2,573 matches
-
preferate ale copilului ei preferat. Acum aerul din bucătărie era plin de miresmele grele ale mâncărurilor abia scoase din cuptor. Copsese deja două feluri de börek - cu spanac și cu brânză feta - și fiersese la foc mic supa de linte, Înăbușise cotletele de miel și pregătise amestecul de köfte care avea să fie pus la prăjit În momentul sosirii musafirilor. Deși era hotărâtă să aibă gata Încă o duzină de feluri de mâncare până la sfârșitul zilei, fără Îndoială piesa de rezistență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
curea de piele cu cataramă de cupru. Pe când era copil, Mustafa se mândrea că nu plângea niciodată, nu vărsa nici măcar o lacrimă când tatăl Își scotea cureaua. Oricât de mult Învățase să-și stăpânească lacrimile, nu reușise niciodată să-și Înăbușe icnetele. Cât ura icnetelele astea. Luptându-se pentru aer. Luptându-de pentru spațiu. Luptându-se pentru afecțiune. S-a oprit o clipă de parcă și-ar fi adunat gândurile. — E ceva care mă sâcâie de ceva timp... În glasul lui, altfel liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se Îndoiește?“. Se va Îndoi cumva că acel camion și-a pus semnalizatorul În funcție? Și-a pus semnalizatorul, ți-o spun eu! Continuă să citești. Ce stil! O limbă metalică, mereu foarte sigură. Își delimitează raționamentul fără a-l Înăbuși. Continuă! — „Ce fel de himeră este omul? (Era pasajul meu preferat). Ce lucru nou, ce monstru, ce haos, ce subiect de contradicție, ce minune! Judecător al tuturor lucrurilor, netrebnică rîmă, depozitar al adevărului, cloacă a incertitudinii și a erorii, glorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să mai facă față reacțiilor chimice care încercau să-i pună corpul în mișcare. Decât să pornească în urmărire, se mulțumi să aștepte liniștit. Dincolo de ușă, dată în lături de fuga lui Dmitri, strigătul lui Porfiri de 'Opriți-l!' fu înăbușit de un acces de tuse și nu fu auzit decât de câteva fețe nedumerite și curioase. Un polizeisky mai în vârstă, cu mult peste vârsta de pensionare, a observat că se întâmplă ceva. Îl văzu pe micul ștrengar murdar fugind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
spuse el modest. Apoi Îi Întinse un șervețel să-și șteargă lacrimile. — E cea mai ciudată reacție pe care a avut-o cineva vreodată la vederea casei mele. Kitty se simțea Îngrozitor de prost și Încerca din toate puterile să-și Înăbușe lacrimile. Hai să-ți arăt niște poze, zise el vesel. Își șterse lacrimile și Îl urmă zâmbind, fericită că era părtașă, În acest fel, la viața lui. Se Îndreptară spre o cameră micuță, iar el aduse câteva albume foto. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de mulțumire spre socru, apoi se uită la ceas și anunță, Se apropie ora să mă prezint la serviciu. Marta spuse dinăuntru, Nu întârzii, vin acum, astea sunt avantajele micilor apartamente, scoți în surdină un suspin pe care l-ai înăbușit și, pe îndată, cineva de la celălalt capăt al casei denunță, Ai suspinat, să nu negi. Și mai sunt unii care se plâng de gardieni, de camerele video, de detectoare și de celelalte bagatele. Vizita casei era gata și, după deosebirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
nimic din prestanța de odinioară. Îi căzuse și părul, gura i se strângea ca o pungă și slăbise. Nu m-a întrebat nimic, nici măcar cum o dusesem la închisoare; mi-am dat seama că boala, bătrânețea, egoismul său și Luchi înăbușiseră în el orice sentiment. Uitase până și supărările pe care i le pricinuisem. Venisem acolo cu gândul să-i cer scuze că mă înverșunasem ca un prost la proces împotriva lui, dar n-am mai adus vorba despre asta. