11,815 matches
-
să spună Arghezi - mai cu folos în versurile încă nescrise”. („Crochiuri din Predeal”, în „Bilete de papagal”, 3, nr. 474, 14 septembrie 1930, p. 1) Temele lui Bacovia sînt cele ale poeților din secolul al XIXlea, sau și mai vechi: singurătatea, plictiseala, trecerea ireversibilă a timpului etc. Ceva mai recentă e nevroza, boală resimțită cu acuitate la începutul secolului XX. De relevat însă că, pentru autorul „Lacustrei”, acestea nu sînt numai teme literare, ci și, chiar în primul rînd, teme existențiale
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
învățămîntului Secundar și Superior. Strategia lui Bacovia a fost strategia așteptării. în aceasta i-a întrecut pe toți. Etica lui Bacovia este o construcție pe deasupra accidentelor sale. Analizînd-o, nu poți decît exclama, cu vorbele lui Miron Costin: „Biruit-a gîndul!”. Singurătatea accentuează suferința ontologică. Datorită tonului pe care li-l imprimă, „banalitățile” capătă un preț nou la Bacovia. De pildă, versul „Vai, și veni o vreme”, din „Să ne iubim”, fu considerat drept „filosofie”, iar „Va fi tîrziu în ziua aceea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Dacă am scris atîta (adică puțin - n. m.), se vede că nu am putut mai mult. N-am scris însă pentru nimeni, am scris pentru mine”. Fapt remarcabil, cu excepția a două-trei situații, Bacovia n-a aruncat asupra societății vina pentru singurătatea sa. A fost mereu conștient că-i lipsesc mijloacele de a se acomoda cu ritmurile și pretențiile ei. în primul rînd, voința. îmi închipui că-i venea teribil de greu să iasă în lume. Dacă pentru plimbările sale nocturne avea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
virtute rară și printre sihaștri. „Călugărul-poet” a avut-o! Logic, poemul „Cu voi...” trebuia să vină, în sumarul volumului omonim, după „Aiurea”. în acesta din urmă, poetul blestemă „tîrgul” pentru indiferență, iar în celălalt, declarîndu-se decis să se retragă în singurătate, sarcasmul său vizează o țară: „țara asta plină de humor”. între „Aiurea” și „Cu voi...” nu-i, cred, numai un an diferență, cum rezultă din notele ediției 1978, ci un interval de timp mai lung, în care Bacovia a trăit
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
un act mecanic. Citesc, dar totul rămîne la suprafața creierului. Nimic nu mișcă în mine, în adînc. Un fel de moarte a inteligenței. în momente dintr-astea nu vibrează decît sentimentele”. (p. 300-301) Și: „Cel mai îngrozitor lucru în viață: singurătatea. Blestem. Seamănă a moarte sau mai bine zis seamănă a ceea ce credem că ar putea fi moarte”. (p. 387) Similarități se găsesc și în unele pagini din jurnalul lui Alice Voinescu, notate cu un deceniu mai tîrziu: „Curg zilele fără
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fericesc!” (Opere alese, vol. II, p. 323-324). Elogiul autorului Roxanei e cu atît mai îndreptățit, cu cît cei ce au cedat ispitei au fost sute. Azi mi se pare și mai greu de găsit o serie mică de același fel. Singurătatea pe care n-a simțit-o niciodată Bacovia e singurătatea imperială, regală, prezidențială etc.: singurătatea stăpînului părăsit de toți, a plutocratului falit, a șefului ajuns în dizgrație. Singurătatea sa e cea a insului obligat, încă din tinerețe, și, pînă la
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
e cu atît mai îndreptățit, cu cît cei ce au cedat ispitei au fost sute. Azi mi se pare și mai greu de găsit o serie mică de același fel. Singurătatea pe care n-a simțit-o niciodată Bacovia e singurătatea imperială, regală, prezidențială etc.: singurătatea stăpînului părăsit de toți, a plutocratului falit, a șefului ajuns în dizgrație. Singurătatea sa e cea a insului obligat, încă din tinerețe, și, pînă la urmă, obișnuit să fie singur. Singurătatea constantă, percepută ca un
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cu cît cei ce au cedat ispitei au fost sute. Azi mi se pare și mai greu de găsit o serie mică de același fel. Singurătatea pe care n-a simțit-o niciodată Bacovia e singurătatea imperială, regală, prezidențială etc.: singurătatea stăpînului părăsit de toți, a plutocratului falit, a șefului ajuns în dizgrație. Singurătatea sa e cea a insului obligat, încă din tinerețe, și, pînă la urmă, obișnuit să fie singur. Singurătatea constantă, percepută ca un climat. Paradoxal, aceasta fortifică, pe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pare și mai greu de găsit o serie mică de același fel. Singurătatea pe care n-a simțit-o niciodată Bacovia e singurătatea imperială, regală, prezidențială etc.: singurătatea stăpînului părăsit de toți, a plutocratului falit, a șefului ajuns în dizgrație. Singurătatea sa e cea a insului obligat, încă din tinerețe, și, pînă la urmă, obișnuit să fie singur. Singurătatea constantă, percepută ca un climat. Paradoxal, aceasta fortifică, pe cînd cealaltă dărîma. Creșterea de tonus a lui Bacovia spre sfîrșitul vieții atestă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
