2,741 matches
-
mînă. Ai grijă de tine, Ellie. Și, cu asta, se Întoarce pe cărare și dispare. Intru În casă și Închid ușa. Apoi, mă sprijin de zidul din holul Întunecat și rămîn așa cîteva secunde, cu mîna În dreptul inimii, ca să-i Încetinesc bătăile, gîndindu-mă la ce s-a petrecut adineauri. Sau ce nu s-a petrecut. Sau la ce s-ar fi putut Întîmpla. Așa e corect, Îmi zic eu. Slavă Domnului că nu mi-a făcut avansuri. Nu pot decît să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și m-a obligat să-mi scot tunica. - Faci exact ceea ce fac eu, mi-a poruncit. Nu-mi rămânea decât să mă supun. Goneam amândoi spre marginea așezării. Mi se alătura să vadă cum respir. Dacă dădeam semne de oboseală, încetinea, goana devenind mers. Imediat ce începeam să respir normal, relua alergatul. Odată ajunși, s-a cățărat ca un râs în vârful unui stejar; abia de-am putut să ajung la al doilea rând de crengi. După care ne-am potolit setea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-și plecau capul la vederea noastră. Noi înaintam câte doi, în față Ariald și Gundo, după care eu și Rotari, și la urmă soldații, doi fii nelegitimi de longobarzi și femei romane libere. Pe ultimele opt mile a trebuit să încetinim pasul cailor din pricina lemnului putred al podurilor și a gropilor săpate de pâraie ce străbăteau drumul. Nu-mi aminteam să fi trecut vreodată prin acele locuri și nu-mi dădeam seama nici cât mai era până în oraș, dar la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
câteva ore, dar m-a lipsit de orice speranță. A spus: - Canalele care poartă sângele la inimă se astupă treptat, și inevitabil se vor astupa până la oprirea completă a fluxului. Este o boală care nu se poate trata, ci doar încetini prin interzicerea mâncărurilor care îngroașă sângele și hrănirea cu pește și fructe de mare, precum și cu vin curat, deoarece înlătură grăsimea și fluidifică sângele. I-am spus toate acestea Gailei, și ea mi-a mângâiat cu blândețe un obraz. - Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
lung și Întins ca o masă de biliard, și o lumină hipnotică galbenă ce se oglindea pe parbriz - un semafor legănat de vânt, care se bălăngănea pe cerul plin de nori. Meri zări o patrulă de poliție alb-albastră și Ago Încetini. Pentru o clipă, Zero Își imagină că ofițerul avea să Întindă paleta. Cineva luase numărul mașinii, iar acum toate forțele de ordine din Roma Îi căutau pe piromanii din Bravetta. Îi făceau să coboare, Îi puneau cu picioarele desfăcute și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
putut face? să strige, de fapt a și strigat. Au auzit-o. Și nimeni nu a ajuns la timp. Să se arunce În gol. Poate schelele. Poate vreun cârlig, vreun tub al unui panou publicitar, o streașină i-ar fi Încetinit căderea. Șase etaje, imposibil, practic doar un miracol. Dar copiii au mii de vieți. Dar s-a Întors Înăuntru. De ce? Poate și-au spus ceva - era totuși tatăl ei. Poate că a convins-o. S-a chircit sub masă. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pași mai încolo îi ieșise în cale Ioniță. Întâlnirea cu el îi luminase creierul și îl umpluse de bucurie. Ioniță îl trăsese zâmbind într-o curte și de acolo, peste un pârleaz mic, într-o livadă de pruni înfloriți, unde încetiniseră pasul printre copaci. - Ce-ai pățit, fratele meu? începuse Ioniță, privindu-l cu ochi frățești, dar stând la oarecare distanță de el. Zogru îi istorisise despre ciung. - Păi, și până la ciung unde ai fost? Ei, asta era altă poveste, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
echipajul străjuit de arnăuți, iar din susul podului se vedea un călăreț cu cârpa neagră a molimei, încât nu știa încotro să se uite. A văzut-o pe fereastra cupeului și l-a fulgerat în capul pieptului. Apoi trăsura a încetinit și s-a oprit brusc, chiar lângă el. O vedea bine, prin ochii indiferenți ai lui Gligore, calmă, hotărâtă, uitându-se drept-nainte, spre casa boierului Văcărescu. Avea zulufi mărunți, ridicați ușor pe lângă tâmple, și gâtul înconjurat de trei șiraguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a răsărit Dincolo de realitate Pe paravanul care ne desparte. Neputință Mi-e trupul greu, Dar mintea-mi întrece Depărtările cerului Dorindu-ți mai mult. Aripile gândurilor larg se deschid Și lumea se crapă făcând loc neștiutului. Bătaia lor, bătaia inimii, Încetinesc, Iar gândul care-mi zbura alunecă ușor, Se prăbușește în nemărginit Atras de ale neputinței șoapte. Drumul croit, pe care sufletu-mi se avânta, Se spulberă ușor... Și nu mai pot să zbor! Ignat Ana Maria, clasa a VII-a
