9,813 matches
-
jucător de fotbal cu mingea cu clopoței. Stăteam În picioare În fața clădirii școlii, ei la fel În fața mea. O jenă ticăloasă mă oprise să Întreb dacă e vreun loc liber pe una dintre băncile de la intrarea În liceu, În părculețul Îmbrățișat de semicercul edificiului. — Ce mai fac? am răspuns eu. Uite, tocmai am citit Jo cul cu mărgele de sticlă de Hermann Hesse, sper c-ați auzit de ea... — Nu, a răspuns Vasile și cred că la Întîlnirea aia, dintre ei
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
sau ungur. De două ori Clara și o dată fata din Bagdad Weisz nu a crezut pînă nu a atins cu degetele fața și mîinile minunii răsărite În pragul casei lui În 1947. Era Într-adevăr semn că Dumnezeu există: o Îmbrățișa pe fiica sa Clara. O crezuse dispărută pentru totdeauna. Zvonuri cum că ar fi fost zărită ba la Bratislava, ba la Budapesta precedaseră, ce-i drept, sosirea ei. Nu le putea da crezare cîtă vreme aceleași vorbe se auziseră și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cheamă Cucuruz cu frunza-n sus! Avea oarecum dreptate, imnul fusese construit pe motivul acelui cîntec popular dus În Palestina de unii dintre pionierii sioniști plecați din Moldova Înainte de 1900. Nu era Însă singurul imn național izvorît din România și Îmbrățișat de alții. Albanezii fremătau patriotic pe melodia lui Pe al nostru steag... La mijloc era una dintre farsele politicii secolului XX: după ce au ajuns la putere, comuniștii albanezi au avut nevoie urgentă de un nou imn național pe o muzică
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cer Îl blo caseră. — Nu, nu... am dat să reiau eu conversația. M-a strîns de mînă: — SÎnt Richi Baum, ne jucam cînd eram mici, la Rătești, m-ai pus o dată să Închid ochii... Abia după aceste vorbe ne-am Îmbrățișat. Mi-o amin team, cum aș fi putut s-o uit? Fusese prietena de joacă a soră-mii, cînd Lia avea șase ani, Richi opt, iar eu vreo nouă. N-aș fi putut s-o recunosc după voce, nu mai
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
loc, În 1555, un important sinod calvinist, reunind lideri proaspăt reformați din Întreaga Transilvanie și din mărunțișul de Ungarie rămas după instituirea pașalîcului de Buda. Pastorii și doctorii În noua credință se aflau sub protecția contelui Drágfi, stăpînul ținutului, care Îmbrățișase la rîndu-i preceptele lui Calvin, aplicînd În aria lui de autoritate principiul „cuius regio, eius religio“, altfel spus „a cui e regiunea e și religiunea“. Tatăl și bunicul său fuseseră catolici, iar străbunicul ortodox, mic voievod român de Maramureș cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
după ce fusese ridicată cetatea. Mi-o aminteam și eu. Nu În amănunt, ci mai mult ca o impresie, profilul ei ivindu-se impunător de după o cotitură a drumului cînd veneam din spre Rătești cu autobuzul. Mașina urca greu serpentinele care Îmbrățișau biserica pe toate laturile. Motorul se chinuia la deal, iar as cen siunea lui gîfÎită și curbele strînse făceau să Înghețe de tot vorbăria călătorilor. La asfaltarea șoselei, au mai netezit serpentinele, le-au mai scurtat și Îndreptat. În jurul acestei
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
stîng, trei pistrui, o bătaie gînditoare din gene apar dacă mi le-nchipui ca atare, dacă le inventez. Imaginea ei, ca să se construiască, să strălucească, are nevoie de timp. Poate doar de cîteva secunde, dar asta Înseamnă tot timp. Nu Îmbrățișez tocmai făptura pe care mi-o reprezint, dar pe cea reprezentată, cu mutra ei de puștoaică, pe aceea o iubesc, nu pe alta. Iar dacă domnișoara care mă atrage să-i fac curte e brună, peste chipul ei se suprapune
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cu care făcusem dragoste și a cărei față o văzusem cîndva. Fața de copil, e ade vărat, dar era unica. Iar imaginea ei de jucărie cu ochi albaștri contaminase sau chiar Înlocuise alte figuri nevăzute pe care apucasem să le Îmbrățișez. Am mărturisit totul... Precum că am Într-adevăr vise vizuale, uneori În culori, dar că plutesc de obicei Într-o vizualitate impură. Mă mișc prin spații de pete maronii și de penumbre de cenușă, altfel spus, tocmai printre repere reale