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ai reușit să devii celebru până la douăzeci și opt de ani trebuie să renunți la glorie”. Bietul Dodo s-a consolat să rămână cu femeile. Le-a iubit mai departe și a cântat cu degetele pe carnea lor muzica dulce a dragostei, înăbușindu-și în această plăcere decepțiile pentru gloria pierdută. Până când femeile au luat-o, ca și în cazul meu, pe urma gloriei. L-au părăsit și ele. Atunci Dodo s-a angajat la un restaurant. Bietul Dodo. Ca un papagal...” De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fără să-mi spună nimic. E mai bine așa. Constat că nici măcar nu sunt gelos. O observ ca pe o insectă. Mă preocupă altceva decât fidelitatea ei, o dificultate la respirație pe care o simt de câteva zile. Parcă mă înăbuș uneori. Din pricina asta sunt aproape placid, iar ea fierbe. Aseară a vrut să mă oblige s-o doresc. Sta înfiptă în fața mea în timp ce-și trăgea ciorapii. Am privit-o lung și i-am zis candid: „Parcă s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bătrânii simțeau nevoia să vorbească între ei despre omul enigmatic din sala cu oglinzi. Discutau despre mare, despre ceața care se lăsase în ajun, despre bălăriile care creșteau bolnăvicios, fără nici o noimă, într-un adevărat desfrâu, în spatele azilului, amenințând să înăbușe într-o zi clădirea, despre pasiunea Hingherului pentru câini, una din acele pasiuni unice care devoră până în măruntaie ( „Pe ăsta, ricana Mopsul, cum nu-i vorbești de câini, îl înghite noaptea”), sau despre ultimele cancanuri venite din cătun și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
voie să stea pe pat. — Cu plăcere, doamnă. Și i-am făcut loc. „Vasăzică mi-a venit mie rândul acum, m-am gândit. A dracului femeie, nesățioasă. Ori te pomenești că i-am căzut cu tronc și vrea să mă înăbușe cu dragostea ei?” Se parfumase, avea un miros de femeie provocator și eram gata să ascult de chemarea ei tacită și de instinctele care mă îndemnau s-o răstorn în pat, s-o dulce maltratez cum dorea, când mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
încă nu venise. Sosea totdeauna mai târziu și speram să pot dormi liniștit. Dar un scaun trântit pe întuneric, „cine naiba a lăsat scaunul ăsta aici?” sau fereastra deschisă și izbită de pervaz, „ce aer împuțit, cum să nu mă înăbuș?” mă trezeau de fiecare dată. Săream speriat din pat. „Iertați-mă”, zicea mieros individul, aprinzând lumina, făcându-mi un semn amical cu mâna și părând jenat de gafa săvârșită, încât nu puteam să mă reped să-l strâng de gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Dar, în acest caz, întrebam eu, nu e oare adevărat că ereticii s-au sacrificat pentru salvarea credinței pe care o combăteau? Au hrănit-o cu sângele lor, deoarece o credință care n-are nici o îndoială nu mai respiră, se înăbușă și moare; au provocat-o să supraviețuiască. Fără ei, templele ar fi putrezit în picioare. Mă opresc aici, deși am mai spus, cred, și alte lucruri care l-au îngrozit pur și simplu pe bietul meu profesor... că nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de la o vreme pereții. Ieșeam în curte numai ca să mă conving că nu mă oprea nimeni. Apoi mă întorceam. Așadar asta este libertatea? mă întrebam. Să trăiești fără un gardian care să-ți interzică să părăsești o încăpere? Eu mă înăbușeam uneori chiar în camera mea fără zăbrele. Atunci nu știam ce anume îmi dădea acest sentiment de animal mutat dintr-o cușcă de la grădina zoologică sau de la circ într-o cușcă personală, nepăzită. Acum înțeleg că mă apăsa singurătatea. Trăiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
atenția. Trenul era tras undeva la câteva sute de metri de gară și ne-am urcat în el direct din camion, un camion cu prelată. Ferestrele vagonului erau astupate cu scânduri bătute în cuie. N-aveam aer, simțeam că mă înăbuș și mirosea îngrozitor a transpirație. „Câmpul miroase a porumb copt (era toamnă) și eu mă înăbuș în împuțiciunea asta”, mi-am zis și m-am strecurat spre ușă ca să mă duc la closet, sperând că acolo trebuia să vină o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în el direct din camion, un camion cu prelată. Ferestrele vagonului erau astupate cu scânduri bătute în cuie. N-aveam aer, simțeam că mă înăbuș și mirosea îngrozitor a transpirație. „Câmpul miroase a porumb copt (era toamnă) și eu mă înăbuș în împuțiciunea asta”, mi-am zis și m-am strecurat spre ușă ca să mă duc la closet, sperând că acolo trebuia să vină o dâră de aer proaspăt. Dar chiar în ușă m-am lovit de el. Cum l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înălțime. Nu mai venim niciodată aici, bâigui ea și îi tremura bărbia. Era încă sub impresia șocului. În loc s-o liniștesc, am fost de-a dreptul mojic. — Mai bine taci. Îmbracă-te și hai să mergem. Resentimentele pe care le înăbușise până atunci dorința au ieșit la suprafață, agravate. Laura mi se părea vinovată