-o niciodată Bacovia e singurătatea imperială, regală, prezidențială etc.: singurătatea stăpînului părăsit de toți, a plutocratului falit, a șefului ajuns în dizgrație. Singurătatea sa e cea a insului obligat, încă din tinerețe, și, pînă la urmă, obișnuit să fie singur. Singurătatea constantă, percepută ca un climat. Paradoxal, aceasta fortifică, pe cînd cealaltă dărîma. Creșterea de tonus a lui Bacovia spre sfîrșitul vieții atestă nu numai o ameliorare materială, ci și o schimbare de perspectivă asupra singurătății. Acum, vede prin prisma singurătății
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
urmă, obișnuit să fie singur. Singurătatea constantă, percepută ca un climat. Paradoxal, aceasta fortifică, pe cînd cealaltă dărîma. Creșterea de tonus a lui Bacovia spre sfîrșitul vieții atestă nu numai o ameliorare materială, ci și o schimbare de perspectivă asupra singurătății. Acum, vede prin prisma singurătății numai trecutul, nu însă și prezentul și viitorul. „Cît de străin sunt de țara mea”, spune cu amărăciune Bacovia, gîndind „rău și-ntunecat” la o zi a mîniei („Dies irae”). Ar fi putut, nu o dată
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Singurătatea constantă, percepută ca un climat. Paradoxal, aceasta fortifică, pe cînd cealaltă dărîma. Creșterea de tonus a lui Bacovia spre sfîrșitul vieții atestă nu numai o ameliorare materială, ci și o schimbare de perspectivă asupra singurătății. Acum, vede prin prisma singurătății numai trecutul, nu însă și prezentul și viitorul. „Cît de străin sunt de țara mea”, spune cu amărăciune Bacovia, gîndind „rău și-ntunecat” la o zi a mîniei („Dies irae”). Ar fi putut, nu o dată, să spună și „Cît de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
intens, de un molto vivace avîntat, scăpărător. De ce? Nu cred că avea, mai ales spre bătrînețe, putere în degete și rezistență la efort. Freca, din veche obișnuință, dacă pot să zic așa, un arcuș pe strune, monoton; se îngîna, în singurătate, gîndindu-se aiurea ori la sine, ca-n „Toamna murind”, în care penultimul vers e „îmi cade vioara și cad ostenit”. (Opere, 1978, p. 307) E drept, sînt cîteva povești și un poem (de Petre Pascu) 334 Constantin Călin despre el
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ar fi văzut pe oameni cu totul altfel. Eu nu pot emite altă pretenție decît că imaginea mea e coerentă”. Același e și cazul lui Bacovia. „Din cauza temperamentului meu - recunoaștea poetul - mi-am croit fatal o astfel de viață (în singurătate - n. m.). Și-apoi n-am fost întotdeauna prea sănătos”. A-ți înțelege cît mai corect temperamentul („firea”) e pasul cel mai important pentru a-ți rămîne fidel ție însuți. Bacovia s-a încadrat și s-a menținut în datele
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
au recomandat cu numele lui. Pe cei de departe (București și Iași), nu știu să-i fi văzut vreodată la festivitățile dedicate poetului. Dacă indiscreția ar fi posibilă, aș constata, probabil , că nici nu-l citesc. Cînd sînt simțite acut, singurătatea și urîtul capătă formulări expresive chiar și la cei ce nu sînt poeți. Astfel, într-o seară, vorbindu mi la telefon, d-l Silviu Horea Ceuță din Deva, un pasionat de Bacovia (a adunat cam tot ce se referă la
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
orele de program, mi-a răspuns: „Pentru că știu ce mă așteaptă acasă”. Adică n-o așteaptă nimeni și de asta n-o trage inima să se întoarcă. Ea, Ceuță și mulți alții pot subscrie oricînd versurile poetului: „Cumplit/E golul singurătății!”. în pofida figurii de ins „obosit” și a vocii de bariton afectat de boemă, d-l O. Soviany, pe care l-am ascultat la sediul Uniunii Artiștilor Plastici, face impresia unui tip cu discurs abundent, articulat, însuflețit, mult mai bun decît
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
șterge din memorie, deși nici atunci cu totul. Desigur, chiar și natura ar trebui să se schimbe: să nu mai fie ploi persistente, ierni terifiante, cu „ger aspru”, „pustii”, zile cu ceață, ceruri gri. Nimic să nu mai amintească de singurătate, melancolie, plictiseală. Eu nu întrevăd încă posibilitatea realizării acestora. în fine, ar trebui să apară mulțime de poeți care să ne dea un sentiment al valorii mai pregnant decît cel pe care ni-l dă opera sa. Alții, legiuni, pot