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Isus: de ucenică fidelă până la capăt, martor al răstignirii și al punerii în mormânt, însoțitoare nelipsită de la nici unul dintre momentele-cheie ale theodramei cristice. Cum se explică atunci respingerea aproape brutală a Domnului când aceasta, bănuim noi, se repede să-L îmbrățișeze: „Nu mă atinge!” De fapt, verbul grecesc haptein, tradus îndeobște, slab, prin „a atinge”, are sensul de „a prinde”, chiar „a înșfăca” sau „a reține”. Ne-o închipuim așadar pe Maria, după ce L-a recunoscut pe Rabuni (exact: „Dragule Învățător
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
exploatării patristice a figurii Mariei Magdalena. Am ales doar câteva mostre relevante. În Comentariul la Cântarea Cântărilor, redactat de Hipolit (170-235), cuplul Mire-Sulamita anunță cuplul Mire-Maria Magdalena. Ca și Sulamita, Maria Magdalena își caută iubitul celest și, găsindu-L, Îl îmbrățișează: „L-am prins (ekratese) și nu-L voi mai lăsa” (Cânt. 3,4). Îl îmbrățișează, Îl strânge atât de sufocant, spune Hipolit, încât Isus trebuie să o pună la punct: „Nu mă reține!” Alt element interesant al comentariului hipolitan este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Cântarea Cântărilor, redactat de Hipolit (170-235), cuplul Mire-Sulamita anunță cuplul Mire-Maria Magdalena. Ca și Sulamita, Maria Magdalena își caută iubitul celest și, găsindu-L, Îl îmbrățișează: „L-am prins (ekratese) și nu-L voi mai lăsa” (Cânt. 3,4). Îl îmbrățișează, Îl strânge atât de sufocant, spune Hipolit, încât Isus trebuie să o pună la punct: „Nu mă reține!” Alt element interesant al comentariului hipolitan este legat de grădina în care se află mormântul, conform versiunii lui Ioan. Această grădină trimite
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Iuda, cu un sărut Îl predai pe Fiul Omului?” Luca elimină așadar gestul îmbrățișării dintre cei doi, socotit inadecvat momentului, dar mai ales caracterului diabolic cu care a fost învestit Iuda. Este exclus ca Isus, Fiul Omului, să se lase îmbrățișat de Satana (Lc. 22,47-53). Raportul dintre cei doi, așa cum observăm, devine tot mai dușmănos. Moartea personajului va fi amintită de Luca abia în capitolul 1 din Faptele apostolilor. Voi cita fragmentul la locul potrivit. Dușmănia atinge apogeul în Evanghelia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
numai prin întrupare; a trebuit să se împlinească prin patimile, moartea și învierea Celui întrupat. Mișcarea kenotică, prin care Fiul etern devine Dumnezeu-om în termeni istorici, e desăvârșită prin moartea și prin învierea Sa. Dar, pentru ca această mișcare să îmbrățișeze întreaga omenire, El a trebuit să coboare în „adâncurile iadului” sub toate aspectele. Isus a trebuit să asume firea omenească nu doar la modul abstract, ci să asume însăși suferința omenească, în aspra ei realitate. Iar acest lucru a trebuit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să asume firea omenească nu doar la modul abstract, ci să asume însăși suferința omenească, în aspra ei realitate. Iar acest lucru a trebuit să-l facă „personal” („ipostatic”), în așa fel încât întruparea, moartea și învierea Sa să poată îmbrățișa fiecare persoană umană în parte, în propria ei realitate ipostatică. Cu alte cuvinte, „ca să ne facă pe noi ceea ce este El”, a trebuit ca „El să se facă ceea ce suntem noi” în felul cel mai deplin cu putință, asumându-și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
uita nemișcat la bucata de sticlă. Pe ea, desenată, era mâna Lui Iisus. Străpunsă de cuiul crucii. Lumina asfințitului se prelingea, însângerată, în jos, pe zid. Abia atunci l-au văzut pe bătrân. Întâi l-au crezut mort. Stătea acolo, îmbrățișând zidul și, din când în când, un suspin îi cutremura trupul se ruga, dar ruga lui era fără cuvinte. Când i-a simțit, s-a întors spre ei. Cu ochii goi. Era orb. "Numai eu am scăpat spuse el. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
există în inima lor ei, da, oamenii îi spun iubire. Apoi L-am văzut. Semăna cu steaua aceea de deasupra sau cu soarele la răsărit și, cum stătea acolo, la pământ, cu brațele întinse în cruce, părea că lumina cerului îmbrățișează tot pământul, dar nu era așa : în jur noaptea se făcea tot mai adâncă, tot mai neagră, mai rece, mai tristă. Cum putea fi atâta sfâșiere în atâta lumină ? Inima mea nu mai simțise niciodată atâta durere, frică și liniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