de tot, că mă găseam acolo, că tremurasem, că mă simțeam umilit, și tot drumul până la azil am tăcut dușmănos. Abia la despărțire am avut puterea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dar de ce-mi cerea imposibilul? De ce-mi cerea să renunț la ceea ce nu mai puteam și nici nu doream să renunț? Ar fi vrut să fiu undeva o mediocritate oarecare, numai să fiu o mediocritate adevărată? să mă înăbuș în adevărul meu, în destinul meu îmbâcsit și strâmt? Și ce viață am fi dus? Ea laborantă, iar eu, eu ce? un amărât care să depindă de morți și de pietatea celor vii? Asta visa să devin? La ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
felul de scorniri scârboase împotriva Laurei?” m-a întrebat. Avea chiar o teorie despre forța subversivă a dragostei care, zicea el, se cuibărește în adevărul ei ca într-o oază; de aceea orice flagel tinde în mod natural s-o înăbușe ori măcar s-o murdărească. L-am ascultat, dar am rămas opac la argumentele lui. Știam una și bună. Că Laura reprezenta pentru mine un risc. Putea să mă zdruncine cu realismul ei și nu vroiam. Câtă vreme eram bolnav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
examinam balta. Abia atunci am observat că apa devenise parcă mai neagră și sporise mătasea broaștei. Barca târa după ea adevărate zdrențe verzi. Pâlcurile de stuf sporiseră și ele. Dacă nu era curățată, balta avea să devină în curând impracticabilă, înăbușită de alge, de stuf și de mâl. Probabil, mi-am zis, pescarii nu mai vroiau s-o curețe. Nu-i interesa. Pește nu exista acolo, iar ca să întrețină un drum pentru cei din azil nici atât. Când am ajuns la mal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Cănd nu vezi afară,privește înăuntru în tine. E atăt de simplu, atăt de firesc și atăt de tainic în același timp. Acolo, în adănc,sînt urme de tristețe,de doruri înăbușite după oameni dragi,dispăruți. Sînt departe de casă,dar trăiesc în sufletul nostru. Vine o vreme în care simți nevoia să fii aproape de cei dragi,să vorbești despre cei plecați ca să poți continua să trăiești. Între semne și vise,inima
Pentru un înger desprins prematur dintr o ploaie tăcută. In: În amintirea Teodorei Mareș by Iulia Bostan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/489_a_850]
-
cu o divagație prin artă), dar nu a reușit să vadă că arta și viața pot fi legate strîns, că totul avea un sens, mai ales Într-un loc ca Typical. Am băut eu prea mult vin roșu, spune ea, Înăbușindu-și furia, dar sînt surprinsă să văd că cineva atît de priceput la artă nu vede sensurile serioase sub costume. — Sentimentele nu sînt „un sens serios“, Maggie. Doar pentru că sînt un cuplu În viața adevărată... argumentul lui Wakefield se pierde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mai degrabă diferența dintre mărfuri și noua economie. O „tîrfă a artei“ ecvestră, purtînd pantaloni de călărie și o brasieră cu giuvaeruri trepidează la brațul unui moșotei cu joben și fular de mătase, Montmartre ca. 1910. Wakefield Încearcă să-și Înăbușe un chicot. — Nu te lăsa amăgit, baby. Bătrînul are un imperiu de mașini unelte. ți-ar putea scoate dinții unul cîte unul. Wakefield simte o Împunsătură de neliniște. Ce caută el aici? Misteriosul baron al cherestelei nu și-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Cum ai dat de bîrlogul meu? — Am și eu sursele mele. Se așează lîngă el și comandă o bere. — Viața mea e o ruină. Psihiatrul meu spune că trebuie să stăm de vorbă. Desigur, iubito, spune Wakefield, Încercînd să-și Înăbușe neliniștiea, despre ce vrei să vorbim? — Psihiatrul spune că am o problemă cu bărbații din cauza ta. Eu chiar nu te cunosc, știi? Mariana spune că nimeni nu te poate cunoaște. Spune că ești ca un cifru. Deci, a venit ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
e un doctor mai special, îi explică mama ei, ajută doamnele care vor copii, dar nu-i pot avea. Ca mătușica Fran, adică? Ea zice mereu c-ar vrea să mă ia la ea pentru că n-are copii. Simon își înăbuși un hohot de râs și Fran îi trase un picior, dorindu-și s-o înghită pământul. — Cred că e momentul, anunță Henrietta, aruncându-i o privire de avertisment soțului ei, să ne așezăm la masă. — Absolut. Simon îi luă paharul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]