3,138 matches
-
un râs zgomotos. Prietenul meu nu greșea, căci, într-adevăr, cu bălegar era încălzită apa băilor turcești din Fès. În ziua aceea chiar eram în măsură s-o știm, pentru că patronul băii ne trimisese, cu două catârce după noi și înarmați cu câțiva dirhami, să dăm ocol grajdurilor din cartier și să cumpărăm bălegarul adunat. Îl căraserăm în afara orașului, într-un loc pe care ni-l arătase. Ne aștepta acolo un om ca să ia în primire încărcătura; el era cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
venit iarăși la suveran: — M-am înșelat. Am obținut nu șase mii, ci douăsprezece mii de dinari. Impresionat, stapânul din Fès i-a dat în arendă lui Zeruali toată zona muntelui Rif, și i-a încredințat o sută de soldați înarmați cu arbalete, trei sute de călăreți, precum și patru sute de pedeștri ca să-l ajute să jupoaie șapte rânduri de piei de pe populație. Vreme de cinci ani, randamentul dărilor a fost mult mai solid decât până atunci, numai că oamenii din Rif începeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
grote. Se povestește că unul dintre ele are mai multe etaje, având în interior săli zidite, unele mari, altele mici, dar toate amenajate. De aceea, căutătorii de comori vin special de la Fès, pentru a coborî înăuntru cu ajutorul unor funii și înarmați cu lămpașe. Mulți dintre ei nu mai ies niciodată la suprafață. La o săptămână de când părăsisem orașul Fès, am trecut printr-o localitate numită Um Junaiba, în care persistă o ciudată datină: se află pe acel meleag un curs de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
este vasalul lui Askia Mohamed Ture, rege peste Gao, Mali și numeroase alte ținuturi, stăpânul din Tombuctu este un personaj de seamă, respectat în toată țara negrilor. Are la dispoziție trei mii de călăreți și o sumedenie de soldați pedeștri înarmați cu arcuri și săgeți înmuiate în otravă. Când se deplasează dintr-un oraș într-altul, se urcă pe o cămilă, la fel ca oamenii curții sale, care sunt însoțiți și de cai ținuți în frâu de slugi înarmate. Dacă nimerește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sunt ținuți permanent cu picioarele în lanțuri. Pavilionul lor se află de-a lungul unui culoar ai cărui pereți sunt înveliți în scânduri zdravene, și doar gardienii cu experiență cutează să se apropie. Cel care le dă de mâncare este înarmat cu un baston gros și, dacă vede că vreunul dintre ei este mai agitat, îi altoiește o ploaie de lovituri, care sau îl potolesc, sau îl doboară. Când mi-am început treaba la maristan, am fost pus în gardă în privința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
poruncă mai-marelui peste grânare, emirul Khușkadam, să-l însoțească pe solul hindus cu alai până la Djeddah, apoi să se instaleze acolo spre a pune pe picioare un serviciu de informații care să sondeze intențiile portughezilor; mai făgădui de asemenea să înarmeze o flotă și s-o conducă el însuși, dacă Dumnezeu îi va dărui sănătate. * * * Kansoh a fost văzut arborându-și iarăși greoaia noria, acoperitoarea de cap, dar nu înainte de luna șaaban. S-a înțeles atunci că el era definitiv tămăduit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
deja noapte și, profitând de haosul creat, mii de oameni înarmați încercuiră tabăra. În fruntea lor era Tumanbay. Trupele lui cuprindeau soldați, firește, dar mai ales oameni de rând, mateloți, sacagii, foști condamnați care se alăturaseră milițiilor populare. Unii erau înarmați cu pumnale, alții nu aveau decât niște praștii, sau chiar ciomege. Cu toate astea, ajutați de întuneric și de năuceala creată, au semănat moartea în rândurile otomanilor. În toiul bătăliei, însuși Selim s-a pomenit încercuit și doar înverșunarea gărzilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a lungul plajei, pe nisipul ud, scăldați în lumina unei luni strălucitoare. Tocmai trecuserăm de câteva colibe de pescari când, dintr-odată, niște umbre suspecte se întinseră în fața noastră. Cât ai clipi, ne-am pomenit înconjurați de vreo zece bărbați înarmați cu săbii și pumnale, printre care i-am recunoscut imediat pe cei doi vecini de la masă. Unul dintre ei scuipă câteva exclamații într-o arabă stâlcită; am priceput totuși că nu trebuia nici să vorbim, nici să ne mișcăm dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