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Gireadă, care avea un băiat, Costache, născut în 1848, deci numai cu un am mai mare decît Mihai. Povești frumoase spunea și Ioana Giredoaia, mama lui Costache. Dar Mihai încă din acea vreme a devenit o fire închisă, îi plăcea singurătatea. Umbla de obicei singur. Vara, neavînd un program stabilit, mai ales cînd Eminovici era plecat la Botoșani ori mai departe, Mihai dispărea de acasă zile la rînd. Asculta ciripitul păsărilor și zvonul de gîlgîit dulce al izvorașelor. Rătăcea prin codru
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
suflet voios de copil." (Frumoasă-i) La iazul Loieștilor, scriind la persoana a treia: "El vedea zîne albe cu părut de aur roș". Dar de ce Mihai întîrzia seara, în codru, ori rămînea în el, toată noaptea, în cea mai deplină singurătate? Pentru că, după mintea lui de copil, în timpul zilei codrul "doarme", vrăjit, iar noaptea o zînă a codrului iese dintr-un stejar mare, sună dintr-un bucium și tot codrul se trezește din vrajă, iar Mihai sta în codru, să vadă
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
cheltuielile cerute de Șerban, Nicolae și Iorgu și cîte alte cheltuieli! Să mai cheltuiască bani în zădar, cu Mihai, nici pomeneală! În asemenea împrejurări, Mihai a rămas din nou în lumea lui dragă: codru înverzit, cîmp înflorit, ciripit de păsări, singurătate și iar singu rătate... "Rar da pe acasă. Cînd îl hîtcîia conu Gheorghieș, sta la stînă. Era, la stîna lui Eminovici, un cioban bătrîn, Ion Ciornei, care spunea povești frumoase îmi spunea bătrînul Dumitru Gireadă, în iunie 1839 dar mai
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Eminescu nu e amestecată dintru început cu visul. Visul lui începe cînd dragostea s-a isprăvit. Dragostea poetului n-a durat niciodată (sic!) Rămîne instantanee, dragoste de senzații iuți. Ceea ce-i rămîne din dragostea trecută devine vis d-abia în singurătate, ca o mîhnire că a fost numai sensuală, cînd a trecut. Femeia lui Eminescu nu e niciodată soție, rămănînd exclusiv amantă. Bărbatul e un trecător, un călător... E o dragoste de păsări albe, care străbat eternitatea și se întîlnesc din
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
în timp ce alții o considerau asemenea unui lacheu sau valet. Moartea lui Grace a fost fără îndoială o pierdere uriașă, așa cum a fost și moartea lui Jerry într-o succesiune relativ rapidă. Odată cu moartea lui Jerry, s-a instalat o nouă singurătate, determinată de lipsa unei conversații regulate cu acele puține persoane apropiate cu care putea să fie ea însăși. "A fi ea însăși" presupunea de asemenea, în ciuda vârstei și decrepitudinii incipiente, continuarea posibilității de a seduce pe alții. Undeva, în corespondența
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
îngrijești și astfel să te bucuri de protecția psihică pe care ți-o oferă ipohondria când ești departe de lumea dezlănțuită unde ești supravegheat. Cu toate acestea, Marguerite și Grace erau mai puțin retrase decât păreau. Marguerite avea nevoie de singurătate pentru a scrie, dar situația ei financiară era cel puțin la fel de gravă: ea și Grace trăiau de azi pe mâine la Mount Desert. Yourcenar era o persoană liberă în toate privințele, cu excepția laturei financiare. În afara celor 12 ani pe care
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
îi antrena într-un dialog încântător și îi invita apoi la un pahar. Mai târziu, spre mijlocul vieții, călătoriile care se întindeau pe mai multe luni serveau unui alt scop, drept contrapunct la săptămânile de scris intens, drept întrerupere a singurătății. Asta era valabil în Europa, înainte de a emigra în America; obiceiul s-a intensificat în Maine. Pe la mijlocul anilor '50 călătoriile regulate deveniseră un mod adânc înrădăcinat de viață, după care tânjea ca și când ar fi fost o toxicomană. Acesta este motivul
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
însăși numind-o perioada ei de desfrâu 37. Mișcările ei erau greu de trasat. Se afla ea oare la Paris, de exemplu, în primăvara lui 1930, când pionieratul și portretizarea controversată a unei relații lesbiene de Radclyffe Hall în Fântâna singurătății făcuse vâlvă în tot orașul? Ea însăși se instala lângă Hotel de Ville, în centrul orașului. În acei ani lesbienele își întâlneau partenerele în câteva ceainării special desemnate, echivalentul feminin al cluburilor pentru domni din perioada eduardiană pentru homosexuali. Marguerite
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]