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Doar timpul trece tăcut și inocent... Anonim O simplă șoaptă ascultă tăcerea Lumii ce-mi zguduie inima Când eternitatea se scufundă în neant. Astăzi totul este schimbat. Răul de ieri, Zâmbetul de azi Au privit în viitor căci Timpul a încetinit remarcabil - O zi din marea viață s-a sfârșit. Adâncul privirii lui își apasă tâmpla Încărunțită înainte de timp. Interferențe O ploaie de vară Ce-mi arde sufletul Se resimte puternic în mine. Privesc în gol zarea. Apuc târziu un strop
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
parte m-am târât cât am putut de repede, nu-mi păsa că aveam palmele zdrelite, și deodată am auzit din sală că se cânta în cor, despre destoinicii mineri care dau cu târnăcopul în adâncuri, și atunci am mai încetinit, știam că nu s-a dat curentul înapoi, iar dacă suntem șmecheri, putem ajunge la locurile noastre înainte să ia sfârșit cântarea, intrând și noi în cor cu ceilalți, de parcă nici n-am fi plecat de-acolo. Învoiala De cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
aia, că înăuntru toate sunt din aur, și cuier, și robinete, toate-toate, deși nu prea aveam chef, aș fi vrut să văd câte ceva, dar trecuserăm și de zidul înalt de cărămidă, și de poarta neagră de fier, fără ca bunicul să încetinească măcar, conducea mai departe, am traversat fâșia de pădure, ajungând sus, pe platforma de la poalele dealului, unde se țineau serbările la iarbă verde, cu mici și bere, după defilările de 1 Mai, bunicul a ieșit de pe carosabil, a traversat trotuarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
tare încât sticlele de bere de la picioare au început să zdrăngăne, iar eu a trebuit să mă agăț de marginea scaunului, bunicul a tras cu mașina direct la limita din dreapta a câmpului, lângă nucul cel mare, unde începea urcușul, a încetinit, a oprit mașina, a stins motorul și mi-a spus c-am ajuns și să cobor. Mi-era cam greață, duba mă scuturase zdravăn, am inspirat adânc de câteva ori, așa cum mă învățase mama, în jumătate de minut mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
s-o asculte, Întinse mîna. - Cheile. Ordin de rechiziție. După glas, ea pricepu furioasă că n-avea Încotro, făcu stînga-mprejur spre mașină declarînd pe un ton decisiv, că În cazul acela, ea va conduce, iar el n-avea de ales. - Încetinește. Îți ordon să Încetinești! TÎnăra femeie care știa pe de rost toate drumurile din insulă, conducea cu viteză pe serpentinele cornișei, În direcția vilei lui Pérec. Lucas, tot Încercînd să evalueze În oglinda ecranului de protecție solară starea În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mîna. - Cheile. Ordin de rechiziție. După glas, ea pricepu furioasă că n-avea Încotro, făcu stînga-mprejur spre mașină declarînd pe un ton decisiv, că În cazul acela, ea va conduce, iar el n-avea de ales. - Încetinește. Îți ordon să Încetinești! TÎnăra femeie care știa pe de rost toate drumurile din insulă, conducea cu viteză pe serpentinele cornișei, În direcția vilei lui Pérec. Lucas, tot Încercînd să evalueze În oglinda ecranului de protecție solară starea În care se găsea nasul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ar fi avut posibilitatea s-o facă este Yves Pérec, În cabinetul lui. Iar zgîrieturile de pe gîtul lui, după părerea mea, nu se datorează tufelor de tuia. Observă că, ascultîndu-l cu atenție și aproape fără să-și dea seama, Marie Încetinise. O felicită. Ea scoase atunci din buzunar una din scrisorile anonime pe care le recuperase la primărie și i-o Întinse. - Fără mine nu vei fi În stare să faci progrese. Descifră fraza dintr-o privire și Îi adresă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