se clădea nimic, nu se vindea nimic. Pentru a-și justifica decizia, noul papă invoca datoriile acumulate de predecesorul lui, socotind că banii fuseseră risipiți. „Cu sumele înghițite de reconstrucția Sfântului Petru, spuneau apropiații lui Adrian, s-ar fi putut înarma o cruciadă împotriva turcilor; cu sumele vărsate lui Raffael, s-ar fi putut echipa un regiment de cavalerie.“ De la sosirea mea la Roma, auzisem adesea vorbindu-se despre cruciade, chiar din gura lui Leon al X-lea. Dar asta se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe sine, adult, în mijlocul unui amfiteatru roman, strângând în mână o sabie, bine proptit pe picioare. Soarele la asfințit scălda arena într-o lumină roșiatică; o clipă, lumina aceea îl orbi. Mulțimea urla, încurajându-l pe adversarul său, un gladiator înarmat cu o plasă și un trident. Valerius îi întâlni privirea limpede, de nepătruns; avea chipul plin de cicatrice. Cercetă calm trupul acela care se înălța amenințător, gândindu-se unde să lovească. Ridică daga la timp pentru a evita o lovitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de leac. Își șterse din minte scena luptei la care asistase mai înainte. „Trebuie să mă salvez“, își spuse. — Tu ești Tarosh? Vocea îi era nesigură. Își drese glasul și începu să vorbească mai tare. — Eu sunt Valerius. Nu sunt înarmat. Nu am nici măcar un pumnal. Eu nu folosesc arme. Am venit aici în căutarea lui Julius Civilis. Rămase sprijinit de trunchi, cu mâna pe capul lui Lurr. — Julius Civilis, celtul. Regele batavilor. — Gul? întrebă uimit celtul. Gul Sevil? — Gul, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și sigur al lui Antonius, care trecea călare printre soldați, nerăbdător: Linia de genieri să se întindă pe șaptezeci de picioare, până la marginile celor două valuri de pământ... În spatele fiecărui vallum să fie un car răsturnat și zece soldați. Soldații, înarmați cu pila, gladius și scutum, se pregătiră de înfruntarea cu dușmanul, iar în spatele frontului veni în pas alergător și restul manipulului - optzeci de soldați aliniați pe opt rânduri, toți având scutul oval numit „tăietorul de capete“. Văzută de sus, dispunerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
voi! Errius se alătură centuriei. Linia de genieri dispăru repede în spate, fiecare fiind tras înapoi de balteus. Cei din fundul pâlniei înaintară imediat, înfruntând dușmanul. Ieșind din front, cei optzeci de soldați păreau un singur corp compact, un monstru înarmat cu nenumărate lame rotitoare. Scuturile ovale - tăietoarele de capete - răneau fețele, trupurile și picioarele dușmanilor. Antonius galopa printre oamenii săi și, cu glas puternic, îi îndemna, îi încuraja rotindu-și spada, înfigând-o în piepul vreunui quad sau tăind gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu alb. În aceeași clipă, în fața lui se ridicară din altar trei umbre. Siluetele a trei bărbați să zăreau, întunecate, în lumina slabă a torțelor. Chipurile lor erau acoperite de măști. În clipa următoare, Antonius își dădu seama că erau înarmați. Se puse imediat în gardă, în timp ce sunetul timpanului devenea tot mai puternic. Antonius aștepta, cu scutul lipit de umărul stâng și daga în mâna dreaptă. Se scurseră astfel câteva minute. Deodată, o lovitură puternică îi șfichiui umărul. Furios, se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
adversarul cel perfid. Încă o dată lanțurile îl împiedicară, încă o dată căzu, încă o dată bărbatul mascat îl biciui, obligându-l să se apere cu disperare. Singurul mod de a evita teribilele lovituri de bici era să lupte cu cei trei bărbați înarmați din fața lui, care, asemenea unor porți închise, îl împiedicau să ajungă la altar. Încercă să pătrundă cu forța printre ei, dar fu împins înapoi. Se prăbuși iar. Doi oficianți se apropiară să vadă în ce stare era. Putea să continue
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Înconjurat de mica lui curte, Vitellius ieși în urma soldaților care îl scoteau pe medic din amfiteatru. La intrare mai erau câteva grupuri de oameni și un car cu gratii, tras de boi albi cu coarne mari și înconjurat de soldați înarmați cu pila și scuturi. Valerius fu aruncat printre zdrențăroșii îngrămădiți înăuntru. Alți oameni, încătușați, mergeau în urma carului. Cu toții erau condamnați să ajungă în arenă. Vitellius făcu semn să vină lectica și se urcă în ea. Porunci să se dea deoparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care lingeau mâna îmblânzitorilor, elefanți care scriau cu trompa cuvinte de preamărire a împăratului în nisipul din arene. Povesti despre luptele mortale dintre animale - urși și bivoli, bivoli și elefanți, elefanți și rinoceri - și despre cele dintre animale și gladiatorii înarmați cu tăciuni aprinși și sulițe de vânătoare, care puteau ucide ursul cu o lovitură de pumn, fugeau din fața tigrilor sărind cu prăjina și ațâțau taurii fluturându-le prin față bucăți de pânză roșie. Povesti despre banchetul oferit gladiatorilor în seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
