6,091 matches
-
scaune din lemn, fusese aranjată o estradă grosolană din scânduri. De pe acel amvon improvizat, un om vorbea adresându-se micului grup de credincioși Îngrămădiți În jurul său. Nu era multă lume, poate că două duzini de persoane, bărbați și femei. Unii Împrăștiați printre coloane, alții șezând pe niște bănci simple din lemn, iar alții ghemuiți pe pardoseală, cu toții adânciți În ascultare. Tocmai fețele lor uimite, fețe simple, de oameni de la țară, Îi atraseră atenția, Încă Înaintea omului care vorbea. Păreau sub o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
stâncă și de câteva tufișuri scheletice. Din fundul acestei deschideri izbucneau niște lungi limbi roșii, o jerbă de flăcări incandescente. În partea opusă, un palid albastru de fond acoperea Întreaga suprafață a pânzei, Întrerupt de petele alburii ale unor nori Împrăștiați la nimereală, În timp ce o serie de cercuri concentrice plasate În partea de sus călăuzeau privirea către un punct indefinit către care tindeau În mod evident salturile și fâlfâirile Îngerilor, Înflăcărați În a trage de partea lor păpușa, care, cu aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
repezit pe jos conținutul lăzii, căutând alte bijuterii. Amestecate În devălmășie printre prețioasele tunici de mătase și de in se aflau duzini de asemenea podoabe. Cufărul era arca unei comori. Îl răsturnă, vărsându-i pe dușumea Întregul conținut, care se Împrăștie de jur Împrejur, strălucind. În turnul acela se găsea comoara unei Împărății. O Împărăție... Antilia era cu adevărat urmașa marelui Frederic al II-lea. Așadar, pentru asta se supusese ea acelui spectacol obscen, În Paradis. Orice, numai ca să Își ascundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Și de ce v-a trimis Papa aici, dragii mei? Metodiu își drese glasul: — Nu Papa ne-a trimis aici, Măria-Ta, ci Barzovie-Vodă ne-a trimis la Papă. — I-auzi! Se minună Sima-Vodă, mângâindu-și firele rare din barbă și împrăștiindu-și astfel pe veșminte o fină mătreață. Și ce voia Barzovie? — Tâlharul voia o alianță cu creștinătatea împotriva turcilor - interveni întunecat Ximachi vistiernicul. — Ce vorbești?! - făcu Sima-Vodă. Nu e rea ideea! Și Papa ce-a zis, dragii mei? — Papa ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Iovănuț. Dintr-un salt tânărul călugăr fu lângă ușă și răsuci cheia. Dintr-un alt salt Iovănuț fu înapoi lângă Metodiu. — Se poate? - zise Laura și introduse capul pe ușă. Valvârtej, pe lângă ea, pe ușa întredeschisă, năvăli mirosul și se împrăștie ghemuindu-se pe lucruri. — Intrați - răspunse Metodiu. Femeia intră. Nu era frumoasă, dar avea ceva măreț într-însa. Metodiu observă că era părul. Avea un păr negru nespus de bogat, negru, căzând aproape de talie. Fără piaptăn sunt moartă - explică Laura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Sângele se îngroșa în vene ca magma care se ridică bolborosind în craterul unui vulcan, dar care, pe măsură ce se scurge pe pantă la vale, își pierde culoarea și consistența, transformându-se într-o masă vâscoasă, neagră și greoaie ce se împrăștie formând ochiuri mari de lichid, care după câteva zile devin întinderi enorme de rocă. De-acum nu mai asudau. Nici măcar nu mai asudau. Retrasă într-un ungher al jaimei celei mari, Laila închise ochii și-și reaminti încă o dată chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
arătase băiatul și se îndreptară într-un trap ușor și vioi în direcția celor ce-i așteptau bucuroși și nerăbdători. Pe drum se întâlniră cu Moartea, ce se îndepărta spre nord, la fel de plictisită și fără chef ca întotdeauna. Vulturii se împrăștiară, și umbrei lor îi luă locul cea a lui Gacel Sayah, viteazul inmouchar veșnic prezent în amintire. În ziua următoare, fiii Lailei se apucară din nou să sape la puțul din mijlocul pustiului. Doar un targui putea fi atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nu părea foarte fericită, mai neagră era soarta femeilor, deoarece trăiau vremuri grele, iar cei din neamul lor nu mai erau considerați temuții stăpâni ai nisipurilor deșertului, ci se transformaseră într-o armată de dezrădăcinați fără țară și fără speranțe. Împrăștiați prin douăsprezece țări, fără căpetenii, înfruntându-se uneori între ei din cauza unor vechi neînțelegeri, imohagii erau condamnați la dispariție; probabil că eroica aventură a tatălui său fusese ultima zvâcnire dinaintea morții. — Nu înțeleg, murmură într-un târziu, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
