spectacol notabil. OANA POPESCU, scriitoare:...este necesară eliminarea unor lucruri conjuncturale, și să se salveze semnificația
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]