agățate pe par e un mic culoar, pe care trebuie să-l parcurgi... vezi? E un soi de galerie... Proculus arătă spre structura de lemn înaltă de vreo patru picioare și destul de lată ca să poată trece prin ea un om înarmat cu scut. De la cercul trasat pe pământ, culoarul se prelungea până aproape de par, trecând pe sub o furcă. — Ca să ajungi la țintă, trebuie să îndoi genunchii, să treci pe sub furcă și să străbați repede culoarul, din doi-trei pași mari. — De ce trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
oboselii. Trupul lui slab devenise puternic. — Valerius... Vino. După prânzul obișnuit - Valerius devoră felia de pâine de orz și bău dintr-o înghițitură carafa cu apă -, Proculus se îndreptă spre arena pentru antrenamente. — Azi vei lupta cu patru adversari, toți înarmați cu plasă, trident și pumnal de lemn. Antrenamentul începu. Imediat, plasa rețiarului îl învălui, dându-i capul pe spate. Valerius nu se aștepta să fie atât de grea. Încercă să iasă din ea, să o smulgă, dar greutatea exercitată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de-ajuns. Spionii lui Vitellius sunt... Nu apucă să-și termine fraza. Calul se smuci atât de tare, încât Errius aproape căzu din șa. Deodată, vreo doisprezece oameni ieșiră din pădure și îi înconjurară pe Antonius și ai săi. Erau înarmați cu pumnale și sicae și era limpede că veniseră să-l ucidă pe Antonius. Cu spatele sprijinit de trunchiul unui fag, ca să se poată apăra mai bine, legatul se lupta cu trei atacatori. Titus sărise repede de pe cal și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și ale cornului, în aclamațiile mulțimii, în arenă intră cu pompa magna armata vitellienilor. Soldații erau îmbrăcați în culori vii, roșu-purpuriu și albastru; culori strălucitoare aveau și scuturile, tunicile și eșarfele, iar plăcuțele de bronz ale armurilor sclipeau în soare. Înarmați cu scuturi de infanterie, gladius, pumnal și pilum, vitellienii mărșăluiau în coloană. Valerius numără paisprezece rânduri de câte cinci oameni. Îi comanda Flamma, îmbrăcat ca un general, mândru, cu mâna în șold și chipul triumfător, cu părul blond ivindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dar printre cei din spatele lor bolovanul trecu lăsând în urmă o dâră de sânge. — Acum! îi șopti Marcus lui Valerius. În clipa următoare, gladiatorii othonieni ieșiră din tufișuri și se năpustiră cu săbiile ridicate asupra mașinilor de război. Soldații erau înarmați cu scuturi și săbii. Valerius se trezi prins între doi adversari. Îl desfigură pe primul, tăindu-i fața de la o ureche la alta, cu același gest - pe care nu-l uitase - cu care, într-o zi de decembrie din același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cavaleria lui Arrius, care se îndrepta spre dușmani. Se văzu pe sine galopând în mijlocul soldaților, ordonând să se alinieze în acies ca să formeze o linie de atac lungă. Se văzu dispunându-i în prima dintre cele trei linii pe expediti înarmați cu lănci, dintre care mulți luptaseră alături de el la Ieslea găinilor și despre care știa că erau neînfricați în luptă. Îl văzu pe Arrius întorcându-se în galop cu oamenii săi, fugind de dușmanii pe care nu reușise să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Cremonezii luptau de partea vitellienilor. Erau mulți, pentru că erau zile de sărbătoare și din satele din jur venise o groază de lume. Antonius ordonă să se dea foc caselor din apropierea zidurilor, iar pe acoperișurile celorlalte îi instală pe soldații lui, înarmați cu bârne, țigle și torțe. Trecea în galop de la o legiune la alta, continuând să lupte. Părea invulnerabil, căci săgețile dușmane treceau pe lângă el fără să-l atingă. Pe când ridica un pilum spre ziduri, simți o durere cumplită în umărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pregătit cârligul cu care urma să târască leșul învinsului. Ce se întâmplă? — Vitellius aplică o regulă veche. Înainte vreme, dacă luptătorii erau la egalitate, li se lua echipamentul de apărare. Dar regula asta se aplica numai când ambii gladiatori erau înarmați cu scuturi. — Iar Skorpius nu are scut... — Așa e. Vitellius acționează împotriva tuturor regulilor gladiaturii. E limpede că vrea să-i ofere un avantaj lui Skorpius. În clipa aceea, văzu că Skorpius se îndrepta șchiopătând spre pulvinar, plin de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]