parapante rectangulare, de culoare închisă, ce puteau lăsa un parașutist expert deasupra unei simple monede ce strălucea într-o pârloagă, alunecau străbătând întunericul nopții chiar în momentul în care luna dispăru și lumina ei rece și sfioasă nu se mai împrăștia peste întinderea nemărginită. Timpul fusese calculat cu precizie cronometrică, astfel că burduhănosul Hercules ajunse deasupra masivului muntos exact în momentul când noaptea devenise și mai neagră, și doar un perfect GPS și un radar sofisticat de ultimă generație i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu adevărat și care e cauza acelui imens vacarm. Regulile unei lumi ce se conducea de veacuri după niște norme foarte stricte se dăduseră cu totul peste cap. În zori, pacea pusese stăpânire din nou pe insulița de pietre negre împrăștiate într-o mare de nisip roșiatic. Bruno Serafian numără pierderile și constată cu uimire că, în ciuda celor întâmplate și a faptului că cele două grupuri reușiseră să stabilească contactul strângând cleștele, nimeni nu murise, cu toate că patru dintre oamenii săi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
descurcă-te singur... Cei cinci sute de metri ce urmară au fost ca ultimii cinci sute de metri de pe vârful Everestului pentru un alpinist înghețat bocnă și fără oxigen. Le lipsea aerul și plămânii erau gata să explodeze. Armele rămaseră împrăștiate pe drum. La fel și curajul lor, moralul lor, capacitatea lor de rezistență și chiar dorința lor de a supraviețui. Creierul nu mai știa să trimită ordine concrete. Trupul nu se mai simțea în stare să le execute. Mecanicul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
o muscă în zare pricepu că ceilalți îl abandonaseră și nu aveau nici cea mai mică intenție să se întoarcă după el. Culcat pe pământul negricios și bătătorit și sprijinindu-se de una din nenumăratele roci ce păreau că fuseseră împrăștiate pe acea întindere din capriciul unui uriaș semănător beat, abia schiță gestul de a se ridica în picioare, convins că acel mic efort era o pierdere de timp. Fusese condamnat la moarte, știa asta, dar știa că fusese condamnat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mai răzbată pînă la mine. Și toate iluziile astea care-mi dau tîrcoale cu fețele lor scofîlcite, grețoase, cum le-aș suci gîtul În aceste dimineți de august În care scurm Într-un mal de nisip... totul se surpă, se Împrăștie În fața mea de parcă vînturi mari de scorțișoară mi-ar răvăși presimțirile amăgindu-mă, un desfrîu de confuzii și fiecare strecurîndu-se insidios În capsula unui cuvînt. Aș Înșira acum un pomelnic de nume Ramona, Adolfo, Giuliamo, Dorothy, Hroswitha, vorbe neutre, atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
foc!» Și-au folosit cărămida În loc de piatră iar smoala În loc de var. Și au zis iarăși: «Haidem să ne facem un oraș și un turn al cărui vîrf să ajungă pînă la cer și să ne facem faimă Înainte de a ne Împrăștia pe fața a tot pămîntul!» Atunci s-a pogorît Dumnezeu să vadă cetatea și turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Și-a zis Domnul: Iată toți sînt de-un neam și o limbă au și iată ce s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
s-au apucat să facă și nu se vor opri de la ce și-au pus În gînd să facă. Haidem dar să ne pogorîm și să amestecăm limbile lor ca să nu se mai Înțeleagă unul cu altul. - Și i-a Împrăștiat Domnul de acolo În tot pămîntul și au Încetat de a mai zidi cetatea și turnul.“ Fața galbenă rătăcitoare printre norii de praf, un far În ceață, descoperind case În ruină, a mea, a lui, toate - manuscrise vechi, pergamente, semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pernă. Printre mineralele din magazie erau câteva cristale în care se răsfrângea lumina, desenând peste tot dâre în șapte culori. Îmi plăceau și în seara aceea mi-a făcut cadou un cristal din ăla. Înainte să mi-l dea, a împrăștiat lumina lămpii în șapte firișoare colorate. Și-a pus încheietura acolo și pielea i s-a umplut de culori. — Mulți au să-ți vorbească despre război. Unii de nevoie, alții din invidie. Au să-ți reproșeze că ai venit prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
