6,663 matches
-
bunătăți, de vaccinuri și de lesă cu cristale Swarowski...va avea carte de identitate cu fotografie...Hăinuțe călduroase...Va coresponda cu Brigite Bardot, va Învăța bunele maniere și-și va face nevoile numai În locuri sterilizate. Ce mai Încolo și-ncoace! Va duce o existență demnă. Cu tine va fi mai greu, măgar bătrân și bășinos! Poate vei fi Însă internat Într-un sanatoriu de boli mintale la marginea unei păduri de pini, și-ți vei dicta memoriile, unei infirmiere cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
unul dintre cadourile mele pentru ea, un suport pentru bețișoare de tămâie: doi războinici chinezi minusculi din bronz, care țineau pe post de săbii bețișoarele parfumate. Fumul ce se înălța din ele plutea mai întâi ca o ceață încolo și încoace până ce căldura lumânărilor îl trimitea spre întunericul de deasupra cu mișcările de dans ale unui derviș. În cameră plutea un miros greu de maci de Cașmir și de lemn de santal. În jurul nostru erau aruncate ambalaje sclipitoare de la cadourile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Georgie trecuse prin această încercare oribilă așa cum mă așteptasem, într-un stil calm, laconic și detașat, ba chiar ridicându-mi moralul cu ironia ei amară. Chiar și atunci ne fusese extrem de greu să vorbim despre acest subiect, iar de atunci încoace nici nu-l mai abordasem. Cât de mare era rana pe care o lăsase această nenorocire în sufletul mândru și drept al lui Georgie nu puteam ști. Cât despre mine, am trecut prin toată povestea cu foarte mare ușurință. Datorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
În mod normal Antonia își schimba ținuta de două-trei ori pe zi. — Nu te-ai schimbat, draga mea, am spus ridicându-mă. Mă aflam încă în lumea aceea îndepărtată și domoală. — Ce s-a întâmplat? Îmi pari cam tulburată. Vino încoace, ia-ți paharul și spune-mi tot, am continuat, lăsând din mână volumul lui Napier. Antonia intră acum, mișcându-se încet în mod deliberat, târându-și picioarele greoi și fixându-mă întruna. M-am întrebat dacă o fi aflat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
blând, având în priviri doar o licărire de neliniște. Trase puțin de marginile halatului, în partea de sus unde se vedea cămașa albă imaculată, și-și eliberă încă un pic gâtul lung. Începu din nou să se plimbe încolo și încoace prin încăpere. Apoi, ca și cum ar fi testat ceva, spuse convingător: — Știam că ai să reacționezi bine, știam că ai să reacționezi minunat. — Nu prea cred că ți-am arătat care este reacția mea! am spus. Dar în clipa în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
timp și să nu încep să cotesc brusc nebunește când ne înghițea complet întunericul era o încercare care-mi solicita maximum de concentrare. M-am aplecat mult peste volan aproape atingând cu fruntea parbrizul pe care ștergătoarele împingeau încolo și încoace o mâzgă mizerabilă. Simțeam cu un soi de satisfacție că, mai curând sau mai târziu, o să ne ciocnim de ceva. Înviorat de acest gând, m-am adresat însoțitoarei mele: — Ei, și ce ziceți de ultima ispravă a lui Palmer, doamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ascuns capul în pieptul ei și am scos un geamăt. 15 M-am întors în Pelham Crescent. Eram beat. Era târziu și se lăsa ceața. Mi-am dat brusc seama, pe când manevram lada cu vin, că făceam naveta încolo și încoace cu o viteză din ce în ce mai mare între polii care guvernau existența mea și că eram în același timp peste tot. Am reușit să deschid ușa și să bag lada în holul de la intrare. Pur și simplu simțisem că trebuie să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aranjez. Ai să vii, da? Antonia se uită la mine. Fața i se crispă, dădu din cap și încercă să vorbească. Apoi spuse: Ah, sunt atât de amărâtă, Martin! Se lăsă greoi pe pat, începu să se legene încolo și încoace scâncind jalnic. Am privit-o un timp. Se auzi din nou soneria de la intrare. Antonia se opri brusc din plâns, de parcă ar fi întors un comutator, și, pe când treceam pe lângă ea, îmi întinse mâna pentru o clipă. I-am răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Apoi mi-am amintit că la parter rămăseseră uneltele zugravilor. M-am repezit în jos pe scări și am început să scotocesc prin ele. Ușa de la intrarea în clădire era deschisă, ca de obicei, iar afară, oamenii treceau încolo și încoace pe trotuarul ud. Am ales o mistrie grea cu vârful lat și un ciocan și am urcat scările în goană. Am vârât lama mistriei cât am putut de mult în crăpătura ușii, chiar lângă broască, și prin câteva lovituri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