farului, care nu mai funcționase de douăzeci de ani, mătura acum peisajul cu fascicolul ei de lumină la intervale regulate! Fixînd alternativ drumul și fascicolul luminos care se rotea, Marie mergea cu mașina În direcția farului. Brusc, lumina se stinse. Încetini, perplexă; Începea să se Îndoiască de propria-i rațiune. Ryan locuia chiar sub lampa farului, el ar putea da o explicație. Acceleră. Făcu un gest cu mîna ca să alunge o gînganie care tocmai o atinsese pe picior. Era greu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dar nu uitase. Și o cumplită Îndoială o străbătu. Yvonne era În stare de orice ca s-o ocrotească. Inclusiv de uciderea lui Loïc. Prin fereastra biroului, care oferea o largă perspectivă asupra casei, Își văzu fiul sosind pe scuter, Încetinind În dreptul intrării și, fără să oprească motorul, băgînd mîna În cutia de scrisori pentru a trage ziarul care ieșea În afară. Ronan era de-acum tot ce Îi mai rămînea. Se uită o clipă la tînărul vlăjgan blond cu trăsături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un far ce lumina intermitent, cu fusta fluturînd În vînt, avînd În minte vestea pe care urma să i-o dea lui Ronan și care avea să le schimbe viața. Or să aibă un copil. Un bebeluș. Un bebeluș... Polițistul Încetini În apropierea sitului și trînti o Înjurătură cînd văzu cum unul din puternicele proiectoare explodă Într-un adevărat foc de artificii. Oprindu-se brutal, sări din vehicul, desfăcu mașinal butonul care Închidea tocul holsterului și o luă Înspre menhirii al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-i aplice o priză de neevitat la ceafă. - Nu s-ar zice că nu mai ai resurse, pentru cineva care era gata să-și Încheie socotelile cu viața! Datorită unei imobilități care Îi Înțepenise toți mușchii, Lucas izbutise să-și Încetinească Împotmolirea În nisip, dar totuși acesta Îi venea pînă sub brațe, pe care și le ținea cu obstinație În cruce. Fragile metereze. Fluxul măturase În Întregime ceea ce luase el drept trupul lui Gwen, zdrențele pluteau la suprafață, ca niște meduze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o șteargă, dar au dat tîrcoale În jurul postului, nu era momentul potrivit. - Și pentru ce toate astea? Pentru bani? - De la un anumit număr de milioane În sus, asta nu se mai cheamă bani! Vedetea se apropia de trecătoarea Molène, Marie Încetini viteza. - Ce naiba faci? - E plin de recife! Uite, colo... Arătă spre colțurile care ieșeau la suprafață din adîncuri, deturnînd atenția lui Stéphane, căci, Într-o fracțiune de secundă, i se păruse că aude zgomotul unei alte bărci cu motor Îndărătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Christiane era Întinsă În pat, cu spatele sprijinit pe perne. Surâse văzându-l. Diagnosticul era simplu: necroza vertebrelor coccigiene atinsese un stadiu iremediabil. Ea se aștepta la asta de mai multe luni, i se putea Întâmpla În orice moment; medicamentele Încetiniseră evoluția bolii, dar fără s-o oprească. Acum situația se stabilizase, nu mai risca nici o complicație; Însă picioarele Îi rămâneau definitiv paralizate. Christiane ieși din spital după zece zile; Bruno o aștepta. Situația era diferită, acum; viața e făcută din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pe trotuar. Soarele arde, trotuarul e plin de praf și după o vreme începe să-mi zvâcnească capul. La un moment dat, mobilul începe să vibreze din nou, însă îl ignor. În cele din urmă, încep să mă doară picioarele, încetinesc și mă opresc. Am gura iască ; sunt total deshidratată. Am nevoie de apă. Ridic privirea, încercând să-mi dau seama unde sunt. Nu știu cum, dar am ajuns, dintre toate locurile din lume, în gara Paddington. Ca teleghidată, mă întorc spre intrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
transport alternativ... Nu înțeleg ce tot spune. Nu știu nici măcar încotro ne îndreptăm. O să aștept stația următoare, o să cobor din tren și de acolo văd eu. — Nu așa se scrie stafidă, spune mama de la zoo unuia dintre copii, când trenul încetinește treptat. Mă uit și văd că oprește într-o gară. Lower Ebury. Toată lumea își strânge bagajele și coboară. Mă ridic ca un automat și eu. Cobor din tren pe urmele familiei de vizitatori ai Grădinii zoologice din Londra, ies din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
vorba doar de treizeci de minute. Cum poate cineva să se streseze atât de tare pentru treizeci de minute ? Așa o să fiu și eu ? Fiindcă am uitat cum e. Poate că am uitat complet cum e să fii avocat. Trenul încetinește, apoi oprește în stația Hitherton. Mă uit afară pe fereastră - și mi se taie respirația. În aer plutește un balon uriaș, la doar un metru și ceva deasupra gării. E roșu aprins cu galben, și cei dinăuntru fac cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]