hipnotizată, Lia a răspuns Îndemnului lui Nicu și a Întors capul... În fața ei, cu ochii plecați și geană umedă, ședea... Despina. ― Cuuum? Tu, scumpa mamii? Tu ai avut atâta tărie? Nuuu... Nu știu ce să fac. Să râd? Să plâng? Să te Îmbrățișez? Să Îngenunchez În fața ta, Despi?... În clipa următoare, trei ființe ședeau Îmbrățișate, cu sufletele vibrând de fericire... Când s au desprins, În colțul ochiului fiecăruia o rază de lumină tremura În boaba de lacrimă a fericirii... În cele din urmă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Să ai tăria să fii În echipa care l-a operat pe tatăl tău! Și nu Într-o postură oarecare, ci chiar să fii “mâna a doua”! Bravo, Despi! Spunând acestea, s-a ridicat și, cu tot focul inimii, a Îmbrățișat-o. ― Parcă acum se desfășoară operația, mami, și Îl aud pe doctorul Gruia: „Ești gata, Despi?” „Da, domnule doctor! Sunt gata!” „Să Începem! Bisturiu”... Când și ultima sutură a fost făcută și peste plagă a fost așezată cea din urmă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
găsit pe iubitul meu prieten cu suflet mare - a declamat noul venit. ― Petrică! Bine ai venit.. La auzul acestui nume, Despina s-a luminat la față. “Iată-l pe misteriosul Petrică. Da! Este o figură de basm.” După ce s-au Îmbrățișat, Nicu a ținut să-și prezinte musafirul: ― Dragilor! El este Petrică Staniște - cercetașul. Am fost colegi de bancă În școala primară... Apoi... Ei!... Sunt multe de povestit... Dar mai știu eu pe cineva care a fost cercetaș - a continuat Nicu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Toaibă, cel mai bun camarad al meu de acolo, din gura Gheenei... Dacă la buchetul meu de fericire pot să adaug și această Întâlnire, atunci n-am făcut umbră pământului degeaba. Doctore Gruia, Îngăduie-i bătrânului Petrică Staniște să te Îmbrățișeze cu toată dragostea de frate al tatălui tău. Frate de arme, am vrut să spun, fiindcă acolo, În focul luptei, camaradul Îți este frate adevărat... Pentru nimic În lume nu l-ai părăsi!... Cu aceste vorbe, spuse cu tremur În
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de frate al tatălui tău. Frate de arme, am vrut să spun, fiindcă acolo, În focul luptei, camaradul Îți este frate adevărat... Pentru nimic În lume nu l-ai părăsi!... Cu aceste vorbe, spuse cu tremur În glas, l-a Îmbrățișat părintește pe doctorul Gruia. Despina, emoționată peste măsură, privea când la Petrică când la Nicu. ― Tare aș vrea să-l Întâlnesc pe tatăl tău, doctore Gruia. Să depănăm amintiri despre cele trăite Împreună acolo unde de multe ori ne aflam
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
vine, stă, dar mai și pleacă. Așa că am să plec spre cele zări, ducând În suflet bucurii cu nemiluita. Rămâneți cu bine, scumpilor. Iar tu să te faci grabnic sănătos, că te așteaptă atâtea treburi! Cu aceste cuvinte, l-a Îmbrățișat pe Nicu, care l-a rugat să mai treacă pe la el, ca să-i spună vești de la Toader Toaibă. ― Nu voi uita - a răspuns Petrică, dispărând dincolo de ușă, așa cum a intrat: Întâi bastonul, apoi piciorul invalid și În cele din urmă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
fii Îngrijorat pentru ce mi s-a Întâmplat aseară, fiindcă nu e nimic grav. ― Cine-i vinovat, dacă ți-ai luat bărbat doctor? Ignoranța-i sfântă. ― Ce să fac și eu, dacă n-am avut de ales? - a plusat Maria, Îmbrățișându-l. ― Acum trebuie să plec, scumpo. Când Îmi voi termina treburile, voi trece pe la voi, să vă văd... ― Te vom aștepta cu drag... Cu gândurile care Îl apăsau ca o piatră de moară, a ieșit. „De ce dai cale liberă fricii
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
că ai discutat cu mine. Din aceasta vei avea Încă un câștig. Îți vei da seama cum privește el acest demers al tău... Cu pași mărunți, Despina s-a apropiat de Nicu, ca un vis. În clipa următoare, l-a Îmbrățișat cu toată căldura, murmurând: ― Tati, ești atât de Înțelegător și mereu cu sfatul pe buze! Cum poți fi așa? ― O explicație detaliată ar Însemna un adevărat curs de psihologie și de alte științe, adiacente. Eu, Însă, pe lângă caracterul meu, am
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
au umezit ochii În momentul când a aflat că eu sunt feciorul tău!... Așa că, după ce veți termina treaba În câmp, să veniți la noi, că sunteți așteptați de multă lume, cu dragoste! Sperăm ca veștile noastre să vă bucure... Vă Îmbrățișează și vă sărută mâinile cu drag, Tudor, Maria și Gruia... Vă așteptăm cu mult dor...” Gruia Își lipise capul de umărul ei și aștepta să termine de citit scrisoarea, ca apoi să-și spună părerea. Când și ultimul cuvânt a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]