asculți, ci tragi cu urechea. Nici tablourile nu le privești, ci doar te uiți la ele pe furiș. — Nici vorbă. Îmi plac, atâta doar. Iarna a fost o adevărată stare de necesitate. Zăpada a cucerit munții. A venit, s-a împrăștiat, s-a așezat peste tot. Compusă dintr-o mulțime de bucățele impertinente, strivind trei păduri. Înghețând mii de animale. Era Zăpada însăși. Eu ce-mi mai croiam drum prin ea. Uneori până la Igor, iar până la Iosif și Fratele său zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
cu cărțile. În orice caz, într-o zi, la prânz, băiețelul care stătea lângă mine mi-a spus că era absolut convins că domnul Watkins va da foc oricui se va purta urât în clasa soției sale. După ce s-a împrăștiat zvonul acesta, doamna Watkins a avut cea mai liniștită clasă, spre mirarea celorlaltor doi profesori, pentru că după ce terminai trei ani atât de liniștit în clasa doamnei Watkins, era normal să devii mult mai gălăgios în încăperea alăturată. Fiindcă zicea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
peste mult timp, tot cerul era plin de fum cenușiu, care venea dinspre sud și arăta de parcă valea ar fi fost acoperită cu un capac întunecat. Departe, pe deal, a început să se audă un zgomot nedefinit care s-a împrăștiat pe tot cerul până a atins și casa. Cerul se aprindea și se stingea ca una dintre firmele de pe strada principală, însă fără culoare, doar o strălucire argintie. A început un vânt răcoros care anunța întotdeauna ploaia și nu peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și acoperea aproape tot terenul. Sforile care erau legate de stinghii bătute în pământ ajungeau până în curtea școlii, atât de mare era cortul. Când cortul a fost înălțat, un camion mai mic a venit cu rumeguș pe care l-a împrăștiat înăuntrul cortului. Au lăsat totul așa vreo săptămână, până când au adus scaunele, așa că, în fiecare zi la prânz și după terminarea orelor, băieții intrau în cort și se băteau aruncând cu rumeguș unul în altul. Au venit și câteva fete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Clyde a tras-o de la geam, iar eu am mers la cărare și am așteptat-o. Caprifoiul era des în jurul buștenilor vechi de pe-acolo. Mirosea minunat și puternic în aerul greu, nemișcat. Nu bătea nici un vânt care să-l împrăștie, așa cum se întâmpla de obicei. Stăruia așa în aer și îți intra în nas. M-am așezat pe o buturugă și-am cules câteva dintre micile florile și le-am mirosit, dar nu mi-am putut da seama de diferența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de la început, când a chemat-o în noaptea aceea să aibă grijă de ea. Știam că dacă Florei nu-i plăceau chinezoii, nu avea să îi placă nici de mama, așa cum era. Dacă nu s-ar fi apucat Flora să împrăștie zvonul, nimeni din oraș nu ar fi știut. Mama nu mergea oricum în oraș și nimeni nu venea la noi, poate doar Clyde câteodată, dar el nu-i dădea atenție decât lui tanti Mae și nu băga în seamă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și i le-am văzut reci, țepene și maronii. Înainte să o ridic iar, am aruncat pătura pe ea la loc ca să nu o mai văd. Pielea maronie și rece îmi întorcea stomacul pe dos. După ce am umplut groapa, am împrăștiat frunze și ace de pin și am împrăștiat tot felul de lucruri pe deasupra ei ca să nu afle nimeni unde e și să o deranjeze. Apoi am văzut că movila de pământ încă se mai distingea, așa că am luat lopata și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
maronii. Înainte să o ridic iar, am aruncat pătura pe ea la loc ca să nu o mai văd. Pielea maronie și rece îmi întorcea stomacul pe dos. După ce am umplut groapa, am împrăștiat frunze și ace de pin și am împrăștiat tot felul de lucruri pe deasupra ei ca să nu afle nimeni unde e și să o deranjeze. Apoi am văzut că movila de pământ încă se mai distingea, așa că am luat lopata și am nivelat-o și am aruncat pământ peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
stătea mie în putință s-o fac să arate. Am mers și am aruncat lopata undeva adânc sub casă și eram pe punctul de a pleca, dar m-am întors în poiană și m-am pus în genunchi acolo unde împrăștiasem crengi și am început să mă rog. Pinii începeau să facă umbre lungi peste tot locul acela. Am știut că nu mai pot sta mult. Plicul pe care mi-l dăduse domnul Williams era în buzunarul de la palton, așa că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]