suferință. Ce s-a întâmplat cu noi, draga mea Georgie, din ajunul Crăciunului, din ziua aceea în care am stat amândoi ca doi copii într-o pădure? Câtă inocență exista în noi atunci, cât de mult am pierdut de atunci încoace! Poate ai să spui că a venit momentul ca păsărelele să vină și să ne acopere cu frunze. Pot să intuiesc doar vag suferința ta căci și pe a mea o înțeleg doar în foarte mică măsură; încă și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
să spuneți că... Treptat, am Început să realizez ce voia să-mi demonstreze Karp. La Început Dora vorbea deseori despre sarcină. Mai târziu Însă, mai puțin. În mod ciudat, a Început să pună din nou Întrebări, cam de câteva săptămâni Încoace. Unele, Întrebări vechi; altele, noi. Oare n-ar fi trebuit să procedeze altfel? Putea fi sigură că băiatul era pe mâini bune? Putea oare să depună o cerere chiar dacă trecuseră Între timp douăzeci de ani? Discutaserăm despre asta de multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
el n-o aude. Ferească Dumnezeu s-audă ce gravă îi e starea, s-ar împotrivi zicând că-i o exagerare. — N-o să meargă săptămâna viitoare să-și facă analize, să vadă dacă n-are vreo tumoare? — Da? — „Aduceți-l încoace“, a zis doctorul, „o să-i fac niște analize să văd dacă n-are vreo tumoare“. Succes total. Izbucnesc în plâns. N-am nici un motiv serios să plâng, dar în casa asta toată lumea se străduiește să bocească zdravăn măcar o dată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
într-un fel de Dumnezeu abia după moartea lui, și-apoi - apoi ticăloșii ăștia, nenorociții ăștia vin după aia și cine-s primii persecutați pe lista lor? Pe cine n-au încetat să omoare și să urască de două milenii încoace? Pe evrei! Pe cei care le-au dat pe scumpul lor Iisus, de la care se trag toate! Te asigur, Alex, că n-ai să auzi așa o mișegos 1 de rahat amestecat cu polonicul și așa o aiureală dezgustătoare cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în fericire! Ca să mă asigur că balonașele astea chiar rezistă la presiune, am coborât toată săptămâna asta în pivniță și le-am umplut cu litru după litru de apă - oricât de mult m-ar costa, le folosesc de-o vreme încoace când fac laba, să văd dacă sunt rezistente în condițiile unui futai simulat. Până acum, totul e-n regulă. Cum rămâne însă cu sacrul cauciuc care și-a lăsat de-acum amprenta de neșters a formei imprimată pe portmoneul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de Pall Mall pe care o răspîndește! Rabbi Ve-ne-ra-tî! Cu ocazia bar-mițva-ului meu, stau plin de sfială lângă el, mă las îmbibat de eveniment ca de un sos de friptură, consacrarea mea chiar îmi face plăcere, pe bune. Alexander Portnoy încoace, Alexander Portnoy încolo și, ca să fiu absolut cinstit, nu pare să mă deranjeze la fel de tare ca de obicei faptul că vorbește silabisit și că din vorbele mărunte face cuvinte mari, iar din cuvintele mari face fraze întregi. Ah, însorita dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
costă nimic, și-apoi, cine-o să mă știe? O să mă așez! Zău! Mă las, deci, în jos și e cald! Tii, am șaptesprezece ani și mă frec cur în cur cu vrăjmașul! Ce cale lungă am străbătut din septembrie încoace! La râul Babilonului, acolo am șezut și-am plâns, când ne-am adus aminte de Sion! Ă-hă, așa-i. Pe budă mă simt dintr-o dată năpădit de regrete și îndoieli, mă cuprinde un dor nebun de casă... Când tata o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
compătimire. Nu se plânsese de frig. Comentase În privința acestuia ca despre un rău necesar. Acum, Într-o străfulgerare interioară, Myatt deveni conștient de nenumăratele rele necesare care compuneau viața fetei. Auzi pasul monoton al omului pe care-l văzuse trecând Încoace și-ncolo prin fața compartimentului și-i ieși În cale. — Sunteți doctor? Este aici o fată care a leșinat. Omul se opri și Întrebă cu o ezitare: — Unde-i? Apoi o văzu peste umărul lui Myatt. Ezitarea lui Îl enervă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
m-ați prins astfel. Anna m-a invitat Înăuntru. — Anna? spuse Herr Kolber, nevenindu-i să creadă. De ce? Șoldurile lui Joseph se agitară din cauza stânjenelii. — Păi, Herr Kolber, vedeți cum devine situația... Eu și cu Anna suntem prieteni. — Anna, vino Încoace! Ușa se deschise Încet și Anna ieși la vedere. Își pusese fusta și Își aranjase părul. — E adevărat, Herr Kolber. Ea privi cu groază dincolo de el, la seiful expus vederii. — Ce s-a Întâmplat cu tine? La ce te holbezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ăia? Ascultă-mă pe mine! Ei, eu nu sunt fiica președintelui, așa că i-am spus „Dă-mi ceva respectabil. Subțire!“ N-ai văzut niciodată așa ceva... Josef Grünlich Își răsuci mustața groasă și sură și păși Îndrăzneț afară, În stradă, privind Încoace, privind Încolo, de parcă ar fi așteptat un prieten. Nu se vedea nici un polițist și, cum trotuarele fuseseră curățate de zăpadă, nu lăsă nici un fel de urme. Se Întoarse pe călcâie spre stânga, În direcția gării, cu urechile ciulite să prindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
auzi. Ceva lovi pavajul cu un clinchet metalic și Josef privi În jos. Era o monedă de aramă. Curios lucru, se gândi el. Semn de noroc. Dar, aplecându-se s-o ridice, văzu din loc În loc, tot drumul de la cafenea Încoace, monede de aramă și de argint zăcând pe mijlocul trotuarului. Se căută În buzunar și nu dădu decât de o gaură. Sfinte Dumnezeule, se gândi el, să-mi fi căzut Încă de când am ieșit din apartament? Se și văzu stând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și dumneata reporter? — Ich spreche kein Englisch, răspunse omul. Dr. Czinner spuse În germană, În timp ce-i blocă ieșirea spre culoar: — Un spion al poliției? Ai sosit prea târziu. Privirile Îi erau Încă ațintite asupra crucii de argint, care se bălăngănea Încoace și-ncolo, În ritmul mișcărilor omului. S-ar fi putut legăna așa, În ritmul pașilor săi, și, pentru un moment, dr. Czinner se lipi de zid pe-o stradă povârnită ca să le facă loc să treacă bărbaților cu armuri, lănci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
a prinde expresul, de-a da Înapoi arătătoarele ceasornicului. — Nu știu, spuse el. Zâmbeam? Asta poate pentru că sunt din nou acasă. Pentru o clipă, gura lui deveni serioasă, apoi căzu iarăși Într-un zâmbet pierdut, iar ochii lui, care priveau Încoace și-ncolo prin ochelarii Înghețați, păreau umezi și goi de orice altceva, În afară de un fel de fericire stupidă. 3. Myatt urmărea cu privirea cum se lungește scrumul țigării și se gândea. Acestea erau momentele pe care le savura: când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se apropie. Ochii lui mari și prietenoși mai că se lipiră de sticlă și el se uită În sala de așteptare. În sală era mai Întuneric decât afară și nu putu vedea nimic, doar niște siluete neclare mișcându-se agitate Încoace și-ncolo ca să se Încălzească. Dr. Czinner Își apropie gura de sticla geamului și-i vorbi soldatului În limba lui: — Cum te cheamă? Cranț, cranț, cranț făcea cuțitașul de tăiat hârtie, dar când alunecă, zgomotul ascuțit fu Înăbușit de stratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
ce-i stătuse În putință ca s-o găsească pe fată În Subotica. — Vin, spuse omul. Pe drumul dinspre gară alerga cineva. La Început trecu pe lângă ei, În ninsoarea purtată de vânt. Apoi deslușiră un bărbat care o cârmea ba Încoace, ba Încolo. Ajunse la ei cu o repeziciune surprinzătoare. Scund și grăsuliu, el se Încleștă de ușă ca să urce. — Ce se Întâmplă? Îl Întrebă Myatt. Omul Împroșcă puțin cu scuipat În timp ce vorbi: — Dă-i drumul repede! Ușa se trânti, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
reușiseră. Văzu expresul În care călătoriseră sfâșiind ca o rachetă cerurile Întunecate. Ei se Încleștau de el prin orice stratagemă le stătea În putere, Înclinându-se când Într-o parte, când În cealaltă și schimbându-și punctul de sprijin când Încoace, când Încolo. Trebuia să fii foarte viu, foarte flexibil, să profiți de orice. Zăpada de pe buze i se topise și efectul ei trecea. Înainte ca făclia să pâlpâie și să se stingă, privirea i se Încețoșă, iar magazia uriașă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]